Blog premiat

joi, 29 septembrie 2011

Ce facem in weekend?

         O intrebare pe care o punem fiecare dintre noi, la sfarsit de saptamana, pentru ca, sigur, in aceste zile  dorim sa facem putina ordine" interioara", si cand spun asta ma gandesc la interiorul nostru, adica sa ne linistim sufletul care alearga ca nebunul in timpul saptamanii, nu intamplator mai auzi si expresia"sa-mi trag sufletul!"...mai vrea si sufletul o raza de lumina, un moment in care sa-l rasfatam... intrebarea e , cum reusim sa facem acest lucru?...multe persoane am auzit spunand"sa vina odata sambata si duminica...sa dorm cat imi doresc", altii evident se gandesc la drumetii, calatorii, vizite....odihna activa cu alte cuvinte...
     In urma cu ceva ani imi placea sa ies undeva ,unde exact nu stiam, ne urcam in masina...si directia uneori o stabileam atunci, sau de multe ori, porneam intr-o parte si faceam deviatii de drum...incat, spre final nu mai apucam sa ajungem unde ne-am propus cu sotul meu...dar era asa  placut...!!!! ne lasam dusi de imprejurari, poate ne  atragea o locatie  la un moment mai mult decat acel loc pe care il propuneam cand plecam de acasa, si uite asa, vorba lui, cautam mere si gaseam pere!
     Constat insa ca lumea de azi, mai greu o ia din loc...e mai apatica, o fi stress-ul de vina?problemele pecuniare? prefera sa petreaca in familie si mai ales la domiciliu, in fata televizorului, citind o carte sau ma rog, gasind  de cuviinta ca sunt mai importante diferite activitati administrative...iar cand incepe saptamana se simt mai obositi decat atunci cand au intrat in weekend...
     Va intreb pe voi ce e bine sa facem in weekend si ce nu e bine...cum il petreceti voi, care sunt cele mai reusite weekend-uri?

marți, 27 septembrie 2011

Viata este un miracol..restul sunt doar artificii!

...asa imi spunea azi o prietena pe YM, e vorba de cea care mi-a dat microfonul in mana pentru prima oara, Rita Drumes, are pe undeva dreptate, de" artificii "sa nu ne bucuram prea mult ca ele sunt ca focul de paie, vin si pleaca, ne bucura sau ne  ating atunci cand le simtim prea aproape...
   Mie una nu-mi plac artificiile de niciun fel...cele de sarbatori, ma sperie, nu ies afara, nu vreau sa le admir, decat din casa, de la geam.... stau si eu ca si  animalutzele mele  la adapost...iar daca ma refer asa, metaforic, la artificii in viata de zi cu zi...nu le" gust " nici pe acelea...dar,  viata nu e cum vrem noi ci asa cum vine la rand...cu bune si cu rele astfel incat , vorba ceea "vrei nu vrei, bea Grigore, agheasma", mai degraba mi-e frica de artficiile mintii mele, acolo uneori e un adevarat regal...pentru ca viata asta telurica nu-i chiar simpla, si ma pune la "crosetat"  ganduri, ganduri de ganduri...care mai de care...unele mai traznite decat altele...uneori se prind intr-un dans lasciv, parca isi rad de mine, asta pentru ca poate sunt singurele  artificii pe care le  tolerez, ...da!!artifiicile  verbale, volatile, dar  care te fac  plutesti uneori, in anumite momente si-ti dau o stare de bine... asta pentru ca-mi plac jocurile de cuvinte...imi plac oamenii care stiu sa-si "accesorizeze "vorbirea cu  aceste  gaselnite  zic eu care te prind asa intr-un joc alambicat, poti sa intelegi ce vrei la o adica...si poti pe de alta parte  sa te dai batut ca n-ai priceput...asta pentru ca uneori ai parte de aluzii subtile, cu conotatii insinuante, pline de ambiguitate, mai am parte si eu de discutii de genu' cu unele persoane mai diplomate , din lumea mea,  se mai leaga si de mine cate-un"crampei" ...imi fac bine, pentru ca m-am saturat de clisee verbale, am o prietena, spre exemplu,  care atunci, cand inchei discutia cu ea pe mess imi spune"ai grija de tine"...de parca daca , vezi Doamne, o spune asa, sunt in mai mare protectie decat daca nu mi-ar spune-o...si apoi mai e ceva...oare chiar o spune din suflet?
    Eu as vrea sa aflu ceva de la voi dragii mei, sunteti de partea cliseelor sau de partea artificiilor verbale, sau pur si simplu preferati exprimarea simpla fara  prea multa coloratura????

