Am ajuns la concluzia ca uneori iubim numai cu mintea, nu cu inima, pentru ca doar atunci e o iubire
deplina... si cand ma refer la iubire nu ma refer la iubirea aceea pasionala vis-a-vis de iubit/a...ci cea pentru frati, copii,parinti...si evident prieteni, cei din jur.
Foarte adevarat si faptul ca si din dezamagiri avem de invatat..dar intrebarea mea este de ce ajungem acolo?pentru ca altii sunt in continua miscare si noi nu tinem pasul cu ei????sau pentru ca dorim sa traim acel sentiment de plangere de mila si ne incearca acea dorinta de consolare...?
In ce ma priveste aceste intrebari imi stimuleaza introspectia si ma pun sa analizez bine unde gresesc eu.. si ma obliga sa accept, ba chiar sa tolerez manifestarile celor din jur...sa iau o atitudine, o acceptare interioara , pentru ca altfel imi omor singura sufletul...
Ieri, spre exemplu mi-am pus o intrebare- oare suferinta interioara a unor persoane ii poate impinge sa faca gesturi absurde, dezamagitoare pentru cei dragi sufletului lor, doar din dorinta de a atrage atentia asupra lor? Cei care sufera asta doresc? atentia noastra?...oferim noi prea putina si lipsa ei declanseaza manifestarile acestea automutilante?
Pe un forum unde eu mai haladuiesc din cand in cand cineva spunea "a fi dezamagit este un sentiment progresist"..cu alte cuvinte el ne indica uriasele noastre asteptari, conformismul personal, linia de la care nu concepem abatare, abateri pe care nu le putem accepta.
Inteleg deci ca exista dezamagiri pentru ca in principal exista asteptari...cineva, mi-a spus cam asa:
"cand cineva va refuza, nu bombaniti si nu blamati. Spuneti mai degraba: ori acel cineva nu a vrut sau nu a putut sa-mi dea acel lucru, ori eu nu am fost suficient de vrednic sa-l primesc"....e un gand care ne da o atitudine pozitiva si ne ajuta la echilibrarea psihica....si cred ca avea mare dreptate!
Avem asteptari si ne proiectam dorintele asupra altora, apoi suferim si ne construim adevarate tragedii daca nu primim ceea ce ne dorim. A iubi si a oferi fara a astepta absolut nimic in schimb, nici macar ca celalalt sa observe gesturile noastre, ne-ar elibera de multa suferinta. Prin dorintele noastre personale ii conditionam pe altii si ne incorsetam si pe noi insine.
Asteptarile voastre gasesc acoperire in cotidian sau ajungeti des sa spuneti:"cum de nu innebunesc, la cate rautati sunt in jurul meu?" sau punctul vostru forte este hazul de necaz si atunci depasiti usor totul fara a ajunge la dezamagiri???
Sursa foto:
http://www.220.ro/video/faze-tari/Esecuri/u98iinkprJ/
Am citit in mai multe carti de astrologie (si nu numai...) ca rezolvarea problemelor noastre emotionale ne-ar ajuta sa le rezolvam apoi pe toate celelalte. Nu stiu daca dragostea e inceputul tuturor relelor, dar pare sa fie sfirsitul lor.Zile senine fara dezamagiri tuturor!
RăspundețiȘtergerePunctul forte al poporului român este a face haz de necaz...
RăspundețiȘtergereDe ce ne dezamagesc unii oameni?
RăspundețiȘtergereE relativ simplu de raspuns: ne dezamagesc fie intentionat, fie fara sa doreasca acest lucru.
In primul caz e grav. Daca o persoana apropiata stie ca un anumit lucru iti face rau si totusi ea comite fapta respectiva, atunci ea te dezamageste cu buna stiinta si vorbim aici de rautate.
In al doilea caz, problema devine complicata. Se intampla in viata ca cineva care te iubeste foarte mult sa faca la un moment dat o fapta care odata descoperita sa iti provoace dezamagire. Te-a inselat iubita sau iubitul:? ..va suna cunoscut? Pentru toti dintre noi o astfel de fapta e greu de iertat, pentru unii imposibil. Dar cheia este (si aici e strict parerea mea) sa ajungi sa intelegi de ce oare s-a intamplat asa. Oare nu ai contribuit si tu la aceasta dezamagire? Bineinteles ca nu, vei zice initial, pentru ca tu erai perfect(a) si nesimtitul(a) te-a inselat. Dar oare cati se intreaba in astfel de cazuri la cat la suta din nefericitul eveniment a participat? Daca reusesti sa iti asumi o parte din dezamagirea pe care o traiesti e un semn de maturitate. Ceva a lipsit si acel ceva poate fi la tine sau la el. Si poate el cand te-a "mintit" sau "te-a inselat" a cautat de fapt ceva ce lui ii face bine. Si ceva ce i-a lipsit in relatia cu tine. Sau ceva ce tu ai neglijat.
