O intrebare pe care o punem fiecare dintre noi, la sfarsit de saptamana, pentru ca, sigur, in aceste zile dorim sa facem putina ordine" interioara", si cand spun asta ma gandesc la interiorul nostru, adica sa ne linistim sufletul care alearga ca nebunul in timpul saptamanii, nu intamplator mai auzi si expresia"sa-mi trag sufletul!"...mai vrea si sufletul o raza de lumina, un moment in care sa-l rasfatam... intrebarea e , cum reusim sa facem acest lucru?...multe persoane am auzit spunand"sa vina odata sambata si duminica...sa dorm cat imi doresc", altii evident se gandesc la drumetii, calatorii, vizite....odihna activa cu alte cuvinte...
In urma cu ceva ani imi placea sa ies undeva ,unde exact nu stiam, ne urcam in masina...si directia uneori o stabileam atunci, sau de multe ori, porneam intr-o parte si faceam deviatii de drum...incat, spre final nu mai apucam sa ajungem unde ne-am propus cu sotul meu...dar era asa placut...!!!! ne lasam dusi de imprejurari, poate ne atragea o locatie la un moment mai mult decat acel loc pe care il propuneam cand plecam de acasa, si uite asa, vorba lui, cautam mere si gaseam pere!
Constat insa ca lumea de azi, mai greu o ia din loc...e mai apatica, o fi stress-ul de vina?problemele pecuniare? prefera sa petreaca in familie si mai ales la domiciliu, in fata televizorului, citind o carte sau ma rog, gasind de cuviinta ca sunt mai importante diferite activitati administrative...iar cand incepe saptamana se simt mai obositi decat atunci cand au intrat in weekend...
Va intreb pe voi ce e bine sa facem in weekend si ce nu e bine...cum il petreceti voi, care sunt cele mai reusite weekend-uri?
joi, 29 septembrie 2011
marți, 27 septembrie 2011
Viata este un miracol..restul sunt doar artificii!
...asa imi spunea azi o prietena pe YM, e vorba de cea care mi-a dat microfonul in mana pentru prima oara, Rita Drumes, are pe undeva dreptate, de" artificii "sa nu ne bucuram prea mult ca ele sunt ca focul de paie, vin si pleaca, ne bucura sau ne ating atunci cand le simtim prea aproape...
Mie una nu-mi plac artificiile de niciun fel...cele de sarbatori, ma sperie, nu ies afara, nu vreau sa le admir, decat din casa, de la geam.... stau si eu ca si animalutzele mele la adapost...iar daca ma refer asa, metaforic, la artificii in viata de zi cu zi...nu le" gust " nici pe acelea...dar, viata nu e cum vrem noi ci asa cum vine la rand...cu bune si cu rele astfel incat , vorba ceea "vrei nu vrei, bea Grigore, agheasma", mai degraba mi-e frica de artficiile mintii mele, acolo uneori e un adevarat regal...pentru ca viata asta telurica nu-i chiar simpla, si ma pune la "crosetat" ganduri, ganduri de ganduri...care mai de care...unele mai traznite decat altele...uneori se prind intr-un dans lasciv, parca isi rad de mine, asta pentru ca poate sunt singurele artificii pe care le tolerez, ...da!!artifiicile verbale, volatile, dar care te fac plutesti uneori, in anumite momente si-ti dau o stare de bine... asta pentru ca-mi plac jocurile de cuvinte...imi plac oamenii care stiu sa-si "accesorizeze "vorbirea cu aceste gaselnite zic eu care te prind asa intr-un joc alambicat, poti sa intelegi ce vrei la o adica...si poti pe de alta parte sa te dai batut ca n-ai priceput...asta pentru ca uneori ai parte de aluzii subtile, cu conotatii insinuante, pline de ambiguitate, mai am parte si eu de discutii de genu' cu unele persoane mai diplomate , din lumea mea, se mai leaga si de mine cate-un"crampei" ...imi fac bine, pentru ca m-am saturat de clisee verbale, am o prietena, spre exemplu, care atunci, cand inchei discutia cu ea pe mess imi spune"ai grija de tine"...de parca daca , vezi Doamne, o spune asa, sunt in mai mare protectie decat daca nu mi-ar spune-o...si apoi mai e ceva...oare chiar o spune din suflet?
