M-am trezit de dimineata se pare cu fata la cearsaf cum zicea mama D-zeu s-o ierte,imi trec prin minte ganduri aiurite care ma plictisesc deja,dar ele staruie ,staruie,nu pleaca chiar daca le alung,le-as asterne pe hartie dar le-as da prea multa importanta si chiar nu merita.
Ascult Parlament - Suflet pierdut...si imi suna in minte versurile lor"..suflet pierdut prin asternut,am ramas cu ce-a trecut....orele trec,zilele curg..."
Schimb registru muzical ascult ultima piesa a simpaticei Lady GaGa - Alejandro,dar e un videoclip cam tristut cat ca este ritmul scuturat sa zic asa...si iar ajung de unde am plecat,ce ti-e si cu muzica asta!Clar....in dimineata asta n-am sanse sa scap usor de gandurile astea,dar ,daca muzica nu ma ajuta,am luat o hotarire,plec in oras!
Va las pe voi in compania lui Alejandro..
DACA NU VA PLACE CLIPUL,VA ASTEPT IN ORAS! :)
Remember me...Cam asa spun pozele pe care i le-am facut Cameliei...le privesc si ma apuca dorul de ea din nou,mi-a fost greu sa ma desprind dupa o luna de sedere acolo ,m-am legat foarte tare de ea,rezonam perfect si ce poti sa-ti doresti mai mult de la o prietena decat intelegere?
Am facut pozele in ultima duminica cand ea m-a invitat la o pensiune turistica undeva pe un varf de deal,un loc superb,nu-mi functiona aparatul foto,va povestisem ca s-a defectat la Venetia,am facut cu celularul meu pozele,rezolutia e slaba...dar importante sunt in final imaginile in sine,zic eu...:)Ea isi comandase friptura de vita,deh! ei sunt obisnuiti cu ea...eu am preferat de pasare,desi, mai ca-mi venea sa cer de porc,ca asta e! noi ardelenii stiti cum spuneam"nu-i pasare ca porcu'....:)) ",dar stiind ca e mai sanatoasa cea de pasare,am mancat rata si pui la cuptor...cu o garnitura de cartofi crocanti...
Am admirat de sus peisajul....era superb! drumul care ducea intr-acolo era insa cam ingust si desi ,deja fusesem a doua oara in acea locatie ne intrebam ce s-ar intampla daca ne-am intalni cu o masina care ar veni din sens opus....si ce credeti?hmmm!!!!stiti cum se spune..."ai grija la ce te gandesti ca s-ar putea sa se intample"...si tocmai s-a intamplat...cand eram in varf de deal...ups!!!! o masina din sens opus...noroc! mare noroc ca a existat totusi o posibilitate de refugiu pe dreapta a celui care cobora...s-a retras si noi am putut in final sa urcam...desi panta era cu o inclinatie foarte ,foarte mare...mi se facuse inima cat un purice...Am preferat sa luam masa pe terasa,unde adia vantul si natura era sub ochii nostri,simteam mirosul arborilor din preajma dar si al florilor care se catarau pe pergola,era minunat!Panorama era grozava,n-am reusit sa incadrez in aparatul meu bine lacul sub forma de inima care se vedea putin mai jos,viile cu soiuri alese....sa nu uitam ca Emilia Romagna este o zona viticola,chiar si stapanul pensiunii avea o instalatie moderna in care isi prepara vinul casei...in partea de sus a pensiunii vedeai numai vie cat cuprinde cu ochii...De o parte si alta a drumului era plin de flori,o combinatie de levantica cu trandafiri galbeni,arata superb,nu m-am putut abtine sa nu le fotografiez,pacat insa ca nu se vede ca lumea...dar Camelia mi-a promis ca nu e ultima oara cand voi fii acolo,la acea pensiune,astfel incat promit data viitoare sa fac poze ca lumea,cu aparatul foto nu cu telefonul mobil....careia colac peste pupaza ii lipsea si cardul de memorie,fiica-mea il bagase in telefonul ei,cine s-a gandit ca o sa mi se strice aparatul foto tocmai acolo?Hm!!! dar deja am pus ochii pe un aparat mai performant,zilele care vin il voi cumpara cu siguranta! si stiti ce m-a determinat sa fac asta?Am vrut sa-l repar pe cel vechi...am gasit o reprezentanta,il dau celor de acolo,se uita pret de un minut in camera alaturata din atelier,revine in oficiu si eu il intreb:
-ce defectiune are?....la care tipul de acolo imi raspunde:
-nu stiu inca....trebuie sa-l lasati aici....aveti sa-mi dati acum 20 lei?
-20 lei...?dar pentru ce?...intreb eu?
