Blog premiat

RadioTasha

miercuri, 30 ianuarie 2013

Delasarea si amanarea

    

      Traim vremuri pline de stres, n-avem suficient  timp pentru ingrijirea  noastra, pentru proiectele noastre personale, am insa mare admiratie pentru  persoanele care fac fata cu brio  cerintelor societatii de azi, dar si nevoilor  personale si tocmai de aceea  cred ca cei care fac fata  pot fi numiti perfectionisti (ambitiosi) iar ceilalti neglijenti.Posibil ca cei din prima grupa sa nu aiba timp de relaxare niciodata, dar ii vezi mereu ca si scosi din cutie, fac fata  tuturor "obligatiilor" sociale, iar ceilalti ...hmmmmm!  le plangi de mila, de ce? pentru ca ei chiar nu vor sa se implice... duc o viata superficiala, se multumesc cu putin, putin pentru ei, si putin oferit celor din jur!..sigur fiecare face cat poate si cat ii permite mintea, ca deh!... avea barbatul meu, D-zeu sa-l ierte o vorba"ia un fir de par din palma...daca poti?" ce vreau eu sa spun e ca , in ce ma priveste mereu am reusit sa ma automotivez in toate  "drumurile" mele pline de indrazneala si n-am dat inapoi nici cand  poate  am fost criticata, ba chiar am invatat din critica, am luat ce a fost benefic mie si am dus lucrul la capat.
     Intrebarea mea este daca obisnuiti sa amanati realizarea unui proiect din cauze hai sa le zicem secundare( azi n-am chef...sau "si maine e o zi"- vorba lui Scarlett O'Hara)sau va ghidati dupa proverbul"nu lasa pe maine ce poti face azi" si evident  duceti  un lucru la bun sfarsit? Amanati din cauza lenei sau pentru ca joaca la PC, discutiile  pe YM, va fura din timp?
     Astept raspunsurile voastre, ele conteaza foarte mult pentru mine,  vor  fi citite intr-o emisiune la Radio Papucel, in zilele ce vor urma.

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Despre frica

    Ma gandeam azi daca pot sa ma numesc o femeie curajoasa sau una fricoasa, si am ajuns la concluzia ca ma incadrez in prima grupa, pentru ca nu sunt lasa, nu dau bir cu fugitii la primul hop, si nu imi pun raul in fata niciodata...chiar si abandonul (atunci cand s-a impus...pentru ca da, am fost si eu parasita, si am parasit la randul meu...) l-am considerat un act de curaj!
    Am realizat ca teama este masura umanitatii , a sensibilitatii si a temporalului din noi, de cate ori am simtit ca-mi este frica, am simtit pe cineva care  s-a apropiat de mine  si mi-a alungat frica de frica, daca pot sa spun asa...iubirea ne leaga si ne face mai umani. Frica este ca un caine rau, cum te simte ca  ti-e frica de ea, se napusteste spre tine, cautand sa te  muste cu dintii ei sireti!AS MINTI DACA NU  AS RECUNOASTE, ca mi-e frica de  iubirile mele, de visele si iluziile mele, unele sortite prapadului, pentru ca ma indragostesc uneori prosteste si aspir la sferturi de fericire, si ce ma enerveaza e ca nu ma pot dezvata de acest obicei, nu ma astampar deloc! Visez ca  cei dragi mie sa fie vesnic langa mine, dar...nimic nu este forever!...imi place insa sa cred ca in pofida acestor lucruri eu pot iubi pana la nemurire, pot visa necontenit...si ajung uneori la concluzia ca inima  nu imi  apartine mie, traieste in pieptul altcuiva, de frica ca nu as mai putea respira fara  ei, fara oamenii daruiti de El mie, sunt in stare de multe compromisuri , pentru ca fara ei m-as simti  ratacita in acest univers, ar fi un amar  fara limite, as fi un om incomplet!
    Prima frica am simtit-o cand a murit mama, frica de nefiinta a fost ingrozitoare, s-a intamplat apoi la numai 2 ani sa-mi moara sotul in brate, a fost o frica paralizanta, am frizat absurdul urland cat m-a tinut gura...cred ca m-a auzit tot spitalul, doar El nu a vrut sa ma auda...am tipat  ca o nebuna, dar degeaba!..atunci am realizat cat de mica este distanta intre a fi si a nu fi! Sigur, amandoi sunt langa mine cand am nevoie de ei, simt cum ma incurajeaza, si nu mi-e frica ca ingerii mei pazitori m-ar putea parasi vreodata.Poate am o singura frica, frica sa nu ajung la un moment  dat sa ma izolez de restul lumii, pentru ca pentru mine comunicarea, socializarea este un factor extrem de important, ma tine vie, simt ca traiesc cu adevarat...daca nu as putea impartasi gandurile mele , trairile mele, as simti ca mor incet, incet...dar lupta mea cu aceasta frica  este  una apriga si sunt convinsa ca nu ma va rapune!
    Mai trebuie sa recunosc ca mi-e frica de intuneric, nu pot sa dorm singura  in casa, am parasit casa dupa moartea sotului meu si m-am mutat la bloc exact din acest motiv.Mi-e frica de serpi, soparle si soareci...tip ca din gura de sarpe, cum se spune la vederea lor...nu mi-e frica insa de moarte, pentru ca desi se spune ca acest sentiment sta bine ascuns in subconstientul nostru, eu am invins-o odata, mi-am vazut moartea cu ochii si i-am spus  ca pot sa lupt cu ea, pot s-o inving, si poate atitudinea mea a fost  mult prea convingatoare, ca s-a lasat batuta!
     Ei si acum, ca v-am vorbit despre fricile mele, astept si parerile voastre, vor fi citite intr-o proxima emisiune la Radio Papucel.
     Weekend special tuturor , fara frica,  bucurati-va  din plin de viata, oferiti rasfat  din plin sufletelor voastre!!!