Sursa imagine:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://images

vineri, 23 septembrie 2011

"rai da' buni" ...sau buni la rautate?

   Am vorbit  in urma cu doua luni  la o emisiune de-a mea la radio despre rautate, am intrebat ascultatorii daca ar avea posibilitatea de-a inchide rautatea lumii intr-o cutie, ar facea-o?...unii mi-au raspuns ca nu exista o cutie atat de mare sa cuprinda  in ea rautatea, sau poate ar trebui mai multe cutii  de zeci de tone capacitate sa fie posibila incadrarea ei...
    Ma intreb retoric, de ce unii se hranesc cu rautate... cu cat  nesat o "infuleca" si arunca apoi in dreapta si-n stanga vorbe care  sigur numai cinste nu le fac...dar, mai conteaza? mai conteaza cand  vrei sa fii rau  mijloacele prin care  te manifesti? categoric nu! in ultimul timp am avut parte de astfel  de" mostre", ele vad ca , se continua, si ma intreb, atat timp cat avem posibilitatea de-a trai fara ura si invidie  si intr-un echilibru normal cu cei din jur...de ce alegem sa fim rai?
    Imi amintesc ca unii mi-au spus ca ar fi plictisitor fara rautate, ar fi anosta viata....pentru ca de fapt  raul si binele e pe undeva Yin si Yang,orientalii prin acest  simbol Taiji  vad interactiunea eterna intre cele doua,precum fetzele unei monezi care nu pot fi separate, carevasazica, nimic nu este in intregime, in fiecare lucru este si opusul ei, problema zic eu este atunci cand  dintr-un punct creste prea mult potentialul intr-o actiune...cand se merge prea exegerat pe una dintre cele doua fetze ale monezii, starea sau actiunea ia proportii...o ia la vale cu alte cuvinte si nu e chip s-o opresti! si nu mai stii pe care parte a monezii te afli..pe cea alba sau pe cea neagra?
     Imi aduc aminte ca cineva mi-a spus ca rautatea este o proba a credintei, hmmm!!! ciudat...nu-i asa?...as zice mai degraba, ca rautate te face mai slab, iti da o stare de invaliditate, cam asa as crede eu,te desfigureaza in timp, te indeparteaza in timp de oamenii din jurul tau, pentru ca cine doreste sa-ti fie alaturi cand tu ai accese permanente de ura, rautate si invidie?...poate iti da tie ca  persoana o senzatie de superioritate...iti spui in gandul tau"i-am facut-o...am aranjat-o...sunt tare!!!" dar, chiar daca asa cum spunea fosta mea sefa de la un radio unde eu am inceput  activitatea,"Olga, la rautati se raspunde tot cu rautati"...n-am sa pot face asta niciodata!..de ce? pentru ca rautatea naste rautate, mi s-ar raspunde la fel...si la ce mi-ar folosi? lasa asadar rautatea pe seama celor care stiu s-o "carmuiasca", s-o conduca spre ceea ce isi doresc ei...mai devreme sau mai tarziu se va intoarce impotriva lor!
   Am o intrebare...credeti ca rautatea ne poate face mai fericiti?
   Am sa inchei cu imbratisarea mea de dor si drag pentru voi toti si va doresc un weekend implinitor, un weekend binecuvantat!


  Sursa foto:


www.avatare- messenger.com/

marți, 20 septembrie 2011

Daca ar fi sa schimbi...

