Blog premiat

luni, 24 octombrie 2011

Asteptari





     Asteptarile sunt  uneori cele mai mari incercari, de multe ori, persoane pe care le iubim si in care  ne bizuim, ne dezamagesc, printr-un gest sau o atitudine pe care nu o meritam ne darama toate asteptarile.Ne vine foarte greu sa acceptam, sa intelegm totul si sa o luam de la capat...pentru ca-ti zici la un moment dat...pana cand o mai iau de la capat?...pentru ca ti se pare normal ca intr-o relatie sa ai asteptari, ca el/ea sa fie fidel/a,sa te inteleaga, sa fie compasiv/a, sa poti conta cu alte cuvinte pe el/ea pentru ca acel transfer de incredere sa fie unul trainic, e ca un angajament in fata iubirii, si  sa nu-mi spuneti ca iubirea nu are angajamente, v-as contrazice ca are!!!...nu are insa obligatii , o faci pentru ca asa iti doresti tu sau el...o faci ca simti ca te implineste pe tine ca persoana, ca e ce-ti doresti cu adevarat..dar suntem extrem de vulnerabili, ne trezim neputincioasi in fata unei situatii neasteptate, nu mai stim de unde sa ne culegem, si ma intreb  cine este de vina? partenerul/a..ca a facut-o? sau noi ca nu ne asteptam sa fim lipsiti brusc de loialitate, de iubire si respect? pentru ca atunci cand iubesti  iei  pe cel drag cu bune si cu rele, cu promisiuni, cu bune intentii, de ce ajungem la limite si riscuri?...suntem oare noi insine vinovatii  suferintelor noastre???Ar trebui sa le asumam sau sa dam vina pe altii?? O fi mai usor asa? ne ajuta la ceva?




Sursa imagine:
http://www.acasatv.ro/rebelii-de-acasa/miley-cyrus-hoata-de-iubiti.html

duminică, 23 octombrie 2011

Barbatul ideal

    Inca de mici citim povesti, cu  feti frumosi si  Ilene Cosanzane, si, asteptam cu rabdare sa-l intalnim atunci cand ajungem la maturitate, poate ne formam si un prototip in minte, un portret, dar, hai sa ne gandim cum era FAT FRUMOS - frumos( de unde si numele), curajos, nevoie mare, se lupta cu toti zmeii si balaurii, bun la suflet, curat si cinstit...deci impecabil ca si structura interioara!
     Ok..dar tot eu vin si spun ca de fapt gusturile noastre sunt diferite, tu, sau tu, sau tu, femeie draga poti vedea lumea diferit de mine, ce mie poate sa mi se pare grozav de frumos tie s-ar putea sa-ti displaca...sa spui, pai, nici vorba, arata ca naiba!
      Deci legat de aspectul fizic, ce sa mai dezvoltam? e clar ca zicala aceea din popor"nu-i frumos ce-i frumos...e frumos ce-ti place" e demna de luat in seama!
      Mergem mai departe, la aspectul interior,sa fie bland,tandru, intelegator...hmm!! si culmea stiti care e? il preferam exact pe cel care ne face zile fripte! cel care ne "ne joaca" rabdarea si nervii, pentru ca alaturi de cel  prea bun...ne plictisim repede....asa cum spunea cineva pe net femeile de azi sunt adevarate "kamikaze", se indragostesc de barbatii rai, de cei care le inseala la greu si care le acorda mai putin atentie...
      Ei, dar parca unul ca George Clooney, v-ar cam da pe spate, ce ziceti fetelor? avem aceleasi gusturi?
     Si acum sa va spun ce inseamna mai precis pentru mine barbatul ideal, este cel care  poate sa ma faca sa ma simt speciala!
    Barbatul Ideal, cu spiritul lui de observatie, va fi intotdeauna mai mult sau mai putin in cautarea a ceva sau cineva mai bun. Iar cand o va gasi, va pluti cu gratie in directia ei, concentrandu-si irezistibilul arsenal de seductie....sa-mi doresc asa ceva???? nuuuu!!!....multumesc!...chiar nu-mi doresc asa ceva....nu va fi niciodata genul meu....;)
    Mie-mi plac barbatii imperfecti, umani...zau asa!...si apoi vorba unui forumist, drag mie, de pe un forum unde eu eram  multa vreme moderator, scriitor SF - Lucian Dragos Bogdan,  care spunea asa...:

"Cred că toţi bărbaţii şi toate femeile, adică toţi oamenii sunt "ideali". Fiecare e exact aşa cum trebuie să fie!"
 Concluzie?
 Cea mai importanta trasatura a barbatului ideal este sa-ti iasa in cale...
Degeaba indeplineste toate conditiile daca ramine pentru tine un ilustru necunoscut...:rolleyes:
    E drept ca poate fi extrem de greu sa nimeresti un barbat cu toate aceste calitati, poate mai greu decat sa nimeresti cele 6 numere la LOTO .dar tu stii cel mai bine la ce capitole esti dispusa sa faci compromisuri(sa negociezi cu tine)...si la care nu...=)
     Daca l-ai gasit,tine bine de el, daca nu ti-a iesit in cale inca, nu dispera,caci el, fiind barbatul ideal va stii ca tu il cauti si iti va face o surpriza:va da buzna in viata ta si ti-o va oferi pe a lui... succes fetelor!!! :)

 Sursa poza:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://art-zone.ro/poze/mari/George_Clooney_big.jp

vineri, 21 octombrie 2011

Relatia la distanta

    Ochii care nu se vad se uita..si totusi...exista atatea relatii care demoleaza acest proverb...ma intreb ce se intampla oare acolo unde functioneaza relatia in pofida zecilor, sutelor,miilor de kilometri distanta?...ca sa fiu sincera am experimentat si eu o astfel de relatia, a functionat vreme de zece luni, dupa care, s-a deteriorat, incet , incet...comunicarea este mult mai dificila la distanta, mai ales cand la un moment dat intervine si neincrederea ....
    De regula majoritatea relatiilor la distanta in secolul nostru incep pe internet, e foarte usor sa-ti deschizi sufletul, ii spui tot ce ai pe suflet chiar daca nu-i vezi ochii, fata,  decat  pe web...urmeaza schimburi de poze,  telefoane, ii auzi vocea, momente care fac ca iubirea sa devina mai pasionala, ajunsa la acest stadiu, evident ca cei doi doresc o intalnire reala...infrunta distanta...kilometrii, care uneori sunt de ordinul miilor si se intalnesc....ei, de aici porneste marea incercare!...ori se termina brusc relatia...ori atractia pshica se dubleaza,  cei doi isi doresc tot mai mult sa se apropie unul de celalalt...daca interesul este comun, totul se poate realiza...asa cum spunea un amic de-al meu...distanta este  un truism, hmm..asa o fi oare?
   In orice relatie  este indicat sa se faca pe cat este posibil si un proiect  de perspectiva, spre a se intelege din capul locului ca daca se pune problema sacrificiilor , ele se fac pentru binele celor doi..planurile celor doi, pot fi puse in aplicare  doar daca se porneste cu optimism in relatie,pentru ca daca au o cat de mica  doza de pesimism nu vei ajunge la luminita de la capatul tunelului niciodata!...dar, din capul locului zic ca trebuie  multa incredere, pentru ca altfel relatia cuprinsa de suspiciuni, se duce pe rapa
..e greu sa comunici zilnic, mai ales cand  cei doi se afla in tari diferite...am prins si eu o factura de 10 milioane, stiu exact ce inseamna asta...dar exista  alte posibilitati de comunicare, e-mail-ul , discutia pe YM...astfel legatura emotionala nu-si pierde din  intensitate, comunicand zilnic, stiti totul unul despre celalalt, pentru ca deja si tonul vocii si chiar si ezitarile in scris sunt usor  de perceput, il simti pe cel de dincolo...stii ce incarcatura sentimentala are fata de tine...la o adica si posta functioneaza, poti trimite un semn de iubire prin priory post sau prin fancourier...aceste "semne" nu s-au demodat...dimpotriva!... fac mare placere!
   Uneori apar  discutii si legat de frecventa revederii, de motivatia ei...unii ajung sa spuna la un moment dat"gata, nu mai rezist, te vreau aproape! m-am saturat de virtual...!" ce-i de facut in astfel de cazuri?mai cu seama cand nu e posibila pe moment apropierea dintre cei doi?...greu de spus!
   Eu sunt de parere ca atunci cand iubesti cu adevarat, nimic nu-ti poate sta in fata!...dragostea invinge si timpul si distanta!..iar bucuria revederii este insutita, momentele le traiesti la cote maxime,  asta tocmai pentru ca esti constient si tu si ea, ca timpul pe care il petreceti impreuna e scurt si trebuie fructificat  asa cum trebuie!.. si acum (pentru ca am trecut prin asa ceva) imi permit sa dau un sfat celor care trec prin astfel de situatii: nu pierdeti bucuriile momentelor perfecte, ele sunt  cu alte cuvinte  fericirea voastra!
     Astept si parerea voastra legata de relatia  la distanta ...daca ati trait asa ceva, daca ea s-a finalizat in  mod fericit sau daca nu...de ce s-a terminat? ce credeti ca trebuia facut ca ea sa dureze?
    Doresc un weekend plin de sperante, de bucurii, iubiri implinite si ganduri optimiste insotite de zambete infinite!

Sursa imagine:

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://media.tripimage.com/55/mari/image_10955

marți, 18 octombrie 2011

Tu si eu..


