Reverberatia sufletului meu nu mai rezoneaza,nu mai e in armonie cu nimic,sufletul meu se simte gol si e o tacere asurzitoare,o tacere care imi sparge timpanul...dorintele pe care le-am avut le-am inecat in iluzii,prea multe iluzii,iar acum transformarile din interiorul meu ma sperie...ma intreb insa ceva,la ce bun sa ridici munti de sacrificiu,cand ele nu sunt apreciate de nimeni????? ...imi raspund tot eu...pentru ca aceste sacrificii poate m-au" inflorit",m-au inflorit pe moment,m-au facut sa simt ca traiesc si simteam ca parca toti ingerii de pe pamant au fost alaturi de mine...va spuneam in articolele anterioare ca ingerii mei nu sunt doar in ceruri,i-am intalnit si aici pe pamant...acum insa,parca m-au parasit toti...e o liniste care ma copleseste,ma las prada ei...poate linistea asta prevesteste ceva...poate e linistea dinaintea furtunii...o sa trag obloanele sufletului,o sa le inchid o vreme...vor ramane asa ferecate,pana cand? nimeni nu poate sti...doar El! Poate cineva va mai reusi sa bata in timp ...poate va reusi sa ma determine sa le deschid...incet,incet si cine stie? poate soarele va mai luci si-n sufletul meu....
Nu-mi plang de mila...nu! vreau doar sa exprim ce simt acum...vreau sa fiu impacata cu mine(desi e cam greu...)...impacata cu cel care m-a facut sa simt ca traiesc cu adevarat... si poate Elena Gheorghe poate sa exprime mai bine in cantul ei ...ceea ce as fi vrut sa spun si nu am putut...las link-ul mai jos:
http://www.youtube.com/watch?v=otVKWil25Xg
În liniştea suferinţei găsim deseori răspunsuri. În general, suferinţa se decantează ca vinul, la fundul paharului lăsându-se impurităţile, în timpul fiecăruia, de la doi la şapte ani. Suferinţa vie. Cicatricele, cele care ne aduc experienţa, rămân toată viaţa, dar cu ele învăţăm să trăim.
RăspundețiȘtergereDe la început, posibil ai rătăcit cărarea, motiv pentru care simţi că nu mai doreşti nimic.Liniştea nu o vei găsi atîta timp cât căutările tale sunt frenetice şi nu şti ce cauţi.Doar iluzia ai trăit-o, de aceea cred că îngerul pe care crezi că l-ai găsit nu era înger.Sau poate avea dar era fără "aripi".Ceva i le-a frânt şi a ajuns la tine ori s-a lăsat găsit de tine cu aripile frânte.Nu va bate nimeni la poarta sufletului tău cu adevărat, atâta timp cât tu mereu baţi la uşi.Soarele nu trebuie să lucească în sufletul tău, trebuie să STRĂLUCEASCĂ.Ai căzut în milă personală pentru că adevaratele cuvinte se simt nu se spun.
RăspundețiȘtergereVocea-de-departe,
RăspundețiȘtergereMultumesc mult ca esti alaturi de mine,ai mare dreptate suferinta se decanteaza,in timp evident...dar legat de invataminte,stiu si eu...daca recidivez,inseamna ca nu sunt destul de calculata?
A gresi e omenesc spun unii, a ierta este insa supraomenesc spun altii. In viata uitam de cele mai multe ori masurile exacte. Nu de alta, dar foarte multe dintre actiunile si greselile noastre sunt insotite de adverbul “prea”... Iubim prea mult, de prea putine ori gasim masura exacta, suferim prea mult, gresim prea mult si iertam prea putin. Exista greseli mai grave sau greseli mai putini grave. Exista oameni care stiu cand trebuie sa ierte si oameni care nu stiu sa ierte. Iertarea nu o faci in beneficiul persoanei care a gresit, ci o faci pentru sufletul tau, pentru linistea ta. Daca nu esti capabil sa ierti, suferinta ramane incuibata undeva in suflet si chiar atunci cand crezi ca te-ai vindecat de vechile rani, suferinta recidiveaza.
Gabriella,
RăspundețiȘtergereOare merita sa te condamni singur la clipe de suferinta doar pentru ca te simti ranit pe moment si simti ca ti s-a facut o nedreptate pe care nu o meritai? tu spui ca soarele ar trebui sa straluceasca...nu va straluci atata vreme cat nu ma voi simti eliberata de apasarea ca am gresit ,am spus ceva necugetat...desi,psihologii sunt de parere ca incapacitatea de a ierta este strans legata de sentimentul de dreptate. Orice greseala grava a unei persoane dragi fata de persoana ta atrage dupa sine convingerea ca ai fost nedreptatit. Ca atare, primul impuls este acela de a pedepsi pe cel care ti-a facut rau si te-a facut sa suferi...acum se pare ca sunt pedepsita...si chiar ma bucur de penitenta,poate am meritat-o...dar poate,poate am fost si eu indreptatita sa ma supar...dar n-am facut-o...dar asta e alta discutie..
Exista lucruri peste care trebuie sa treci cu vederea si lucruri pe care nu le poti uita. Nu trebuie sa exista insa lucruri pe care sa nu le poti ierta. Cum sa faci insa acest lucru cu o persoana care te-a ranit si nu prezinta nicio urma de remuscare sau de pareri de rau? Mai mult ca sigur te gandesti ca persoana respectiva nu merita iertarea ta. Probabil ca asa si este. Poti ierta si in acest caz atata timp cat iti pastrezi obligatia de a te apara de noi suferinte.
Capul sus! Maine, va rasari din nou soarele pe ulita ta! Nu trebuie sa suferi pentru nimeni si pentru nimic. Viata e prea scurta!
RăspundețiȘtergereMarada,
RăspundețiȘtergereAi dreptate! multumesc ca ai trecut!te mai astept...>:D<
O draga mea, ce te zbuciumi atat, se intampla sa gresim, cum am mai spus daca nu a fost din suflet ci doar din varful buzelor intr-un moment cand nervii ti-au umbrit puterea de a gandi inainte de a vorbi e frumos sa-ti ceri iertare si daca o primesti bine, daca nu o primesti iara bine. Tu traiesti viata ta nu pe a altuia asa ca mergi inainte cine nu are puterea sa treaca peste niste vorbe fie ele chiar cu un ac in varf, inseamna ca nu te merita iar sentimentele in care credeai au fost doar o iluzie la poarta inimii tale.
RăspundețiȘtergereBeta, ai si tu dreptate, uneori vorbele sunt spuse la manie sau fara sa fie crezute cu adevarat de cel sau cea in cauza...si apoi evident regretate, de ce facem asa?uneori nici eu nu-mi explic!
RăspundețiȘtergere