Eu as vrea sa aflu ceva de la voi dragii mei, sunteti de partea cliseelor sau de partea artificiilor verbale, sau pur si simplu preferati exprimarea simpla fara prea multa coloratura????
Sursa imagine:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://images
Mie una nu-mi plac artificiile de niciun fel...cele de sarbatori, ma sperie, nu ies afara, nu vreau sa le admir, decat din casa, de la geam.... stau si eu ca si animalutzele mele la adapost...iar daca ma refer asa, metaforic, la artificii in viata de zi cu zi...nu le" gust " nici pe acelea...dar, viata nu e cum vrem noi ci asa cum vine la rand...cu bune si cu rele astfel incat , vorba ceea "vrei nu vrei, bea Grigore, agheasma", mai degraba mi-e frica de artficiile mintii mele, acolo uneori e un adevarat regal...pentru ca viata asta telurica nu-i chiar simpla, si ma pune la "crosetat" ganduri, ganduri de ganduri...care mai de care...unele mai traznite decat altele...uneori se prind intr-un dans lasciv, parca isi rad de mine, asta pentru ca poate sunt singurele artificii pe care le tolerez, ...da!!artifiicile verbale, volatile, dar care te fac plutesti uneori, in anumite momente si-ti dau o stare de bine... asta pentru ca-mi plac jocurile de cuvinte...imi plac oamenii care stiu sa-si "accesorizeze "vorbirea cu aceste gaselnite zic eu care te prind asa intr-un joc alambicat, poti sa intelegi ce vrei la o adica...si poti pe de alta parte sa te dai batut ca n-ai priceput...asta pentru ca uneori ai parte de aluzii subtile, cu conotatii insinuante, pline de ambiguitate, mai am parte si eu de discutii de genu' cu unele persoane mai diplomate , din lumea mea, se mai leaga si de mine cate-un"crampei" ...imi fac bine, pentru ca m-am saturat de clisee verbale, am o prietena, spre exemplu, care atunci, cand inchei discutia cu ea pe mess imi spune"ai grija de tine"...de parca daca , vezi Doamne, o spune asa, sunt in mai mare protectie decat daca nu mi-ar spune-o...si apoi mai e ceva...oare chiar o spune din suflet?
Eu as vrea sa aflu ceva de la voi dragii mei, sunteti de partea cliseelor sau de partea artificiilor verbale, sau pur si simplu preferati exprimarea simpla fara prea multa coloratura????
Sursa imagine:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://images
vineri, 23 septembrie 2011
"rai da' buni" ...sau buni la rautate?
Am vorbit in urma cu doua luni la o emisiune de-a mea la radio despre rautate, am intrebat ascultatorii daca ar avea posibilitatea de-a inchide rautatea lumii intr-o cutie, ar facea-o?...unii mi-au raspuns ca nu exista o cutie atat de mare sa cuprinda in ea rautatea, sau poate ar trebui mai multe cutii de zeci de tone capacitate sa fie posibila incadrarea ei...
Ma intreb retoric, de ce unii se hranesc cu rautate... cu cat nesat o "infuleca" si arunca apoi in dreapta si-n stanga vorbe care sigur numai cinste nu le fac...dar, mai conteaza? mai conteaza cand vrei sa fii rau mijloacele prin care te manifesti? categoric nu! in ultimul timp am avut parte de astfel de" mostre", ele vad ca , se continua, si ma intreb, atat timp cat avem posibilitatea de-a trai fara ura si invidie si intr-un echilibru normal cu cei din jur...de ce alegem sa fim rai?
