29 octombrie 2011 - o zi importanta pentru familia mea

Imagini de la nunta fetei mele..cam tarziu, dar se pare ca abia acum au aparut pe site-ul celor care le-au executat (intr-un mare fel, as spune eu..) si carora le adaug multumirile mele:
http://blog.stillforstyle.ro/archives/3363

Salve Italia!

      In Italia de doua saptamani...dar, mai putin prezenta pe net decat in mod obisnuit, asta pentru ca imi doresc sa petrec timpul in alt mod  decat acasa...si chiar reusesc, am prins un timp execelent, un timp care nu te prea lasa sa stai in casa...
      Am avut placerea de data asta sa vin cu masina prietenei mele Camelia, care venise in Romania la nunta fetei mele, despre care am vorbit putin tocmai pentru ca am asteptat sa apara imaginile, iar, studioul cu care am luat legatura pentru acest lucru, ne va oferi pachetul intreg abia peste o luna...adica exact cand eu ma voi intoarce in tara, am prins doar cateva imagini de pe site-ul lor la Facebook, si am salvat cateva fotografii( ca sa pot sa ma laud... deh! ma pot intelege numai mamele care au trecut peste asa ceva...)..oricum, ce pot sa spun e ca nunta a fost exact asa cum ne-am dorit, doar ca, in loc sa plece tinerii in voiaj de nunta...a plecat cuscra mica...adica subsemnata...vesel, nu-i asa?....dar, tinerii au preferat sa plece anul viitor, problemele profesionale se pare ca le-au pus pe prim plan, desi prietena mea Camelia a insistat mult sa vina cu noi  macar o saptamana in Italia...
      Mie Italia imi place intr-un mare fel...astfel incat fiecare drum pe care il fac ma incarca  in mod pozitiv, Camelia este asa cum am scris si in articolele anterioare, sora pe care mi-am dorit-o toata viata, dar pe care am avut norocul s-o gasesc abia acum, adica in urma cu trei ani...ea este un suflet nobil, mult prea nobil  pentru zilele de acum, cand fiecare se gandeste mai mult la el decat la cel de alaturi...ma simt rasfatata alaturi de ea, pentru ca zilele care le petrecem impreuna, sunt perfecte, ea le face in asa fel incat le astept cu drag, este o persoana extrem de activa, reuseste sa imbine perfect utilul cu placutul...si uite asa, nici nu stiu cum trec zilele, chiar ieri ne intrebam amandoua, oare e posibil sa fi trecut deja doua saptamani de cand sunt in Italia?
     Ei, si acum ca tot m-am laudat cu miresa mea, cu sederea mea in peninsula, voi incheia dorind sa aveti parte de o saptamana cu mult frumos , o saptamana implinitoare, alaturi de cei dragi sufletului vostru! ...Promit ca la intoarcerea in tara sa revin cu multe imagini si ganduri dragi, pana atunci pup si imbratisez cititorii blogului meu...
   Nu ies insa pana nu va las un cantec de suflet al Camelei dar care a devenit si  pentru mine de mare  efect...aduce atata incarcatura emotionala incat n-ai cum sa nu-ti doresti sa-l asculti iar si iar.. e vorba de Adele - Someone like you....ma regasesc in versurile ei...
http://www.youtube.com/watch?v=jCya1yiFFP4&feature=related

