Gand tomnatic

   

   

     M-am  trezit cu nostalgie in suflet, ma gandeam ca toti avem anotimpuri in suflet, avem nori si ploi dar si soare si senin, toamna mi se pare morocanoasa in dimineata asta, deloc rasfatata de soarele care refuza sa se arate, in ultimele zile vantul a suflat cu indarjire si a golit copacii de frunze. cred ca goliciunea lor mi-a adus si mie un gol in suflet. Imi "indulcesc" starea cu o cafea in care azi am pus mai mult zahar ca de obicei...ma bat sute de ganduri, amintiri care azi s-au napustit fara mila asupra mea... imi aduc aminte de toamnele reci dar cu confesiunile pe care le aveam cu sotul meu crosetand sperante... proiecte de viitor si parca nu conta ca e toamna sau iarna, era bine, era atat de bine!
   Imi reprosez acum ca poate nu am stiut la acea vreme sa pretuiesc  destul ce am avut...reprosurile astea sunt ca niste cioburi, iar cioburile astea imi zgarie cumva sufletul si simt amprenta lor adanc, adanc....imi lipseste mult,  prezenta lui era balsam pentru mine si azi realizez mai mult de cat oricand ca  in lumea asta inevitabil toti depindem de cineva,  sunt situatii cand nu ne descurcam singuri si chiar daca se spune ca suntem stapanii propriului nostru destin parca singuri nu  ne merge la fel de bine, azi ma simt cumva obosita de povara gandurilor, simt nevoia sa le impartasesc cu cineva pentru ca am obosit sa tac...stiati ca si tacerea e obositoare?
    Am o galerie de oameni frumosi in suflet, dar si acesti oameni au problemele lor, uneori nu pot sa-mi permit sa-i incarc cu ale mele trairi...iar exploziile astea sufletesti le traiesc cumva de una singura, fara iubire parca e vreme rea in suflet si-am invatat in timp ca ea iubirea trebuie intretinuta cu vorbe calde si gesturi tandre, dar tandretea parca si-a luat concediu prelungit, lipseste anotimpuri intregi....
    Pun punct gandului meu tomnatic si ma intreb ce va urma dupa? de regula in carti  urmeaza fraze..sau capitole, la mine  vor ramane cuvinte, sentimente tinute captive in suflet sau poate pagini goale in cartea vietii.
    Azi a fost despre tine Vasile, despre cat de mult imi lipsesti!

Tacere incapatanata

     

      Astern pe  blog in ultima vreme gustul framantarilor mele sau poate al tacerilor, dar si tacerea spune multe uneori....scriu cand nu pot sa spun ce simt, hartia sau ma rog tastele rabda multe..chiar si strigatul meu sfasietor uneori, pentru ca degeaba strig in gand...nu ma aude nimeni si parca  se aduna prea multe " te iubescuri" pentru persoanele  vis-a-vis de care am admiratie si respect, dar parca nu-mi vine sa le spun asta ..cu toate ca eu pot iubi pana dincolo de orizonturi, fara frica, dar vezi? parca in ultima vreme vraja s-a pierdut exact atunci cand le-am spus ce simt....raman mai bine intr-o tacere incapatanata si astept in egoismul meu nascut in ultima vreme sa-mi spuna altii asta si abia apoi eu sa le raspund - si eu te iubesc!
     Nu mai vreau sa-mi chinui sinceritatea, am inteles in ultimul timp ca oamenii schimba prieteniile ca pe o marfa, te lovesti de marturii mincinoase, iti rascolesc mintea si iti chinuie sufletul, normalul ajunge sa devina ciudat si ciudatul normal, incat nu mai intelegi cine ce vrea in final?
      Si totusi, parca astept asa cum spun cei de la Semnal M in melodia -La fereastra ta- cu  refrenul :
         "Si as dori sa pot intra
         Sa alung din preajma ta 
         Tot ce-i trist si tot ce-i rau "
      Intr-un mod ciudat ma simt foarte aproape si de acele persoane care m-au lasat sa le las dar care mi-au hranit sufletul intr-un anume timp, dar, care atunci cand au plecat m-au obligat sa pun plasturi pe ranile sufletesti...ce pot sa spun acum?...tot binele lumii sa le vegheze calea!

