M-am intrebat pe mine si va intreb si pe voi, ce tintiti atunci cand va propuneti sa faceti o colectie, de ce am curiozitatea asta? pentru ca de cand ma stiu am avut multe tentatii, unele s-au concretizat in colectii mai mari sau mai mici, ( colectii de obiecte din cupru, colectii de papusi cu cap de portelan...colectie de vase de portelan, colectie de cristale...si cate si mai cate...)altele s-au pierdut pentru ca probabil eu nu am fost suficient de insistenta ... unele colectii le-am oferit cadou ( numismatica am dat-o unui fost iubit, cea de filatelie unei fetite si era pretioasa dadusem in tinerete o multime de bani pe timbre ca o exasperasem pur si simplu pe mama) vazand ca acele persoane poate isi doresc mai mult decat mine sa-si mareasca colectia chiar si azi am sentimentul ca au ajuns unde trebuie...
Am ramas la arta, pastrez tabourile unor pictori cu cota( dar aici stagnez...nu mai investesc de ceva ani buni) ador insa colectiile de obiecte din argint, aici sunt extrem de activa si incerc sa ma bucur cu piese mai rare si cumva care sa ma avantajeze...pentru ca imi place sa port ce cumpar...nu doar investitia in sine conteaza ...
Sa fii colectionar implica multa pasiune in ce faci si evident preocupare, unii m-au format de-a lungul timpului, pe altii i-am format eu...cand gasesc ceva vechi care imi fura ochii ma simt extrem de incantata, sunt cumva in resortul meu, munca la muzeu m-a format in acest sens...si parca imi da energie in plus orice achizitie noua. Fiecare obiect vine cu povestea lui...daca ar putea vorbi cred ca am afla atatea lucruri frumoase...dar eu mi le inchipui pur si simplu, cand cumpar un inel vechi spre exemplu, incerc sa ma gandesc cum arata doamna care si-a comandat o astfel de bijuterie? ce ocupatie a avut?ce iubire impartasita a avut ca deh! bijuteriile se ofera din drag pentru drag... si uite asa ma imprietenesc usor cu ele, pe unele insa le simt ostile si le dau mai departe...nu toate achizitiile mi se pliaza....si e mare lucru sa simti asta!
Participarea la licitatii imi da un avant aparte, cumva imi doresc sa salvez acea bijuterie la gandul ca voi fi o stapana buna si o sa ne intelegem perfect....insa nu toate pot ajunge la mine cum imi doresc...ma limitez si eu la o anumita suma si imi spun - " data viitoare Olga! "
Sotul meu Dumnezeul sa-l ierte ar fi vrut sa aiba o colectie de arme, nu orice fel ci cele din Primul razboi Mondial, am vandut sabia care era din timpul regelui Ferdinand mai lunile trecute... poate l-am suparat acolo sus la stele..dar si pentru ca sa pot sa imbogatesc colectia gandita de el mi-ar fi trebuit atestat, el avea..deci a fost una din motivatiile care m-au determinat sa vand ce adunase el....
Acum sa nu credeti ca-mi iau de la gura, adica maninc un iaurt cu un covrig ca sa pot sa-mi cumnpar musai o piesa pe care mi-o doresc foarte tare...pe piata e mare speculatie, oamenii cumpara sa revanda mai scump, uneori parca ma tenteaza si pe mine cand vad anunturi pe grupuri, caut cutare sau cutare...dar nu ma indur!!! Sunt colectionari cu o anumita tematica, pe acestia ii admir mult, mi-as fi dorit si eu sa fiu asa, dar resursele financiare m-au obstructionat. Dar ce fac acum? ma plang? nu! sunt sincera si spun ca ma bucur ca am reusit in viata sa apreciez frumosul, sa nu agreez chiciurile si sa am parte de bucurii implinitoare!
Si ca sa vedeti ca mai am si noroc prezint un colier din perioada interbelica castigat la o loterie cu 10 lei. ... ;) m-a vazut Cel de sus!!! Multumesc Lui pentru tot!
Cred ca cea mai cumplita teroare a noptii e insomnia, mi se intampla rar, dar trebuie sa recunosc ca toate tertipurile care le-am incercat sa adorm in aceasta noapte nu au functionat, mai sa fie mi-am spus, las' ca imi obosesc mintea cu scrisul pe blog... ;) si iata-ma in fata tastaturii...