Imi amintesc ca unii mi-au spus ca ar fi plictisitor fara rautate, ar fi anosta viata....pentru ca de fapt raul si binele e pe undeva Yin si Yang,orientalii prin acest simbol Taiji vad interactiunea eterna intre cele doua,precum fetzele unei monezi care nu pot fi separate, carevasazica, nimic nu este in intregime, in fiecare lucru este si opusul ei, problema zic eu este atunci cand dintr-un punct creste prea mult potentialul intr-o actiune...cand se merge prea exegerat pe una dintre cele doua fetze ale monezii, starea sau actiunea ia proportii...o ia la vale cu alte cuvinte si nu e chip s-o opresti! si nu mai stii pe care parte a monezii te afli..pe cea alba sau pe cea neagra?
Imi aduc aminte ca cineva mi-a spus ca rautatea este o proba a credintei, hmmm!!! ciudat...nu-i asa?...as zice mai degraba, ca rautate te face mai slab, iti da o stare de invaliditate, cam asa as crede eu,te desfigureaza in timp, te indeparteaza in timp de oamenii din jurul tau, pentru ca cine doreste sa-ti fie alaturi cand tu ai accese permanente de ura, rautate si invidie?...poate iti da tie ca persoana o senzatie de superioritate...iti spui in gandul tau"i-am facut-o...am aranjat-o...sunt tare!!!" dar, chiar daca asa cum spunea fosta mea sefa de la un radio unde eu am inceput activitatea,"Olga, la rautati se raspunde tot cu rautati"...n-am sa pot face asta niciodata!..de ce? pentru ca rautatea naste rautate, mi s-ar raspunde la fel...si la ce mi-ar folosi? lasa asadar rautatea pe seama celor care stiu s-o "carmuiasca", s-o conduca spre ceea ce isi doresc ei...mai devreme sau mai tarziu se va intoarce impotriva lor!
Am o intrebare...credeti ca rautatea ne poate face mai fericiti?
Am sa inchei cu imbratisarea mea de dor si drag pentru voi toti si va doresc un weekend implinitor, un weekend binecuvantat!
Sursa foto:
www.avatare- messenger.com/
Ma intreb retoric, de ce unii se hranesc cu rautate... cu cat nesat o "infuleca" si arunca apoi in dreapta si-n stanga vorbe care sigur numai cinste nu le fac...dar, mai conteaza? mai conteaza cand vrei sa fii rau mijloacele prin care te manifesti? categoric nu! in ultimul timp am avut parte de astfel de" mostre", ele vad ca , se continua, si ma intreb, atat timp cat avem posibilitatea de-a trai fara ura si invidie si intr-un echilibru normal cu cei din jur...de ce alegem sa fim rai?
Imi amintesc ca unii mi-au spus ca ar fi plictisitor fara rautate, ar fi anosta viata....pentru ca de fapt raul si binele e pe undeva Yin si Yang,orientalii prin acest simbol Taiji vad interactiunea eterna intre cele doua,precum fetzele unei monezi care nu pot fi separate, carevasazica, nimic nu este in intregime, in fiecare lucru este si opusul ei, problema zic eu este atunci cand dintr-un punct creste prea mult potentialul intr-o actiune...cand se merge prea exegerat pe una dintre cele doua fetze ale monezii, starea sau actiunea ia proportii...o ia la vale cu alte cuvinte si nu e chip s-o opresti! si nu mai stii pe care parte a monezii te afli..pe cea alba sau pe cea neagra?