-pentru verificare...imi raspunde lucratorul de acolo...
-care verificare domnule ,ca dv.nu stiti sa-mi spuneti ce are...? ma vedeti cumva fraiera ?as fi inteles sa va dau aceasta taxa,daca mi-ati fi spus ce are aparatul si cat ma costa daca il las aici spre reparat,dar asa? asa poate nu-mi convine pretul pe care l-as da la reparat si optez pentru alta varianta,sau poate imi cumpar unul nou,decat sa dau pe reparat cat nu merita...imi vreau aparatul inapoi...!
Mi-am luat aparatul,indignata de maniera cu care se trateaza clientii in acest atelier,mai ales ca auzisem de la o prietena ca a patit-o cam nasol cu ei...le-a platit taxa,dupa care la o saptamana cand i-a spus ca va fi gata...i-a spus"stiti,nu se poate repara..ne pare rau..." :))
Ieri, intamplator, facand o plimbare prin oras, am ajuns in dreptul portii unei prietene vechi, ii pierdusem numarul de telefon si parca in acel moment mi se facuse un mare dor de ea...nu eram singura, eram insotita de o alta amica, o vecina de-a mea...dar eram bantuita de dorinta de a suna la poarta sa-i cer pur si simplu numarul ca deh! urma sa imi anunt vizita in alta zi...ca atare, am sunat, mi-a deschis poarta, placut surprinsa de dorinta mea, de a o cauta...m-am scuzat ca suntem in graba, ...si nu pot intra(mi se parea ca nu se cade sa pic cu un musafir asa pe nepusa masa...vorba ceea- papara-paparei...) dar, ea a insistat si in cele din urma am intrat.
Femeia despre care va povestesc, n-a fost niciodata casatorita, dar pot sa spun ca desi n-a avut parte de iubire, a dat tot ce-a avut ea mai bun celor de care s-a atasat...
Vorbind cu ea am ajuns la o concluzie - ca iubirea inseamna renuntarea la orice forma de egoism, daruire totala si important e sa stii cu ce fel de inima stii sa ceri sau sa dai...ea cred ca a ramas o colectionara de suflete, de bunuri si de amintiri...de ce spun asta?...o stiu de multi ani...mi-era draga si mie cand imi este drag cineva, dau tot ce stiu ca-i face placere acelei persoane, chiar daca acel bun imi este f. drag si mie...ieri am avut o mare surpriza...in urma cu 25 de ani,ii dadusem o carpeta cadou...mi-o admira mult de fiecare data cand venea la mine, ntr-o zi am facut-o sul si i-am oferit-o..."nu se poate,mi-a spus ea....nu pot s-o primesc...lasa ca o admir la tine.." eu insa am insistat si in cele din urma a acceptat darul...pe vremea ceausista vreau sa va spun ca nu prea gaseai la liber asa ceva, se comercializau pe baza de pile si cunostinte, iar sotul meu era atunci ofiter la militia economica, si sincer, eu reuseam su usurinta sa cumpar cam ce-mi doream,am fost privilegiata ...trebuie sa recunosc.
Ei !! Si ce credeti...?? vorbind despre una alta...imi spunea ca si-a cautat ceva bluze mai flu-flu,prin magazine dar n-a prea gasit pe gustul ei,si ce sa zic...eu m-am oferit imediat, stiind ce gusturi are sa-i fac cadou una...in acel moment ea a spus:
-uff! Olga stii cate lucruri am de la tine....
zic:
-da, dar si eu am multe amintiri dragi cu tine...si chiar lucruri dragi...
la care ea spune:
-iti amintesti carpeta acea cu frumoasa pe care mi-ai dat-o cadou?
Am facut putin efort...si mi-am adus aminte...
-da! parca da...
-vino te rog putin cu mine...imi spune ea si o insotesc in camera alaturata...unde pe jos era carpeta primita de mine...am ramas stupefiata, isi schimbase totul in casa, modernizase, arata grozav casa...dar carpeta o pastra...
-nu pot sa cred!!!!!!! i-am spus...s-o pastrezi atatia ani?
-era un dar de la tine, facut cu drag si l-am simtit aproape tot timpul....mi-a spus ea...
Am avut sentimentul acela de multumire, de fericire chiar...greu de inteles pentru cei care nu l-au simtit niciodata, de nepretuita usurare ca poti fi totul pentru cineva facand un gest chiar foarte mic la un moment dat...unii din pacate liciteaza sentimentele, dau acolo unde primesc mai mult...dar va intreb, cand va simtiti mai fericiti? cand dati sau cand luati?
Eu zic ca nu poti niciodata sa primesti indeajuns, ba mai mult sa primesti totul....in schimb poti sa dai totul si sa ajungi in acest fel sa fii fericit!