       Vorbind azi cu o buna amica de-a mea, mi-a pus o intrebare,..." daca ar fi sa schimbi ceva din  felul tau de-a fi, ce-ai schimba la tine???????"...am stat si m-am gandit pret de cateva momente, apoi i-am scris pe fereastra de messenger - NIMIC!!!  nimic n-as schimba din felul meu de-a fi...pentru ca m-as schimba pe mine,  n-as mai fi eu, Olga Morar....iar eu ma plac asa cum sunt!...sigur, am si eu momentele mele cand fac asa, un fel de introspectie, ma analizez, caut defectele cu lupa uneori, si da, imi zic ca poate unele lucruri nu trebuia sa le fac, iar legat de altele, poate as dori sa le repet de nspemii de ori, dar una peste alta, n-as schimba nimic, toate cele facute de mine, au avut rostul lor la acea vreme...daca am gresit, mi-am asumat greseala, facand greseli poate mi-am facut amintiri frumoase, mi-am trait viata asa cum am simtit atunci ca  vreau s-o traiesc!...daca as fi atat de atenta sa nu  comit greseli, mi-as rupe mie din bucuria de-a trai, si apoi nu vreau sa-mi traiesc (si  de altfel, nici n-am trait...) viata dupa anumite instructiuni, ca doar nu sunt  un robot, nu sunt o jucarie, sunt fiinta, traiesc, gresesc, invat din greseli, hai , sa recunosc, sa fiu sincera sa spun ca mai si recidivez, dar repetitia e mama invataturii, nu-i asa?????;)
    Poate as dori ceva, sa nu pun atat la suflet tot ce mi se intampla.. asta da!...dar vorba Alexandrinei Hristov, ..."nimic nu e ca tine, ...ca tine nu e nimeni",raman asa, cu perioadele mele de urcusuri si coborasuri, cu bune si cu rele, "relele"m-au facut mai puternica...ma plac asa cum sunt! sa se schimbe altii daca vor...eu nu vreau!!!
   Dragi mei, dragele mele...daca ati  avea posibilitatea sa schimbati ceva, ati face-o?...sau sunteti impacati cu imperfectiunile voastre?
Alexandrina Hristov - ''Nimic nu e ca tine''
   
  Asculta  mai multe  audio   jazz

luni, 19 septembrie 2011

Ce ai face daca ai fi miliardar?


     Stiu, stiu ..ce o sa-mi raspundeti...si totusi ma risc!... sunt convinsa ca in astfel de vremuri "indecente"din punct de vedere pecuniar, intrebarea suna ca nuca in perete...si totusi, spun din nou...ce ai face daca ai fi miliardar....????
    Mai zilele trecute, am colindat  prin judet, cu un scop anume, evident, am impartit invitatii la nunta, am un eveniment deosebit in familie, se marita fata mea, Roxana...am trecut prin Certeze, Moiseni, Bixad, m-au izbit vilele somptuoase, care nu seamana  nici una cu cealalta,cred ca si-au gasit arhitecti unu' si unu'....constructii de  zeci de miliarde, cu piscina in curte, unele chiar si cu lift...pe vremea cand eu am construit casa, era una dintre cele mai frumoase din oras, dar....uite,  timpul vine cu schimbari, am ramas impresionata pur si simplu de eleganta unora, de gustul rafinat, si mi-am pus intrebarea banii aduc toate acestea? daca ai bani...poti sa fii si rafinat in gusturi?...Bata-i norocu' de bani, cum ne schimba ei pe noi!
     Si pentru ca sunt acuzata de unii ascultatori ca ii intreb pe ei, si abia apoi le dau raspunsul meu...am sa spun ce as face eu  cu banii, as calatori, as merge in toate continentele lumii, mi-as modifica putin casa, (oricum e prea mare pentru mine...cred ca mai degraba as vinde-o si as construi o alta la sol...fara etaj!) mi-as cumpara o alta masina, una mai grozavoasa, deh!!! sa am mai mare siguranta...as construi un orfelinat, unde  evident as adaposti  copii strazilor, le-as oferi si posibilitatea celor merituosi sa continue studiile, mai cu seama ca am vazut ca in multe orfelinate se gasesc copii talentati, le-as pune la dispozitie un autocar sa plece in fiecare weekend in excursie prin tara, sa-si cunoasca tara, iar in vacante sa plece peste hotare...
     Voua dragii mei, va plac banii? sunt ei importanti pentru  voi? aduc banii fericirea?
      Ce ai face daca ai fi miliardar?(sa nu-mi spuneti asa cum mi-a spus un amic, cand m-a intrebat ce fac si eu i-am spus ca tocmai lansez o intrebare pe blogul meu , iar el stiti ce  mi-a raspuns? dau raspunsul mai jos:


     "CE AS FACE?...simplu! l-as cumpara pe Basescu si l-as dona somalezilor sau canibalilor!"
       Huuuhhh!! stranie dorinta!!! no comment!:))