Imi aduc aminte ca cineva mi-a spus ca rautatea este o proba a credintei, hmmm!!! ciudat...nu-i asa?...as zice mai degraba, ca rautate te face mai slab, iti da o stare de invaliditate, cam asa as crede eu,te desfigureaza in timp, te indeparteaza in timp de oamenii din jurul tau, pentru ca cine doreste sa-ti fie alaturi cand tu ai accese permanente de ura, rautate si invidie?...poate iti da tie ca persoana o senzatie de superioritate...iti spui in gandul tau"i-am facut-o...am aranjat-o...sunt tare!!!" dar, chiar daca asa cum spunea fosta mea sefa de la un radio unde eu am inceput activitatea,"Olga, la rautati se raspunde tot cu rautati"...n-am sa pot face asta niciodata!..de ce? pentru ca rautatea naste rautate, mi s-ar raspunde la fel...si la ce mi-ar folosi? lasa asadar rautatea pe seama celor care stiu s-o "carmuiasca", s-o conduca spre ceea ce isi doresc ei...mai devreme sau mai tarziu se va intoarce impotriva lor!
Am o intrebare...credeti ca rautatea ne poate face mai fericiti?
Am sa inchei cu imbratisarea mea de dor si drag pentru voi toti si va doresc un weekend implinitor, un weekend binecuvantat!
Sursa foto:
www.avatare- messenger.com/
marți, 20 septembrie 2011
Daca ar fi sa schimbi...
Vorbind azi cu o buna amica de-a mea, mi-a pus o intrebare,..." daca ar fi sa schimbi ceva din felul tau de-a fi, ce-ai schimba la tine???????"...am stat si m-am gandit pret de cateva momente, apoi i-am scris pe fereastra de messenger - NIMIC!!! nimic n-as schimba din felul meu de-a fi...pentru ca m-as schimba pe mine, n-as mai fi eu, Olga Morar....iar eu ma plac asa cum sunt!...sigur, am si eu momentele mele cand fac asa, un fel de introspectie, ma analizez, caut defectele cu lupa uneori, si da, imi zic ca poate unele lucruri nu trebuia sa le fac, iar legat de altele, poate as dori sa le repet de nspemii de ori, dar una peste alta, n-as schimba nimic, toate cele facute de mine, au avut rostul lor la acea vreme...daca am gresit, mi-am asumat greseala, facand greseli poate mi-am facut amintiri frumoase, mi-am trait viata asa cum am simtit atunci ca vreau s-o traiesc!...daca as fi atat de atenta sa nu comit greseli, mi-as rupe mie din bucuria de-a trai, si apoi nu vreau sa-mi traiesc (si de altfel, nici n-am trait...) viata dupa anumite instructiuni, ca doar nu sunt un robot, nu sunt o jucarie, sunt fiinta, traiesc, gresesc, invat din greseli, hai , sa recunosc, sa fiu sincera sa spun ca mai si recidivez, dar repetitia e mama invataturii, nu-i asa?????;)
Poate as dori ceva, sa nu pun atat la suflet tot ce mi se intampla.. asta da!...dar vorba Alexandrinei Hristov, ..."nimic nu e ca tine, ...ca tine nu e nimeni",raman asa, cu perioadele mele de urcusuri si coborasuri, cu bune si cu rele, "relele"m-au facut mai puternica...ma plac asa cum sunt! sa se schimbe altii daca vor...eu nu vreau!!!
Dragi mei, dragele mele...daca ati avea posibilitatea sa schimbati ceva, ati face-o?...sau sunteti impacati cu imperfectiunile voastre?
Alexandrina Hristov - ''Nimic nu e ca tine''
Asculta mai multe audio jazz
Poate as dori ceva, sa nu pun atat la suflet tot ce mi se intampla.. asta da!...dar vorba Alexandrinei Hristov, ..."nimic nu e ca tine, ...ca tine nu e nimeni",raman asa, cu perioadele mele de urcusuri si coborasuri, cu bune si cu rele, "relele"m-au facut mai puternica...ma plac asa cum sunt! sa se schimbe altii daca vor...eu nu vreau!!!
Dragi mei, dragele mele...daca ati avea posibilitatea sa schimbati ceva, ati face-o?...sau sunteti impacati cu imperfectiunile voastre?
Alexandrina Hristov - ''Nimic nu e ca tine''
Asculta mai multe audio jazz
luni, 19 septembrie 2011
Ce ai face daca ai fi miliardar?