In primul rand doresc sa adresez cuvinte de bine si de sanatate tuturor celor care poarta numele celor doi sfinti Petru si Pavel,dar si derivatelor acestora,sa fie iubiti si fericiti!iubire si rasfat si o dedicatie muzicala - Andra!
Dar,pentru ca azi am primit pe e-mail o poveste aproape incredibila,dar deh! si fictiunea porneste de la realitate...nu-i asa?????ca atare poti sa stii?
Am sa-i dau copy paste pentru ca morala m-a sensibilizat...
Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea, care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o
fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca
dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat
intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urata si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
- Vii cu mine, soldat?
Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In
timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
- Buna ziua - si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in
verde, care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.
Sunt coplesita de unele comentarii care s-au facut pe blogul meu,dar care au dorit sa nu fie publicate,a fost dorinta celor care le-au scris,vreau sa le multumesc pentru gandurile bune ,asta imi dovedeste ca dincolo de acest monitor rece sunt suflete de oameni care intind o mana calda,ca unii ne iubesc,ne apreciaza pentru ceea ce facem ,adica , ne deschidem sufletele in fata celor care ne cauta blogul,acesti oameni nu trec nepasatori,le pasa de trairile noastre,de zbuciumul vietii,de trairile interioare,pentru ca uneori cuvintele pot fi emotionante,zidesc bucurii in sufletul si in inima noastra.Exista un mister care arde in fiecare din noi...unii dintre noi lasa putina transparenta,altii raman poate mai tacuti...vorbesc prin imagini...ei! despre imagini as vrea sa vorbesc azi...despre imagini care pot sa-ti mangaie sufletul doar prinvindu-le.Aseara am primit imagini pe YM de la un amic,nu-mi revendic dreptul asupra lor,ba dimpotriva mi-am cerut permisiunea de a le publica pe blog,mie mi-au adus senin in suflet,fiind inceput de saptamana as vrea sa daruiesc la randul meu seninul acesta voua,voua celor care urmariti blogul meu...pentru ca fiecare zi care o traim ne modifica perspectiva vietii,ieri poate am fost trista,azi sunt vesela si vreau macar un strop de fericire sa ajunga si la voi...pentru ca eu una gasesc fericirea asa cum v-am mai spus chiar si intr-o floare,intr-un cer senin,intr-o muzica buna ascultata la o ceasca de cafea aromata...
Sper sa va "inunde" caldura,bucuria si linistea de care avem atata nevoie cu totii in aceste momente in care stirile de la TV ne bulverseaza pe toti,traim vremuri incerte,astfel incat poate doar refugiindu-ne pentru cateva momente in virtual mai putem trai asa cum ne doreste sufletelul nostru.
Tot ce este mai bun si mai frumos sa vi se implineasca si sa aveti o saptamana minunata!zile senine fara urma de tristete!
Aveam o perioada cand in fiecare luni aveam pe blog trecut un dicton,o cugetare,o sa revin la vechiul obicei si incepand de azi ma voi tine de el..pentru saptamana asta am ales Seneca:
"Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat.''
In urma unei discutii purtate cu o prietena mai veche am cazut pe ganduri,mi s-a spus ca sunt o persoana care rastalmacesc totul si ca este o trasatura ingrozitoare...am ramas profund ingandurata si am incercat sa-mi fac o evaluare,sa ma vad eu pe mine asa cum sunt,asa cum sunt eu ,nu cum ma vad altii care ,uite au fost prietenii mei,dar totusi ma cunosc mult prea putin...si cat ma doare acest lucru! :(
Desi stiu ca mintea mea profunda,plina de ganduri si firea analitica sunt trasaturi pozitive,acestea duse la extrem ma fac sa ma gandesc mereu la probleme si sa evaluez in permanenta performantele celorlalti....uneori as dori sa ajung ca si ei,dar , poate dorinta mea de autodepasire ma paraseste la mijlocul drumului.....cred ca e un semn de batranete... :( si asta ma intristeaza din nou!
