Blog premiat

duminică, 12 iunie 2011

Nu sunt perfecta!...nici nu vreau sa fiu!

    Azi se pare ca-mi chinui mintea, as avea de spus multe si parca ceva, ceva nu ma lasa...poate o fi prea mult banal, o fi lipsa de nou? de senzational...nu stiu, ce stiu mi-e foarte clar!ca nu reusesc nicicum sa fiu asa cum poate ar dori cineva sa  ma stie, nu m-as mai simti eu...Olga, sau Tasha, sau cum vreti voi sa ma numiti, asa cum  sunt de fapt, aiurita uneori, dar responsabila pentru tot ceea ce fac...si apoi  nu pot sa nemultumesc pe Cel de sus cu dorinta mea de-a ma schimba,de-a fi alta...as fi nerecunoscatoare, prefer asadar sa raman asa...cine ma place sa ma placa asa, cum sunt cu  bune si cu rele...nu sunt  perfecta!...si culmea stiti care e???? nici nu vreau sa fiu! imi place sa fiu perfect de imperfecta!
   Incerc sa ma desfasor in ritmul meu, sa iubesc in continuare, asa cum stiu, sa ofer ce  pot mai bun celor dragi,  ma bucur de fiecare"atingere" sa zic asa, de fiecare cuvant care  ma face sa cred ca  acei oameni pe care ii admir sau ii pretuisc sau pur si simplu imi atrag atentia,  intr-un fel sau altul, sunt cei care imi  umplu uneori golurile din sufletul meu, poate asa  gandesc si ei despre mine...pentru ca una peste alta, asta este una dintre bucuriile  vietii -iubirea fata de semenii tai!...este poate imperativul superlativ al vietii...poate intr-o emisiune viitoare as dori sa  vorbesc despre acest subiect...as vrea insa pana atunci sa aflu parerile voastre...cum stati cu iubirea fata de semenii vostri?care sunt coordonatele ei?cat de mult sunteti antrenati ?

12 comentarii:

  1. Personal, am învăţat să fiu prudentă, după multe duşuri reci. Ce n-am învăţat, e să nu mă consum interior după câte un asemenea duş. Asta e de durată, macină şi e uneori de neînvins.

    RăspundețiȘtergere
  2. Te cred! eu cred ca asa o sa mor "neinvatata"...adica de fiecare data imi promit ceva,adica ca nu merita sa ma consum,dar...parca poti?:(

    RăspundețiȘtergere
  3. IUBIREA fata de toti oamenii si fata de tot ce exista, de fapt fata de Dumnezeu si creatia Lui, este o valoare universala, iar iubirea numai fata de cei dragi este o limitare personala a iubirii universale.

    RăspundețiȘtergere
  4. Fiecare om are valori proprii, personale, la care tine mai mult decit la orice, dar viata adevarata, universala, nu se bazeaza pe valorile personale ale fiecarui om. Pe de alta parte, fiecare om poate ajunge sa puna, mai presus de valorile personale, acele valori universale care reprezinta principii morale si spirituale inalte ale omenirii. De fapt, orice valoare strict personala reprezinta o forma limitata a unei valori universale.

    RăspundețiȘtergere
  5. Fiecare om are dreptul sa isi conduca viata dupa propriile sale principii si valori, si nu e de condamnat daca le este fidel. De fapt, ceea ce cautam toti este o viata traita frumos si in pace cu toti ceilalti. Daca valorile noastre personale ne permit asta, si asa ne traim viata, atunci sunt valori adevarate. Dar daca ele ne pun in conflict cu alti oameni sau cu alte idei si situatii decit cele pe care le preferam, atunci ar trebui sa ne deschidem catre valori noi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Intotdeauna,am pus inaintea mea pe cei de langa mine,iar ei au profitat de asta....mi au luat bunatatea drept prostie..imi promiteam in suflet ca nu voi mai lasa pe nimeni sa ma calce in picioare,dar...a trebuit sa treaca 44 de ani ca eu sa mi dau seama ca lumea este fooooarte perversa,iar in momentul in care ai iesit afara pe usa de la casa,te intampina jungla,credeti ma!

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna Olga ! Interesant subiect si chiar merita dezbatut intr-o emisie viitoare . Vorba Elenei Castea "Nu sunt perfecta , nici nu vreau , nici nu pot!" . Chiar ar fi o tragedie sa ne schimbam ...nu am mai fi noi ... nu ne-ar mai recunoaste cei din jurul nostru si nu ar fi bine . Stii ? Eu am incercat odata sa ma schimb , credeam ca o sa fac bine dar incercarea mea a esuat pentru ca ...asa zisul "ADN" nu mi-a permis si nu m-am recunoscut nici eu...asa ca am revenit la...MINE.
    Parerea mea e ca trebuie sa fim si sa ramanem NOI..indiferent de ce spun sau gandesc altii pentru ca perfectiunea apartine ...Lui...noi suntem "perfecti" asa cum suntem de la mama natura .
    Restul e tacere si..."perfectiune"...

