Un weekend minunat!!!

In ultimul timp mi se intampla tot felul de lucruri ...de la bune la mai putin bune spre proaste,n-am sa dezvolt ca nu e cazul desi voi sunteti cei cu care imi impart gandurile,ca atare sunteti foarte importanti pentru mine,vreau sa spun doar ca am intrat intr-o deriva si toate lucrurile stabile din viata mea au inceput sa dispara incetul cu incetul luindu-le locul mari necunoscute.Vorbeam zilele trecute cu prietena mea din Italia(careia ii povestesc aproape tot ce mi se intampla)si ea imi spunea ca sunt simptomatic depresiva...ca nu ma vrea asa ca ma vrea cea pe care a cunoscut-o in februarie cand in urma prieteniei virtuale ce ne lega am decis sa ne intalnim...sa ne cunoastem .
Hmmm!!eu as zice totusi ca nu-i asa!...doar ca am ajuns intr-un moment in care trebuie sa fac niste alegeri,cum pot sa-mi pastrez optimismul cand oamenii din jurul meu sunt mai"negri"decat mine...?
Poate am gresit ca am renuntat la manageriatul de la multinationala la care am lucrat pina nu demult...asta imi umplea timpul si-mi aducea satisfactii pecuniare...dar imi complica oarecum existenta...acum din femeia complicata am devenit o femeie de o simplitate crunta,accept greselile altora cu un maxim de indulgenta,incep sa tolerez comportamente pe care odinioara nu le acceptam...sa nu credeti ca sunt indragostita...daca recunosc asa ceva...nu!!!!nici vorba desi tare mi-as dori sa fiu!
Nu pot sa neg ca nu-mi doresc pe cineva linga mine,am obosit sa fug de ceea ce simt si nu mai vreau sa fiu dominata de trecut...si vreau sa dau,vreau sa arat ca pot,vreau sa-mi regasesc veselia,vreau sa fiu Olga de altadata,sa fac lucruri pe care simt ca vreau sa le fac si nu ca trebuie sa le fac!sa las naibii complezentele,sa nu ma mai cramponez sa plac la toata lumea(ca oricum n-as reusi...)sa rad cand vreau ,sa pling cand vreau ...sa refulez cand am chef...e omeneste nu?
Zilele astea am fost cam subrezita.... Nu ca acum m-as simti mai bine...Stand asa eu cu mine, m-am tot povestit.... Si mi-am dat seama ca nu-mi place de mine acum. Ca sunt mult prea sensibila, ca am tendinta de a ma deschide si de a arata ca lucrurile nu sunt chiar atat de frumoase pe cat vreau eu sa arat ca sunt.
M-am hotarit insa!...fara griji si vesela din nou...renunt la planuri mari,o sa-mi traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima o sa devin mai ironica in postari dar nu acida...ca nu e genul meu..vreau peste ani sa spun:am fost fericita, am iubit, am suferit, am plans, am ras, am muncit, am trait pasional....si,nu mai vreau teorie...vreau practica!!!!!!
Sa aveti un weekend minunat,sa fiti iubiti si sa iubiti pe masura!

Uneori ma simt neputincioasa...