duminică, 18 septembrie 2011

Aducerile - aminte

     ..."sunt harfe spanzurate"...spunea  Octavian Goga in poezia cu acelasi nume...si le asemuia cu urne posomorite, dar, cutiuta mea cu iluzii nu pastreaza decat acele aduceri aminte, placute...care de fiecare data cand le" privesc" cu ochii mintii, imi aduc o stare de bine, ma reconforteaza...sunt un izvor de energie pozitiva... recunosc insa ca unele imi aduc o lacrima, doua chiar...dar,  de bucurie , de bucurie ca mi-a fost dat sa le traiesc cu adevarat , trairi unice, pe care le invoc asa, din cand in cand...am un sertar preferat, il deschid in zile de sarbatoare, pentru ca  tot ce este acolo"depozitat" e foarte pretios pentru mine, sa nu va inchipuiti insa sa traiesc din amintiri, nu! nici vorba! dar unele merita pastrate forever!...asa merita  si asa vor ramane!!!
   Nu leg amintirile placute de cele neplacute, e pacat sa le stric imaginea, ma straduiesc asadar sa dau" delete" celor dureroase, sa le uit, mai cu seama daca impactul cu acea persoana   a fost  accentuat , si nu ma refer la iubit, ci in general , poate fi ruda, sau pur si simplu prieten...
    Cautand prin folderele cu poze, gasesc amintiri dragi, si nu de putine ori o imagine poate trezi in mine sentimente si fiori  identici cu cei pe care i-am trait in acele momente, imi hranesc sufletul, nu ascund si n-am sa ascund nimanui ca sunt o romantica incurabila, sunt convinsa ca veti spune ca au si amintirile neplacute rostul lor, si ca da, fiecare dintre noi are si asa ceva...nu ma indoiesc, am si eu...evident! n-am fost  scutita...ele ne ajuta pe undeva sa vedem viata asa cum este ea...cu bune si cu rele, cele rele insa de multe ori ne fac mai puternici, ne pregatesc pentru urmatoarele lovituri pe care mai devreme sau mai tarziu viata  ni le va da  din nou...
    Intrebarea mea pentru voi este urmatoarea:
    Reusiti sa faceti o segregare, reusiti sa separati amintirile placute de cele neplacute...sau le luati la "pachet",purtandu-le in "desaga amintirilor " toata viata?
    Acest subiect va fi dezbatut intr-o proxima emisiune de radio, si toate parerile voastre vor fi citite  la postul de radio la care eu moderez, adica aici:

joi, 15 septembrie 2011

Doruri, departari...

    Incercam sa-mi explic zilele acestea, cat de greu le poate fi celor plecati departe de tara, departe de cei dragi sufletelor lor, cat gol  poate exista in sufletele lor, ce mult  ii apasa absenta  celor dragi din orizontul lor...ce greu poti duce dorul acesta timp de un an, pentru ca majoritatea  celor plecati la lucru vin in tara doar odata pe an,  imi aminteam ceva,ceva din perioada cand lucram  la Muzeul Tarii Oasului,  luna august era luna cu cei mai multi vizitatori, multi, foarte multi romani plecati  la lucru in strainatate, se intoaceau cu prietenii din acele locuri unde si-au gasit de lucru si cu mandrie le prezentau tara de unde au plecat, iar  bucuria din ochii lor era nemarginita, se vedea pe fata lor setea pe care au avut-o de locurile natale, de cei apropiati lor, trairile sunt greu de descris...
    Am gasit pe net  o parere legata de dor a parintelui Dumitru Staniloae, care mi-a placut foarte mult, el spune totul  despre dor in aceste cuvinte:
   "Dorul vine de la persoana dorită la cel ce o doreşte şi îl duce pe acesta cu un gând persistent, penetrant şi afectiv la aceea. Cel ce doreşte nu se mulţumeşte cu preocuparea de interesele sale, nu dă atenţie importantă la nimic în jurul său sau le vede pe toate sub un val de tristeţe, pentru că nu mai vede decât pe cel ce e totuşi la distanţă şi care sigur ar putea da lumină celor din jurul său.
....În dor, o persoană trăieşte valoarea eternă a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a încetat să existe cu totul."
    Citeam undeva pe un forum ca dorul este momentul,  sau mai bine spus perioada cea mai sensibila  a sufletului nostru, cea mai sincera, nu te poti minti, n-ai cum ...este transparent, pentru asa cum va spuneam eu   in atitudinea   acelor romani veniti acasa  bucuria din sufletele lor, era nedisimulata....daca pana a-i revedea pe cei dragi, se simteau sfasiati sufleteste, vlaguiti, revederea era"drogul "care  le-a vindecat inima, sufletul!
     Noica exprima magistral sentimentul  acesta de dor:
“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.
… te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”
    Dorul, un cuvant greu de definit, si totusi, il  cunoastem cu totii, il simtim cu totii,el este durere, speranta, amagire, tristete , o gama de trairi, este dorinta de a trai, retrai....de-a visa, dorinta de -a revedea locurile  de care te-ai indepartat,  de-a atinge oamenii, chipurile dragi...si apoi, dorurile astea sunt de mai multe feluri, dor de tara, dor de persoana iubita, dor de parinti...de familie, si lista ar putea continua, dar, as zice eu, sa nu uitam  de dorul de viata ...sa nu uitam sa ne bucuram de fiecare zi pe care El ne-o ofera! sa va fie sufletele usoare ca si acest puf de papadie din imaginea de mai sus ....
   Dorul de viata sa nu va paraseasca niciodata,  traiti viata asa cum merita, sperati, iubiti...bucurati-va din plin de ea!!!!