    RăspundețiȘtergere
  8. Cat de mult se aseamana gandurile noastre !!!!!!de ce spun asta ,pentru ca si eu ma gandeam in momentele mele de zbucium ,poate ar trebui sa schimb ceva la mine ca sa fiu inteleasa si iubita . Astazi intr-o femeie cu care as fi vrut sa ma aseman,crezand ca ar putea-o iubi mai mult decat pe mine....maine in alta femeie la care ...i-ar fi placut cum merge sau cum isi unduieste soldurile,sau in alta care are piciorul mai delicat , sanul mai rotund, coapsa mai ferma,ochii mai verzi, sau mai albastrii sau mai senini, gura mai frumos arcuita.dintii mai stralucitori... si as vrea sa fac totul deosebit...si mi-e ciuda ca nu pot...pentru ca nu stiu daca as mai fi eu ,as deveni o alta persoana straina mie ,necunoscuta ….si atunci prefer sa raman eu ,asa cum sunt cu bune si cu rele ,cu zambete si lacrimi ,cu impliniri si frustrari ,cu iubire si neiubire .O buna prietena imi spunea odata ,tu ai un fel anume ,nu pot sa definesc ,dar cu siguranta daca te-ai schimba nu te-as mai recunoste .Si atunci ,de ce sa schimbam ,cine ne iubeste ar trebui sa stie sa ne iubeasca pentru ceea ce suntem ,nu pentru ceea ce vor sa fim .Eu ma simt bine in pielea mea si chiar nu stiu daca mai doresc sa schimb ceva .

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu sunt perfecta si nici nu vreau ....Pe langa multe defecte mai am unul , unul care mi-e drag mie tare si de care nu m-as desparti pentru nimic in lume. Vorbesc mult, vorbesc si cand stiu ca ar trebui sa tac, vorbesc despre orice, oricui , oricand (mai putin in somn.Atunci iau si eu pauza, Slava Domnului, ca altfel nu stiu ce ma faceam).Mai nou , vorbesc si in scris. Numai sa nu tac, ca prea imi zburda multe idei prin cap si trebuia sa fac cumva sa nu le pierd. Nu ca ar fi ele valoroase, dar sunt ale mele si pentru mine conteaza.Nu sunt perfecta si ma mandresc cu asta deoarece, consider ca defectele ma definesc si ma delimiteaza ca individ intr-un mod mai pertinent decat ar putea sa o faca vreodata calitatile pe care le am. Si ce-i mai usor de remarcat la o persoana decat lucrurile care nu iti plac sau care te deranjeaza? Daca reusesti sa le vezi si sa ma accepti asa , atunci tot ce-i bun la mine va veni ca un simplu bonus, o confirmare a faptului ca , desi nu sunt perfecta , o urma de speranta mai exista.Nu sunt perfecta pentru ca nu am aceleasi idealuri precum restul lumii . Unii ar spune ca as fi un om bun. Eu zic ca sunt un om normal .Asa ca dragii si dragele mele , fiti voi perfecti , ca mie mi-e bine asa (deocamdata).

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga mea ,pui prea mult suflet si dezamagirea e mare cand cineva triseaza.Stiu cum e,dar o sa treaca,pentru ca nu trebuie sa te schimbi.Cine te place,sa te placa asa!Esti prea atenta ,atasata si increzatoare in oameni.Vezi si tu ca am dreptate,pentru ca altfel nu ai suferii.Pacat ca cei din jurul tau nu te apreciaza la adevarata valoare.

    RăspundețiȘtergere
  11. Esti o sursa de inspiratie iar dragostea ta de viata este molipsotoare....Atata putere interioara, atata bucurie de viata, atata entuziasm, incredere, iubire,ramai asa,nu te schimba,esti autentica!

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu exista un om perfect . Exista o morala. Nu sunt perfecta. Dar sunt obsedata, sa devin cea mai buna, sa ma “optimizez”, sa progresez. Probabil ca un psiholog mi-ar motiva ca, la un moment dat, in copilarie, cineva mi-a spus ca trebuie sa fiu cea mai buna. Probabil ca, de fapt, sunt doar cam dusa cu pluta. Sau sufar de boala secolului, de aceasta perfectomanie absurda cauzata pana la urma de dorinta de a fi iubita. De cineva pe care simti ca nu il meriti. Despre care simti ca te evalueaza dupa standarde ce nu sunt ale lui, ci ale tale. Iar tu te ghidezi dupa standarde gresite.Nu spun ca nu trebuie sa incerci sa fii mai buna. Spun ca trebuie sa incetezi nebunia! Vanatoarea perfectiunii. Comparatia cu altii. Cu atat mai mult cu persoane cu care nu ai nimic in comun. Sau persoane cu care imparti prea putin. M-am trezit in urma cu ceva vreme curtata ?(eu fiind vaduva ) de un barbat perfect dupa standardele mele, acel print pe cal alb ale carui calitati le-am tot insirat pe o lunga lista in ultimii 40 de ani. L-am ignorant complet. Eram indragostita lulea de un altul care nu avea aproape niciuna din trasaturile perfectiunii. Dar care ma facea fericita. Si nu regret deloc. In plus, acum, in fiecare dimineata si seara, ori de cate ori ma joc de-a iubita perfecta si ma intreb ce-mi lipseste sau ce am in plus de pierd in jocul meu, imi dau seama ca as putea foarte bine sa fiu buricul pamantului in varianta feminina. Uneori, pur si simplu problema e la altcineva. Iar obsesiile pe care le dezvoltam noi in incercarile patologice de a deveni idealul , sunt nu numai inutile, ci foarte daunatoare.Parerea mea sincera este ca omul se naste cu un bagaj genetic bine stabilit de cineva de sus si foarte putin poate fi incarcat si modificat pe parcursul vietii .Asa ca “nu sunt perfecta si nici nu vreau !!!!!“Rebeca

    RăspundețiȘtergere