Sunt matinala, de cand ma stiu....imi amintesc cand eram la acel reality show la Kanal D, ma trezeam in varful picioarelor sa nu trezesc fetele din dormitor, ajungeam la bucatarie sa-mi fac cafeluta si fuga- fuguta la foisorul din coltul curtii, de unde admiram soarele,ma bucuram de linistea diminetii, si-mi faceam in minte, asa o trecere in revista, a lucrurilor, evenimentelor pe care tocmai le-am traversat...si parca dintr-o data cafelutza avea alta savoare, alt gust....si ce frumos este sa spui" Buna dimineata!"...buna dimineata viata, pur si simplu!
Dupa- amiezile nu-mi plac...., te apuca o stare de letargie,de amorteala"catifelata"... ne duc incet spre seara, apune soarele, ne trimite in intuneric...si parca ne aduce o unde de tristete, a mai trecut o zi din viata noastra, uneori chiar fara sa fi reusit sa facem ce ne-am propus...noptile sunt ceasuri de banuieli, bantuite uneori de duhuri rele....nu-mi plac!Nu pot fi insa total impotriva lor...;) sunt placute atunci cand ai persoana draga alaturi de tine...dar in singuratate, par o vesnicie...
Stiu si eu , poate eu nu apreciez la justa lui valoare, valoarea momentului , poate ca exista un timp pentru toate, o fi legat de varsta acest timp? de valoarea noastra ca oameni?
Care este momentul vostru preferat?
Am gasit o pida pe net legat de valoare...am sa-i dau copy paste merita citita povestioara...
Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca m-ai putea ajuta tu pe mine poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine..
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul intelept.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poată scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra.
Sursa poza:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://4.bp.blogspot.com/