joi, 24 ianuarie 2013

Dor de tine

   M-am intors din  Italia de data asta cu  sufletul  in pioneze, ..... sunt oameni in viata noastra de care cu greu te desparti iar Camelia este unul din cei mai benefici oameni din viata mea...am castigat mult pe plan spiritual, sufletesc, cunoscand-o, de altfel cred ca fiecare dintre noi atragem oamenii de care avem nevoie , si care vin cu niste lectii de viata, ramane ceva  pretios oricat ai pierde pe plan exterior, interiorul e cel care  isi ia din plin revansa...confesiunile noastre, sinceritatea lor, sunt catalizatorul  care  eternizeaza prietenia noastra...ea imi intelege si cuvintele si tacerile, ma simte pur si simplu!
   Din multe puncte de vedere ne asemanam, niciuna insa nu e pentru deciziile radicale, ne este frica de asa ceva, cu toate ca ele iti dau o  doza de adrenalina, te "innoiesc"daca pot sa spun asa...suntem legati unii de altii prin nebanuite fire, oricat am incerca sa  fugim de nebunia celor din jur, ea tot ne ajunge, vorba sotului meu D-zeu sa-l ierte cu cat incerci sa fugi  mai tare cu atat se tine mai abitir de tine...dar, atunci cand impartasesti  aceleasi porniri, dorinte concepte, ai o flexibilitate in principii, stii cand e bine sa cobori  garda si cand nu...dar asta nu inseamna ca trebuie sa te predai neconditionat, urasc  proverbul acela"fa-te frate cu dracu' pana treci puntea"...e valabil doar oportunistilor!
   Maine e o zi importanta pentru ea, sunt alaturi cu sufletul de ea, ii doresc sanatate multa si puterea de-a depasi toate hopurile vietii!
  

miercuri, 23 ianuarie 2013

Oare stim ce vrem?

 Una din sursele nefericirii noastre este nehotarirea!..cu alte cuvinte nu stim ce vrem! dam vina pe altii ca-i mai simplu, nu-i asa?e mai confortabil pentru noi sa privim in exterior decat in interiorul nostru, o fi oare vorba de o lene? lenea de-a gandi?
     Pornesc de la un caz concret, un amic care se pare ca  se cunoaste prea putin pe sine, nu are suficienta incredere in el, sta intr-o lunga si calma stare de expectativa...si asteapta, asteapta...ce asteapta? nici el nu cred ca stie! dar simte ca se invarte pe loc, fara posibilitatea de a modifica  evenimentele propriei vieti, pai...ma intreb eu cum sa schimbi ceva, daca tu nu esti decis, nu stii exact ce vrei sa faci?...si sufera, si sufera....si degeaba ii spun eu ca trebuie sa se schimbe ceva in viata lui... inovocarile sunt zadarnice...pentru ca lipsa banilor, singuratatea nedorita  sunt doar doar efecte, efecte care se pot inlatura foarte usor! Un job  daca iti doresti cu adevarat poti sa gasesti, iar singuratatea o poti alunga foarte simplu, mai ales cand esti barbat...hai, baiatule, ca n-a murit samanta fetelor! ba dimpotriva statisticile arata ce suntem in superioritate fata de voi...asadar?maturizeaza-te...incearca sa intri intr-o noua dimensiune si vei simti ca esti ca nou!...ca scos din cutie! Bafta! ;)
  

