Am inceput sa uit de muntele de vise, de iluziile care ma inaltau, de visurile care mi le faceam...ma gandesc doar la clipa de fata si atat! O fi de vina anotimpul? iarna care a debutat cu ploi si cer gri, am uitat eu sa privesc in sufletul meu mai des?... sau poate am privit prea mult si m-am multumit cu linistea din suflet? greu de spus...acolo este totusi soare....lumina, chiar daca....
Poate am devenit o superficiala, sentimentele mele sunt focuri de paie, asa cum mi s-a mai spus, apar si se sting repede...si totusi, nu sunt simulacruri , trairile mele exista, ca devin volatile mai devreme decat mi-as dori, o fi vina mea?
A nu se intelege ca sunt lenesa, nu! nu din cauza lenei ma comport asa...gasesc zilnic sa fac lucruri ce imi fac mare placere...si totusi...
Ma sperie ultima mea lectura - "Eseuri morale" a lui Petru Cretia (motiv care m-a pus pe scris acum...) care spune asa:
"Cei cărora le place să trăiască aşa au totuşi cumva sentimentul unei carenţe fundamentale şi atunci caută o compensaţie în falsa profunzime, în folosirea, fără o lungă strădanie a cugetului, a câtorva vorbe care sună adânc, a câtorva idei, pline de gând la origine, şi apoi golite, deteriorate şi tocite de folosirea lor de către asemenea trişti veleitari."
Am devenit oare veleitara?
