Baba urata cu crengi

     Mai ieri unul caruia i-am retezat politicos "avanturile" pe FB m-a facut baba urata cu crengi,  cu sau fara crengi ...pot spune ca nu sunt desteapta desteptelor  dar nici  incuiata- incuiateleor sa ma las invaluita de texte de doua parale! Nu-mi place sa fiu gratulata, dar nici jignita,  stiu cum arat si stiu care e valoarea mea...insa nici sa cred ca a fi tanara e cea mai mare virtute a unei femei,  de te-am lovit mon cher in moalele orgoliului, e pentru ca nu-mi doresc interactiuni pe net cu persoane care nu-mi inspira incredere!
    Ma dau gata oamenii cu  eleganta morala, sunt topita dupa oameni care stiu sa ti se adreseze cuviincios, imi doresc interactiune cu oameni care stiu sa vorbeasca frumos, sa-si aleaga cuvintele, nu sa le tranteasca ca pe niste baloti, sufletul meu e descheiat spre astfel de persoane, nu-mi permit ca mintea si inima mea sa se joace cu viata mea, nu fac nimanui declaratii cu talc si nici nu ma antrenez in relatii pasagere, oricat as fi de chinuita de doruri....am invatat cu pretul lacrimilor varsate, ca e bine sa fi rezervata, suntem vulnerabile noi femeile si tocmai de aceea ma ratacesc printre intelesuri sau poate neintelesuri despre  viata, despre oameni, despre tot ce ma inconjoara...Sufletul meu e linistit chiar daca e singur!
   M-am lasat cuprinsa de moment de griji trecatoare cum le-ar numi unii, dar ma gandeam ca poate ar trebui sa existe o responsabilitate a cuvintelor pe care le trimitem in eter, nu-ti da nimeni dreptul sa ataci doar pentru ca ti se inchide usa, stiu ca e trist pentru unii ca nu au cu cine sa imparta bucuria, fericirea, tristetea, dar nu e vina mea....sufletul meu are resurse inepuizabile dar nu pentru oricine! Veninul singuratatii nu ar trebui sa indemne pe nicio persoana spre  rautati gratuite,  as alerga desculta spre oameni care stiu sa-ti stampileze sufletul, au fost cativa in viata mea si ma intreb acum unde s-au ascuns de nu-i mai  intalnesc?...oameni care iti incarca sufletul cu lumina si te ajuta sa te reincarci in lupta cu raul si uratul vietii! oameni care cu parfumul sufletul lor  te fac sa te simti importanta doar pentru ca ii ai pe ei aproape!
    Ma rog Lui sa-mi tina mintea sanatoasa si inima sensibila ...n-am sa  permit marlanilor, badaranilor sa-mi darame  zidurile sufletului cu vulgaritati, frangatorilor de inimi le recomand sa-si schimbe strategiile, poate asa vor avea sorti de izbanda!

Arhiva amintirilor

   