A nu se intelege gresit. Nu iau partea celor ce dezamagesc. Nu-mi sta in caracter biggrin.gif . Insa trebuie invatat sa respectam deciziile celor din jur. Si daca la un moment dat decizia cuiva provoaca dezamagire, cel mai bun lucru pe care il ai de facut e sa accepti, si sa cauti in alta parte din nou linistea si fericirea.
Inca un mic secret: intr-o amicitie, in familie, in cuplu, nu construi mai mult decat cel de langa tine. Fii in pas cu el. Ca si o cladire, o relatie se construieste in echipa si cot la cot. Daca tu ai pus deja acoperisul, risti ca el sa nu fi pus fundatia, si atunci problema e la tine.
Asadar, grija mare la dezamagiri. Sa invatam sa trecem peste ele elegant si matur.
Toate cele bune!
Oamenii nu ne deazmagesc , ei sunt asa cum sunt, doar sperantele noastre legate de ei sunt mari !
RăspundețiȘtergereEu cred ca oamenii ne dezamagesc datorita "eu-lui" nostru... Omul este prea egoist si cred ca dezamagirea din cauza acestui fenomen se trage!
RăspundețiȘtergereDaca noi relationam cu oamenii din dorinta de a fi noi fericiti si de a ne satisface nevoile atunci inevitabil va aparea si dezamagirea...
Daca relationam din dorinta de a darui afectiune si dragoste iar totul sa fie neconditionat... atunci nu are ce sa ne dezamageasca.
Trebuie sa invatam se ne bucuram de bucuriile altora asa cum ne bucuram de bucuriile noastre si sa lasam invidia si egoismul.
Dezamagirea este data in general de falsul "Ego-u" care are dorinte nelimitate si este in continua schimbare adica ceea ce ne multumeste acum peste 2 zile nu ne va mai multumi la o persoana din cauza ca Egoul nostru cauta mereu ceva nou... ceva "mai eficace" spunem noi!
Atata timp cat vom trai viata prin prisma "eu-lui" nostru si sa incercam mereu sa-i satisfacem dorintele... dezamagirile vor fi din plin si la tot pasul!
In primul rand cred ca starea de dezamagire este precedata de cea de a amagire, nu putem fi dezamagiti daca in in prima faza nu ne-am amagit. Si nu cred ca ceilalti poarta vreo vina legata de acest proces, cred ca pur si simplu ei nu sunt decat "oglinda" propriilor noastre proiectii imaginare, vise, idealuri...e un proces firesc de maturizare si dezvoltare a fiintei si fiecare dintre noi a trecut si trece prin aceste stari amagire-dezamagire. Evident ca toti avem visuri si idealuri pe care in prima faza de dezvoltare tindem sa le proiectam asupra exteriorului, asupra a ceva fizic, asupra unei cariere, sau asupra unui camin, asupra fiintelor care ne inconjoara si pe care le intalnim deloc intamplator, ceea ce este imatur, pentru ca Idealul nostru, visele noastre sunt ceva ce tine de profunzimea sufletului nostru, ceva ce nu poate fi atins cu perceptiile fizice, sau daca avem sensatia ca l-am atins nu este ceva pe care sa-l permanentizam in manifestare, de aceea atunci cand proiectam Idealul nostru si Visele noastre asupra unei persoane este amagirea pe care ne-o inducem singuri fara ca cei asupra carora proiectam aceste vise sa aiba vreo legatura...ei pot cel mult sa se simta "miscati" de valoarea pe care le-o dam dintr-o data si pot sa se trasforme mult apropiindu-se de acel Ideal al nostru; este momentul de gratie care ne copleseste de fericire atunci si avem senzatia ca am atins Idealul, numai ca daca si noi am fi perfecti...evident ca cel/cea asupra caruia/a proiectam aceste idealuri, vise, nu poate sa pastreze acea stare permanent si are momente cand devine cel care este cu adevarat si noi n-am vrut sa "vedem" pentru ca eram prea plini de "idealul" nostru, ba se poate intampla ca acesta sa se manifeste si in conformitate cu anumite impregnari karmice subconstiente pe care de multe ori nici nu le constientientizeaza, sau chiar daca le constientizeaza nu poate sa le transceanda si sa se purifice decat trecand prin acele stari. Ei bine, si-n acele momente noi spunem, ca da, ne-a dezamagit. Ce usor aruncam departe de noi propriile amagiri!