Asteptari

     Asteptarile sunt  uneori cele mai mari incercari, de multe ori, persoane pe care le iubim si in care  ne bizuim, ne dezamagesc, printr-un gest sau o atitudine pe care nu o meritam ne darama toate asteptarile.Ne vine foarte greu sa acceptam, sa intelegm totul si sa o luam de la capat...pentru ca-ti zici la un moment dat...pana cand o mai iau de la capat?...pentru ca ti se pare normal ca intr-o relatie sa ai asteptari, ca el/ea sa fie fidel/a,sa te inteleaga, sa fie compasiv/a, sa poti conta cu alte cuvinte pe el/ea pentru ca acel transfer de incredere sa fie unul trainic, e ca un angajament in fata iubirii, si  sa nu-mi spuneti ca iubirea nu are angajamente, v-as contrazice ca are!!!...nu are insa obligatii , o faci pentru ca asa iti doresti tu sau el...o faci ca simti ca te implineste pe tine ca persoana, ca e ce-ti doresti cu adevarat..dar suntem extrem de vulnerabili, ne trezim neputincioasi in fata unei situatii neasteptate, nu mai stim de unde sa ne culegem, si ma intreb  cine este de vina? partenerul/a..ca a facut-o? sau noi ca nu ne asteptam sa fim lipsiti brusc de loialitate, de iubire si respect? pentru ca atunci cand iubesti  iei  pe cel drag cu bune si cu rele, cu promisiuni, cu bune intentii, de ce ajungem la limite si riscuri?...suntem oare noi insine vinovatii  suferintelor noastre???Ar trebui sa le asumam sau sa dam vina pe altii?? O fi mai usor asa? ne ajuta la ceva?




Sursa imagine:
http://www.acasatv.ro/rebelii-de-acasa/miley-cyrus-hoata-de-iubiti.html

Barbatul ideal

    Inca de mici citim povesti, cu  feti frumosi si  Ilene Cosanzane, si, asteptam cu rabdare sa-l intalnim atunci cand ajungem la maturitate, poate ne formam si un prototip in minte, un portret, dar, hai sa ne gandim cum era FAT FRUMOS - frumos( de unde si numele), curajos, nevoie mare, se lupta cu toti zmeii si balaurii, bun la suflet, curat si cinstit...deci impecabil ca si structura interioara!
     Ok..dar tot eu vin si spun ca de fapt gusturile noastre sunt diferite, tu, sau tu, sau tu, femeie draga poti vedea lumea diferit de mine, ce mie poate sa mi se pare grozav de frumos tie s-ar putea sa-ti displaca...sa spui, pai, nici vorba, arata ca naiba!
      Deci legat de aspectul fizic, ce sa mai dezvoltam? e clar ca zicala aceea din popor"nu-i frumos ce-i frumos...e frumos ce-ti place" e demna de luat in seama!
      Mergem mai departe, la aspectul interior,sa fie bland,tandru, intelegator...hmm!! si culmea stiti care e? il preferam exact pe cel care ne face zile fripte! cel care ne "ne joaca" rabdarea si nervii, pentru ca alaturi de cel  prea bun...ne plictisim repede....asa cum spunea cineva pe net femeile de azi sunt adevarate "kamikaze", se indragostesc de barbatii rai, de cei care le inseala la greu si care le acorda mai putin atentie...
      Ei, dar parca unul ca George Clooney, v-ar cam da pe spate, ce ziceti fetelor? avem aceleasi gusturi?
     Si acum sa va spun ce inseamna mai precis pentru mine barbatul ideal, este cel care  poate sa ma faca sa ma simt speciala!
    Barbatul Ideal, cu spiritul lui de observatie, va fi intotdeauna mai mult sau mai putin in cautarea a ceva sau cineva mai bun. Iar cand o va gasi, va pluti cu gratie in directia ei, concentrandu-si irezistibilul arsenal de seductie....sa-mi doresc asa ceva???? nuuuu!!!....multumesc!...chiar nu-mi doresc asa ceva....nu va fi niciodata genul meu....
    Mie-mi plac barbatii imperfecti, umani...zau asa!...si apoi vorba unui forumist, drag mie, de pe un forum unde eu eram  multa vreme moderator, scriitor SF - Lucian Dragos Bogdan,  care spunea asa...:
"Cred că toţi bărbaţii şi toate femeile, adică toţi oamenii sunt "ideali". Fiecare e exact aşa cum trebuie să fie!"
 Concluzie?
 Cea mai importanta trasatura a barbatului ideal este sa-ti iasa in cale...
Degeaba indeplineste toate conditiile daca ramine pentru tine un ilustru necunoscut...
    E drept ca poate fi extrem de greu sa nimeresti un barbat cu toate aceste calitati, poate mai greu decat sa nimeresti cele 6 numere la LOTO .dar tu stii cel mai bine la ce capitole esti dispusa sa faci compromisuri(sa negociezi cu tine)...si la care nu...
     Daca l-ai gasit,tine bine de el, daca nu ti-a iesit in cale inca, nu dispera,caci el, fiind barbatul ideal va stii ca tu il cauti si iti va face o surpriza:va da buzna in viata ta si ti-o va oferi pe a lui... succes fetelor!!! :)
 Sursa poza:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://art-zone.ro/poze/mari/George_Clooney_big.jp

