O poveste despre prieteni...

M-am culcat tarziu,spre dimineata,a fost spre ora trei,am tot citit,am ascultat muzica la : http://radio.placere.ro/listen.pls ,am primit dedicatii pina am simtit ca-mi pica ochii in gura...si am dat bir cu fugitii in pat...
Acum imi simt capu' cam greu ,imbratisez insa asa somnoroasa tastatura calculatorului si incep o noua poveste..sau poate ca nu e o poveste..e doar dorinta mea de a fi o poveste,pentru ca nu mi-a spus nimeni demult una...in ultima vreme mi-am spus singura povesti...mi-am leganat noptile cu povestea vietii mele....sau,cu povestile pe care eu le-am trait cu adevarat,povesti frumoase care in general s-au terminat frumos,cea mai frumoasa s-a terminat acum trei ani cand el s-a dus la ingeri...
Stau si ma gandesc ca in pofida faptului ca ma simt uneori a naibii de singura am mai multi prieteni decat mi-as fi inchipuit,o sa ziceti ca poate nu e cuvintul potrivit prieten,mda...si totusi consider ca acesta este apelativul cel mai nimerit pentru ca si l-au castigat in timp,cam toti pe care i-am considerat asa in ultima vreme,chiar daca ,sa zicem ca atunci cand ii voi striga pe acest nume nu-mi vor raspunde toti...nu-i nimic!m-am obisnuit si cu asta....am invatat ca apa intotdeauna trece si pietrele ramin...si asta nu inseamna ca nu se mai numesc pietre,nu?asa si cu prietenii,eu sunt apa ei pietrele...
Stiu cu singuranta ca voi avea parte de prieteni peste tot pe unde voi trece...pentru ca asa sunt eu...ma hranesc cu caldura sau uneori chiar si nepasarea lor...nu-i deranjez pentru nimicuri si ma gandeam zilele trecute, apropos de intrebarea de pe un topic al unui forum unde eu scriu zilnic, daca ai prieteni adevarati pe care poti sa-i suni la 3 noaptea...nu stiu !n-am verificat asa prietenia niciodata,pentru ca mi s-a parut o chestiune de bun simt...poate doar in caz de viata si moarte...
Dar acum parca mi-as dori un prieten care sa-mi fie mai mult decat un prieten si care sa se transforme din piatra in apa ,ca si mine ,sa ma insoteasca in drumul meu..
pina la varsarea in marea eternitatii...
Multe pietre se prefac ca sunt apa pt. o perioada scurta, dar dupa un timp isi arata adevarata intruchipare de piatra ...
Si cine stie poate mai sunt si citeva pietricele care isi doresc sa devina apa...poate cine stie atunci cand pietricica a intins mana apei i-a fost frica sa nu devina piatra ea insasi si a trecut mai departe...si piatra a continuat sa spere ca intr-o zi va veni apa curajoasa care o va asimila.. iar pietricica intra din nou in visul ei , unde si ea este apa , unde insoteste o alta apa iar aceasta o insoteste pe ea...