    De ce uneori drumurile oamenilor  care se bucura atunci cand se gasesc, ajung mult prea repede sa se desparta?...O intrebare pe care o pune si Olga Ciolacu in melodia din acest colaj...intrebare retorica...si totusi, poate cineva imi  da un raspuns!...stiu , majoritatea imi veti spune ca fiecare inceput are si un sfarsit....de acord, dar repet, de ce asa curand??...mai ales ca unii  ajung sa simta ca au gasit sufletul pereche?...sa fie oare  faptul ca inceputurile sunt atat de frumoase? atat de pline de sperante, bucurii, iluzii, sentimente curate, se satura lumea de bine?..apare neincrederea mult prea repede? duce ea oare la esec?
   Am intalnit persoane care au iubit o singura data in viata...s-au hranit cu amintirea acelei relatii o viata.. si au refuzat un nou inceput, ma gandesc cat de intensa o fi fost trairea? cat de traumatizanta a fost despartirea?
   Ma mai gandesc la o varianta, uneori  relatia este prea dinamica, cunoasterea se face mult prea repede, se trece peste toate barierele, se consuma focul iubirii la cote maxime, pui  prea mult pe altarul iubirii la inceput si te simti saracit dintr-o data?...te lasi pe tanjeala? ...iti redoresti apoi acel apogeu al iubirii, el nu mai poate fi atins, si de aici dezamagirea?
   Care o fi secretul? ce e de facut?e necesara mai multa toleranta, rabdare, concesii, compromisuri?
   Cu ce ramanem in urma unei relatii?...e bine sa lasam loc de buna ziua??????
    Vin cu pasi repezi sarbatorile de iarna...se prefera relatiile de sezon?sunteti de acord cu ele?am intalnit pareri la radio, venite de la ascultatori, oameni singuri care se  intalnesc spre a-si alunga singuratatea, e singurul lucru care-i leaga, in rest bucurii false, pe care nu le impartasesc pe termen lung...
     Ma opresc cu sirul intrebarilor aici...poate voi primi  cateva raspunsuri, poate unii aveti chiar retete, le-as impartasi si ascultatorilor mei de la Radio ProDiaspora...

vineri, 14 octombrie 2011

Viata ca o joaca?

  De fiecare data cand mi se intampla lucruri frumoase, parca am o teama sa le impartasesc cu cineva, pentru ca parca se rupe vraja, dar, daca e sa se rupa sa se rupa, nu pot sa nu va spun si voua ca  sunt chiar multumita de tot ce  imi ofera Cel de sus,imi deschid sufletul, ca asa sunt eu..si chiar nu mi-am propus sa ma schimb  tocmai acum, acum cand chiar simt ca am invatat foarte bine sa supravietuiesc in aceasta jungla numita net, dar, gradual, evident, s-a produs aceasta  intelepciune daca pot s-o numesc asa!...am inlaturat tot ce simteam ca-mi dauneaza si acum ma simt  chiar bine...acum fac ce-mi place mie, nu ce place altora, asa cum faceam pana acum, si, din pacate oricat ma straduiam nu reuseam, sau,  pur si simplu nu simteam satisfactia pe care o simt acum!
   Acum am inteles cu adevarat  ca satisfactia este o parte importanta a fericirii, poate am luat prea in serios toate lucrurile, poate  prea multa responsabilitate mi-a daunat, acum pur si simplu observ ca nu depun efortul pe care l-am depus inainte vreme si rezultatele pe toate planurile sunt  dublate...asta o fi secretul? sa nu pui prea mult suflet in tot ce faci????luam viata ca pe o joaca? e mai bine asa? voi ce spuneti?...Pornim pe drumul vietii jucandu-ne...continuam, apoi  sfarsim tot asa?

miercuri, 12 octombrie 2011

Nu te bucura de rau ca vine si raul tau..

   