luni, 21 ianuarie 2013

Glasul sangelui

    In emisiunea de azi am avut placerea dar, hai sa recunosc si o doza de  tristete( m-a impresionat pana la lacrimi...)  povestea unei mame, unei mame care  din dorinta de a-si educa cat mai bine si sanatos copii, a fost cazona in atitudine, tocmai din dorinta de   a nu o lua pe drum gresit odraslele ei,...dar, s-a ales acum cand vine vremea recunostiintei de lipsa de afectiune  din partea copiilor ei.Copiilor  li se pare firesc sa le fim aproape in orice conditii si orice s-ar intampla, dar se pune intrebarea, oare nu si reciproca ar trebui sa fie valabila?pentru ca atunci cand este vorba de familie oricat de departe am fi si oricat ne-am risipi....tot ar trebui sa ne adunam...glasul sangelui ne cheama oriunde am fi! De ce isi inchipuie copii ca dragostea mamei, parintilor, e un drept cuvenit? e foarte adevarat si faptul ca  ei vin pe lume fara sa le ceara  cineva acordul, ii iubim neconditionat, oricat de buni sau rai ar fi cu noi , indiferent daca  suntem  prezenti sau absenti in viata lor, pentru ca  drumurile se mai despart, unii pleaca peste oceane, in alte tari, dar, poate asteptam un licar de iubire de acolo de unde sunt, o garantie ca nu ne-au uitat...
    Paler(pe care il citesc de fiecare cu mare drag si descopar   alte sensuri de fiecare data...) spune asa: ” Dintr-o data, redescopar ca esentiale sunt doar viata, iubirea si moartea. Restul e spectacol. Alergatura. Amagire. Si ar avea vreun sens sa protestezi ? Nimeni nu ne-a fagaduit nimic la nastere. Dumnezeu nu ne datoreaza nimic, orice repros ar fi ridicol ”...sa inteleg deci ca daca D-zeu nu ne promite nimic, cum pot sa-i cer unui copil sa ma iubeasca pe viata?
    Ce pot sa spun e ca eu am avut parte(dar am si oferit la randul meu...mama mea a murit la varsta de 90 de ani) de dragoste dubla, ea fiind vaduva de la nasterea mea, toata iubirea ei deci s-a revarsat asupra mea...am fost o rasfatata, mai cu seama ca am fost unica ei fiica. Dar, cu toate acestea, ea a stiut sa fie si aspra cand greseam, a fost insa cea mai buna prietena a mea, ii povesteam absolut tot(asa cum de altfel au facut mai tarziu si fetele mele cu mine...)asta pentru ca am realizat ca cel mai bun prieten este mama, ea m-a iertat de fiecare data, oricat as fi gresit....am iubit-o  total si suprem, pentru ca ea nu si-a refacut viata desi a ramas vaduva la numai 37 de ani, era o femeie frumoasa, harnica si plina de intelepciune, am invatat de la ea sa fiu smerita, intelegatoare si rabdatoare, sa fiu mamoasa, sa rad mult, sa nu-mi reprim insa nici  incruntarile si vorbele certarete, ca au si ele rostul lor....te ajuta sa te eliberezi sufleteste!
    Am luat ca etalon in viata deci o persoana -  mama mea, nu stiu daca am reusit sa le trezesc fetelor mele aceeasi admiratie , pe care mi-a insuflat-o mie mama, daca la randul lor ma vor iubi la fel de mult, stiu insa ca eu sunt foarte importanta pentru ele, si daca lipsesc o zi din peisajul lor imi duc dorul....nu cer garantii de loialitate, ca oricum ar fi de prisos, ele vin de la sine "sangele apa nu se face" si de fiecare data ne adunam  la bine si la rau ca si bobitele de mercur.
    Ascultatoarei mele pot sa-i spun insa ceva...orice iubire care moare, poate fi reinviata , daca se doreste acest lucru...oricat de mare ar fi distanta intre ea si copii....e prea mult cumul de sentimente in inima ei de mama, ca sa se risipeasca in neant. Copiilor ei, le-as sugera ca macar o data pe luna sa  se simta ca si Alice in tara minunilor, cautand o usita fermecata care sa-i aduca inapoi in lumea lor de copii, cand se simteau  iubiti, adorati, aparati  de iubirea parinteasca!

joi, 17 ianuarie 2013

Punct !!! si de la capat...

