Ieri, intamplator, facand o plimbare prin oras, am ajuns in dreptul portii unei prietene vechi, ii pierdusem numarul de telefon si parca in acel moment mi se facuse un mare dor de ea...nu eram singura, eram insotita de o alta amica, o vecina de-a mea...dar eram bantuita de dorinta de a suna la poarta sa-i cer pur si simplu numarul ca deh! urma sa imi anunt vizita in alta zi...ca atare, am sunat, mi-a deschis poarta, placut surprinsa de dorinta mea, de a o cauta...m-am scuzat ca suntem in graba, ...si nu pot intra(mi se parea ca nu se cade sa pic cu un musafir asa pe nepusa masa...vorba ceea- papara-paparei...) dar, ea a insistat si in cele din urma am intrat.
Femeia despre care va povestesc, n-a fost niciodata casatorita, dar pot sa spun ca desi n-a avut parte de iubire, a dat tot ce-a avut ea mai bun celor de care s-a atasat...
Vorbind cu ea am ajuns la o concluzie - ca iubirea inseamna renuntarea la orice forma de egoism, daruire totala si important e sa stii cu ce fel de inima stii sa ceri sau sa dai...ea cred ca a ramas o colectionara de suflete, de bunuri si de amintiri...de ce spun asta?...o stiu de multi ani...mi-era draga si mie cand imi este drag cineva, dau tot ce stiu ca-i face placere acelei persoane, chiar daca acel bun imi este f. drag si mie...ieri am avut o mare surpriza...in urma cu 25 de ani,ii dadusem o carpeta cadou...mi-o admira mult de fiecare data cand venea la mine, ntr-o zi am facut-o sul si i-am oferit-o..."nu se poate,mi-a spus ea....nu pot s-o primesc...lasa ca o admir la tine.." eu insa am insistat si in cele din urma a acceptat darul...pe vremea ceausista vreau sa va spun ca nu prea gaseai la liber asa ceva, se comercializau pe baza de pile si cunostinte, iar sotul meu era atunci ofiter la militia economica, si sincer, eu reuseam su usurinta sa cumpar cam ce-mi doream,am fost privilegiata ...trebuie sa recunosc.
Ei !! Si ce credeti...?? vorbind despre una alta...imi spunea ca si-a cautat ceva bluze mai flu-flu,prin magazine dar n-a prea gasit pe gustul ei,si ce sa zic...eu m-am oferit imediat, stiind ce gusturi are sa-i fac cadou una...in acel moment ea a spus:
-uff! Olga stii cate lucruri am de la tine....
zic:
-da, dar si eu am multe amintiri dragi cu tine...si chiar lucruri dragi...
la care ea spune:
-iti amintesti carpeta acea cu frumoasa pe care mi-ai dat-o cadou?
Am facut putin efort...si mi-am adus aminte...
-da! parca da...
-vino te rog putin cu mine...imi spune ea si o insotesc in camera alaturata...unde pe jos era carpeta primita de mine...am ramas stupefiata, isi schimbase totul in casa, modernizase, arata grozav casa...dar carpeta o pastra...
-nu pot sa cred!!!!!!! i-am spus...s-o pastrezi atatia ani?
-era un dar de la tine, facut cu drag si l-am simtit aproape tot timpul....mi-a spus ea...
Am avut sentimentul acela de multumire, de fericire chiar...greu de inteles pentru cei care nu l-au simtit niciodata, de nepretuita usurare ca poti fi totul pentru cineva facand un gest chiar foarte mic la un moment dat...unii din pacate liciteaza sentimentele, dau acolo unde primesc mai mult...dar va intreb, cand va simtiti mai fericiti? cand dati sau cand luati?
Eu zic ca nu poti niciodata sa primesti indeajuns, ba mai mult sa primesti totul....in schimb poti sa dai totul si sa ajungi in acest fel sa fii fericit!