,

"Inchis"...pentru renovare

Facand o introspectie in sufletul meu am ajuns sa-l compar cu o pensiune de trei margarete(ha!!...ca tot imi doresc eu acest lucru si in realitate vis-a-vis de casa de la Negresti)...de ce spun asta?...pentru ca si cei mai modesti (si aici ma refer din punct de vedere sufletesc)au avut posibilitatea de a se caza in el...n-am fost selectiva si nu mi-am arogat dreptul proprietarului de a-si selecta clientii...nuu!!!pentru ca asa cum spuneam in articolele anterioare de la fiecare am luat ceva bun...sau la fiecare am gasit ceva care merita bagat in seama...
Am realizat insa ca am avut de-a face si cu hoti si cu violatori de suflet, care n-au dat doi bani pe initimitatea mea...mi-au furat bucati din suflet si apoi le-au aruncat in lume, nu i-am urmarit, ba mai mult i-am lasat sa revina sa mai ia si ce-a ramas sa lase totul gol...incat nici pe gratis sa nu se mai cazeze nimeni...sa ma saraceasca de conditii, sa nu mai am unde primi pe nimeni...
Azi o sa-i ung usile de la intrare, pentru ca majoritatea au intrat furtunosi au dat buzna iar cand au plecat au trintit usa...desi cand intrau, veneau cu gandul de-a ramine citeva zile bune, auzind ca n-am pretentii si ca benefeciaza de servicii de calitate...hmmm!! au abuzat...i-am mangaiat inainte sa doarma si i-am intampinat cu un zambet in fiecare dimineata si nu i-am certat daca umblau hai-hui,si se intorceau tot la mine, nuuuu!!eu eram patroana si servitoarea care stergeam mizeria cu care intrau...noroiul lasat...
Mda, trecand peste aceasta metafora, vreau sa spun ca acest post este o realitate, o concluzie trista a mea despre mine...din pacate!....Se pare ca desi ma laud ca sunt cu picioarele pe pamint nu prea cunosc regulile jocului in lumea virtuala, nu prea stiu cu ce se maninca acest joc in virtualia, il joc extrem de prost incat "adversarul" , gratie naivitatii mele ajungea sa fie declarat invingator foarte repede...si nici macar nu-si dorea o remiza...poate sufletul meu n-are discernamint,  am uitat controlul asupra inimii,eu ii spun nu!ea spune da! ...si evident se intampla cum vrea ea!
Dar, m-am hotarit!
Caut lacate si incuietori din fier si o pancarda mare pe care sa scrie"INCHIS PENTRU RENOVARE"...asa nu mai merge, vreau sa-mi modelez sufletul , sa-i dau o alta imagine...si am sa fac o selectie drastica in ceea ce priveste clientela, vor intra doar persoane care au ceva de investit...
Gata, am trecut peste tot...mi-am deschis ochii si am realizat ca sufletul meu nu va mai ramine cu restante...va gazdui doar oameni frumosi, cu ganduri curate...
Va blestem si azi sa fiti iubiti si sa va bucurati de doua zile de weekend minunate!

Sa poti sa fii bun..

"Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi" spunea Nicolae Steinhardt ...dar mi-am pus si eu intrebarea zilele trecute,oare merita sa fii bun cand cei din jurul tau sunt rai?si mi-ar raspuns tot eu...merita pentru ca Cel de sus ne iubeste pe toti asa buni,rai cum suntem...
Citeam undeva ca:"Un tata isi obliga copiii sa-si doneze computerul si jucariile la un orfelinat, incercand sa redistribuie astfel echitabil bogatia, ii invita pe pacientii disperati si nevrozati ai sotiei sa ia pranzul in compania familiei, zdruncina existenta pasnica a intregului cartier. Totul din dorinta de a fi BUN"...
Am cules niste maxime despre bunatate:
“Fii bun, dar ai grija sa nu creda lumea ca poti fi numai bun” -Nicolae Iorga

“Totdeauna poti fi bun cu oamenii de care nu-ti pasa defel”. (O. Wilde)

Regula de aur: Tot ceea ce-i face pe altii rai este rau. Chiar si bunatatea noastra, chiar si rabdarea noastra. (G. Cesbron)

Nu poţi fi bun numai pe jumătate.
(Tolstoi)

…si celebrele vorbe tot mai des intalnite : “Facerea de bine xxxxxx de mama” si “Daca esti bun esti luat de prost”

