Totul se plateste!

    In viata asta totul se plateste, nu m-am indoit de acest lucru nicio clipa, nimic nu e moka, toate se platesc mai devreme sau mai tarziu, unele lucruri in avans, altele in rate, altele cu penalizari si astea ustura al naibii de tare!
    Vine o "nota de plata" pentru toate asteptarile, pentru toate tristetile, pentru toate visele si iluziile desarte...important e sa nu te doara prea tare iubirea ce o dai sau ce ai dat-o fara nicio legatura cu ceea ce ti se intoarce...dar intersectarile astea cu oamenii  sunt lectii de viata, unele devin amintiri placute, altele mai putin si parca ne zburlim la ele ca si curcanii gata de atac, atunci cand ele ar vrea sa reinvie in mintea noastra.
    Mi-am pacalit si eu subconstientul de multe ori, imi ziceam "Olga, fii inteleapta! s-ar putea sa te arzi, dar daca nu incerci, s-ar putea sa-ti para rau...(!!! )"...da!! si uneori chiar imi parea rau...uite de data asta vreau sa cred ca n-o sa-mi para rau, avea Marin Sorescu o poezie (am iubit poezia lui maxim...stiam pe de rost poezii intregi...ba mai mult am incercat sa-l fac cunoscut si fetelor mele, asa ca o mostenire spirituala...pe cea mica am convertit-o spre poezie...pe cea mare mai putin...)o poezie"Simetrie" care imi vine acum in minte legat de alegeri, de starile antagonice prin care trecem fiecare...o  caut pe net ca sa intelegeti mai bine ideea si sa nu stric frumusetea de poezie:

    Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.

Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea).

Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii :
Una la dreapta 
Alta la stanga. 
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
"V-arăt eu vouă !" - mi-am zis - 
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...

Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri :
Unul în dreapta.
Altul la stânga.

Ma las furata de situatie, ma las in voia sortii, poate asa e sa fie, fara alternative, fara stanga sau dreapta ci doar inainte! Exista doar un singur drum si acela fara scapare!

DA si BRAVO!!!

   

 Primul pas spre vindecare este recunoasterea bolii...azi trebuie sa recunosc ca asa e..dau semne vadite ca-mi revin!!!da! da! bolnava de iubire pentru radio!!!imi revin in sensul ca am o echipa pe care ma pot baza la orice ora, oameni care se daruiesc , oameni care ofera din plin  frumusetea sufletului lor, oameni care nu  stau pe ganduri chiar si cand se iveste o emisie ad-hoc, se descurca minunat!...si cum sa nu fii fericita in acest caz?...ba chiar sa o iei razna de bucurie!ca deh! razna  nu o iei  numai atunci cand nu ti se pare ceva demn de tine....nu ajunge sa gandim frumos daca nu  actionam in sensul asta!
     Trebuie sa realizam ca traim intr-un sistem putin defectuos, chit ca vrem, chit ca nu vrem...insa fiecare om din acest sistem ne influenteaza intr-un fel sau altul si are un impact asupra noastra, oamenii  de radio cu atat mai mult pot face acest lucru, pot sa ne faca sa simtim altfel viata, pot sa ne faca mai buni prin tot ce transmit, prin tot ce daruiesc, dar cum putem face oamenii mai buni daca ei nu se straduiesc? Nu ma consider buna, sunt departe de asta in ciuda faptului ca ma straduiesc, nu sunt divinitatea milosteniei in persoana dar fac parte din categoria celor care dau in cap negativistilor, tocmai de aceea  marshez pe da!!! si daca e cu DA in fata pot tot ce vreau!
     Un mare DA, si BRAVO colegilor mei de radio, alaturi de ei viata mea e mai frumoasa!mai armonioasa... le multumesc!

Oamenii buni

         