Relatia la distanta

    Ochii care nu se vad se uita..si totusi...exista atatea relatii care demoleaza acest proverb...ma intreb ce se intampla oare acolo unde functioneaza relatia in pofida zecilor, sutelor,miilor de kilometri distanta?...ca sa fiu sincera am experimentat si eu o astfel de relatia, a functionat vreme de zece luni, dupa care, s-a deteriorat, incet , incet...comunicarea este mult mai dificila la distanta, mai ales cand la un moment dat intervine si neincrederea ....
    De regula majoritatea relatiilor la distanta in secolul nostru incep pe internet, e foarte usor sa-ti deschizi sufletul, ii spui tot ce ai pe suflet chiar daca nu-i vezi ochii, fata,  decat  pe web...urmeaza schimburi de poze,  telefoane, ii auzi vocea, momente care fac ca iubirea sa devina mai pasionala, ajunsa la acest stadiu, evident ca cei doi doresc o intalnire reala...infrunta distanta...kilometrii, care uneori sunt de ordinul miilor si se intalnesc....ei, de aici porneste marea incercare!...ori se termina brusc relatia...ori atractia pshica se dubleaza,  cei doi isi doresc tot mai mult sa se apropie unul de celalalt...daca interesul este comun, totul se poate realiza...asa cum spunea un amic de-al meu...distanta este  un truism, hmm..asa o fi oare?
   In orice relatie  este indicat sa se faca pe cat este posibil si un proiect  de perspectiva, spre a se intelege din capul locului ca daca se pune problema sacrificiilor , ele se fac pentru binele celor doi..planurile celor doi, pot fi puse in aplicare  doar daca se porneste cu optimism in relatie,pentru ca daca au o cat de mica  doza de pesimism nu vei ajunge la luminita de la capatul tunelului niciodata!...dar, din capul locului zic ca trebuie  multa incredere, pentru ca altfel relatia cuprinsa de suspiciuni, se duce pe rapa
..e greu sa comunici zilnic, mai ales cand  cei doi se afla in tari diferite...am prins si eu o factura de 10 milioane, stiu exact ce inseamna asta...dar exista  alte posibilitati de comunicare, e-mail-ul , discutia pe YM...astfel legatura emotionala nu-si pierde din  intensitate, comunicand zilnic, stiti totul unul despre celalalt, pentru ca deja si tonul vocii si chiar si ezitarile in scris sunt usor  de perceput, il simti pe cel de dincolo...stii ce incarcatura sentimentala are fata de tine...la o adica si posta functioneaza, poti trimite un semn de iubire prin priory post sau prin fancourier...aceste "semne" nu s-au demodat...dimpotriva!... fac mare placere!
   Uneori apar  discutii si legat de frecventa revederii, de motivatia ei...unii ajung sa spuna la un moment dat"gata, nu mai rezist, te vreau aproape! m-am saturat de virtual...!" ce-i de facut in astfel de cazuri?mai cu seama cand nu e posibila pe moment apropierea dintre cei doi?...greu de spus!
   Eu sunt de parere ca atunci cand iubesti cu adevarat, nimic nu-ti poate sta in fata!...dragostea invinge si timpul si distanta!..iar bucuria revederii este insutita, momentele le traiesti la cote maxime,  asta tocmai pentru ca esti constient si tu si ea, ca timpul pe care il petreceti impreuna e scurt si trebuie fructificat  asa cum trebuie!.. si acum (pentru ca am trecut prin asa ceva) imi permit sa dau un sfat celor care trec prin astfel de situatii: nu pierdeti bucuriile momentelor perfecte, ele sunt  cu alte cuvinte  fericirea voastra!
     Astept si parerea voastra legata de relatia  la distanta ...daca ati trait asa ceva, daca ea s-a finalizat in  mod fericit sau daca nu...de ce s-a terminat? ce credeti ca trebuia facut ca ea sa dureze?
    Doresc un weekend plin de sperante, de bucurii, iubiri implinite si ganduri optimiste insotite de zambete infinite!