Concluzie? Daca esti bun esti bun tot timpu(cam asta spune Tolstoi) deci esti bun si cand lumea e rea cu tine si nu merita sa fii bun cu ea…iar dupa cum spune dl Wilde,bunatatea o daruiesti mai ales celor de care nu iti pasa,asadar esti bun tot timpul si ceilalti cred ca nu iti pasa de ei si ca au dreptul sa fie rai ca tie oricum nu iti pasa si ca oricum vei fi bun. Din ultimele doua vorbe de duh, mai deducem si ca atunci cand suntem buni, suntem rai cu noi(vezi partea cu facere de bine) si ca suntem luati de prosti…ultima concluzie : Daca esti bun,esti prost,esti rau cu tine si nepasator cu altii….
Toti merita ceva bun,indiferent de cat de buni sau rai sunt considerati.Bunatatea este o calitate si nimeni si nimic nu o poate transforma intr-un defect.Ajuta 10 oameni fara a astepta recompensa,2 te vor considera prost,3 vor fi neutrii dar se vor bucura,pe 4 ii vei face fericiti si daca ultimul iti devine un minunat prieten atunci vei avea cea mai mare recompensa posibila.Bunatatea genereaza prietenii indestructibile.Rautatea…..nu genereaza nimic bun, induce o replica pe masura a celor de aceeasi speta,intr-un concurs de care este mai rau,cei buni te ocolesc si ceilalti sunt doar speriati de atata rautate.
Indemnul meu este sa fiti buni,chiar daca rautatatea celor din jur va doare!
Sa aveti o zi cu multa bunatate in suflet!

Un weekend minunat!!!

In ultimul timp mi se intampla tot felul de lucruri ...de la bune la mai putin bune spre proaste,n-am sa dezvolt ca nu e cazul desi voi sunteti cei cu care imi impart gandurile,ca atare sunteti foarte importanti pentru mine,vreau sa spun doar ca am intrat intr-o deriva si toate lucrurile stabile din viata mea au inceput sa dispara incetul cu incetul luindu-le locul mari necunoscute.Vorbeam zilele trecute cu prietena mea din Italia(careia ii povestesc aproape tot ce mi se intampla)si ea imi spunea ca sunt simptomatic depresiva...ca nu ma vrea asa ca ma vrea cea pe care a cunoscut-o in februarie cand in urma prieteniei virtuale ce ne lega am decis sa ne intalnim...sa ne cunoastem .
Hmmm!!eu as zice totusi ca nu-i asa!...doar ca am ajuns intr-un moment in care trebuie sa fac niste alegeri,cum pot sa-mi pastrez optimismul cand oamenii din jurul meu sunt mai"negri"decat mine...?
Poate am gresit ca am renuntat la manageriatul de la multinationala la care am lucrat pina nu demult...asta imi umplea timpul si-mi aducea satisfactii pecuniare...dar imi complica oarecum existenta...acum din femeia complicata am devenit o femeie de o simplitate crunta,accept greselile altora cu un maxim de indulgenta,incep sa tolerez comportamente pe care odinioara nu le acceptam...sa nu credeti ca sunt indragostita...daca recunosc asa ceva...nu!!!!nici vorba desi tare mi-as dori sa fiu!
Nu pot sa neg ca nu-mi doresc pe cineva linga mine,am obosit sa fug de ceea ce simt si nu mai vreau sa fiu dominata de trecut...si vreau sa dau,vreau sa arat ca pot,vreau sa-mi regasesc veselia,vreau sa fiu Olga de altadata,sa fac lucruri pe care simt ca vreau sa le fac si nu ca trebuie sa le fac!sa las naibii complezentele,sa nu ma mai cramponez sa plac la toata lumea(ca oricum n-as reusi...)sa rad cand vreau ,sa pling cand vreau ...sa refulez cand am chef...e omeneste nu?
Zilele astea am fost cam subrezita.... Nu ca acum m-as simti mai bine...Stand asa eu cu mine, m-am tot povestit.... Si mi-am dat seama ca nu-mi place de mine acum. Ca sunt mult prea sensibila, ca am tendinta de a ma deschide si de a arata ca lucrurile nu sunt chiar atat de frumoase pe cat vreau eu sa arat ca sunt.
M-am hotarit insa!...fara griji si vesela din nou...renunt la planuri mari,o sa-mi traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima o sa devin mai ironica in postari dar nu acida...ca nu e genul meu..vreau peste ani sa spun:am fost fericita, am iubit, am suferit, am plans, am ras, am muncit, am trait pasional....si,nu mai vreau teorie...vreau practica!!!!!!
Sa aveti un weekend minunat,sa fiti iubiti si sa iubiti pe masura!

Uneori ma simt neputincioasa...