...Este un vers dintr-un cantec popular, "nu te bucura de rau, ca vine si raul tau.." un vers care spune multe!...si care are multa acoperire in realitatea noastra , a lumii in care traim...si tocmai am mai scris intr-un articol despre aceste lucruri, se pare ca mi-a fost citit insa un alt articol, in care a fost mai vizata persoana in cauza decat acesta, oricum ma bucur de ceva, ca in pofida "micimii"mele ma citeste.....
In cantul popular sunt aduse  des aceste sentimente "parazite" cum sunt invidia ,  mania si consider ca aceste sentimente apar atunci cand stima de sine este scazuta,sentimentul valorii de sine  si chiar a iubirii de sine este la cote minime, bursa trairilor personale ajunge sa-i impinga pe acesti oameni sa recurga la tot felul de gesturi care  in loc sa le aduca  bucurie sufleteasca ii coboara pe treptele insatisfactiilor, inadecvarilor, de unde si frustrari peste frustrari.... ce mi se pare mai grav e faptul  ca le da interdictie la dragoste si bucurie, ma intreb atunci care e rostul gazduirii lor?? de ce se alimenteaza unii oamenii cu astfel de sentimente parazite? imi poate explica cineva???     Dragilor, eu cand sunt atacata nu ripostez intr-un mod prea vehement, si poate tocmai de aceea, unii o fac si a doua oara si a treia oara, dar judecata mea este alta, persoana in cauza nici macar nu merita sa-mi racesc gura, si atunci de ce as face-o?....ma retrag,de ce sa-i dau satisfactie? hmm! refuz! refuz pur si simplu!!! azi insa am o "satisfactie" deosebita! nu ma bucur de raul nimanui, dar  se pare ca nu intamplator exista zicala aceea romaneasca:" cine sapa groapa altuia, cade singur in ea..."
    Acea persoana se credea mult "evoluata",si apoi gresit poate spus ca se bucura, pentru ca,  respectiva persoana nu  cred ca stie sa se bucure de nimic...tocmai de aceea are o disponibilitate mare spre a crea discordie si rautate in jur, acum se pare ca a recurs la o alta metoda, lovitura sub centura... a lovit oameni nevinovati, oameni care au crezut in el! jalnic om! 
      O sa ziceti si de ce totusi te mai intereseaza?...nu ma intereseaza...chiar nu...insa daca tot s-a luat de sufletul meu, vreau sa-l intreb, daca esti atat de grozav, si daca iti merge atat de bine...si esti atat de multumit de viata ta, de ce arati cu degetul dupa altii?...pentru ca eu cand sunt fericita , nu pot sa fiu agresiva, rautacioasa si mai ales sa jubilez, cand cuiva i se intampla ceva neplacut...daca pot il ajut cu un sfat(daca mi-l cere evident),cu o vorba  buna...dar, nicidecum nu ii mai dau in cap, ca si-a luat el destul...si apoi, exista cineva perfect pe lumea asta??? si unde pui ca se mai crede si persoana iubitoare de D-zeu!!! valeu, maica...!!!!daca ai curajul sa-l mai pomenesti si sa sustii ca ai avut in familia ta si preoti, e chiar mai jalnic! Doamne iarta-l ca nu stie ce face...atat pot sa spun, nu-l judec, ca nu am dreptul, de judecat are dreptul sa ne judece doar El!
    Nu savurez raul nimanui, oricat de mic sau mare ar fi el...nu consider ca sunt rasplata pentru raul care mi l-a facut mie, am aflat insa fara sa ma interesez de tot, pur si simplu intamplator!...ce ti-e si cu netul asta...chiar  dupa status-ul de la YM, poti afla o multime de lucruri...si poate durerile il fac mai vulnerabil si mai putin dusman tie!
      Eu zic ca Loredana...zig- zagga...zig zagga...cam asa e si viata in zig-zag....dar, e bine asa cum e...!!! sanatate si numai voie buna tuturor!

luni, 10 octombrie 2011

"Ce ai prefera sa fii?Greiere sau furnica sau ambele la un loc"

    "Adica , doar strangi si nu te distrezi , sau doar te distrezi si nu strangi sau reusesti sa le faci pe ambele?"...asa mi-a scris pe fereastra de messenger un ascultator fidel al radioului nostru, in dorinta de-a  pune in discutie aceasta  intrebare intr-o proxima emisiune.
     Ca sa pot dezbate subiectul m-am dus la fabula lui La Fontaine..in traducerea lui T. Arghezi:


Greierele şi furnica

Greierele şi furnica
Şi-a pierdut vara cântând,
Greierele, şi, flămând,
A văzut, aşa, deodată,
Pornind viscolul să bată.
Nu se pomenea fărâmă
De gânganie sau râmă;
Şi nemaigăsind nimica,
Dete fuga-mpleticit
La vecina lui, furnica.
Muşuroiul sta clădit,
Plin cu tot ce-ai fi râvnit.
Magazia cu făină
Era sub o rădăcină;
Şi, la rând, în multe caturi,
Erau saci cu mei pe paturi.
Adunaţi într-o firidă,
Sâmburi roşii de stafidă.
În dulap şi-ntr-un sertar,
Mălai galben şi zahar.
Ouăle cu coaja mică
Erau ouă de furnică,
Căci cumetrele îşi fac
Prăjituri şi cozonac.
Într-un beci închis cu scoabe,
Boloboace: struguri boabe.
Vasăzică un belşug
Rânduit cu meşteşug.
- Mă rog, maică, dumitale,
Sunt în picioarele goale.
Am rupt opinci şi obiele,
De calc de-a-dreptul pe piele.
Straie, ce mai am pe mine,
De gol ce-s, mi-e şi ruşine.
Am rămas de capul meu,
M-a uitat şi dumnezeu…
Luat de vânt, târât de apă,
Plăpând ca foaia de ceapă,
Încă de la arătură
N-am mai pus nimic în gură.
Să mă ierţi, de nemâncare
S-a prins burta de spinare.
Uite ce ţi-aş fi cerut,
Niscai boabe de-mprumut…
Până pe la Mărţişor…
Vreau să rabd, dar să nu mor.
Şi mă jur, i-a spus, că-ţi voi
Da cu dobândă-napoi.
Poţi să-ntrebi dacă nu sunt
Om cinstit şi de cuvânt.
Ce păcat că gospodina
E zgârcită, bat-o vina !
În loc să ia din cămări
Şi să dea, pune-ntrebări.
Că aşa o fi bogatul,
Darnic mai vârtos cu sfatul.
- Cum de ceri cu împrumut?
Astă vară ce-ai făcut?
Zise potrivindu-şi baba
Negri-i ochelari cu laba.
- Ce să fac? De mi-e iertat,
Astă vară am cântat.
Am cîntat cri-cri, gri-gri,
Nopţi cu nopţi şi zi de zi.
- Ai cântat? Îmi pare bine!…
Acum joacă dacă-ţi vine!
Şi calica de mătuşe
Trânti ivărul la uşe.

Ei bine, facand o analogie cu viata reala, realizam ca unii dintre noi suntem furnici care stam in"arsita".....
 .. nu ne pasa, bani sa iasa....vorba cuiva...razbim peste tot,iar altii  doar dam din gura cu mare arta, precum greierele iar cand ramanem fara resurse, apelam la" furnicute harnicute"...dar stiti bine si zicala romaneasca: cine-i harnic si munceste - ori e prost, ori nu gandeste! parerea voastra care este?



Sursa foto:
http://www.blogger.com/post-edit.g?blogID=2055276741012024184&postID=6654952905984744737

duminică, 9 octombrie 2011

Parfum de duminica autumnala

  Duminica...minunata zi!!!cred ca pentru toata lumea este cea mai frumoasa zi din saptamana,mai cu seama pentru ce care impartasesc  bucuria acestei zile cu intreaga familie, pentru mine cea care toata viata am avut prioritare casa si familia, abia asteptam aceasta zi...eram impreuna de dimineata pana seara si ne puteam rasfata  unii pe altii in voie!
  V-ati gandit candva cate duminici sunt intr-un an? v-ati gandit de cate ori pe an puteti sa va desfasurati in voie fara sa va ganditi la problemele de serviciu ci doar la cei dragi sufletului vostru?...poate ca nu v-ati gandit...si tocmai ma gandeam sa va spun eu...52 de duminici in care putem sa multumim Lui, PENTRU DARURILE DE ZI CU ZI....
   Te trezesti de dimineata in aroma cafelei, pe care sotul sau sotia (depinde  de la caz la caz...pe mine ma rasfata sotul duminica cu cafeluta la pat...), si parca nu-ti vine sa crezi....ca nu suna ceasul desteptator, sau alarma telefonului, si stii ca azi, azi ai liber sa faci ce doresti tu...minunat, nu-i asa?
   Cea mai frumoasa zi e poate ziua in care nu ne mintim unii pe altii, ziua in care suntem noi cei adevarati, cei plini de sinceritate si iubire fata de  semenii nostri, sincer ? as vrea sa fie duminica in fiecare zi! ...unii spun insa ca e cea mai frustranta zi, ca e sfarsit de weekend si se gandesc la saptamana obositoare care e la orizont...va intreb pe voi,pe care zi din saptamana ati inchide-o in dulap ,sau cu alte cuvinte care este cea mai frustranta zi din saptamana???
Eu va doresc o zi de duminica  binecuvantata cu zambete infinite!!!
    Ofer un clip muzical cu Alexandru Andries, ca sa va raspund eu intai la intrebare!

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Ispite...tentatii..