Zilnic se pare ca invatam cite ceva ,zilele trecute am mai primit o lectie de la viata,m-am inselat in privinta unei persoane ,am crezut in el,mi-a placut felul lui de a gandi, de a fi,de-a relationa virtual cu mine...nu sunt genul care vreau sa ma bag in seama cu orice pret,dimpotriva prefer sa ramin pe silent asteptind momentul in care sa fiu bagata in seama si nu cer nimanui sa fiu punctul central al vietii sale,cu atat mai putin prietenilor...Nu sunt genu' de femeie nostalgica,nu traiesc in trecut,chiar daca acesta cocheteaza uneori cu mine,deh!oameni suntem si avem momente si momente...si nici nu ma gandesc prea mult la viitor....ma simt insa imbrancita de nazuinte,incerc sa las launtricului posibilitatea de infaptuire a noimelor personale,incerc sa-i ofer cit mai multe concretizari,desi sunt al naibii de vulnerabila la esecuri,Eistein spunea ca singurul motiv pentru timp este sa nu se intample totul deodata...dar uneori eu asa as vrea,am o incapatinare si nu ma declar multumita niciodata...
Off!!!dar ma intreb de ce trebuie sa existe sentimente?de ce le apreciem potentialul abia in momentul cand obiectul lor se pierde?cautam cele mai imposibile ipostaze,nu ne controlam ,nu evaluam posibilitatile,ne aruncam inainte si cu ce ne alegem??...cu suferinta...si ma intreb oare altii sunt altfel?sunt mai imuni la necazuri ,la dezamagiri?Nu am exprimat niciodata mai mult decat pretentia reciprocitatii, ca la respect sa mi se raspunda cu respect....dar unii cauta tot felul de tertipuri,aici e problema...
Ma simt neputincioasa cum pe zi ce trece stropul asta de teama patologica se scurge in vasul agorafobiei asteia numita internet, care odata spart ma va mistui atat pe mine cat si pe cei care au un raport cu persoana mea....adevarul e ca timpul nu ne va ajunge niciodata pentru tot ceea ce vrem sa comprimam in el, dar ne va ajunge de fiecare data din urma.
Un destin poate influienta o multime de alte destine,asa cum o actiune poate determina evenimente,fara a fi conditionate de timpul in care apar....acest timp ignorant,caruia nu-i pasa,nu-i pasa ca se intampla atatea in viata noastra!
Perfectiunea nu a fost atinsa de nimeni vreodata. Si nici nu va fi. Dar merita drumul pana acolo, merita sa incerci sa devii imun la oameni si sentimente doar pentru a-ti duce la implinire scopul... Acela al unui om mai bun, care extrapolat la realitatea de azi incearca sa-si educe sufletul..si prin asta pe cei care vin in contact cu el...

Ziua buna se cunoaste de dimineata...

Ziua buna cica se cunoaste de dimineata...azi am deschis e-mailul si am gasit doua lucruri care m-au bucurat,unul venea de la un prieten mai vechi,care se pare ca si-a adus aminte de mine si a vrut sa-si trimita gandul lui bun spre Satu Mare,al doilea de la o prietena pe care am adaugat-o recent pe lista mea de YM...dar care este plina de viata si imi da se pare si mie din entuziasmul ei...
Citeam pe blogul unei prietene de pe netlog niste ganduri in care m-am regasit spunea ca in viata putine lucruri se pot lua de la zero,fiindca noi pe noi nu ne putem lua de la zero..(cata dreptate avea!!)povestea unui esec si il numim esec pentru ca niciodata nu suntem multumiti de ce am realizat si ne gandim la ce am fi dorit sa realizam...da!asa este..dar oare nu asta este dialectica vietii?nu asa trebuie sa fim?vesnic nemultumiti?...daca ne-am multumi cu prea putin n-ar insemna ca suntem mediocri?
Citesc in blogosfera si ajung la concluzia ca multi dintre noi am da 5 ani din viata noastra pentru a putea trai un an LIBERI,pentru ca am devenit prizonierii vremurilor,alergam de dimineata pina seara in speranta ca situatia noastra pecuniara se poate schimba...dar ea se pare ca devine mai acuta,pe timp ce trece...un singur om mi-a atras atentia pe netlog...o persoana zic eu cu intentii bune,si-a investit omul niste bani incepind din '98 incoace intr-un loc superb undeva in drumul spre minunatele manastiri din nordul Moldovei,dar ajungand spre finalul constructiei,a ajuns la concluzia ca singur nu se va bucura din plin de ceea ce a realizat si s-a gandit sa-si gaseasca actionari...ar imparti totul adica investitia de 300 de mii de euro la 100 de persoane asta insemnind 3000 de euro de fiecare actionar cu drept de folosire a intregii constructii,timp de o saptamina pe an alaturi de cei dragi ,afacerea putind fi profitabila la o adica daca ea va fi cautata si de alti turisti...omul nostru s-a gandit in principal la activitati medicale,(el fiind medic...)cu persoane din strainatate,turismul urmand sa fie ceva gen satelit...ce sa zic?ii urez reusite...si cine stie poate ader si eu ca actionar...