 
     Muzica este cea care ne face uneori sa atingem  albastrul cerului cu mana, ne urca , ne inalta, ne face mai buni, dar sigur fiecare din noi are o melodie care il defineste, poate versurile, poate ritmul te fac sa spui" wow!! imi place de mor....!"
     Ascult multa muzica, asta si prin natura ocupatiei mele din ultimul timp, intensitatea trairilor este diferita, unele melodii iti dau o stare sufleteasca   deosebita,  frumosul din noi  se transpune in muzica, si  nu o dat' mi-a fost dat sa zic in sinea mea, melodia asta parca a fost facuta pentru mine....ma regasesc in versuri, simt ca linia melodia imi atinge cele mai sensibile corzi sufletesti.
    Viata e mult prea frumoasa, e ca  o muzica, cand grava  cand  alerta, vioaie, vesela, triumfatoare, necunoscutul din viata e plin de farmec si inedit, de noi depinde daca o facem unica si de neuitat. Uneori te legi de ceva, cineva si ajungi sa crezi ca nu-ti ajunge  aceasta viata sa ajungi la saturatie, ai vrea si urmatoarea sa fie conectata la aceleasi dorinte, nazuinte, vise.De cate ori nu ati ajuns sa spuneti - punct!... si de la capat?...eu am facut-o de multe ori...este  o pastila a tineretii, de ce spun asta?pentru ca  inseamna un nou inceput dar si o continuare, si la naiba, ce frumoase sunt inceputurile, nu-i asa!?
   Ca tot veni vorba de muzica  care te defineste, cred ca muzica celor de la Directia5 va ramane cap de lista, m-ar durea sa fac un top, dar,  piesa"Iti multumesc" cred ca va ramane mult  timp speciala pentru mine.
http://www.youtube.com/watch?v=S2PJ8wLF06w


miercuri, 16 ianuarie 2013

Contururi

    Daca cineva isi inchipuie cumva ca o iubire mare poate sa se produca doar intre un barbat ideal si o femeie ideala, vin sa-l contrazic, pentru ca sunt ciudate contururile iubirii, spre exemplu, eu am realizat ca iubesc pe cineva pentru ca imi pune intrebari iscoditoare, pentru ca ma infrunta si ne duelam, pentru ca il fac sa-si calce peste principii, dar stiu ca o face de dragul meu, il iubesc pentru tot ce inca nu a manifestat vis-a-vis de mine, dar stiu ca e in el, il iubesc pentru ca ii plac replicile mele, il iubesc pentru ceea ce reuseste sa trezeasca in mine si  mai am multe alte motive...dar, daca le expun pe toate cred ca nu ar mai avea farmec, las si o mana de mister ca deh!"femeia fara secrete e ca salata fara castravete" deci, respir iubire si cred ca e suficient... orice alte  marturisiri pinocchiale, m-ar dezavantaja, nu-i asa?
   Concluzionez, printr-un aforism "Ne iubim nu atunci cand  privim unul spre celalalt ci atunci cand privim impreuna in aceeasi directie". Iubirea nu este un contract, in care fiecare vine cu lista lui de pretentii si bifeaza impreuna potrivirile, tine de o compatibilitate spirituala, afectiva si o maturitate a sufletului, deci  nu vreau sa limitez, prefer sa ma simt o furnicuta, dar cu sufletul cat un balaur care aspira toata iubirea lui! ;)


Las  un link  spre ascultare  ...merita! http://www.youtube.com/watch?v=x1gtpWhjQjc

luni, 14 ianuarie 2013

Toleranta sau intoleranta?