    E  sambata........weekend din nou!!!
....beau cafeluta si  stau sa ma gandesc despre ce voi vorbi azi in emisiunea de la radio...daca stau sa socot, am cam vorbit despre toate,dar parca nu i-am intrebat pe ascultatorii mei  care sunt lucrurile carora nu le pot rezista,ce-i tenteaza , ce-i ispiteste?...sigur majoritatea sunt convinsa ca imi vor raspunde ca nimic din ce e omenesc nu le este strain...si da! de acord!...asa am zis si eu...ca viata e facuta din tentatii la fiecare moment, de mici prindem gustul lor....apoi le experimentam in adolescenta, ne uitam cu jind la placerea cu care trag din tigara unii, cum savureaza licoarea aceea care iti da starea de beatitudine, uiti de toate si tot...de zici ca ti-e permis totul, hmm!! ce nu face bautura din om?...si uite asa, incetul cu incetul," te pui pe picioare", om te faci, le inveti pe toate!:) ca doar putini sunt cei care se indrepta spre o viata ascetica, sau mai bine spus, multi chemati putini alesi! cam toti ne dorim sa gustam din micile placeri ale vietii, mai mult sau mai putin...unii chiar ajungem la saturatie... si sunt atatea tentatii...off..!!!Doamne, cele culinare pe mine ma seaca! pur si simplu...acolo  cad victima cu siguranta!!!!....despre tentatiile cu"saritul gardului " in vecini, am vorbit tocmai ieri in emisiune, ne-am lamurit cum stam cu infidelitatile, nu are rost sa mai batem moneda pe asta..si totusi, Freud definea tentatiile drept dispute intre impulsurile inconstiente si dorintele constiente, o seama de psihanalisti se alatura bisericii catolice considerand ca barbatul este supus"caderii in pacat"... eu insa nu i-as ataca numai pe ei, "incediile "launtrice, sunt greu de invins, nu numai la barbati dar si la femei, pentru ca de cele mai multe ori, se lasa cu minti ravasite si de-o parte si de alta...sau cu suflete "tavalite" in mocirla...sa te fereasca D-zeu de ura pornita din dragoste...pentru ca iubirea nu podideste si nu paraseste in acelasi timp sufletele protagonistilor.
    O iubire te poate"parjoli"dar tentatia de reindragostire, te pandeste la tot pasu'...sigur,  mai sunt si cazuri de genu' cand spui : "gata! nu mai vreau pe nimeni in viata mea.." poate am spus-o si eu, de ce sa nu recunosc... dar poate am spus-o in momente in care la orizont chiar nu mi se ivea nimic care sa-mi traga cu ochiul...cam ceva de genu' - vulpea cand nu ajunge la struguri spune ca sunt acri! altminteri, eram fraiera sa nu mai "ard" inca o data...?? mai ales cand procesul de desdragostire  dureaza asa greu? mai stiti cum se spune"cui pe cui se scoate..."  si apoi bruma de fericire dupa care alergam cu toti, nu in  asta consta la o adica???...n-o sa facem o disectie filosofica ca nu ma tine pe mine"cureaua"la asa ceva..dar din experientele personale, am invatat fiecare cate ceva, tocmai de aceea am o intrebare pentru voi, dragii mei, ea suna asa:
  ...cum rezistati  micilor, sau,  ma rog, marilor tentatii ale vietii,  ajungeti la superfluu????
Sursa foto:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://sb.shopmania.org/files/product/ro/726/tentatii-din-trecut-cindy

joi, 6 octombrie 2011

Tradari, infidelitati...