Singuratatea

Azi mai mult ca niciodata am simtit singuratatea...am simtit ca mi-e greu si chiar daca am incercat sa-mi fac mici bucurii,nu le-am simtit placerea...si am plans,si parca nici inima mea nu mai poate indura lacrimile si tristetea de aceea m-am refugiat aici sa-mi scuip amarul...ma chinuie azi amintirile,care uneori devin atat de vii in sufletul meu,desi as vrea sa le tin inchise...sa nu ma ravaseasca,dar,nu pot!
Tot timpul mi-a fost frica de singuratate,dar se pare ca de ce ti-e frica nu scapi...
ascult Cargo"Ploaia"si parca ma simt mai apasata,dar ma chinui asa...cu gandurile astea afurisite care nu-mi dau pace...ma simt ca pe o insula pustie...doar eu cu mine...si chiar n-am chef de nimic,mi-e sila de tot si de toate!~
Tocmai m-am intors din oras...aveam ceva treaba,am incercat sa-mi fac placere cumparindu-mi ceva,dar...nu!!!n-am reusit sa-mi schimb starea si mi-e frica de o prabusire iminenta,mi-e frica ca voi cadea in acea tristete iremediabila pe care am avut-o in urma cu trei ani si ceva dupa moartea lui...
Am incercat sa-mi gasesc preocupari,sa-mi ocup mintea...sa fac orice dar sa nu ma gandesc la mine...nu-mi iese,am o stare de deprimare,de agitatie...uneori imi doresc sa pot sa stiu de ce sunt nefericita....de ce imi plange sufletul ?? Si-mi raspund tot eu...pentru ca am avut prea multe vise,iluzii si din pacate am ramas cu o singura certitudine...ca niciun vis nu mi se va implini...la naiba!!!am devenit pesimista...si nu-mi place deloc...
Imi amintesc de cate ori mi-am dorit sa plec sus ,la ceruri,de cate ori L-am rugat pe Domnul sa ma ia la El? dar reveneam peste putin timp pentru ca imi dadeam seama ca sunt egoista ca ma gandesc numai la mine nu si la cele doua fete ale mele care ma iubesc si-si doresc sa fiu alaturi de ele... si tocmai de asta m-am luptat cu moartea anul trecut...si-am invins-o...i-am aratat ca am vointa si vreau sa traiesc...dar acum ce m-a apucat?nu stiu!!! in acest moment ma simt nedorita...inutila...si imi vine sa fug undeva departe sa nu vad pe nimeni!
Am crezut ca viata mea va merge pe un alt fagas,dar azi am realizat ca a fost doar un vis,o amagire...si sunt confunza si trista si simt ca imbatrinesc si batrinetea ma inspaimanta...si chiar nu mai pot sa scriu....
Am sa ies,nu vreau sa continui cu gandurile mele...sa transmit starea mea nimanui...nu vreau sa contaminez pe nimeni...vreau sa fiti fericiti si sa va bucurati de momentele perfecte pe care le traiti!