Povestea Emil Cioran in eseurile sale ca insomniile de care a suferit au fost pentru el blestem dar si binecuvantare pentru cugetul sau...calatoriile in lumea cugetariilor, filosofiei i-au slefuit sensibilitatea...dar ma intreb oare mie ce beneficiu imi aduc? poate doar acest articol scris la ceas de noapte, cand poate altii viseaza, altii se odihnesc iar eu desi nu trec printr-o perioada solicitanta, dimpotriva, a fost final de saptamana care a decurs cum nu se poate mai bine, cu satisfactii pe plan sentimental, cu zile imbucuratoare, stau ca tuta in pat si nu pot adormi....foarte adevarat ca duminicile nu mai sunt pentru mine la fel de glamuroase ca odinioara, ba chiar nu-mi mai plac...dar nici asta nu mi se pare un motiv de insomnie...poate ca m-am pierdut prea mult in ganduri...crosetez idei si unele imi ies pe dos...
O sa fiti curiosi ce ganduri, mda...ma gandeam cat de usor apare dragostea in viata noastra, uite asa avem toti parte de iubiri mici, medii sau de durata...nu facem incantatii carevasazica ca nu e cazul, cand te loveste, te loveste si n-ai scapare, dar pentru ca maine am emisiune la radio stateam si ma gandeam ce provocare sa le trimit ascultatorilor si numai bine o formulez acum, asadar:
Cum e de preferat sa fie iubirea?
1.Scurta
2.Medie
3.Eterna
La cele scurte e consum de energie nu gluma! adevarata ploaie de emotii, gelozii, frici, meschinarii care se opresc brusc ducand la despartire, nu te angajezi in responsabilitati, traiesti momentul si atat. La cele medii ai parte de calatorii, experiente nebunesti care te tin cumva prins, te gandesti ca nu prea e de lepadat persoana de langa tine, dar nici de lungit prea mult....ca prea des ajunge sa te enerveze firea lui/ei.La cele lungi insa e mai complicat, iubirea iti toceste aripile sufletului si nu-ti mai poti lua zborul cand vrei....nu e usor sa te mentii la suprafata prin valmasagul problemelor cotidiene, oamenii de azi actioneaza conspirativ, trebuie sa fii mereu in garda....
Carevasazica nu faceti rabat la idei si haideti s-o lamurim...cum e mai bine? incercam sa formulam poveste preferata, ea se formeaza in mintea noastra si ce credeti? dupa aceea ea ne va cauta pe noi! Garantat! credeti-ma!
Inchideti ochii( asta voi face si eu in minutele urmatoare) cauta povestea in mintea ta pentru ca mai apoi ea te va cauta pe tine!
Sursa imagine: net
Din cate stiu eu inca nu a reusit nimeni sa dea reteta cu secretul succesului pe piata ( ca mai apar carti cu sugestii asta e alta poveste...) si asta pentru ca nimeni nu e scutit in viata asta de suparare, esec, deznadejde, chiar daca persoana in cauza e inteligenta, poate chiar cumpatata, gestioneaza bine momentele, tot apar neajunsuri, pentru ca asa e viata cu bune si cu rele....mai devreme sau mai tarziu fiecare ajunge sa isi puna intrebarea analitica: ce mama zmeului am facut ca lucrurile nu-mi merg bine?
Am cunoscut insa femei care cu toate ca in viata reala sunt praf si pulbere pe site-rile de socializare se dau superwoman, ma intreb ce placere or fi avand, sa para ce nu sunt? doar de dragul de a epata? adica, cu alte cuvinte, sunt frumoasa, sunt desteapta, pe deasupra mai sunt si fericita!!!! ce paradigma, nu-i asa? si pe deasupra mai las si diamantul de acasa pe o mana de carbune de pe aceasta agora numita net...jalnic...dar nu ele sunt de vina, deh!!!sarpele....ca el a alungat-o pe frumoasa Eva din Rai, el e tapul ispasitor! ;)
Sincer? eu am dat-o in bara de multe ori, nu m-am jelit, ca oricum nu m-ar ajuta la nimic jelania dar nu m-am lasat batuta niciodata, am avut incredere in mine, am facut tot ce mi-a stat in putinta sa ma ridic, am realizat ca si dupa esec exista viata, recompensele daca pot sa le numesc asa, au aparut in timp...facand o retrospectiva am ajuns la concluzia ca desi in viata mea am pierdut mult ( oameni, valori materiale...etc) am castigat infinit mai mult fructificand oportunitatile pe care viata mi le-a scos in cale....n-am dorit luna de pe cer niciodata ...dar ridic ochii spre cer si multumesc Lui pentru tot ce mi-a dat....am doua fete realizate, am doi nepoti minunati ce poate fi mai frumos, mai implinitor decat asta? Nepotii mi-au sters cu veselia lor toate "zgarieturile" sufletului, mi-au deschis butonul ACTION, sunt dulcea provocare care nu te oboseste niciodata.