   Infidelitate,tradare...suna urat...nu-i asa??...poate insemna chiar sfarsitul lumii cand afli ca ti s-a intamplat tocmai tie, si esti asediata de ganduri, de ce tocmai tie..de ce tocmai el/ea in care credeai, in care ti-ai inmagazinat toata iubirea ta...??????...dar, vin tot eu sa te intreb, de ce te miri, de ce nu...??cand azi vezi la tot pasul cazuri de infidelitate, cazuri de tradari, cazuri in care parca, parca tot ce e in afara razei tale de competenta  pare a fi mai grozav.,  te fascineaza, si de aici pentru a comite gestul nu-i decat un pas....nu acuz pe nimeni, Doamne fereste! dar s-a ajuns la concluzia clara ca nu numai barbatii inseala ci si noi femeile....
   In emisiunea de azi, cineva mi-a  spus ca se ajunge la infidelitate cand cel in cauza nu gaseste  acasa tot ce-si doreste...si aici parca, parca s-a facut aluzie la viata sexuala care este stransa legata de acest pas, adica de infidelitatea comisa de unul dintre parteneri...
   Ei,pasul ca pasul...dar ce urmeaza dupa, este dezastruos!!!!te darama gandul ca poate acest lucru s-a intamplat cu mult inainte de a afla tu acest lucru, iti faci "mea culpa", si te intrebi, Doamne oare de cat timp traiesc in minciuna?...si asta pentru ca grija ta cotidiana este cum sa promovezi la serviciu, cum sa-ti educi mai bine copii, cum sa-ti decorezi mai placut casa....iar de"decorul" sufletului tau, poate ai uitat...sau l-ai asezat pe ultimul plan...si uite asa partenera/ul, a profitat de acest lucru acordandu-si libertatea de-a gasi "altceva"...
  E greu sa treci peste astfel de momente, si totusi ce-i de facut ?acordam o a doua sansa? (mai ales cand in unele cazuri e vorba de un mariaj care a durat 20-25 de ani)sau din acel moment ii spunem - Adio!?...fiecare pe drumul lui si D-zeu cu mila?..tentatii sunt la tot pasul asa cum spuneam, cauza lor vine uneori chiar din prea multe ingradiri..ingradiri in anumite reguli de convietuire, un lucru, insa nu poate fi neglijat, in materie de sex  dorinta experimentarii este de neoprit!si asta pentru ca auzi , ba de la o prietena, ba de la un prieten cat de grozava este aceasta latura, acest vector in  viata lor, si-ti spui, pai, ce? eu sunt mai fraier, fraiera? de ce sa nu incerc si eu?...si impinsa de frustrari...te arunci! ...fara sa-ti dai seama ce te asteapta dupa acest pas... e ca si problema cu fructul interzis...si uite asa, echilibrul relatiei tale, se dupe pe rîpa!gandeste-te ca un flirt nevinovat te poate duce la o aventura  vinovata! dintr-o joaca,  prin puterea seductiei,  se poate ajunge usor in bratele altei persoane, si acum va intreb pe voi care sunt totusi  micile infidelitati" permisive"...daca pot sa le numesc asa? pana unde se poate merge ca sa nu se ajunga la ruperea relatiei?nu uitati dragele mele ca noi femeile ne implicam mai mult in orice relatie...si o aventura pasagera, poate sa ne duca la divort, ceea ce nu e cazul barbatilor, barbatul  se gandeste doar la acea noapte care i-a oferit prilejul de-a putea  exercita fantezia cu o straina...pentru el, e doar o"placere" pe cand la noi poate fi adevarata durere!
   Eu, pot sa spun doar atat ca acest mici flirturi, sunt inceputul sfarsitului, nu cred  ca exista  mici sau mari infidelitati, pentru ca odata inceputul "jocul de-a viata" vei dori, mereu, altceva si altceva... experimentarile iti vor deschide apetitul... va mai amintiti de un roman , care era lectura obligatorie la liceu??...
Ei bine, in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" era un citat  care suna asa:Femeia il inseala pe barbatul pe care il iubeste, altfel l-ar parasi", veti spune ca tot o dovada de  lipsa de caracter este, dar dragostea uneori poate fi mai puternica dupa o astfel de experienta, ajungandu-se la concluzia ca de fapt ce ai acasa e mult mai valoros decat ce-ai gasit in alta parte... nu stiu daca citatul poate fi valabil si in cazul barbatilor...dar astept pareri!Ele vor fi citite maine in timpul emisiunii mele...adica la "Cutiuta cu iluzii", de la ora 10-12 , iar link-ul il atasez din nou...http://www.prodiaspora.de/

luni, 3 octombrie 2011

Cum renasti la varsta a doua???