Ploaia

In sfarsit ploua,o ploaie mult asteptata de toti....
Imi place ploaia,imi trezeste amintiri dragi...vremuri cand imi doream pe vreme de ploaie caldura unei imbratisari,a unui sarut,acum imi place sa cutreier prin ploaie fara umbrela,sa simt cum ploaia ma patrunde pina la piele...si incerc sa caut in minte placerea de odinioara,zambetul lui cald...Doamne!ma gandesc ca suntem atat de ciudati...ne dorim lucruri pe care nu le avem sau care le-am pierdut demult...
Ador ploaia,imi place sunetul picaturile care cad in geam,care cad pe obrazul meu,se amesteca parca cu lacrimile mele si-mi sterg tristetea ce ma cuprinde...si ma rog Tie Doamne,sa am parte de astfel de bucurii cat mai multa vreme,sa am parte de acel zambet (chiar si in mintea mea daca nu aievea...)stiu ca el nu poate fi alaturi de mine si nu te mai rog nimic...m-am obisnuit si cu singuratatea,vreau doar ca fetele mele sa fie bine si sa aiba parte de tot ce-si doresc,pentru mine nu-ti mai cer nimic!
Azi noapte,recitalul norilor cu stropii calzi care bateau in geam m-au facut sa caut cu ochii mintii steaua mea,sa-l vad pe el dincolo de nori sa-l aud cum imi spune "noapte buna iubito"dar nu l-am zarit...n-am zarit decat steaua mea...o stea care lumineaza mereu drumul meu...si ma gandesc oare cita vreme o sa-mi mai luminezi viata...??ce m-as face fara tine?
E clar ca azi fericirea s-a insinuat de la primele ceasuri ale dimineatii prin aceasta ploaie marunta care imi zambeste inselator dar cu miros de proaspat,o servesc in portii mici,mai las si pentru amiazazi,si pentru seara...pentru ca azi vreau sa fiu fericita!
Am o dimineata perfecta...stau si scriu degajata fara sa am sentimentul ca pierd vremea,fara sa numar secundele,cu nelipsita cafeluta,cu niste covrigei presarati cu chimen,cu o banana care-mi trage cu ochiul s-o desfac...si incerc sa trag de dimineata asta ,s-o conving sa ma stea...si ma gandesc ca uneori diminetile pot fi atat de frumoase chiar daca esti singura...
Mi-am deschis larg portile sufletuluii...intr-un univers imaginar care are coordonatele in visele mele,si continui sa calatoresc in lumea viselor si intr-o lume imaginara,o lume mai buna decat cea reala....o lume in care vreau sa vad numai zambete,oameni care sa se bucure de fiecare zi,oameni liberi si dezbracati de prejudecati...nu mai vreau ura ,invidie ,rautate la tot pasul...vreau flori si zambete...si multa iubire...pentru ca dincolo de aceasta lume se afla monstrii cu coltii pregatiti sa te sfasie(cum scria ieri un forumist pe un forum,nu pomenesc site-ul ca nu vreau sa-i fac publicitate gratuita...cica am sa sfasiu pe oricine imi va sta in cale...el Lupul alb...ha! sa te hranesti cu carne vie...mi se pare aiurea!...aiurea rau de tot...)...monstruos chiar!
Ies pe balcon,ma uit la perdeaua de apa care cade din cer ,ploaia a devenit rece,stropii mari si grei lovesc acoperisul si eu stau la etajul 4 si parca lovesc in gandurile mele,parca vor sa le dea o alta forma ,simt o adiere de vant cu miros de trandafiri,o fi de la trandafirii de jos din parculetul blocului...ce placut e!
Simteam nevoia de aer,de aerul rece care sa-mi atinga obrazul...si nu mai vreau sa-mi fie dor!vreau sa-mi fie bine ca acum...am citit candva ca oamenii fericiti nu pot sa-si scrie sentimentele,neaaahhh!!!nu-i asa!eu trec usor de la o stare la alta desi scriu uneori cu teama cu teama ca timpul trece prea repede pentru mine...
Ma gandesc ca viata noastra ar fi foarte frumoasa daca pe fiecare treapta a existentei noastre ar exista instructiuni si sageti indicatoare spre fericire...dar cine stie?poate si atunci ar exista tentatii...nerespectari a jocului,pentru ca noua oamenilor ne place nepravazutul,finalul necunoscut...eu una mi-am deschis un portal spre lumea mea de vis...si nu caut sa evadez...mi-e bine aici...si vreau sa ramin cat mai mult AICI...pentru ca mi-e bine!....mi-e bine cu mine!
Iti multumesc Doamne pentru dimineata asta,pentru gandurile bune pe care mi le dai...

La o cafea cu mine...

Constat ca pe zi ce trece devenim tot mai prozaici,grabiti si nervosi cu grijile din jurul nostru uitam pur si simplu de noi,uitam sa-i oferim sufletului nostru si farame de frumos,un frumos care se ofera pe gratis,nu ne costa nimic...uitam sa admiram irizarile multicolore a unui apus si a unui rasarit de soare,uitam ca pe bolta se afla Carul Mic,Steaua Polara sau Calea Lactee,uitam sa admiram bobocii florilor de pe balcon,aripile multicolore ale unui fluture...jocul nevinovat al animalului preferat de linga noi..nu mai vorbesc de racoarea oferita de padure,de lanurile de grau,de floarea soarelui...sunt linga noi,nu trebuie decat sa deschidem ochii si sa le oferim ofranda spiritului...
Ganditi-va cate momente de acest gen va oferiti?cate momente de asemenea fericire comparata cu putinul timp pe care il petrecem in acest univers...sincer eu incerc sa mi le ofer aproape zilnic...ma bucur de lucruri marunte,de o zi insorita,de alintarile pe care Tasha catelusa mea mi le cere in fiecare zi,de o intalnire cu o prietena,de un telefon pe care il primesc de la cineva drag,de cateva minute in care poate simt cu adevarat ca pur si simplu cuiva ii pasa ca exist!
Sa nu uitam copilul din noi intr-un colt al mintii,sa nu vedem viata numai in negru si alb,mai sunt si nuante,sa nu catalogam pe cei din jurul nostru gresit,fiecare din noi are si parti bune nu numai lucruri care nu ne convin...
Pe mine una pot sa ma fericeasca multe lucruri...sunt fericita cand plec cu fetele mele la casa din Negresti,cand ma bucur de gazonul verde si florile din curte, de joaca pisicilor ,de bucuria lui Pio,rotweillerul nostru care nu stie cum sa-si arate bucuria cand noi aparem cu masina in fata casei...imi place s-o scot pe Tasha la plimbare,s-o rasfat cu bunataturi,mda!si trebuie sa spun ca a cam devenit o mica cersetoare,foarte posesiva si geloasa spre exemplu cand vecina cu care imi impart cafeaua de dimineata apare, o apuca disperarea,se aseaza intre noi doua nu care cumva s-o uit...imi place mult muzica,ascult zilnic melodiile care imi insenineaza sufletul...imi place chiar sa aberez pe acest blog,uneori mai inspirata alteori plictisindu-va cu toate nimicurile mele cotidiene...
Scriu zilnic probabil din dorinta de-a invata sa scriu mai bine,si prefer sa fac asta decat sa-mi ocup timpul petrecut in fata PC-ului cu alte chestii,discutii plictisitoare pe YM,cu tot felul de banalitati,nu stiu cat o s-o mai fac,dar deocamdata cum am spus intr-un blog,prezentul conteaza!Blogul imi da o stare de bine ,dar totusi e frustrant ca din atatia oameni care te citesc nu te baga nimeni in seama cu un comentariu ca la o adica asta e frumusetea unui blog,comentariile,parerile celor care te citesc...
Asadar,vreau sa va citesc si eu pe voi!
Sa aveti parte de o zi magnifica cu multe impliniri !