          Ieri stateam la o sueta cu doua prietene, discutam despre cum reusim noi oamenii sa apreciem persoanele din jurul nostru ...sigur ca nu e simplu, pentru ca suntem diferiti si nu putem sa-i asezam  intr-un  format pe toti dar oamenii buni sunt buni si atat...nu se lauda cu ce fac, nu sunt revendicativi, nu ajuta ca sa fie ajutati, nu se joaca de-a prietenia si nu sar gardul demnitatii spre a fi in centrul atentiei...ideea era insa alta, una dintre prietene imi spunea ca  eu sunt prea permisiva cu unele persoane, las sa ma loveasca-n demnitate...stiu si eu? daca as reprima i-as face mai buni? sau mai degraba as cobori eu la nivelul lor?
         Eu stiu asa...oamenii buni  nu-si insusesc singuri aceasta calitate ci le este atribuita de catre ceilalti in semn de pretuire pentru faptele lor, ei nu se razbuna si nu se leapada de tine cand nu le mai esti de folos....doar ca traim intr-o lume cu multa lume dar cu putini oameni.Nu le poti cere oamenilor sa-ti ofere ceea ce nu au, nu toti oamenii sunt construiti sa fie prieteni, amabili, binevoitori, asta depinde de mediul in care cresti si te dezvolti sau evident de autoeducatia pe care ti-o faci in timp.
        Cert este un lucru, ca nu suntem intr-un anume fel si degeaba asteptam ca si cei care ni se lipsesc de suflet sa fie la fel....am observat ca atunci cand incetezi sa le mai  spui ceea ce vor sa auda, te sterg  cu usurinta din viata lor, te considera o mizerie care le intineaza decorul, tocmai de aceea exista prea putine prietenii adevarate, exista insa aroganta, mandrie, orgoliu cat cuprinde!...de ce spun asta? pentru ca adevarul nu e digerabil deloc,  nu-l gusta lumea  iar daca ii fortezi, il scuipa...iar cand le spui in fata ce gandesti te considera persoana non grata! Scuzat imi fie sceptismul dar de fiecare data cand am facut "abuz" de sinceritate vis-a- vis de o persoana pe care am crezut-o prietena, am ramas fara prietenie! ..Oamenii pleaca adesea de langa noi, pleaca fizic sau emotional si lasa in urma suflete dezgolite si pline de durere....te lasa pustiit, pentru ca prietenia este ca un drog, o vrei in fiecare zi...asa macar cate-o lingurita pe zi inainte de mancare...si degeaba ii cauti in vise, in brate, in inima....raman insa in sufletul tau chiar daca ei aleg sa plece.
        Prea multi oameni sunt nefericiti pentru ca de fapt ei sunt nemultumiti de cat au sau de cat li se ofera... considera ca li se cuvine mai mult si uita sa se bucure de maruntisurile banale ale vietii....se consuma in interior si se indeparteaza de oameni, iar cand intri in contact cu ei iti rapesc pur si simplu pofta de viata.
      Ma opresc aici, nu inainte de a va dori o zi plina cu voie buna si momente demne de trecut in albumul amintirilor pe care fiecare dintre noi il poarta in suflet...si multumesc oamenilor buni din viata mea care mi-au daruit putin din lumea lor infrumusetand-o pe a mea...oameni care au daruit fara sa astepte nimic in schimb.

Ploi cu iubire

    Am impletit un parapleu  din ganduri in aceasta zi ploioasa, de ce? pentru ca in cercul meu de interes social ploua cu de toate, nu sunt eu cea care ar trebui sa ma lansez in discutii moralizatoare sau in sfaturi psihologice dar fac parte din aceasta multime de prieteni virtuali si uneori simt nevoia sa-mi dau cu parerea...o fi bine, o fi rau, cert este un lucru!!!  sunt satula pana peste cap de relatii abuzive, de oameni care iti arunca cuvinte mascate de suparari, de oameni care vorbesc in termeni urati despre tine,  si preocuparile tale chiar daca nu au avut nici macar ocazia sa te stie in realitate, folosesc in avantajul lor o realitate pe care o distorsioneaza, uneori ai senzatia falsa ca e doar un episod  din viata agresorului si incerci sa-i cauti scuze, dar daca ele perpetueaza, trebuie sa te gandesti serios ca acea persoana are ceva patologic....
    Un cuvant urat face mai mult decat 10 fapte, poate dezbina si ucide sentimente, poate pierde un respect si poate schimba un curs al vietii.
     Azi ploua lent, placut si usor zgomotos, apatic, usor cochet...cochetez si eu cu ploaia incercand cumva sa topesc toate dorurile mele, si incerc sa invoc unele mai blande,  sau mai curajoase, sau mai altfel pur si simplu! e greu sa-ti traiesti diminetile de unul singur, e greu ...te-ai gandit candva draga cititorule ca viata asta e pe atingeri de suflet?pe oameni frumosi? pe adunari de zambete?
     Uneori intalnesti oameni frumosi dar te multumesti doar cu marturisirile  de dragoste si cu dorinta, pentru ca te afli in fata unui om care nu te poate si pe care nu il poti nici tu ...mda...! sunt zile pe care as vrea sa le sar, sa le grabesc, sau sa le aman pentru ca ce mi se intampla imi da  mult de gandit....sunt zile pe care le-as imprumuta cuiva care poate le-ar folosi mai pretios decat mine....offffff! ploaia de azi imi sopteste asa...pic- pic...dor- dor! dar trenul vremii ma va duce cine stie unde...poate acolo unde ploua cu iubire, iar eu voi zambi doar a liniste, a bine si a frumos!