La final as vrea sa spun ca ma simt bine in papucii mei si nu am avut intentia niciodata sa ma incalt cu papucii altora...nu caut glorie prin a ma compara cu altele, am ingaduinta, erorile vietii au fost pentru mine revelatoare, m-au facut mai puternica, m-au indreptat spre taina vietii.
Sunt pusa pe calcule in dimineata asta....uneori imi da cu virgula, deh! asa e viata cu tot felul de operatii, adunari, scaderi, mai gresim, mai plusam...dar mergem victoriosi mai departe, cert este un lucru, am ajuns la concluzia ca am devenit suma oamenilor pe care i-am inteles ( si daca nu i-am inteles??? am incercat sa raman inteleapta si sa tac...ca oricum oamenii sunt ceea ce vor ei sa fie...).
Schimbarea in bine de regula se face cu propria ograda...daca cineva ar scoate pe piata si plasturi care ne-ar ajuta la aceasta schimbare ar fi perfect...am fi mai predispusi spre starile acelea de fericire care sunt atat de trecatoare...
Ma gandesc acum daca eu am fost zamislita sa fericesc pe altii sau sa ma fericesc pe mine? macar asa mici crochiuri din cand in cand sa imi ofer drept premiu pentru stradania mea cotidiana, pentru implinirile mele, pentru sperantele mele, pentru iluziile mele, pentru avatarul vietii modulat uneori cu grija, alteori cu nepasare ( buna si asta uneori...)hmmm!! toti suntem intr-o goana continua spre fericire, putini insa ajung s-o tina in brate....suntem diferiti dar poate asta e si marea noastra sansa!!!
Mai cred ca nu verbalizam suficient ceea ce simtim ...prea interiorizati am devenit ....uneori chiar si cuvintele spuse aiurea pot incalzi un suflet, dau apa la moara, pentru ca vorba - vorba aduce....altfel? ajungem epave emotionale... frangem destine cu voia noastra...prea multi oameni obositi de viata, prea multi care se indreapta spre declin...de ce? pentru ca uitam un lucru ... momentele pe care le traim nu ne apartin in totatalite ci le impartim cu altii, si atunci?? de ce refuzam sa muscam cu pofta din viata?
Pierderile dor...dar sa te pierzi pe tine e cel mai dureros lucru, crede in tine! increderea in altii nu te ajuta, dimpotriva! de la noi pornesc fericirile si nefericirile, din pacate acuzam pe altii de tot raul care ni se intampla...si? marii perdanti suntem tot noi...viata ne ofera atatea ocazii, de ce le colectionam si refuzam sa le dam viata???
Sunt ZEN de dimineata, vreau sa raman asa pe tot parcursul zilei, e Duminica si apoi, asta inseamna relaxare, privesc lucrurile fara impotrivire, le accept asa cum sunt... de altfel asta e arta ZEN.. sa accepti lucrurile asa cum sunt si sa fii in ritm cu fluxul de informatii care vine din exterior spre tine. A fost ciudata vremea de cateva zile incoace, azi insa parca si natura participa la starea mea, e soare la Satu Mare, sunt ZEN..a plouat destul, hmmm! cica atunci cand ploua isi bate dracu' nevasta, dar oare acum o fi invers? ;) o iubeste?? care tare as mai vrea sa stiu! dar pentru ca nu am interlocutori si nu sunt in emisie la radio...lol!! io, cea bolnava de intrebari cu rost sau fara rost, nu gasesc un raspuns diplomatic, ma las pagubasa, si-mi zic asa cum imi spunea un amic cand sunt mai" blonda" :
- Ioaneeeeeeeeee!! nu te stresa! lumea e faina si roz, iar de restu' acadele! ;)
Ma straduiesc sa gasesc o empatie cu cei din jurul meu, sa le inteleg alegerile, sa pot sa pot sa-i descopar mai bine, sa vad povara care o au in momentul in care reactioneaza destul de ciudat, dar din pacate observ ca sinceritatea si sentimentele bune au devenit un lux pe care putini si-l permit...se hranesc cu validari false, principiul asumarii si al responsabilitatii a apus demult...fiecare arunca vina pe celalalt, e mai simplu asa cand vrei sa te scoti dintr-o situatie in care nu te simti comod.