       Azi am fost intrebata " de ce sunt asa toleranta?" ...mda! ....simplu! pentru ca toleranta inseamna evolutie, traiesc printre oameni diferiti, gandim diferit, simtim diferit, emotia mea nu poate fi la fel cu emotia ta si daca eu sunt binecuvantata cu vederea partii pline a paharului, de ce vrei tu sa-mi strici vederea?... cam asta a fost raspunsul meu...nu te obliga nimeni la o adica sa interactionezi cu persoane care nu-ti plac, ...aaa!!? ca-ti doresti sa fii mai bun decat altii, si sa-l faci pe acel,acea cineva sa priceapa acest lucru, asta deja tine de tine, de taria ta, de ambitia ta!
      Daca ajungi la starea de agasare, poti sa iei o decizie, sa spui "pana aici ti-a fost!" insa pe mine in afara de oamenii"spoiti" nimic nu ma scoate din sarite...persoanele acelea care vor sa epateze cu orice pret si ajung sa fie nesuferite si enervante, sunt usor de tolerat - pur si simplu, NU LE BAGI IN SEAMA!!!
    Gramezile de prostioare care le debiteaza unii nu au cum sa-mi dea viata peste cap, nu ma agit si nu ma risipesc cu astfel de lucruri, chiar nu merita! Nu-mi propun sa stric dimineata sau seara nimanui, nici in viata reala, apoi in cea virtuala? la ce mi-ar folosi? si daca eu asa gandesc, ce ai frate cu mine?creierasul meu asa vrea, n-ai cum sa ma faci sa-l supun la chinul schimbarilor...am si eu la bord defecte destule, le stiu si le promovez in continuare pentru ca ele pe undeva ma definesc, imi intregesc imaginea, si apoi mai e ceva ...exista oare cineva care poate sa spuna cu toata taria - sunt perfect - perfecta!!! daca da, ferice de ei
 .

   Si daca cineva imi spune  dupa tot ce -i raspund "say  pow-wow", atunci spun stop problemelor legate de  slabiciuni , si realizez ca  am invatat sa ma stapanesc verbal... si sa nu iau decizii nefavorabile mie(hahahah!! ma simt ca la "Meteo" cu expresia...!!!)spun in  gandul meu cum obisnuieste un amic sa-mi scrie cand nu prea crede ce i se spune:"do,doooo...doooooo":))))))))))))))

duminică, 13 ianuarie 2013

Colombina

 
     Stiti ce mi-a trecut prin cap azi? sa fiu o colombina, haz am,..... neaaaaahhh! o sa ziceti nici chiar asa ca in ultima vreme esti cam plangacioasa, sensibiloasa...hahaha! o fi nu zic ba..dar colombina mi-ar da dreptul sa dau tifla  si la propriu si la figurat unor persoane carora mai in gluma mai in serios as avea multe sa le spun! M-as imbraca in costumul pestrit ca-n comedia bufa italiana, as lua la brat arlechinul meu, (care????? hehehe...stiu eu care...si stie si el, trebuie doar sa-i spun ca vremea marionetelor a trecut, jucam cum vrem noi , nu cum vor altii)...ne-ar descoperi lumea fatzetele diferite pe care de data asta chiar nu am avea de ce sa le mai ascundem, prin versatilitatea mimicii si gesticii am juca un spectacol de zile mari, divertisment realizat prin tiradele lui mai ales  pentru ca e bun orator, vehement chiar, si asta da bine la acest gen , eu as arunca la greu ocheade, ( ochii machiati cu generozitate...m-ar ajuta perfect) priviri  sagalnice cu care as  manevra lumea cu o placere nedisimulata! Ne saturam sa fim normali intr-o lume anormala, simtim nevoia de defulare, tocmai de  aceea nu ar fi nimic curios daca ar zice lumea"inca doi smintiti...".. ;) cand e plina lumea de astfel de personaje...nu-i asa?
      Adevarat si faptul ca unii sunt cu masca, altii  umbla doar cu  fata vopsita, sa nu spun cioara vopsita, ca deh! parca s-ar potrivi chiar  mai bine....reusesc  sa coloreze spectacolul vietii dupa culorile care ii caracterizeaza pe fiecare in parte...am mima mai bine sentimentele decat am reusi sa le exprimam in cuvinte, pentru ca nu toti le avem in buzunarul inimii...uneori pana sa le gasesti iti trece pofta sa le mai spui!
   Hmm, ce  ziceti...buna ideea? fug la magazinul de dupa colt sa fac rost de reflectoare?Hai tira,tira...M-am"tirat" vorba unui manelist renumit ...va pup cu adanca plecaciune si am plecat, arlechinule, ai grija ce faci, ai voie pana ma intorc sa faci tumbe, dar fara sa spargi ceva,  ai voie sa-ti ungi degetele cu miere,  dar fara sa te patezi, ai voie sa razi daca te gadila cineva  prea tare pe undeva, dar  vezi sa nu te auda vecinii! ;)


P.S.
Cele doua imagini sunt realizate de un  blogger drag mie , Cerculet, pe vremea cand ne cautam blogurile,(....acum marturisesc ca nu mai am timp  suficient incat sa  citesc tot ce-mi doresc....:( )dar, caruia ii multumesc mult pentru  ca mi le-a daruit,  si-i spun ce mi-e tare dor de el! ador  la maxim umorul lui ....