Lectie de viata

       

      Am avut o zi cu bune si cu rele, o zi in care m-au cautat gandurile, gandurile despre trecut si ce crezi ca am facut? o pace cu ele! Am batut palma cu ele si am hotarit  asa - traiesc cu vechile amintiri dar cu oameni noi!
     Am lasat in spate toate apasarile pentru ca am realizat ceva, prietenii nu-i alegi ca pe o sticla de vin, dupa ambalaj si pret sau ma rog forma pentru ca toate astea sunt pacalicioase...pe prieteni nu-i judeci dupa aparente si trecut.
      Am realizat ca prietenii care candva insemnau totul pentru mine au devenit aproape nimic si oameni necunoscuti le iau locul usor - usor, ma bucur de ei si-i pastrez atat timp cat pot sa le ofer fericire si cat la randul lor fac acest lucru.
      Am reusit sa-mi gasesc echilibru, printr-o cromoterapie sufleteasca, mi-am imbracat interiorul in culori tonice, cu zeci de nuante care ma linistesc, ma inveselesc si ma energizeaza.
      Am invatat sa pierd...in viata mai trebuie sa si pierzi....doar ca am avut  bucurii pe care puteam sa le traiesc din plin si nu le-am consumat din teama de necunoscut sau poate  din inconstienta.
      Am pastrat alaturi oamenii frumosi, dar, pentru asta trebuie sa ai ochi sa vezi frumosul din ei sa-i privesti cu suflet si sa te bucuri de ei!
      Am gasit si o rugaciune potrivita starii mele:
      -  Da-mi Doamne puterea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba!
     
 

Duzina de cuvinte

 

       Inca nu-mi revin dupa vacanta in Grecia, noaptea numar oi, numar boi, sa pot adormi, ajung pana la 200- 300 si creierasul meu refuza sa  se linisteasca, rebel cum il stiu, ma tine treaza....pfai sa fie! dimineata ma trezesc  cu imaginea tablourile de pe peretele din dreapta si realizez ca sunt acasica la mine, ma ridic ca un zombi umblator si-mi zic:
   - Olga!! gata!!!!.... vacanta s-a terminat! intra in cadenta!
    Las" gargaunii" din capsor, ma remontez eu in cateva zile mai ales ca am o prietena din Germania  pentru o saptamana la mine si cu ajutorul ei imi redecorez starea....mai ales ca am o multitudine de idei, gasesc eu ceva-ul ala care sa ma puna din nou in miscare.
     Ma gandesc ca  luna care vine, voi fi la munte, la Moneasa, imi place si muntele si marea si de obicei le intercalez, muntele reuseste sa ma aduc pe pamant, deh!! sunt pamanteana, sunt Taur !!!...marea  insa ma face sa plutesc! Moneasa inseamna terapia regasirii, acolo simt ca intineresc, tocmai de aceea ma duc de doua ori pe an....acolo am reactii palpabile, acolo simt ca ma "recompun", poate am nevoie de asta, poate ma scutur si eu de anumite naravuri,  cel mai grav e cel care ma face sa cred in bunavointa gratuita a oamenilor din proximitatea mea...nu exista asa ceva frate!! toti urmaresc ceva, o sa ma dau mai la o parte din tot ce inseamna socializare, discutii, zambete, viata, iluzii.....incerc insa sa raman acelasi om bun, chiar daca am fost construita"defect" si m-au luat multi de fraiera...invat mai departe ce inseamna rabdarea si astept sa apara si la mine acel BUN din viata mea...
    Ascult mai nou un alt gen de muzica Buddha Bar, imi face putina ordine in capsor....invat sa nu-mi mai pun intrebari inutile, si stiti de ce? pentru ca destinul te duce oricum acolo unde vrea el!
     Si, gata...!!!! duzina de cuvinte a luat sfarsit, cu o hotarire clara - nu mai vreau sa fiu "aparatul "de creat sentimente puse si trimise pe banda pentru absolut nimeni, mi-au umblat destui cu "surubelinta" prin creieras si au incercat sa-mi omoare si sfertul de neuron ramas, acum o spun raspicat celor care mai incearca asta sa se lase pagubasi...dragilor!!!....Olga e ca si pisica isi alege singura "stapanul", iar cand nu sunt suficient de alintata si mangaiata stiti ce fac?.... PLEC! dar nu singura...ci cu tavalugul de cuvinte care inca misuna prin mintea mea!