Zilnic se pare ca invatam cite ceva ,zilele trecute am mai primit o lectie de la viata,m-am inselat in privinta unei persoane ,am crezut in el,mi-a placut felul lui de a gandi, de a fi,de-a relationa virtual cu mine...nu sunt genul care vreau sa ma bag in seama cu orice pret,dimpotriva prefer sa ramin pe silent asteptind momentul in care sa fiu bagata in seama si nu cer nimanui sa fiu punctul central al vietii sale,cu atat mai putin prietenilor...Nu sunt genu' de femeie nostalgica,nu traiesc in trecut,chiar daca acesta cocheteaza uneori cu mine,deh!oameni suntem si avem momente si momente...si nici nu ma gandesc prea mult la viitor....ma simt insa imbrancita de nazuinte,incerc sa las launtricului posibilitatea de infaptuire a noimelor personale,incerc sa-i ofer cit mai multe concretizari,desi sunt al naibii de vulnerabila la esecuri,Eistein spunea ca singurul motiv pentru timp este sa nu se intample totul deodata...dar uneori eu asa as vrea,am o incapatinare si nu ma declar multumita niciodata...
Off!!!dar ma intreb de ce trebuie sa existe sentimente?de ce le apreciem potentialul abia in momentul cand obiectul lor se pierde?cautam cele mai imposibile ipostaze,nu ne controlam ,nu evaluam posibilitatile,ne aruncam inainte si cu ce ne alegem??...cu suferinta...si ma intreb oare altii sunt altfel?sunt mai imuni la necazuri ,la dezamagiri?Nu am exprimat niciodata mai mult decat pretentia reciprocitatii, ca la respect sa mi se raspunda cu respect....dar unii cauta tot felul de tertipuri,aici e problema...
Ma simt neputincioasa cum pe zi ce trece stropul asta de teama patologica se scurge in vasul agorafobiei asteia numita internet, care odata spart ma va mistui atat pe mine cat si pe cei care au un raport cu persoana mea....adevarul e ca timpul nu ne va ajunge niciodata pentru tot ceea ce vrem sa comprimam in el, dar ne va ajunge de fiecare data din urma.
Un destin poate influienta o multime de alte destine,asa cum o actiune poate determina evenimente,fara a fi conditionate de timpul in care apar....acest timp ignorant,caruia nu-i pasa,nu-i pasa ca se intampla atatea in viata noastra!
Perfectiunea nu a fost atinsa de nimeni vreodata. Si nici nu va fi. Dar merita drumul pana acolo, merita sa incerci sa devii imun la oameni si sentimente doar pentru a-ti duce la implinire scopul... Acela al unui om mai bun, care extrapolat la realitatea de azi incearca sa-si educe sufletul..si prin asta pe cei care vin in contact cu el...

Ziua buna se cunoaste de dimineata...

Ziua buna cica se cunoaste de dimineata...azi am deschis e-mailul si am gasit doua lucruri care m-au bucurat,unul venea de la un prieten mai vechi,care se pare ca si-a adus aminte de mine si a vrut sa-si trimita gandul lui bun spre Satu Mare,al doilea de la o prietena pe care am adaugat-o recent pe lista mea de YM...dar care este plina de viata si imi da se pare si mie din entuziasmul ei...
Citeam pe blogul unei prietene de pe netlog niste ganduri in care m-am regasit spunea ca in viata putine lucruri se pot lua de la zero,fiindca noi pe noi nu ne putem lua de la zero..(cata dreptate avea!!)povestea unui esec si il numim esec pentru ca niciodata nu suntem multumiti de ce am realizat si ne gandim la ce am fi dorit sa realizam...da!asa este..dar oare nu asta este dialectica vietii?nu asa trebuie sa fim?vesnic nemultumiti?...daca ne-am multumi cu prea putin n-ar insemna ca suntem mediocri?
Citesc in blogosfera si ajung la concluzia ca multi dintre noi am da 5 ani din viata noastra pentru a putea trai un an LIBERI,pentru ca am devenit prizonierii vremurilor,alergam de dimineata pina seara in speranta ca situatia noastra pecuniara se poate schimba...dar ea se pare ca devine mai acuta,pe timp ce trece...un singur om mi-a atras atentia pe netlog...o persoana zic eu cu intentii bune,si-a investit omul niste bani incepind din '98 incoace intr-un loc superb undeva in drumul spre minunatele manastiri din nordul Moldovei,dar ajungand spre finalul constructiei,a ajuns la concluzia ca singur nu se va bucura din plin de ceea ce a realizat si s-a gandit sa-si gaseasca actionari...ar imparti totul adica investitia de 300 de mii de euro la 100 de persoane asta insemnind 3000 de euro de fiecare actionar cu drept de folosire a intregii constructii,timp de o saptamina pe an alaturi de cei dragi ,afacerea putind fi profitabila la o adica daca ea va fi cautata si de alti turisti...omul nostru s-a gandit in principal la activitati medicale,(el fiind medic...)cu persoane din strainatate,turismul urmand sa fie ceva gen satelit...ce sa zic?ii urez reusite...si cine stie poate ader si eu ca actionar...

