Blog premiat

joi, 22 aprilie 2010

Intelegerea fata de semenii nostri

Am vorbit in articolele trecute despre diferite sentimente care  ne incearca de-a lungul vietii,s-a ajuns la concluzia ca iubirea este cea care ne "sfinteste" pe noi oamenii  si aceasta iubire nu este un lux ci o obligatie,un dar  pe care El  ni l-a lasat  tuturor spre a ne bucura de el,cum as putea eu sa  vorbesc mai bine despre aceasta intelegere decat parafrazand-o pe Maica Terezia , voi da deci un citat din discursul ei la primirea Premiului Nobel pentru pace:
“Fă-ne Doamne demni să ne putem servi semenii din întreaga lume care trăiesc şi mor în sărăcie şi foamete. Dă-le, prin mâinile noastre pâinea cea de toate zilele, iar prin dragostea noastră înţelegătoare, adu-le bucurie şi pace. Doamne, fă din mine mesagerul păcii Tale, ca să pot aduce iubire acolo unde e ură; acolo unde e nedreptate, spiritul iertării; acolo unde este dezbinare, unitate; acolo unde e disperare, speranţă; acolo unde e umbră, lumină; acolo unde e tristeţe, bucurie. Doamne, ajută-mă să pot alina mai mult decât mă alină alţii; să înţeleg pe alţii mai mult decât mă înţeleg alţii pe mine; să iubesc mai mult decât mă iubesc alţii; pentru că, uitându-te pe tine, vei afla; iar prin iertare, vei fi iertat; iar prin moarte, te vei trezi în viaţa veşnică. Amin.”
Poate aceasta tema ar fi avut un mai mare ecou inainte de Paste,de Craciun pentru ca  de regula atunci ne aducem aminte mai mult decat niciodata de semenii nostri care poate nu au un trai la fel de bun cu al nostru,ne milostivim incercand sa le aducem o raza de bucurie si lor...dar ma intreb de ce nu suntem tot anul asa?
Prea putin intoarcem capul spre cei amarati,cei care poate nu au un acoperis deasupra capului,cei care dorm sub cerul liber.Dupa moartea sotului meu m-am mutat la Satu Mare,in apartamentul fiicei mele mai mici,era chiar langa Podul Somes,intr-o zi iesind cu Tasha,pechineza mea la plimbare am vazut o familie care se adapostea acolo,era iarna,frig,zapada,iar ei aveau doar niste cartoane pe care dormeau...m-am cutremurat,m-am apropiat de ei si i-am spus fetitei lor,avea cam 14 ani sa ma urmeze,i-am dat cam ce am avut atunci la indemana  dar si ceva bani si i-am spus"cauta-ma in fiecare zi" ....nu pot sa va spun ce a fost pe fata ei...am simtit atunci ca sunt extrem de fericita,parca D-zeu m-a luminat dintr-o data,ce putin am putut sa fac si cata bucurie am putut aduce  acelei fetite...dar si mie insami.
Fetita a sunat la interfon zi de zi...cand ridicam imi spunea doar"Sarut-mana.."stiam ca-i ea,o recunosteam dupa voce...o voce moale ,blajina,de copil necajit...ii deschideam imediat.
M-am mutat apoi in apartamentul fetei mai mari,desi i-am dat adresa,fata nu m-a mai cautat...am incercat sa dau eu de ei...nu mai erau sub pod...incerc sa cred ca le este bine ca i-o fi vazut autoritatile orasului si le-au oferit un adapost.
GESTURI MARUNTE,dar care ne fac atat de fericiti,multumiti de noi insine,multumiti ca putem da din binele nostru si celor din jur..gesturi prin care dovedim ca-l iubim pe D-zeu,renuntand  la ceva si oferind cuiva cate ceva.


Sursa foto:Ziarul Lumina.ro

Update:
Am primit un premiu de la shorichitz  ii multumesc foarte mult...si-l ofer la randul meu tuturor celor care imi citesc blogul si lasa un comentariu,drept multumire pentru gestul lor...

19 comentarii:

  1. Olga...la subiectul asta nu a sa-ti dau un raspuns , nu stiu cum sa scriu despre asta , nu vreau sa scriu despre asta...si chiar daca pare curios si de neinteles , subiectul tau ma doare in mijlocul pieptului si nu pot respira...M-am dat degeaba Gigi Duru la o alta postare a ta , aceea in care intrebai cine si cum plange....recunosc ca mi-au dat lacrimile , acum, citind despre familia de sub pod...Ma opresc aici , nu vreau sa scriu , pentru ca stiu ca sunt neputincioasa ...si doare!

    RăspundețiȘtergere
  2. E doar un exemplu,draga mea,ca ei am intalnit multi,asta e cruntul adevar,uneori trecem pe langa ei fara sa ne pese...marturisesc ca las si ultimul banut din portmoneu de foarte multe ori,altii am auzit spunind,de ce nu se duc sa munceasca?pai poate s-ar duce...dar daca nu au unde?ce sa faca?eu la asta ma gandesc si nu condamn...nu judec !este acolo sus cineva care are dreptul s-o faca...nu ma obliga nimeni sa bag mana in portmoneu,daca vreau o fac ,daca nu, nu!...tine de sufletul meu insa..:(

    RăspundețiȘtergere
  3. Împărţirea binelui ar trebui să fie idealul suprem. Oricât de mic ar fi acest bine el contează enorm pentru acela sau aceea aflat/aflată la ananghie. De prea multe ori ridicăm doar din umeri atunci când se întâmplă să aflăm că un om trece prin momente grele. Preferăm să nu ne implicăm, din păcate...