Stiu, stiu ..ce o sa-mi raspundeti...si totusi ma risc!... sunt convinsa ca in astfel de vremuri "indecente"din punct de vedere pecuniar, intrebarea suna ca nuca in perete...si totusi, spun din nou...ce ai face daca ai fi miliardar....????
Mai zilele trecute, am colindat prin judet, cu un scop anume, evident, am impartit invitatii la nunta, am un eveniment deosebit in familie, se marita fata mea, Roxana...am trecut prin Certeze, Moiseni, Bixad, m-au izbit vilele somptuoase, care nu seamana nici una cu cealalta,cred ca si-au gasit arhitecti unu' si unu'....constructii de zeci de miliarde, cu piscina in curte, unele chiar si cu lift...pe vremea cand eu am construit casa, era una dintre cele mai frumoase din oras, dar....uite, timpul vine cu schimbari, am ramas impresionata pur si simplu de eleganta unora, de gustul rafinat, si mi-am pus intrebarea banii aduc toate acestea? daca ai bani...poti sa fii si rafinat in gusturi?...Bata-i norocu' de bani, cum ne schimba ei pe noi!
Si pentru ca sunt acuzata de unii ascultatori ca ii intreb pe ei, si abia apoi le dau raspunsul meu...am sa spun ce as face eu cu banii, as calatori, as merge in toate continentele lumii, mi-as modifica putin casa, (oricum e prea mare pentru mine...cred ca mai degraba as vinde-o si as construi o alta la sol...fara etaj!) mi-as cumpara o alta masina, una mai grozavoasa, deh!!! sa am mai mare siguranta...as construi un orfelinat, unde evident as adaposti copii strazilor, le-as oferi si posibilitatea celor merituosi sa continue studiile, mai cu seama ca am vazut ca in multe orfelinate se gasesc copii talentati, le-as pune la dispozitie un autocar sa plece in fiecare weekend in excursie prin tara, sa-si cunoasca tara, iar in vacante sa plece peste hotare...
Voua dragii mei, va plac banii? sunt ei importanti pentru voi? aduc banii fericirea?
Ce ai face daca ai fi miliardar?(sa nu-mi spuneti asa cum mi-a spus un amic, cand m-a intrebat ce fac si eu i-am spus ca tocmai lansez o intrebare pe blogul meu , iar el stiti ce mi-a raspuns? dau raspunsul mai jos:
"CE AS FACE?...simplu! l-as cumpara pe Basescu si l-as dona somalezilor sau canibalilor!"
Huuuhhh!! stranie dorinta!!! no comment!:))
duminică, 18 septembrie 2011
Aducerile - aminte
..."sunt harfe spanzurate"...spunea Octavian Goga in poezia cu acelasi nume...si le asemuia cu urne posomorite, dar, cutiuta mea cu iluzii nu pastreaza decat acele aduceri aminte, placute...care de fiecare data cand le" privesc" cu ochii mintii, imi aduc o stare de bine, ma reconforteaza...sunt un izvor de energie pozitiva... recunosc insa ca unele imi aduc o lacrima, doua chiar...dar, de bucurie , de bucurie ca mi-a fost dat sa le traiesc cu adevarat , trairi unice, pe care le invoc asa, din cand in cand...am un sertar preferat, il deschid in zile de sarbatoare, pentru ca tot ce este acolo"depozitat" e foarte pretios pentru mine, sa nu va inchipuiti insa sa traiesc din amintiri, nu! nici vorba! dar unele merita pastrate forever!...asa merita si asa vor ramane!!!
Nu leg amintirile placute de cele neplacute, e pacat sa le stric imaginea, ma straduiesc asadar sa dau" delete" celor dureroase, sa le uit, mai cu seama daca impactul cu acea persoana a fost accentuat , si nu ma refer la iubit, ci in general , poate fi ruda, sau pur si simplu prieten...