      O intrebare care mi-a pus-o o colega acum cateva minute ...de ce mi-a pus-o?..... pentru ca in spetza era vorba de o prietena de-a ei, care la 60 de ani si-a gasit iubirea, insa, copii ei nu sunt de acord cu asta...nici nu vor sa auda de asa ceva!hmmm!!! acest lucru m-a pus pe ganduri si pe mine, pentru ca sunt cam pe acolo si eu...insa, asa cum spun  de fiecare data...eu renasc ca pasarea Phoenix, o pasare de o frumusete neasemuita, care nu moare niciodata, ci se mistuie in flacari si renaste apoi din propria cenusa.
     Legat de pasarea Phoenix, am gasit ceva pe net..."Esenta pozitiva a acestei creaturi se manifesta atunci cand cineva isi recunoaste si isi dezvolta latura feminina a naturii sale spirituale. Acea persoana isi urmeaza atunci vocea sa interioara si latura creatoare a vietii. Esenta sa negativa se manifesta atunci cand cineva isi neaga si isi reprima aceasta latura a sufletului sau, rezultand astfel deviatii de comportament si alienare", asadar..e greu de inteles pentru copii acelei doamne, ca iubirea n-are varsta??...ca ea poate  renaste la orice varsta, exact ca pasarea maiastra?
    Cum poti sa spui NU, iubirii?!!!...in ce ma priveste, as putea poate mai degraba  schimba cursul Dunarii, dar nu al iubirii care  la o adica m-ar lovi...asta pentru ca eu nu pot avea o iubire egoista, eu ma implic totalmente, fara sa ofer conditionat ...iar cand e vorba de dragoste ne comportam ca niste copii, fie ca ai 20, 40 sau 60 de ani...avem aceeasi fluturi in stomac, iluzii, sperante...ba chiar si insomnii!...e adevarat traim intr-un ritm alert, si uneori uitam chiar sa mai traim pentru noi...uitam sa savuram bucuriile vietii...pacat! mare pacat!...eu una incerc sa cred ca n-am pierdut nimic din viata, sau poate  ce-am pierdut nu-mi trebuia!....timpul nu asteapta din pacate pe nimeni, trebuie sa pretuim asa cum se cuvine  fiecare moment, si asa cum imi place mie sa cred, fericirea noastra e compusa chiar din acele momente perfecte din viata noastra!...de ce mi le-as refuza cu buna stiinta?Paradoxal, as zice ca , cu cat inaintezi in varsta creste nevoia de afectiune, de tandrete, pentru ca se intampla, sa plece copii la casa lor, sa se casatoreasca, e sindromul " de cuib parasit..."iar asul din maneca e chiar iubirea care iti bate la usa!
      Asadar eu sfatuiesc acea doamna sa ia aminte cateva lucruri...sa nu uite ca este mai puternica decat crede, poate trece peste judecata copiilor ei, este frumoasa pentru ca sufletul ei este inca tanar, iar cea mai inteligenta  atitudine e sa nu lase pe nimeni s-o jigneasca, nici macar pe proprii ei copii, e stapana vietii ei, si poate sa se desfasoare exact asa cum simte ea, altfel va crede ce ii spun ei,  si nu mi se pare corect...nu poti face o segregare a varstei iubirii...nimeni nu are acest drept, nici macar copii ei!Traim o singura data, hai sa fim asa cum vrem noi nu cum vor  altii! cum ar fi sa refuzam o iubire care ne-ar face sa ne simtim fantastic...?...n-ar fi strigator la cer? e placut sa ai "aripile "deschise spre iubire la orice varsta, pentru ca iubirea e magia speciala care te invaluie si te face sa vezi chiar si in rau un soi de bine...defectele sa le iei drept calitati, si uite asa viata ta va parea dintr-o data mai frumoasa!
Naomi Wolf, intr-un articol pentru Washington Post. spunea asa...“Am 55 de ani si arat de invidiat. Totul porneste din creier daca vrei sa arati bine vei arata, daca vrei sa reusesti ceva vei reusi, indiferent de sanse si virsta; optimismul, mobilizarea si inteligenta sunt atuuri greu de invins”....subscriu!!!!
    Sigur nu voi incheia fara sa nu va rog sa va dati cu parerea, exista oare o varsta a iubirii? si daca da...cine stabileste asta????????? sau dupa ce criterii?

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Care moment al zilei va place cel mai mult?

  Daca pana acum aveam un alt moment al zilei care ma facea sa-l astept cu placere, de-o vreme incoace imi plac diminetile, ma bucur de fiecare rasarit de soare, ma bucur de cafelutza care ma face uneori sa ma ridic la tavan , asa cum bine spune  M. Sorescu...ma bucur de telefoanele care le primesc, semn ca lumea  este interesata de mine...ca le pasa cum imi incep ziua...ma bucur ca pot rasfata florile de pe balcon dar si cele din interior, ca le pot zambi...si mangaia in voie...si apoi sa nu uitam ca dimineata inseamna inceput de zi...si toate inceputurile sunt frumoase, ma intreb retoric, oare de ce?? de ce doar inceputurile ne tin  in starea aia de interes?
    Sunt matinala, de cand ma stiu....imi amintesc cand eram la acel reality show la Kanal D, ma trezeam in varful picioarelor sa nu trezesc fetele  din dormitor, ajungeam  la bucatarie sa-mi fac cafeluta si fuga- fuguta la foisorul din coltul curtii, de unde admiram soarele,ma bucuram de  linistea  diminetii, si-mi faceam in minte, asa o trecere in revista, a lucrurilor, evenimentelor pe  care tocmai le-am traversat...si parca dintr-o data cafelutza avea alta savoare, alt gust....si ce frumos este sa spui" Buna dimineata!"...buna dimineata viata, pur si simplu!
    Dupa- amiezile nu-mi plac...., te apuca o stare de letargie,de amorteala"catifelata"... ne duc incet spre seara, apune  soarele,  ne trimite in intuneric...si parca ne aduce  o unde de tristete, a mai trecut o zi din viata noastra, uneori chiar fara sa fi reusit sa facem ce ne-am propus...noptile sunt ceasuri de banuieli, bantuite uneori de duhuri rele....nu-mi plac!Nu pot fi insa  total impotriva lor...;) sunt placute atunci cand ai persoana draga alaturi de tine...dar in singuratate, par o vesnicie...
  Stiu si eu , poate eu nu apreciez la justa lui valoare, valoarea momentului , poate ca exista un timp pentru toate, o fi legat de varsta acest timp? de valoarea noastra ca oameni?
    Care este momentul vostru preferat?
 Am gasit o pida pe net legat de valoare...am sa-i dau copy paste merita citita povestioara...
Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca m-ai putea ajuta tu pe mine poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine..
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul intelept.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poată scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra.




Sursa poza:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://4.bp.blogspot.com/