RăspundețiȘtergereEste cum am spus un proces firesc prin fiecare individ trece, ceea ce este cu adevarat imortant este cat de repede ne "prindem" de acest joc divin si cat de repede invatam sa nu ne mai amagim proiectandu-ne in afara noastra, sa ne proiectam idealurile catre ceva Superior, daca vrem cu adevarat sa crestem, sa acceptam ca asa cum noi nu suntem perfecti nu putem avea asteptari de la altii sa fie perfecti, sa cautam sa ne ridicam noi la Idealul nostru pentru ca odata atins acest stadiu Totul ne este suficient in Sine, iar ceea ce se intampla in jurul nostru nu ne mai atinge deloc!
Pace, Iubire si Lumina!
Pentru ca gandim prea mult, simtim prea putin si incercam sa schimbam realitatea evidenta..Cam asta e parerea mea!
RăspundețiȘtergereEu consider ca dezamgirile ne formeaza, ne calesc, ne ajuta sa aprecierm mai mult momentul de ACUM. Pe mine dezamgirile ma ambitioneaza, asta dupa ce ma demoralizez si ceva timp imi pierd increderea in mine.
RăspundețiȘtergereCred ca totul face parte din viata!:)
Sunt dezamagita de un om drag, in care am investit multe sentimente, de fapt cred ca sunt dezamgita de mine.
RăspundețiȘtergere... incerc sa ma adun de ieri si nu prea reusesc.
Dezamagirile apar din cauza asteptarilor neimplinite. Atunci cand esti dezamagita intr-o situatie sau alta, fie faci ceva cum nu trebuie, fie ai asteptari nerealiste. Asteptarile depind de fiecare, de firea unei persoane, dar si de circumstantele exterioare, de contexte si de persoanele implicate.. Uneori insa ai parte si de dezamagiri la tot pasul..dezamagiri mici peste care poti trece usor dar si dezamagiri mari..care lasa rani adanci in inima ta. Cand e vorba de iubire, simti ca lumea ta se prabuseste, ca universal tau s-a micsorat si ca viata e in alb si negru. Apoi iar te ridici..iar speri..iar gasesti iubirea si tot asa. Viata continua. Greu, dar continua.
RăspundețiȘtergereDe foarte multe ori avem incredere in oameni care ne inseala asteptarile… Ne regasim in postura ingrata de a accepta greseala pe care am facut-o si traim un sentiment de insatisfactie. Dar acordam circumstante atenuante in continuare si apreciem ca toti oamenii sunt buni, ca nu au nimic de ascuns si ca isi deschid sufletul asa cum facem si noi. Am trecut prin destule momente in care ne-am spus ”data viitoare voi fi mult mai zgarcit/a cu propriile destainuiri si am sa-mi aleg cu atentie prietenii…” Cu toate acestea, lasam deschisa usa catre noi insine, oferind incredere pe tava. Rezultanta unui astfel de comportament este, adesea,dezamagirea… Increderea şi dezamagirea merg, astfel, brat la brat, se simt bine impreuna, formeaza ceea ce am putea numi un cuplu redutabil. Cred insa ca cel mai important este sa avem sufletul impacat si constiinta curata. Sa putem pune seara capul pe perna si sa nu ne mustre constiinta pentru nedreptati pe care le-am facut, rautati sau indiferenta fata de cei dragi. Asta bineinteles ar fi valabil in cazul celor care inca mai au constiinta treaza. Nu e usor sa treci peste dezamagiri, nu e usor deloc sa treci peste nedreptati sau peste judecatile oamenilor, mai ales a celor apropiati. E la indemana sa arunci cu noroi, sau cum am mai zis candva, sa pui etichete fara ca sa cunosti omul individual sau situatia din interior. Nu e usor sa suporti toate astea si nici nu e usor sa ierti..dar trebuie! Fara iertare nu am mai fi oameni iar sufletul nostru ar fi un manunchi de ghimpi.