Cautand prin folderele cu poze, gasesc amintiri dragi, si nu de putine ori o imagine poate trezi in mine sentimente si fiori identici cu cei pe care i-am trait in acele momente, imi hranesc sufletul, nu ascund si n-am sa ascund nimanui ca sunt o romantica incurabila, sunt convinsa ca veti spune ca au si amintirile neplacute rostul lor, si ca da, fiecare dintre noi are si asa ceva...nu ma indoiesc, am si eu...evident! n-am fost scutita...ele ne ajuta pe undeva sa vedem viata asa cum este ea...cu bune si cu rele, cele rele insa de multe ori ne fac mai puternici, ne pregatesc pentru urmatoarele lovituri pe care mai devreme sau mai tarziu viata ni le va da din nou...
Intrebarea mea pentru voi este urmatoarea:
Reusiti sa faceti o segregare, reusiti sa separati amintirile placute de cele neplacute...sau le luati la "pachet",purtandu-le in "desaga amintirilor " toata viata?
Acest subiect va fi dezbatut intr-o proxima emisiune de radio, si toate parerile voastre vor fi citite la postul de radio la care eu moderez, adica aici:
Nu leg amintirile placute de cele neplacute, e pacat sa le stric imaginea, ma straduiesc asadar sa dau" delete" celor dureroase, sa le uit, mai cu seama daca impactul cu acea persoana a fost accentuat , si nu ma refer la iubit, ci in general , poate fi ruda, sau pur si simplu prieten...
Cautand prin folderele cu poze, gasesc amintiri dragi, si nu de putine ori o imagine poate trezi in mine sentimente si fiori identici cu cei pe care i-am trait in acele momente, imi hranesc sufletul, nu ascund si n-am sa ascund nimanui ca sunt o romantica incurabila, sunt convinsa ca veti spune ca au si amintirile neplacute rostul lor, si ca da, fiecare dintre noi are si asa ceva...nu ma indoiesc, am si eu...evident! n-am fost scutita...ele ne ajuta pe undeva sa vedem viata asa cum este ea...cu bune si cu rele, cele rele insa de multe ori ne fac mai puternici, ne pregatesc pentru urmatoarele lovituri pe care mai devreme sau mai tarziu viata ni le va da din nou...
Intrebarea mea pentru voi este urmatoarea:
Reusiti sa faceti o segregare, reusiti sa separati amintirile placute de cele neplacute...sau le luati la "pachet",purtandu-le in "desaga amintirilor " toata viata?
Acest subiect va fi dezbatut intr-o proxima emisiune de radio, si toate parerile voastre vor fi citite la postul de radio la care eu moderez, adica aici:
joi, 15 septembrie 2011
Doruri, departari...
Incercam sa-mi explic zilele acestea, cat de greu le poate fi celor plecati departe de tara, departe de cei dragi sufletelor lor, cat gol poate exista in sufletele lor, ce mult ii apasa absenta celor dragi din orizontul lor...ce greu poti duce dorul acesta timp de un an, pentru ca majoritatea celor plecati la lucru vin in tara doar odata pe an, imi aminteam ceva,ceva din perioada cand lucram la Muzeul Tarii Oasului, luna august era luna cu cei mai multi vizitatori, multi, foarte multi romani plecati la lucru in strainatate, se intoaceau cu prietenii din acele locuri unde si-au gasit de lucru si cu mandrie le prezentau tara de unde au plecat, iar bucuria din ochii lor era nemarginita, se vedea pe fata lor setea pe care au avut-o de locurile natale, de cei apropiati lor, trairile sunt greu de descris...
Am gasit pe net o parere legata de dor a parintelui Dumitru Staniloae, care mi-a placut foarte mult, el spune totul despre dor in aceste cuvinte:
"Dorul vine de la persoana dorită la cel ce o doreşte şi îl duce pe acesta cu un gând persistent, penetrant şi afectiv la aceea. Cel ce doreşte nu se mulţumeşte cu preocuparea de interesele sale, nu dă atenţie importantă la nimic în jurul său sau le vede pe toate sub un val de tristeţe, pentru că nu mai vede decât pe cel ce e totuşi la distanţă şi care sigur ar putea da lumină celor din jurul său.