    RăspundețiȘtergere
  4. Un subiect foarte actual care ne priveste pe toti de aceea eu zic :cand vrei sa ajuti pe cineva si ai cu ce ajuta-l fara sa astepti foloase sau recunostinta , generozitatea nu consta in a da mult ci sa fi alaturi de cel care are nevoie, sa readuci speranta in sufletul celor care au pierdut-o. Sa nu uitam ca ajutorul poate fi o simpla privire blanda o mangaiere tandra , o rugaciune spusa pentru persoana aflata in suferinta , o vorba buna , nu neaparat bani.

    RăspundețiȘtergere
  5. Olga , nu numai de suflet , ci si de mentalitate si educatie...a iubi se invata ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Uita-te pe blogul meu..La postarea la care ai facut azi acel comentariu..
    Asculta acea melodie..
    Asa vei afla raspunsul la intrebarea ta..

    RăspundețiȘtergere
  7. Intelegerea fata de semnii nostri, frumoasa tema si sensibila. O tema pentru suflet.
    Cutremuratoare povestea spusa de dvs, dar eu am o alta parere legat de cei care traiesc in subsoluri, sub poduri. Iarna trecuta s-a apropiat de mine un tanar la vreo 20-22 de ani si m-a intrebat daca nu pot sa-l ajut si pe el cu niste bani. Si i-am propus sa mearga la mine acasa, sa ma ajute sa fac niste treburi ce implica mai mult efort fizic, asta in lipsa sotului meu, m-am oferit sa-i dau niste haine de-ale sotului care nu le mai imbraca si o masa calda. Stiti ce mi-a zis? Si inca pe un ton zeflemist: ca el nu munceste pentru bani. Atunci sa fii sanatos dragul meu. Dute de cerseste. Si de obicei nu vreau sa-i inteleg pe cersetori. Unii se automutileaza pentru a primi ceva din mila oamenilor. Dar haideti ca am deviat urat de la subiect.
    O sa imi spun prarea legat de intelegerea semenilor. In urma cu ceva vreme am trecut printr-o faza aiurea a existentei mele si nu aveam nevoie de absolut nimic, decat de intelegere. Si cand sunt suparata si mahnita vreau sa imi ling singura ranile. Sunt si orgolioasa un pic din fire. Si intr-o discutie cu o buna prietena am simtit ca nu mai pot continua si am inchis conversatia. Si mi s-a spus ca nu se astepta sa fac acel gest, ca discutia noastra sa ma afecteze atat de tare. Si i-am spus adevaratul motiv pentru care am fost atat de afectata. Si din pacate nu am fost inteleasa. Si aici m-a durut nespus. Nu voiam absolut nimic, decat sa ma inteleaga cat imi era de greu atunci cand vorbeam cu ea.
    De multe ori preferam sa ne suparam cand nu suntem intelesi. Sau preferam sa fim mai nepasatori fata de noiele sufletesti ale celor de langa noi.
    Ma ucide sa stiu ca cineva drag are nevoie de mine si nu pot sa fac nimic sa-l ajut. Dar macar il inteleg cu sufletul si sunt alaturi de el cu inima. Cred ca, conteaza asta.
    Scuzati ca m-am intins atat de mult. Bafta la emisiune diseara.

    RăspundețiȘtergere
  8. Desigur, nu fetita e de vina ca familia a ajuns sub pod. Oricat am da de la noi, nu putem sa-i saturam pe toti dezmostenitii. Dar imi place ce ai facut, Olga. Si stiu ca nu multi sunt cei care fac bine, de dragul oamenilor. Ma intreb si eu ce s-a ales de ei...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma doare cand aud de oameni necajiti. O sa fie tot mai multi si cazuri tot mai dramatice. As vrea sa pot face mai mult uneori.

    RăspundețiȘtergere
  10. Sta in puterea noastra a tuturor, sa daruim, sa-i ajutam pe cei aflati in nevoi si suferinte,dar cati dintre noi o facem atunci cand trebuie? E trist ce se intampla in jurul nostru si este si mai trist ca autoritatile se implica prea putin, lasandu-i pe acesti bieti oameni sa indure frig, foame si atatea dureri.Noroc si slava Domnului ca mai exista si oameni cu suflet, asa ca dvs.Meritati multa lauda!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Azi am vazut un reportaj despre batranii de la un azil din Alba...mi s-a pus un nod in gat si asa mi se pune de fiecare data cand vad batrani sau copii...am vazut in ochii acelor batrani pe bunicii mei,pe parintii mei si chiar pe mine...doare ingrozitor cand stii ca unii muncesc o viata de om si nu se pot bucura de batranete in liniste...din pacate noi nu putem face nimic si asta e si mai dureros...

    RăspundețiȘtergere
  12. Cristian ,tocmai asta spuneam si eu...ramanem indiferenti la necazul celor din jur.

    RăspundețiȘtergere
  13. Leni,multumesc mult ca ai trecut pe la mine...de acord,sa fim ingaduitori,o privire calda insa nu ii ajuta prea tare...:(

    RăspundețiȘtergere
  14. Au-delà des nuages se trouve mon monde,
    merci!

    RăspundețiȘtergere
  15. Denisia,asa cred si eu...numarul lor va creste,criza financiara bantuie omenirea.

    RăspundețiȘtergere
  16. Iulia,eu fac prea putin...mult prea putin pentru ei...dar, poate daca mai multi ar face asta ar insemna ceva pentru ei...

    RăspundețiȘtergere
  17. Magda,draga mea,mi se rupe si mie sufletul cand vad astfel de reportaje...batrini care au muncit o viata intreaga sa ajunga aproape cersetori...:(

    RăspundețiȘtergere
  18. aici sunt,aici sunt.nu va temeti,ca nu scapati de mine asa usor. >:) imi pare rau pentru absentza mea de pe aici...
    multumesc de comment-uri >:D<

    RăspundețiȘtergere