Eu cred ca toate dezamagirile dor si lase urme pe suflet .Dar ce se intampla atunci cand dezamagirile sunt din partea familiei, a persoanelor care ar trebui sa iti fie alaturi neconditionat si pentru todeauna? Atunci cum poti trece peste ele daca ele continua sa existe in aproape fiecare moment al vietii tale? Unii ar sune ‘’Asta e!’’ si s-ar obisnui cu situatia, altii ar continua sa spere ca intr-o zi, va iesi sorele si pe strada lor..iar altii s-ar indeparta pentru todeauna. E greu sa alegi in astfel de cazuri, mai ales cand la mijloc este asa zisa ‘’chemarea sangelui’’ dar oare aceasta chemare nu ar trebui sa fie reciproca? Se spune ca ‘’indiferenta doare cel mai tare’’ si am ajuns sa cred ca intr-adevar asa este. Dar nu toate persoanele o aplica..desi eu sunt una dintre cei care a simtit-o pe deplin, desi nu-mi amintesc s-o fi aplicat vreodata. Asta nu ma face cu nimic speciala. Dar nici victima. Asta e viata.
RăspundețiȘtergereAm sa vorbesc despre dezamagirea mea din iubire care mi-a lasat o rana mare si greu de vindeca .Ranile din iubire sunt cu atat mai profunde cu cat indiferenta isi largeste sfera de actiune .Nu ura este reversul iubirii ci indiferenta .Imi amintesc si acum acele momente greu de trecut peste fiinta mea ,cand nu mai simteam daca este zi sau noapte ,cand mancarea nu avea gust iar somnul disparuse lasand loc insomniilor greu de suportat .Dar cea mai apropiata fiinta ,Lia a vegheat la capataiul meu, rostindu-mi de fiecare data cat de puternica trebuie sa fiu .Mi-a demonstrat pentru a mia oara ca nimic in viata nu este intamplator. Mi-a dat numeroase exemple din care am inteles ca in viata, totul se intampla cu un scop. Apoi, mi-a redat increderea in mine spunandu-mi ca sunt puternica si ca stie ca voi rezista . M-a facut sa inteleg ca de mine depinde tot ce se intampla cu viata mea, ca unele decizii sunt mai dureroase, dar ca odata luate, trebuie duse la bun sfarsit. Iar la final, m-a convins ca dupa orice mare furtuna, soarele rasare si va fi din ce in ce mai stralucitor. M-am apropiat sufleteste mai mult de ea. Mi-am dat seama ca pot discuta orice problema, chiar daca ma doare si imi este greu. Mi-a sters lacrimile si mi-a spus ca “cei care te merita cu adevarat nu te fac niciodata sa plangi”.Mi-a zambit si mi-a spus cu toata inima ca o sa fie bine. . . Discutia a fost destul de adanca si dureroasa. .. Dar a dat roade iar acum am din nou zambetul pe buze .Acum sunt convinsa ca ceia ce-mi spusese chiar era adevarat, dureros, dar o sa treaca.
RăspundețiȘtergereFiecare dintre noi am suferit mai devreme sau mai tarziu o dezamagire care ne-a marcat existenta... toate lucrurile in care credeam s-au prabusit si a trebuit sa creeam altele noi. sau sa renuntam si sa devenim niste sceptici timpurii. nu poti sa privesti in oglinda si sa spui: de azi nu-mi mai pasa. o rana lasa urme care se cicatrizeaza greu, dureaza luni, uneori ani.
RăspundețiȘtergereDezamagiti putem fi mereu, din diverse cauze. Unele reale, altele imaginare. Uneori din lipsa de comunicare si alteori din prea multa comunicare. Pana la urma si dezamagirile pot avea un rol constructiv. Pentru noi, sau pentru cei din jurul nostru. Nu putem scapa de dezamagiri pentru ca altfel nu am face diferentele intre dezamagire si multumire.
Durere, dezamăgire, eșec – învață de la ele și apoi lasă-le în urmă.
În traducere liberă: teoria ca teoria dar practica ne omoară.
Adevărat, real, uman...
Iubirea,acest sentiment care ar trebui sa ne infrumuseteze viata,ne aduce totusi atata suferinta,ca nu mai poti gandi limpede.Cand esti inselata,cand esti mintita,dezamagirea e crunta.Cum sa te manifesti?Sa fi indiferent sau sa suferi ca un caine.Trebuie sa ne asteptam la orice,dar trebuie sa acceptam totul cu stoicism.Eu nu cred ca am dezamagit multa lume,dar eu in schimb am fost dezamagita si asta, ca sunt prea sensibila,prea naiva si fara sa ma gandesc cand imi aleg partenerii.Dupa ultima dezamagire,am luat o hotarare grava.Nu mai vreau partener,nu mai vreau dezamagiri.Sunt atatea lucruri frumoase pe lumea asta,dar mai ales exista prietenia,care inlocuieste si chiar compenseaza iubirile efemere!!!
RăspundețiȘtergere