N-am o perfectiune inchipuita si nici nu pretind asa ceva, ma aliniez doar asa cum pot dupa principiul celor 7 ani de acasa, incerc sa nu supar, sa nu fiu necuviincioasa, mai cred inca in prietenie ( cu toate ca m-am ars de multe ori...! ) mai cred ca daruirea are si reciprocitate....am oferit sanse vietii in general, oamenilor si de cateva ori sentimentelor.
De-a lungul vietii am invatat sa cred in sentimente, dar sentimentele fac loc uneori dezamagirilor si atunci ma apuca o senzatie de revolta, ma cert pe mine ca nu gestionez prea bine creditele sentimentale, ca fundamentul relatiilor pe care le intreprind e prea subred, si fac introspectii peste introspectii, ma macin in cel mai stupid mod, realizand ca dau intr-o ciclicitate absurda. Viata imi ofera zilnic lectii noi si una peste alta asta cumva da farmec vietii, poate ar fi plictisitor sa fie totul ca la carte...tocmai de aceea incerc sa resuscitez ce se mai poate in speranta ca ceva bun tot imi ramane. Am incercat sa tin alaturi de mine oameni dragi, atat cat mi-a stat in putinta dar i-am lasat sa plece cand am simtit ca apropierea mea nu le face bine, unii mi-au dat sperante, bucurii, altii mi-au adus tristete, oricum colaborarile cu ei, m-au ajutat sa fiu mai chibzuita, si sa pricep ca, ceea ce nu merge la inceput nu va mai merge niciodata, vorba romanului "boala lunga, moarte sigura" astfel incat am taiat din primele incercari orice colaborare.
Lista invataturilor, mi-a dat cumva o doza de curaj pentru schimbarile pe care le am in perspectiva...ce vreau? putin...putin de tot! vreau liniste si caldura sufleteasca! Atat!
Mi-am cam iesit din mana, n-am scris demult pe blog, asta pentru ca poate gandurile mele au fost prea personale si n-am vrut sa le fac publice, am dat "save" doar in mintea mea, dar, viata mea se incapataneaza sa incerce mereu drumuri noi, neplanificate, pentru ca planuri pe termen lung am incetat sa mai fac...iubesc cu indarjire tot ce ma inconjoara, sunt tributara ideii ca nimic in viata nu e intamplator, tot ce imi apare in cale are rostul lor.Nu m-am intrebat niciodata de ce mie poate mi-a dat Cel de sus oameni frumosi de la care am avut mereu de invatat cate ceva, poate i-am meritat sau poate ei m-au meritat pe mine, nu mai conteaza care a fost balanta, cert este ca ei m-au facut mai bogata sufleteste, si poate nu am suficienti genunchi sa-i multumesc Lui pentru acest lucru.
Nu toate lucrurile in viata mi-au iesit cum am vrut, dar nu datorez nimanui nicio justificare, am facut cum am simtit in acel moment, ma iert si ma accept, pentru ca altminteri as fi plina de frustari, care mi-ar dauna mie in primul rand si apoi celor din jur...n-am nici pareri de rau, pentru ca daca le-as avea ar incolti in sufletul meu si m-ar durea foarte tare cand le-as simti.
Sunt o incapatanata, dar incapatanarea mea nu e in detrimentul celor din jur, imi cunosc si limitele si slabiciunile, daca am cazut, stiu sa ma ridic, dar trebuie sa recunosc ca atunci depind de putina sustinere, am nevoie de cineva sa-mi ridice moralul, si ajung uneori chiar sa rad cu lacrimi alaturi de prietenii care reusesc sa ma remonteze prin sfaturile lor, prin cuvintele lor si-mi spun: Doamne, Olga! ce norocoasa esti cu asa oameni frumosi langa tine!
Viata mi-a dat suficiente provocari care sa-mi tina interesul la nivel optim si sa ma faca sa-mi doresc mereu mai mult si cu dorinta de implicare care m-a facut cumva sa tind spre cea mai buna varianta a mea.
Momenetele mele de introspectie ma ajuta sa ma descopar mereu, si mai e ceva, imi stochez cu grija fiecare lectie pe care mi-a dat-o viata, nu vreau sa recidivez, vreau sa invat din fiecare cate ceva...asta sporeste farmecul vietii, ma fericeste si ma tine in parametri...cu alte cuvinte simt placerile simple ale vietii, traiesc intens si liber si ma bucur de prezent!