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Sfarsit de saptamana

 
      Sfarsit de saptamana cu tristeti, bucurii dar mai ales cu doruri, doruri de cei dragi....dar bulgarele bunatatii gazdei mele, care pe zi ce trece se face tot mai mare... ma face sa uit de toate, de toate rosturile, intelesurile pe care incerc sa le deslusesc ...imi cunosc insa puterile si stiu ca pot  fara indoieli si ezitari sa-mi urmez  drumul planuit....cu toate ca uneori am impresia ca m-am inhamat la tras o caruta mult prea mare... Se spune ca ” ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”....sunt convinsa de acest lucru, lucrurile se intampla asa cum trebuie(hmmm!!!discutabil...), mai presus de vointa noastra...si totusi ...au partea lor buna, te construiesc redutabil chiar si cele mai putin bune....te invata sa lupti! sa nu te dai batut oricat de greu ti s-ar parea. Cu totii ravnim la impliniri, daca ele nu  apar macar simtim ca ne inteleptim  odata cu trecerea timpului...impachetam regretele, dezamagirile , le ducem la pubela, dar nu ne resemnam. Ne luptam cu noi insine spre a ne pastra inima tanara, spiritul viu, entuziasmul care il avem credeti-ma  ar fi pacat sa-l pierdem....mereu imi  spun ca pot sa fiu mai buna, mai inteleapta si culmea e ca simt ca se intampla, legea inductiei functioneaza....mai cu seama ca privesc mereu inainte cu speranta!
     Uneori simt ca imbrac haina unui personaj din alte vremuri, asta imi spune si prietena mea Camelia," se pare ca nu esti nascuta pentru timpurile astea, mult prea parsive...", ma incapatanez sa raman naiva incurabila, care desi stie ca incercand sa intind o mana spanului, ca sa-l ajut sa iasa din fantana, as putea avea surpriza sa ma traga inauntru, dar daca mi-as ingradi  judecatile, dorintele, n-as mai simti ca sunt libera, libera sa gresesc, sa  fiu OM( hahaha!...adica Olga Morar... ca om sunt  oricum si oricat ar incerca altii sa ma faca sa cred ca am ajuns "neom")...si chiar nu vreau sa-mi irosesc timpul  contabilizand sansele pe care le-am avut si nu le-am fructificat, sau sansele pe care le-am oferit altora si nu le-au consumat, dovada ca au fost iertari fara sens, sanse acordate in mod nemeritat...am ramas cu  speranta ca  mi se va raspunde cu  aceeasi moneda...dar, "moneda "e greu de convertit  si  afli mai devreme sau mai tarziu ca  n-ai dat peste "exchange"-ul cel potrivit, te-a pacalit a scris cu litere mici, aproape invizibile valoarea convertirii...dar, poate in viata este mai bine sa suferi acordand sanse chiar  vazandu-le irosite, decat sa traiesti cu regretul ca nu ai facut-o . Ce pot sa spun? e ca ma simt fericita ca pot sa mai acord sanse, ele m-au ridicat pe un piedestal  unde  nimic nu ma mai atinge,nu ma poate darama nimic ci doar am posibilitatea sa privesc  cu ochelari roz micimea  lumii!
     O zi fascinanta , cu multa iubire si rasfat tuturor celor care-mi "calca "blogul! :)

joi, 10 ianuarie 2013

Imi simt sufletul rasfatat!


