Loviti de neputinta si parca de un sentiment de razvratire am vrea parca sa facem o vraja sa fie totul ca inainte...din pacate orice ai face si orice ai zice, lucrurile odata intamplate nu se mai pot repara iar raul de amintiri curg spre tine, aproape te inunda, iti aminteste tot ce ai patit, cine te-a ranit, de ce te-a dezamagit si de ce lucrurile nu s-au intamplat asa cum ti-ai fi dorit sa se intample. Vrei sa ai raspunsuri, dar din pacate ramai doar cu intrebari, stii ca totul va trece si nu mai cauti justificari doar poate frici care exagereaza realitatea, construiesti ziduri care sa te protejeze, inchizi bucati din tine sau poate doar bucata ranita si te gandesti oare de ce nu s-a inventat un gen de medicament ca si Nurofenul pentru dureri de suflet si drame emotionale, existentiale...
Dar ce fac acum? arhivez si dezarhivez amintiri?...o melodie...un gand...un cuvant spus candva de cineva, declanseaza in mine starea asta turbulenta, de aparenta vulnerabilitate sau poate tanjesc dupa ceva nedefinit poate chiar banal si nu am liniste interioara...stiati ca si banalul are farmecul sau? niciodata nu mi-am dorit lucruri spectaculoase, daca s-au intamplat au fost o binecuvantare pentru mine dar, de-a lungul timpului am invatat sa apreciez si momentele mai putin reusite, mai putin fericite sau cum naiba le-o chema, pentru ca datorita lor am reusit sa le apreciez din plin pe cele frumoase.
Am avut parte in viata de acei oameni frumosi pe care i-am numit - oameni cadou, de ce? pentru ca oamenii astia te inspira, te provoaca, ba mai mult, te slefuiesc cumva...reusesti sa schimbi cumva ceva in bine, pentru ca ei reusesc sa scoate la iveala tot ce ai mai bun in tine...apar in viata ta cand nici nu te astepti, dar cand poate ai cea mai mare nevoie de ei sunt in fel de puncte de rezonanta si chiar vorbeam mai cu o zi inainte cu un amic despre acest lucru...cu ei imparti momentele de gratie, de frumos, de expansiune a gandurilor, a simturilor, si iti lasa impresia ca langa ei timpul se opreste in loc.
Acesti oameni au un merit, sunt deosebiti, te iubesc si te accepta si cand esti intors pe dos, ciufut, sau ai o stare proasta, neprietenoasa...ideea e alta ca tu uiti sa ii mai cauti crezand la un moment dat ca asa e firesc, iar ei raman cu firescul si naturaletea lor....si uite asa isi iau zborul cu aripile lor pline de iubire...oare nu-i pacat? ba da! pentru ca eu nu cred in relatii reciclate si in fire innodate, cred insa in etapa vindecarii si iertarii, in dragul de oameni, in rezonanta si interactiune. Dar ma opresc aici...am povesti care poate inca isi cauta" ascultatorii "si nu pentru ca nu le-ar asculta cineva...ci pentru ca poate nu le-ar intelege! ele raman depozitate poate suspendate ...pana cand? pana cand isi vor gasi echilibrul, dar si starea de spirit potrivita.