O noua zi...

O noua saptamina...
Imi rasfat dimineata cu nelipsita cafea...si ma gandesc ca poate in ultima vreme m-am plins prea mult ca nu stiu sa-mi traiesc viata...si ratacesc prea mult in gandurile mele...ma scufund in apele mele...in universul meu cam lipsit de culoare...
M-am cam saturat si de forumuri,la tot pasul vezi numai comentarii rautacioase,certuri,de parca spatiul le-ar apartine unora,nu inteleg insa de ce nu reusesc sa-si reprime pornirile rautacioase,de ce nu-si spala rufele murdare in privat,vor cu orice pret sa-si etaleze nimicnicia ca altfel nu pot s-o numesc,ma deprima aceste porniri...si chiar parca nu-mi mai vine sa intru...cu toate acestea,incerc sa-mi pastrez atitudinea pozitiva,desi stiu ca nu asta va rezolva problema,doar ca pot prin acest lucru sa-i enervez pe cei care-mi creaza probleme,si chiar nu vreau sa fiu contaminata de starea lor negativa...prefer sa ma retrag atunci cand tensiunea devine insuportabila...intru insa pentru ca este un refugiu vis-a-vis de monotonia casnica in care m-am aruncat...nu prea mai ies in ultimul timp,si imi petrec spre nemultumirea mea si mai mult a fetelor mele pe internet o mare parte din timpul liber...
Din pacate,asa e viata plina de asperitati ,de denivelari,dar daca ar fi neteda oare ne-ar place?eu zic ca nu, pentru ca n-am avea de ce ne agata in urcusul nostru spre cer..si hai sa recunoastem ca toti incercam pe pamint sa ne comportam cat mai demn sa nu-l suparam pe Doamne- Doamne...toti ne dorim sa ajungem in rai...desi na!am mai spus niciunul dintre noi nu s-a intors cu sacii plini sa ne spuna cat de bine i-a fost acolo...
Spuneam zilele trecute ca iluziile mele s-ar putea intoarce impotriva mea,si chiar asta ma ingrijoreaza,as vreau sa gasesc un remediu,sa ma pot vindeca de aceste trairi,sa devin imuna la trairile prea intense sau si mai bine sa-mi pot reprima dorintele,nu mai vreau supradoze de iubire,m-am convins deja ca ele nu mai poate sa apara,vreau acum o supradoza de indiferenta,de nepasare,de indolenta ...altfel universul meu interior se fragilizeaza incet incet...
O dimineata in care ma simt amortita,cafea inca nu si-a facut efectul...ma uit la lista de mess...nici ea nu-mi ofera mare lucru,lumea e la serviciu si nimeni n-are chef dupa doua zile de odihna de treaba,cu atat mai mult de dialogurile pe care le-ar purta cu mine...o sa ma refugiez in bratele unor carti,o sa-mi caut ceva care sa ma tina captiva...sa uit de gandurile care ma apasa..o sa incep "VIATA LUI HENRIC AL VIII-LEA", tatal reginei Elisabeta I, cunoscut pentru cele 6 sotii ale sale....o carte pe care am cumparat-o mai recent...
Sa aveti o zi deosebita cu multe impliniri sufletesti!