Criminali de iubiri

   

     Poate si eu am fost numita asa candva, adica "criminala" undeva de catre cineva..pentru ca fiecare din noi ajungem cu voia sau fara voia noastra sa ucidem sentimentele unor  oameni care au crezut in noi...ne-am ridicat pe bucuria lor dar poate fara sa  vrem am construit fericirea pe nefericirea lor atunci cand i-am parasit. Se spune ca dragostea e salvatoare, dar ce te faci cand ea te distruge exact atunci cand te astepti cel mai putin? Noi oamenii suntem ciudati, vedem doar ceea ce vrem noi sa vedem, vedem doar ceea ce ne intereseaza in acel moment, vrem iubire, vedem sufletul acelui om ...vrem sex ne uitam la cum e construit acel om, fidelitatea e un lucru rar in ziua de azi, rara avis!...doar ca e mare lucru  sa spui unui om ce simti pentru el, sa-i oferi timp din viata ta, e un act de curaj si foarte putini detin acest curaj vorba celor de la  Compact- Am curaj ....cei fara curaj nu au puterea sa ramana langa tine mult timp, isi iau jucariile si pleaca, pleaca spre o alta lansare, spre o alta scena unde poate  considera ca pot juca rolul principal!...uita insa ceva ...universul plateste totul! toate faptele si pe cele bune si pe cele rele!
     Mereu mi-am indemnat inima sa aiba curaj, curaj suflete! ai multe inca de  vazut si de facut!...si mai ales de iubit!...si mai e ceva:  suflet drag, pune pasiune in tot ce faci!...si poate am reusit pentru ca am gasit  bucati din mine in acele persoane si nu am simtit niciodata ca nu sunt intreaga, ba dimpotriva am avut sentimentul ca am reusit sa dau ceva cuiva, cuiva care poate in timp o sa-si aminteasca cu drag de mine.
    Marturisesc ca mi-a placut mereu atitudinea unei persoane, caracterul sau, pentru ca sunt oameni care promit marea si darea.. dar, daca nu se tine de promisiune e pe degeaba, greu gasesti oameni buni, decenti care vor sa "construiasca" ceva alaturi de tine... insa cand ii gasesti e bine sa-i tii aproape pentru ca alaturi de ei poti construi o lume noua dar,  e bine sa tii cont de acea balanta,  acea linie subtire care face diferenta dintre rau si bine...prea mult rau face si mai mult rau asa cum si prea mult bun face rau!
     Gandesc cu sufletul in continuare si poate aici gasesc doza de fericire, imi place sa cred ca alegerile pe care le fac sunt cele care mi se potrivesc, urasc oamenii care ma constrang sa fac anumite lucruri, de ce???? sunt cele mai negative persoane! ei incearca sa-ti dea o solutie constructiva, dar doar tu stii cel mai bine ce ti se potriveste tie, nu altii si mai e ceva tot ce ti se intmpla se intampla cu un motiv! nu stiu daca dragostea imi lipseste in acest moment... de ce spun asta? pentru ca eu am ales sa fiu fericita!!! eu cu mine insami, eu ma gasesc de fiecare data in  acelasi loc, cu aceeasi atitudine fata de viata si cu acelasi elan!
      Viata e ciudata, aproape ironica pe alocuri, ai nevoie de tristete ca sa poti aprecia cu adevarat momentele de fericire, asa cum ai nevoie de galagie sa poti aprecia linistea, cum in capul meu in aceasta perioada  e  galagie, asa cum am scris in articolul trecut,  galagia asta o sa-mi ajute pe viitor,ba chiar o sa-mi dea un "trofeu" pentru ca am stat cuminte in banca mea si mi-am vazut de drum chiar daca tot ce spune in piesa Nicoleta Nuca- Inima mea...e adevarat!