      Se pare ca fiecare dintre noi tinem cumva incuiate, ferecate,  parti din noi care nu ies la iveala decat in prezenta unor anumite persoane, se pare ca acele persoane iti lasa in mod vadit un spatiu de exprimare, de intelegere,  mai cu seama cand e vorba de spatiul iubirii, atunci esti dispus/a sa dai parti din tine si nu pierzi din energie, nu te simti secatuita, dimpotriva te incarci  cumva, simti o stare de liniste, te simti mai bun/a si ai curajul sa spui tot ce pana atunci parca ti s-a parut tabuu. 
     Am intalnit oameni vis-a-vis de care am avut o rezonanta aparte, oameni de o naturalete si un firesc deosebit  cu un impact special,  care m-au inspirat si care m-au facut sa dau tot ce aveam mai bun in mine...in acest moment parca un rau de amintiri curge  prin mintea mea si simt ca nu pot sa-l stavilesc, pentru ca imi vin in minte oamenii pe care i-am iubit, oameni care m-au iubit, oameni care m-au dezamagit dar si oameni pe care eu i-am dezamagit, si ma intreb oare de unde am avut acea super putere sa merg mai departe? cum de nu mi-am construit ziduri de protectie...de ce m-am deschis in continuare? de ce am crezut in forta binelui dupa toate dramele emotionale prin care am trecut?
     Toata viata asta facem, arhivam amintiri,   dar care se declanseaza uneori asa spontan la un semnal, un cuvant, o melodie, un ceva care te face sa te gandesti, te lasi surprinsa de tot frumosul acelor momente care se deruleaza in mintea ta ca un film mut in care protagonistul /a esti tu... intri intr-o aparenta vulnerabilitate si sufletul tau tanjeste dupa ceva nedefinit, ai vrea sa porti masca indiferentei, dar nu poti, amintirea  te domina, isi cere dreptul ... si te obliga sa spui - A FOST FRUMOS!
     Cred ca toti avem un loc de bine unde depozitam amintiri, unde ne regasim, pe care il ingrijim si pe care il vizitam din cand in cand....acolo unde copilul din noi gaseste "jucaria "care i-a placut si care ii incarca sufletul si mai mult decat atat ii da resursele necesare sa mearga mai departe, important e sa nu uitam drumul spre acel loc....azi am imbracat acel loc intr-o poleiala mestesugita si i-am spus:
   VOI REVENI!!!

Piaptana-mi si mie ideile astea... sa inteleg ce vrei sa spui!

 

 

      Cam asa spunea candva un amic de-al meu cand i se parea lui ca ma exprim cam prea sofisticat, nu zic ba...probabil asa si era...o faceam insa la modul dezinvolt si mi se parea ca e simplu de priceput tot ce spun...doar poate ca acum  eu i-as fi raspuns asa:
  - "satul arde si baba se piaptana!?"nu se cade mon cher! desi ma rog poate nici asta nu e un motiv sa nu te pieptani, daca e sa moara satul, mor si io, dar ma rog, mor frumoasa! Rad pentru ca  in criza de timp fiind am ales sa ma piepatan singura azi, sa nu ma duc la coafor.
     Trebuie sa recunosc insa ca in dimineata asta n-am apucat sa-mi pieptan gandurile, sunt putin rebele, dar le-am lasat libere pentru ca am inteles ceva, am inteles ca noi putem sa ne oferim libertatea de a spune DA dar si libertatea de a spune NU atunci cand ceva nu ne place la partenerul nostru, sau ma rog dupa caz la caz, la cel drag... suntem lumina si intuneric, dupa cum alegem fiecare sa fim -  frumosi sau uriti, expansivi sau potoliti. Forta si vulnerabilitatea este in mana noastra  cuantumul lor este dictat de liberul arbitru...
      Uneori ma simt obosita si simt nevoia sa ma odihnesc in bratele cuiva...azi insa gandul meu a fost un zbor neintrerupt ...n-a simtit nevoia de odihna, dar, o sa le dau ideilor  o forma mestesugita in zilele ce vor urma pentru ca a fost o avalansa de trairi, stari, emotii care  au luat-o razna! Ispita nimicului mi-a dat tarcoale, o sa-mi asum alegerile si o sa fac numai lucruri care imi mangaie sufletul, n-am timp de gresit si nici timp de irosit! Oamenii nu sunt intotdeauna asa cum ii vedem noi, nu te poti baza pe nimeni cu adevarat...si poate ca e bine asa...sa ne bazam numai pe noi, in goana noastra dupa "etaloane"  nu realizam ca sufletul nostru isi poate gasi  locul intr-un corp nu neaparat perfect, dar frumos! Ar trebui sa cautam acea persoana careia sa nu-i fie frica sa ne spuna ca-i lipsim..sa recunoasca asta, ba mai mult sa-i fie teama ca ne pierde atunci cand o ia pe cai gresite, cineva care sa ne ofere nu numai mana,  ci si inima! Dar unde sunt acei barbati care te prind de mana si-ti spun:
   - Esti gata iubito? hai sa plecam! cu tine ORIUNDE  e bine!