....În dor, o persoană trăieşte valoarea eternă a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a încetat să existe cu totul."
Citeam undeva pe un forum ca dorul este momentul, sau mai bine spus perioada cea mai sensibila a sufletului nostru, cea mai sincera, nu te poti minti, n-ai cum ...este transparent, pentru asa cum va spuneam eu in atitudinea acelor romani veniti acasa bucuria din sufletele lor, era nedisimulata....daca pana a-i revedea pe cei dragi, se simteau sfasiati sufleteste, vlaguiti, revederea era"drogul "care le-a vindecat inima, sufletul!
Noica exprima magistral sentimentul acesta de dor:
“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.
… te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”
Dorul, un cuvant greu de definit, si totusi, il cunoastem cu totii, il simtim cu totii,el este durere, speranta, amagire, tristete , o gama de trairi, este dorinta de a trai, retrai....de-a visa, dorinta de -a revedea locurile de care te-ai indepartat, de-a atinge oamenii, chipurile dragi...si apoi, dorurile astea sunt de mai multe feluri, dor de tara, dor de persoana iubita, dor de parinti...de familie, si lista ar putea continua, dar, as zice eu, sa nu uitam de dorul de viata ...sa nu uitam sa ne bucuram de fiecare zi pe care El ne-o ofera! sa va fie sufletele usoare ca si acest puf de papadie din imaginea de mai sus ....
Dorul de viata sa nu va paraseasca niciodata, traiti viata asa cum merita, sperati, iubiti...bucurati-va din plin de ea!!!!
Am gasit pe net o parere legata de dor a parintelui Dumitru Staniloae, care mi-a placut foarte mult, el spune totul despre dor in aceste cuvinte:
"Dorul vine de la persoana dorită la cel ce o doreşte şi îl duce pe acesta cu un gând persistent, penetrant şi afectiv la aceea. Cel ce doreşte nu se mulţumeşte cu preocuparea de interesele sale, nu dă atenţie importantă la nimic în jurul său sau le vede pe toate sub un val de tristeţe, pentru că nu mai vede decât pe cel ce e totuşi la distanţă şi care sigur ar putea da lumină celor din jurul său.
....În dor, o persoană trăieşte valoarea eternă a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a încetat să existe cu totul."
Citeam undeva pe un forum ca dorul este momentul, sau mai bine spus perioada cea mai sensibila a sufletului nostru, cea mai sincera, nu te poti minti, n-ai cum ...este transparent, pentru asa cum va spuneam eu in atitudinea acelor romani veniti acasa bucuria din sufletele lor, era nedisimulata....daca pana a-i revedea pe cei dragi, se simteau sfasiati sufleteste, vlaguiti, revederea era"drogul "care le-a vindecat inima, sufletul!
Noica exprima magistral sentimentul acesta de dor:
“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.
… te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”
Dorul, un cuvant greu de definit, si totusi, il cunoastem cu totii, il simtim cu totii,el este durere, speranta, amagire, tristete , o gama de trairi, este dorinta de a trai, retrai....de-a visa, dorinta de -a revedea locurile de care te-ai indepartat, de-a atinge oamenii, chipurile dragi...si apoi, dorurile astea sunt de mai multe feluri, dor de tara, dor de persoana iubita, dor de parinti...de familie, si lista ar putea continua, dar, as zice eu, sa nu uitam de dorul de viata ...sa nu uitam sa ne bucuram de fiecare zi pe care El ne-o ofera! sa va fie sufletele usoare ca si acest puf de papadie din imaginea de mai sus ....
Dorul de viata sa nu va paraseasca niciodata, traiti viata asa cum merita, sperati, iubiti...bucurati-va din plin de ea!!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