Plimbare printre amintiri

        Ma plimb printre florile amare ale singuratatii si ma intorc  cu gandul la amintirile mele dragi...ma simt golita pe dinauntru, am sufletul pustiu si cand ma gandesc cat de plin de dragoste era pana nu demult  ma apuca o tristete iremediabila...
      Stiu, o sa spuneti, nu te plange ai atatia oameni dragi aproape, asa e...nu pot nega, am fetele care ma iubesc  mult, am prietenii care ma respecta si carora le sunt draga, dar in suflet am o mare de durere, care creste tot mai mult cu lacrimile mele, destinul mi-a luat din viata pe cel drag si amintirea lui ma seaca pe zi ce trece tot mai mult...
      Sarbatorile de iarna nu vor mai fi niciodata la fel de frumoase...oriunde as fi si orice as face....amintirea lui  m-a ingenunchiat azi din nou, ma rog sa-i fie bine acolo sus, Dumnezeu stiu ca are multe lucruri de facut,  dar el ingerul meu vreau  sa ma ajute, sa ma ajute sa pot sa fiu la fel ca inainte...de aceea imi deschid azi sufletul, sa ma auda...
     Nu vreau sa stabilesc obiective pentru noul an care bate la usa...tot ce-mi doresc e dezvoltarea mea spirituala, pace interioara si bine in familia mea, noptile sfinte sa-mi aduca energiile cu care sa pot merge mai departe...armonie psihica si fizica si  sa nu-mi pierd nimic din valorile mele personale!
     Sper ca fortele destinului sa ma duca pe un drum bun...oricum stiu ca ce mi-e dat in frunte mi-e pus, si nu vreau  sa incremenesc in asteptari false, o sa-mi dau "bice" pe spate si o sa razbesc, pentru ca TREBUIE si pentru ca VREAU!

Parfum de ploaie

    Am incercat azi sa ma bucur de ploaia de afara, sa ma gandesc la lucrurile frumoase din viata mea, sa ma gandesc ca in ultimul timp  in sufletul meu ploua cu iubire si e atat de bine, imi spala sufletul si ma simt ca noua, vara a ramas in urma, e amintire deja,  roata vietii se invarteste vertiginos, uneori abia tin ritmul, mai ales ca am ales in ultimul timp sa calatoresc foarte mult!
    Ploaia e binecuvantare, lasa aerul curat, natura proaspata si oamenii mai linistiti sau poate asa mi se pare mie, cert este un lucru, in toamna asta vreau sa ingramadesc toate tristetile mele de pana acum, sa le inchid ermetic....vreau emotii de alta natura, vreau sa las sufletul sa fie inundat de bucurie, ea sa fie indulcitor pentru zilele lungi de iarna care curand vor bate la usa.
    Ploaia sunt sigura ca o sa-mi topeasca toate dorurile, o sa fac loc in inima mea lucrurilor frumoase care  sunt nerabdatoare sa se implineasca!

Ganduri paguboase

     Am zile cand ma simt pur si simplu subjugata de ganduri, incerc sa ma scutur de ele, dar nu-mi iese...si ma simt impersonala, ganduri deviante care nu-mi prea dau pace...culmea e ca s-a nimerit chiar azi de inceput de an...dar, e Sf. Vasile, si candva era in casa mea mare bucurie, sarbatoream ziua onomastica a sotului meu, casa era plina de prieteni, fini, vecini....acum, D-zeu sa-l ierte,   l-am innecat in gandul meu cu potop de lacrimi...si parca mi s-au ingustat toate orizonturile si am starea aceea paguboasa, deficienta,caut zadarnic speranta oarba a unei iluzorii scapari....nici muzica nu m-a mai ajutat,nimic,nimic nu mi-a schimbat starea...
    Poate gandurile vor pleca odata cu noaptea,  ma voi ruga Lui sa-mi risipeasca amaraciunea, sa-mi aduca o zi  cu mai multa lumina in suflet, o zi  in care sufletul meu sa fie corelat in cotidian, asa cum merita..,,gandurile mele sa se redirectioneze, sa nu mai plang, sa nu-mi mai fie dor de el atat de tare, sa inteleg odata  pentru totdeauna ca nu pot da manivela timpului inapoi, desi mi-as dori sa fac acest lucru, macar pentru cateva ore...sa pot sa-i spun  cu sufletul la gura tot ce am facut in acesti 5 ani si jumatate de cand  el este acolo sus la ceruri si nu  pot decat in vise sa-i vorbesc....(dar, si acelea foarte rare...).
    Un lucru mi-e clar, viata ne rascoleste de cele mai multe ori, exact cand nu  e cazul! lovindu-ne in momentele cele mai nepotrivite... dar ma intreb, cine alege momentele noi sau ea? ....Eu?...nuuu!!!eu chiar nu mi-am dorit sa fiu trista in prima zi a anului...s-a intamplat, pur si simplu!
    M-am saturat de singuratate, m-am saturat de ganduri triste, nu fac casa buna cu mine!...nu le mai vreau!!!! duca-se!