Bucuriile mele

 

    Mi-am chemat sentimentele acasa, spunea Alice Nastase intr-un articol, o parafrazez acum cand m-am intors si eu in tara, dorul  si iubirea de nepoti era prea mare astfel incat sa mai pot sta departe de ei....asadar am asteptat momentul in care o sa pot sa-i tin in brate ca pe o zi de Craciun  .
     Dragii de ei, au adus lumina in sufletul meu si ma gandesc cat de ai nimanui sunt cei care nu au parte de copii dar mai ales de nepoti, ei sunt bucuria noastra, a bunicilor...ei sunt adevaratele minuni ale vietii. Imi doresc din tot sufletul  sa vad cum cresc fericiti, sanatosi si sa ma bucur de toate giumbuslucurile pe care le fac, sa ma aiba alaturi cat mai mult si cat mai profund.

    Ema este deja o cocheta, la un an si doua luni  cauta bratarile mamei ei si se inzorzoneaza cu ele, ii plac si vasele de la bucatrie, semn ca va fi atrasa de arta culinara,  iar Mihnea are ce are cu detaliile, va fi un bun analist, studiaza fiecare lucru pe toate partile, extrem de vioi, mereu in cautare de ceva nou.

    Misiunea de bunica este cumva mai usoara dar mai incarcata din punct de vedere emotional, regasesti in nepoti copiii tai in urma cu ceva ani si parca trairile sunt extraordinare, cum ii iubesti , asa te iubesc si ei si tare mult ma fericeste zambetul lor inocent, sunt adorabili!