Sursa imagine:

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://media.tripimage.com/55/mari/image_10955

Tu si eu..

    De ce uneori drumurile oamenilor  care se bucura atunci cand se gasesc, ajung mult prea repede sa se desparta?...O intrebare pe care o pune si Olga Ciolacu in melodia din acest colaj...intrebare retorica...si totusi, poate cineva imi  da un raspuns!...stiu , majoritatea imi veti spune ca fiecare inceput are si un sfarsit....de acord, dar repet, de ce asa curand??...mai ales ca unii  ajung sa simta ca au gasit sufletul pereche?...sa fie oare  faptul ca inceputurile sunt atat de frumoase? atat de pline de sperante, bucurii, iluzii, sentimente curate, se satura lumea de bine?..apare neincrederea mult prea repede? duce ea oare la esec?
   Am intalnit persoane care au iubit o singura data in viata...s-au hranit cu amintirea acelei relatii o viata.. si au refuzat un nou inceput, ma gandesc cat de intensa o fi fost trairea? cat de traumatizanta a fost despartirea?
   Ma mai gandesc la o varianta, uneori  relatia este prea dinamica, cunoasterea se face mult prea repede, se trece peste toate barierele, se consuma focul iubirii la cote maxime, pui  prea mult pe altarul iubirii la inceput si te simti saracit dintr-o data?...te lasi pe tanjeala? ...iti redoresti apoi acel apogeu al iubirii, el nu mai poate fi atins, si de aici dezamagirea?
   Care o fi secretul? ce e de facut?e necesara mai multa toleranta, rabdare, concesii, compromisuri?
   Cu ce ramanem in urma unei relatii?...e bine sa lasam loc de buna ziua??????
    Vin cu pasi repezi sarbatorile de iarna...se prefera relatiile de sezon?sunteti de acord cu ele?am intalnit pareri la radio, venite de la ascultatori, oameni singuri care se  intalnesc spre a-si alunga singuratatea, e singurul lucru care-i leaga, in rest bucurii false, pe care nu le impartasesc pe termen lung...
     Ma opresc cu sirul intrebarilor aici...poate voi primi  cateva raspunsuri, poate unii aveti chiar retete, le-as impartasi si ascultatorilor mei de la Radio ProDiaspora...

Viata ca o joaca?

  De fiecare data cand mi se intampla lucruri frumoase, parca am o teama sa le impartasesc cu cineva, pentru ca parca se rupe vraja, dar, daca e sa se rupa sa se rupa, nu pot sa nu va spun si voua ca  sunt chiar multumita de tot ce  imi ofera Cel de sus,imi deschid sufletul, ca asa sunt eu..si chiar nu mi-am propus sa ma schimb  tocmai acum, acum cand chiar simt ca am invatat foarte bine sa supravietuiesc in aceasta jungla numita net, dar, gradual, evident, s-a produs aceasta  intelepciune daca pot s-o numesc asa!...am inlaturat tot ce simteam ca-mi dauneaza si acum ma simt  chiar bine...acum fac ce-mi place mie, nu ce place altora, asa cum faceam pana acum, si, din pacate oricat ma straduiam nu reuseam, sau,  pur si simplu nu simteam satisfactia pe care o simt acum!
   Acum am inteles cu adevarat  ca satisfactia este o parte importanta a fericirii, poate am luat prea in serios toate lucrurile, poate  prea multa responsabilitate mi-a daunat, acum pur si simplu observ ca nu depun efortul pe care l-am depus inainte vreme si rezultatele pe toate planurile sunt  dublate...asta o fi secretul? sa nu pui prea mult suflet in tot ce faci????luam viata ca pe o joaca? e mai bine asa? voi ce spuneti?...Pornim pe drumul vietii jucandu-ne...continuam, apoi  sfarsim tot asa?