      Sunt de cateva zile in Italia, daca ar fi sa marturisesc sincer( si nu pot s-o fac decat asa...) ma simt tratata ca o regina, Camelia, face tot ce-i sta in putinta sa ma simt speciala. Sigur, ea este cea care imi este alaturi  in momentele mele de declin sentimental cand inima imi este batatorita , dar si in cele de  euforie, cand simt ca-mi ies din  "cote", cu alte cuvinte, plange si rade cu mine.....e mare lucru sa ai parte de un astfel de prieten...un prieten prezent in perioadele spinoase, dar prezent si la revelatiile vietii, savurezi cu el  parfumul fericirii pe care Cel de sus il face simtit pentru fiecare dintre noi, intr-o cantitate mai mare sau mai mica, depinde cat de norocosi suntem!
     Viata ne aduce in situatii imprevizibile, impreuna cu ea reusesc  sa depasesc, sa-mi schimb perceptia asupra lumii, sa realizez ca ceea ce mi se intampla poate avea efecte benefice  asupra  devenirii mele, la urma urmei  toate nenorocirile se intampla cu un scop, nimic nu este intamplator!
      Camelia ma ajuta sa cosmetizez  cotidianul, sa scot petele care il umbresc, sa nu traiesc cu nostalgia trecutului, cu balastul care imi ingreuneaza  memoria, ma ajuta sa devin mai flexibila la experiente noi care pot sa ma implineasca.
        Intr-un proverb japonez se vorbea despre cele trei inimi, una ce-o stie toata lumea, una pentru cei mai apropiati , pentru familie , si a treia  ce-o stim doar noi si eventual cateva persoane speciale din viata ta, in fata carora te poti prezenta  fara jena, fara masca, si in fata careia si cel mai jalnic secret se poate dezvalui...ei bine  a treia inima este aici in Imola-Italia, la Camelia...sigur eliberarea asta, nu e chiar usoara, ba chiar e un travaliu destul de greu, dar  simti  un echilibru emotional  prin prezenta prieteniei  si e  mai mult decat bine, te face sa vezi bagatelizata  zicala - lumina de la capatul tunelului!
      Ati inteles asadar ca ea, Camelia cu aripa ei de inger, care ma lasa mereu in admiratie, si adoratie, reuseste sa alunge toti demonii care-mi dau tarcoale, (hai sa recunoastem ca toti avem o camaruta in suflet care din cand in cand e locuita de astfel de personaje...) nu suntem perfecti, niciodata n-am tanjit macar spre asa ceva, avem toti pacatele noastre, si la naiba, chiar ne plac! altminteri nici nu  mi-as explica de ce recidivam?..oricum ea reuseste sa-mi   trimita la plimbare" colectia " mea de temeri, sa-mi  deschida  alte cai, incat "digurile" sparte sa nu mai fie pentru mine o problema!
     Azi, vreau sa-i multumesc inca o data, pentru tot, pentru rasfat, pentru  iubirea neconditionata, pentru  maretia sufletului ei!

marți, 8 ianuarie 2013

Rataciri ...fara regasiri


          Regasirile au si  parti bune dar si parti  PAGUBOASE, pentru ca de fiecare data  ceva din noi se pierde, ne pierdem pe noi, pierdem sensul, logica lucrurilor.. si ajungem sa credem ca de fapt suntem niste rataciti  intr-un labirint  din care cu greu mai poti sa iesi.. Ajungem sa semanam unii cu altii  si ce e mai grav ne pierdem din personalitate , ne confundam, ne confundam dorintele dar ajungem chiar si iubirile sa le confundam, (iubirea de semeni cu iubirea de partener)si chiar se ajunge sa ne placa...sa spunem wow! ce tare!
        Azi m-am regasit, cu adevarat, cred ca mi-a fost dor de mine, de Olga de altadata, care stie sa spuna si NU dar stie sa spuna DA atunci cand e cazul...nu mai vreau sa ma trezesc ratacita, NU mai vreau sa stiu ca pot sa accept stratageme de genu' " ori ca mine, ori deloc!"Eventual o sa ma ratacesc mai rar si o sa ma regasesc mai des, o sa-mi permit acest lux...pentru linistea mea. Consider ca sinceritatea si prietenia sunt lucruri care se completeaza si traiesc intr-o buna simbioza, Artur Schopenhauer spunea asa" E mai rusinos sa nu ai incredere intr-un prieten, decat sa fii inselat de el", am crezut tot timpul ca prieteniile fie ele si virtuale se bazeaza pe afinitati speciale, pe calitati morale asemanatoare, doar asa pot ajunge trainice, dar se pare ca nu stau tot timpul asa lucrurile, mai  primesti si  tifle...
    Apropos de tifle, imi povestea o amica in urma cu cateva ore ca  a fost abordata de un cuceritor...si ca era foarte convingator in texte.. si-mi cerea sfatul (nah!!! ca a gasit si ea pe cine sa intrebe...taman acum...!!!)ca tot veni vremea tiflei,  i-am spus  ca  daca as  primi abordari de genu' :
      - Pe unde ai umblat draga mea ca nu am dat pana acum de tine?
As raspunde sec, fara sa mai leg multe vorbe....
      - M-am ascuns de tine!
      Mai bine ascunsa decat pagubita!Hm...dar la o adica de ce ne-am juca cu cuvintele? O vorba buna spusa cuiva din inima nu se uita niciodata... eu una mi le amintesc si dupa zeci de ani, atat cele binevoitoare cat si cele  neplacute.... din pacate, acestea din urma nu se uita atat de usor.... Si dor....dor al naibii!... la fiecare reamintire.

luni, 7 ianuarie 2013

Nu-mi pasa...si totusi!