Ganduri zanatece

   

   Aristotel spunea la vremea lui ca  nimeni nu poate trai fara prieteni chiar daca stapaneste toate bunurile lumii, azi sunt cuprinsa de o invalmaseala de ganduri bune si nebune, de cuget, nu-mi innegresc insa inima pentru persoane care nu merita acest lucru," invalmaseala" o voi prinde intr-o chinga si-i voi da drumul sa zboare departe, departe....si nu o sa  va pun ochii sa alerge pe randuri care sa va oboseasca, dimpotriva !!!
    Va invit deci la o cafeluta virtuala si taifasuim despre cum ne alegem prietenii....
     Ca sa avem un intinerariu, o sa  recunosc la inceput ca eu sunt cea care in principiu face demersuri spre a cunoaste lumea, ca sa-i mentin apoi aproape si evident nu astept sa fiu cautata daca ei mai uita de mine...nu ma dispensez de niciunul pentru ca toti mi se par importanti intr-un fel sau altul, de la fiecare am ceva de invatat, chiar daca imi ramane doar o vorba care si-a gasit  locul ei in mintea mea si tot ma simt mai bogata spiritual, ei sunt o parte esentiala a vietii mele, las usi deschide peste tot,  daca unii m-au lovit pe la spate, au si ei locul lor undeva intr-un cotlon ferecat al sufletului meu....il deschid doar atunci cand imi selectionez viitoarele prietenii spre a nu recidiva in pacatul de a alege pe cine nu trebuie.
      Daca e sa vorbesc despre prietenii apropiati o sa spun ca unii din ei au devenit parca parte din familie, daca nu-i sun o zi, imi lipsesc, dar hai sa recunosc ca gasesc si prieteni nepotriviti, cum - necum, parca am magnet la ei...ei!! bine...ei parca sunt aceia care tin sa-mi schimbe cursul vietii la modul neplacut, de ce? pentru ca am crezut  in prietenii si cu femei dar si  cu barbati, doar ca am descoperit in timp  ca nu avem aceeasi perspectiva asupra vietii si dragostei, astfel relatia s-a erodat si a ajuns sa devina un real pericol pentru ca nu mai stii vis-a-vis de cine trebuie sa te cenzurezi ...iar o vorba scapata in plus te poate costa mult!
      Marturisesc ca am si prietenii pe care le gust in doze mici, ocazional, ele parca imi coloreaza pe moment viata, nu devin o povara, nu au pretentii mari, nu e insa nimic artificial, se intampla pur si simplu si asa cum vin si pleaca, nu astept insa camaraderie din partea lor desi unii incearca sa sustina ca si-ar dori sa fie nesfarsita prietenia, insa vad in timp ca  nu au puterea s-o sustina, sunt pe perioada limitata, atat cat se pare ca le este lor bine.
      Am si prietenii reconfortante cu care pot sa ma destind in momentele mele de "inghesuiala", ne ascultam reciproc, ne sfatuim daca este cazul si atunci cand inchidem sueta sau telefonul ne simtim eliberate, adica e un soi de terapie pur si simplu!
     Cert este insa ca am  2-3 prieteni mai apropiati, daca se intampla sa apara cel mai mic  conflict caut sa remediez situatia pentru ca absenta lor m-ar da serios peste cap, astfel incat ne acceptam si tacerile si defectele pentru ca ne asemanam si nu intamplator se spune cine seamana se aduna...chiar daca avem gusturi deosebite, reusim impreuna sa ne consolidam identitatea si  respectul de sine, ne bucuram impreuna de perspectivele vietii si depasim impreuna greutatile !Traim in epoca tehnologiei, secolul vitezei iar timpul nostru este foarte pretios, trebuie insa sa stim  ca pretenii pe care ii alegem sunt  oglinda  noastra, alegeti-va insa prieteni cu bun simt,  bunul simt este instinctiv, nu confundati cunostintele cu prietenii, cunostintele sunt doar oameni de care te lovesti, te folosesti sau care iti fac un bine sau un rau si cu care impartasesti anumite momente ale vietii, prietenii insa ii alegi exact asa cum iti alegi mancarea, sunt hrana ta!