Ce inseamna sa fii colectionar?

 

 M-am intrebat pe mine si va intreb si pe voi, ce tintiti atunci cand va propuneti sa faceti o colectie,  de ce am curiozitatea asta? pentru ca  de cand ma stiu am  avut multe tentatii,  unele s-au concretizat in colectii mai mari sau mai mici, ( colectii de obiecte din cupru, colectii de papusi cu cap de portelan...colectie de vase de portelan, colectie de cristale...si cate si mai cate...)altele s-au pierdut pentru ca probabil eu nu am fost suficient de insistenta ... unele colectii le-am oferit cadou ( numismatica am dat-o unui fost iubit, cea de filatelie unei fetite si era pretioasa dadusem in tinerete o multime de bani pe timbre ca o exasperasem pur si simplu pe mama) vazand ca  acele persoane poate isi doresc mai mult decat mine sa-si mareasca colectia chiar si azi am sentimentul ca au ajuns unde trebuie...
  Am ramas la arta, pastrez tabourile unor pictori cu cota( dar aici stagnez...nu mai investesc de ceva ani buni) ador insa colectiile de  obiecte din argint, aici sunt extrem de activa si incerc sa ma bucur cu piese mai rare si  cumva care sa ma avantajeze...pentru ca imi place sa port ce cumpar...nu doar investitia in sine conteaza ...
    Sa fii colectionar implica multa pasiune in ce faci si evident preocupare, unii m-au format  de-a lungul timpului, pe altii i-am format eu...cand gasesc ceva vechi care imi fura ochii ma simt extrem de incantata, sunt cumva in resortul meu, munca la muzeu m-a format in acest sens...si parca  imi da energie in plus orice achizitie noua. Fiecare obiect vine cu povestea lui...daca ar putea vorbi cred ca am afla atatea lucruri frumoase...dar eu mi le inchipui pur si simplu, cand cumpar un inel vechi spre exemplu,  incerc sa ma gandesc cum arata doamna care si-a comandat o astfel de bijuterie? ce ocupatie a avut?ce iubire  impartasita a avut ca deh! bijuteriile se ofera din drag pentru drag... si uite asa ma imprietenesc usor cu ele, pe unele insa le simt ostile si le dau mai departe...nu toate achizitiile mi se  pliaza....si e mare lucru sa simti asta!
   Participarea la licitatii imi da un avant aparte, cumva imi doresc sa salvez acea bijuterie la gandul ca voi fi o stapana buna si o sa ne intelegem perfect....insa nu toate pot ajunge la mine cum imi doresc...ma limitez si eu la o anumita suma si imi spun - " data viitoare Olga! "
    Sotul meu Dumnezeul sa-l ierte ar fi vrut sa aiba o colectie de arme, nu orice fel ci cele din Primul razboi Mondial, am vandut sabia care era din timpul regelui Ferdinand mai lunile trecute... poate l-am suparat acolo sus la stele..dar si pentru ca sa pot sa imbogatesc colectia  gandita de el mi-ar fi trebuit atestat, el avea..deci  a fost una din motivatiile care m-au determinat sa vand ce adunase el....
    Acum sa nu credeti ca-mi iau de la gura, adica maninc un iaurt cu un covrig ca sa pot sa-mi cumnpar musai o piesa pe care mi-o doresc foarte tare...pe piata e mare speculatie, oamenii cumpara sa revanda mai scump, uneori parca ma tenteaza si pe mine cand vad anunturi pe grupuri, caut cutare sau cutare...dar nu ma indur!!! Sunt colectionari cu o anumita tematica,  pe acestia ii admir mult, mi-as fi dorit si eu sa fiu  asa, dar resursele financiare m-au obstructionat. Dar ce fac acum? ma plang? nu! sunt sincera si spun ca ma bucur ca am reusit in viata sa apreciez frumosul, sa nu  agreez chiciurile si sa  am parte de bucurii  implinitoare!
Si ca sa vedeti ca mai am si noroc prezint un colier din perioada interbelica castigat la o loterie cu 10 lei. ... ;) m-a vazut Cel de sus!!! Multumesc Lui pentru tot!