Singuratatea

Azi mai mult ca niciodata am simtit singuratatea...am simtit ca mi-e greu si chiar daca am incercat sa-mi fac mici bucurii,nu le-am simtit placerea...si am plans,si parca nici inima mea nu mai poate indura lacrimile si tristetea de aceea m-am refugiat aici sa-mi scuip amarul...ma chinuie azi amintirile,care uneori devin atat de vii in sufletul meu,desi as vrea sa le tin inchise...sa nu ma ravaseasca,dar,nu pot!
Tot timpul mi-a fost frica de singuratate,dar se pare ca de ce ti-e frica nu scapi...
ascult Cargo"Ploaia"si parca ma simt mai apasata,dar ma chinui asa...cu gandurile astea afurisite care nu-mi dau pace...ma simt ca pe o insula pustie...doar eu cu mine...si chiar n-am chef de nimic,mi-e sila de tot si de toate!~
Tocmai m-am intors din oras...aveam ceva treaba,am incercat sa-mi fac placere cumparindu-mi ceva,dar...nu!!!n-am reusit sa-mi schimb starea si mi-e frica de o prabusire iminenta,mi-e frica ca voi cadea in acea tristete iremediabila pe care am avut-o in urma cu trei ani si ceva dupa moartea lui...
Am incercat sa-mi gasesc preocupari,sa-mi ocup mintea...sa fac orice dar sa nu ma gandesc la mine...nu-mi iese,am o stare de deprimare,de agitatie...uneori imi doresc sa pot sa stiu de ce sunt nefericita....de ce imi plange sufletul ?? Si-mi raspund tot eu...pentru ca am avut prea multe vise,iluzii si din pacate am ramas cu o singura certitudine...ca niciun vis nu mi se va implini...la naiba!!!am devenit pesimista...si nu-mi place deloc...
Imi amintesc de cate ori mi-am dorit sa plec sus ,la ceruri,de cate ori L-am rugat pe Domnul sa ma ia la El? dar reveneam peste putin timp pentru ca imi dadeam seama ca sunt egoista ca ma gandesc numai la mine nu si la cele doua fete ale mele care ma iubesc si-si doresc sa fiu alaturi de ele... si tocmai de asta m-am luptat cu moartea anul trecut...si-am invins-o...i-am aratat ca am vointa si vreau sa traiesc...dar acum ce m-a apucat?nu stiu!!! in acest moment ma simt nedorita...inutila...si imi vine sa fug undeva departe sa nu vad pe nimeni!
Am crezut ca viata mea va merge pe un alt fagas,dar azi am realizat ca a fost doar un vis,o amagire...si sunt confunza si trista si simt ca imbatrinesc si batrinetea ma inspaimanta...si chiar nu mai pot sa scriu....
Am sa ies,nu vreau sa continui cu gandurile mele...sa transmit starea mea nimanui...nu vreau sa contaminez pe nimeni...vreau sa fiti fericiti si sa va bucurati de momentele perfecte pe care le traiti!