 
 
 
   Nu-mi pasa, daca  imi scrii sau daca nu-mi scrii, nu-mi pasa daca  iti pasa, sau nu-ti pasa ca sunt  departe de  tine...nu-mi pasa ce se va intampla mai departe, nu-mi pasa,.... in viata nu merg toate snur ca in filme, mai sunt si scurtcircuite, se mai rupe filmul...dar nu-mi pasa! raman langa tine oamenii care vor sa te inteleaga, asadar nu-mi pasa! Nu-mi pasa daca risipim timpul, nu-mi pasa daca nu stim sa ne iubim! Nu-mi pasa...de multe lucruri, clar!!! sunt o noncomformista! dar...NU SUNT IPOCRITA...si am si eu o slabiciune ca toti oamenii, deh!!! imi pasa de promisiuni, si nu orice fel de promisiuni, ci   cele NECERUTE, spuse cu sinceritate  si caldura!Imi pasa ...imi pasa... si vreau sa aflu ceva....Oare ce accesorizari ar trebui sa aduc sufletului meu ca sa am parte de asa ceva?
  Dar, daca tot nu exista reguli in dragoste, de ce nu ne-am rani,  de ce nu am avea timp  si spatiu  pentru refulari, atat timp cat stim sa ne oprim la timp, ca sa ne iubim  din nou ca la inceput?

vineri, 4 ianuarie 2013

Din nou la drum!

    Pornesc la drum peste  doua ore,  am ales sa plec la inceput de an... pentru ca imi plac calatoriile,  vezi locuri noi, frumoase,  oameni noi, esti relaxat si multumit, faci ceva ce-ti place, te incarci cu energie pozitiva....nu stiu cati dintre voi simtiti ca o simpla  schimbare de peisaj iti da aripi...? Hmm! mie una da!Ajung sa ma cunosc mai bine pe mine, ajung sa vad cat insemn pentru cei dragi si cat inseamna ei pentru mine...ma regasesc, pur si simplu!
    E ceva care iti ajuta si in plan mental...Departarea de activitatea zilnica te face sa privesti lucrurile de sus si sa le vezi mai clar. Lasand in urma obisnuinta si preocuparile cotidiene, mintea se goleste.... si se face ordine...poate vreau si eu acum - ORDINE  in  capul meu care viseaza in continuare la cai verzi pe pereti!
   Va pup si va imbratisez! Pe curand!

 








Sursa imagine:
http://-inovatii-pentru-calatoriile-si-vacantele-noastre

marți, 1 ianuarie 2013

Suflet schiop

           Imi amintesc o poezioara  a  Elenei Fargo in care era vorba de un catelus schiop pe care il numea"cuciu schiop", cadea mereu in joaca lui cu ceilalti ...handicapul il facea sa-si desfasoare cu greu viata de zi cu zi...
      Ileana Vulpescu spunea asa in "Arta conversatiei" :
"Gândeşte-te că defectele psihice zac numai în suflet. Îţi dai seama ce infern trebuie să fie într-un suflet şchiop sau chior sau amândouă la un loc, sau câte vrei?"...stau sa ma gandesc  cum ajung unele suflete in  astfel de situatii? Cat trebuie sa suferi, ce trebuie sa  sa ti se intample sa ajungi  sa nu mai vezi cu  sufletul, sa nu mai auzi cu sufletul? pentru ca vocea lui mie mi se pare foarte importanta in deciziile pe care le luam vis-a-vis de noi, de cei din  jur... E bine sa  tinem cont de un lucru- oamenii ajung  sa -si parasesca prietenii doar pentru  aceste defecte  sufletesti ...nu pentru cele fizice...
    Am sa dau copy paste la o povestioara cu talc....imi place morala ei....
Povestea catelusului schiop


În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”

Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ … şi apoi întreabă: “Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!

Băieţelul întreabă: “De ce căţeluşul astă şchioapătă ?” Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa! “Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas. “Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”

Copilul s-a suparat şi a răspuns: “Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”

“Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”

Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
“Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”

Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: “Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”

Morala:
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat! Un prieten adevărat, este acela care ramane, în timp ce ceilalţi… dispar!


Sursa povestioara
 http://sasu.fairtopic.com/t1592-povestea-catelusului-schiop