Dreptul la inconsecventa

     M-am trezit cu fata la cearsaf cum s-ar spune, am un gust amar in mine, o amaraciune bestiala,ma simt suspendata undeva...nu ma mai regasesc, am starea aceea pe care parca mi-e frica s-o descriu...de ce spun asta? pentru ca nu e prima oara cand mi se intampla, e clar sunt o diletanta ! ma dau grozava in relatiile mele dar nici una nu ajunge sa fie incununata de succes, si chiar nu ma mai supara niciun calificativ pe care mi l-ar da unii sau altii...nu mai am nimic de pierdut...pentru ca am pierdut totul!
     E greu sa scrii despre amaraciunea sufletului, e greu  mai ales sa simti asta...te simti consumata in tine insati, vorbeam ieri cu un amic despre ierarhia  singuratatii, ma intreba cine e mai  fericit? cel care simte singuratea in el sau cel care o simte in exterior????...i-am raspuns ca stabilirea ierarhiei ar fi  pentru mine  o treaba irelevanta, pentru ca a fi singur in orice fel e suficient!
     Daca ma confesez acum, o fac pentru ca asa simt...nu astept compatimiri de la nimeni...azi nu mai pot calca pe nuferi, azi nu pot vedea viata in roz...dar e dreptul meu, nu-i asa???vreau pur si simplu sa raman  intoarsa pe dos, uracioasa de dimineata si chiar simt o doza de confort ca reusesc sa  scriu aceste lucruri, asta inseamna ca  sunt puternica si n-am nevoie de niciun sprijin...nu fac parte din categoria oamenilor care stiu sa sufere in tacere...dar ma gandesc la un lucru, daca am da drumul vocilor...s-ar forma un cor...un cor care are cutremura pamantul, scara Richter nu cred ca ar avea  puterea sa stabileasca magnitudinea...ar fi  mult prea mare seismul!
  Si parca azi mi-as dori ceva  - sa nu mai stiu nimic , nimic macar sa stiu ca nu stiu nimic!m-am saturat de probleme.. discutii, suparari...azi vreau sa las neuronul (ala care mi-a mai ramas...)sa zburde...sa faca ce-i trece prin minte!
    Sunt in zona gri...si ma bucur ca n-am dat in cea neagra, cea care  e plina de urlete de revolta, de ura , de disperare...dar,  la o adica de ce incerc iar sa fac ierarhii...de unde stiu eu care e cea mai buna?...hmmm!!  toate au un inceput si un sfarsit!...se va termina si zona gri...am realizat ca nu exista culmi abisale, nici macar abisuri...ele exista in plasmuirea noastra...sau poate noi femeile avem acea gratie naiva care reuseste sa ne  transpuna intr-o stare de echilibru  emotional? Ma lamureste cineva????????...pana atunci incerc o impacare cu mine insami...las insa gandurile mele bune pentru voi, o duminica implinitoare , o duminica binecuvantata  pentru toti cei care imi trec pragul!>:D<