Sunt experta in a nu scapa din ochi detaliile ,sunt preocupata sincer de ceilalti si sensibila la nevoile lor.Sunt dornica sa ascult problemele oamenilor,sa le analizez si sa vin cu solutii viabile. Imi fac prieteni cu precautie,pt a vedea daca se ridica la nivelul asteptarilor mele si prefer sa am cativa prieteni devotati in loc de o multime de cunostinte. Sunt sensibila la ceilalti,sunt prevazatoare,sunt idealista,organizata,meticuloasa.Imi displac lucrurile superficiale....desi nah! uneori mi se mai intampla si mie sa fac rabat...oameni suntem nu-i asa...si apoi cine e perfect pe lumea asta?Imi plac relatiile constructive,incisive,imi place sa iubesc si sa fiu iubita. Ca puncte slabe mentionez ca sunt o persoana a contrastelor.Ating extremele cele mai inalte si cele mai joase.Am tendinta de a pune totul la suflet..... si ma jelesc uneori in mine insami pana ajung sa-mi spun "pfai,Olga opreste-te,unde vrei sa ajungi?"Am o sensibilitate profunda si sentimentala ,dar dusa la extrem ,ma face sa sufar....ca si acum spre exemplu cand imi fac aceasta introspectie.
Adesea stabilesc standarde inalte ,astfel incat sunt greu de atins,aici ar trebui sa ma slefuiesc putin...hm! dar nu-i usor!Poate de aici mi se trage totul...
Uff!!! Olga,cam ciudatica esti o sa spuneti,si da! va dau dreptate! cam sunt!dar ma intreb...se mai poate schimba omul la varsta asta?sau sa incerc sa-mi conving prietenii ca asta sunt daca nu va place,alta mama(D-zeu s-o ierte... :( ) nu mai face....?!
Si parca azi ma simt cam cum zice Adrian Berinde in melodia sa"Captiv in inutil"...:(
Am avut placerea sa prind la Imola o manifestare culturala care s-a intins vreme de 3 zile pe toate strazile Imolei,evident pe strazile centrului istoric,puteai sa-ti alegi genul de muzica dorit,te plimbai si te opreai la muzica care rezona cu sufletelul tau...incepand de la classic rock,progressive rock,pop,folk,world,blues,muzica country,jazz,latino si terminand cu muzica house.Unele formatii aveau si scaune pentru spectatori,altele erau urmarite in picioare sau am vazut la muzica folk ca cei mai tineri s-au asezat chiar pe jos,direct pe strada...:)
Aproape ca imi venea si mie sa fac acest lucru,pentru ca de atata plimbare prin tot centru istoric si incercand sa gasim muzica care ne place,am cam obosit...dar m-am asezat pe scaunul albastru din imagine si am ascultat muzica rock...
Ne-am mai plimbat si pe la tarabele care expuneau diferite produse,dar ne-am oprit si la o tipa deghizata care in schimbul sumei de 1 euro iti citea inima prinvindu-te in ochi...mie stiti ce mi-a scris pe biletel?.....ca sunt o persoana care am multa energie pozitiva si cei din jurul meu sunt oameni fericiti pentru ca pot sa se bucure de ea...Cameliei nu stiu ce i-a spus si nici Nadiei,pentru ca biletele erau private.Si tot plimbandu-ne de ici colo ne-a prins seara,astfel incat ne-am asezat la o terasica in apropierea unei orchestre care canta muzica dance si am baut cate-o bere...si am mancat alune... am luat apoi din nou incetisor pe strada,puhoiul de lume parca se intetise cum se insera mai mult,abia razbeai printre lume...cred ca iesisera toti imolezii in strada... :))Tabelele electronice anuntau peste tot evenimentul,desi sincer nu prea mai era cazul ca auzeai peste tot ritmuri diferite,nu trebuia decat sa iesi afara din casa...sa te plimbi pe ritmul preferat...
In mod special mi-a placut un pianist care statea pe o straduta si canta piese clasice....Nu puteam insa ramane indiferenta nici la portile sau ma rog ,intrarile cladirilor care erau impanzite cu flori frumos mirositoare...ma fascinau!Nici balcoanele nu-mi dadeau pace..ii vedeam parca pe Romeo si Julieta,chiar daca nu ma aflam la Verona...dar lasa ca vad eu si Verona,vad eu balconul celor doi indragostiti!!! :)Camelia mi-a promis ca va fi chiar data viitoare cand voi pleca in Italia...Uite si imaginea cu pianistul care m-a surprins placut...erau si in jurul lui cativa ascultatori,dar se pare ca majoritatea s-au oprit la muzica mai zgomotoasa nu la ceva lent...deh! gusturile nu se discuta!
In final i-am multumit Cameliei printr-o imbratisare pentru seara minunata pe care am avut-o si ne-am intors multumite ca ne-am rasfatat sufletelul cu muzica pe gustul nostru.
Cred ca festivalul muzicii s-a intins pana spre dimineata pentru ca auzeam pana la casa Cameliei ritmuri muzicale...Ce pot sa spun decat jos palaria pentru acesti locuitori ai Imolei care stiu sa pastreze traditiile ,care stiu sa-si respecte istoria!M-as bucura sa prind timpul cand va fi si la noi la fel.... :)