marți, 13 septembrie 2011

Un radio de VIS(Viata, Iubire, Speranta)

   Luni, adica  ieri, 12 septembrie 2011, am intrat intr-un alt colectiv radio, e vorba de Radio ProDiaspora, un radio care se adreseaza mai cu seama diasporei, sunt impresionata de caldura cu care colectivul acestui post de radio m-a primit, ma simt ca"acasa", cu toate ca bagajul emotional pe care l-am avut aseara intalnind pe calea eterului zeci de oameni care imi scriau  cuvinte de incurajare, era peste asteptarile mele...ma bucur ca ei m-au primit cu bratele deschise, sper sa am o buna colaborare cu toti si mai sper ca aceasta colaborare sa fie mai ales in interesul ascultatorilor, pentru ca pe mine ma fericesc  starile pe care eu le sugerez la un moment celor care ma asculta...doresc asadar, sa -mi indrept cititorii blogului meu spre acest radio, care promoveaza cultura, invit pe cei intresati sa acceseze link-ul urmator :
http://www.prodiaspora.de/ 

O apreciere la adresa mea, gasita pe un blog al doamnei Elena Toma ,http://elenatomaxxl.blogspot.com/2011/09/olga-morar-oamenii-din-sufletul-meu.html, mi-a atras atentia...o rog pe doamna respectiva sa posteze parerea domniei sale pe blogul meu, nu vreau sa se creeze disensiuni, eu apreciez toti oamenii de bine, care fac radio din pasiune...dau mai jos, aprecierea venita de la respectabila doamna:

iuliana bogdan satu -mare spunea... Doamna Olga,luni seara,v-am ascultat emisiunea de la Radio Prodiaspora,o emisiune frumoasa despre fericire.M-a surprins vocea dv. placuta si aprecierile frumoase primite de la zeci de ascultatori.Bafta in continuare.
Credeti ca Doamna Elena va rupe relatiile cu Dumneavoastra ,facandu-i concurenta serioasa pe alt post,va sterge acest articol cu DV.?
 Postez aici ce i-am raspuns doamnei Iuliana:
tasha spunea...
Raspund cu respectul cuvenit doamnei Iuliana Bogdan, pe doamna Elena,o pretuiesc pentru bogatia sufletului ei,am rezonat perfect cu multe din sentimentele pe care domnia sa, le-a dat cursul in timpul emisiunilor pe care le-am ascultat, nu incerc sa fac concurenta nimanui, admir oamenii de calitate, ascult multe radiouri online, pentru ca de la fiecare am ceva de invatat! Daca Elena este de aceeasi parere cu mine nu pot decat sa-i spun ca pentru mine ramane aceeasi doamnna deosebita!>:D<

duminică, 11 septembrie 2011

Ce inseamna de fapt sa fii fericit?????

     Ma intreb oare ce definitie as putea da fericirii?...ar fi  cam greu, de ce spun asta, pentru ca fericirea este o stare pur si simplu!...o simti cam rar, pentru ca poate nu pui suficient pret pe ea...e prea speciala, si poate toate lucrurile speciale, le obtinem mai greu...desi unii spun ca fericirea se afla in lucrurile marunte, hm!! nu pot  sa-i contrazic, ma bucur si eu de soarele diminetii, ma bucur si eu de o floare care imi rade cand o mangai, si-i dau umezeala si lumina, hrana necesara dezvoltarii ei, ma bucur si eu de toamna bogata cu rodul ei, desi, pentru mine este de fiecare data un moment al bilantului, n-am prea mari motive sa sar in sus de bucurie, astfel incat parca as "sari "peste acest anotimp, regret de fiecare data caldura verii...vara cu stropii ei  de ploaie, imi aduce in  minte ploile iubirii...ele vin parca mai usor vara...ploile toamnei sunt reci, tin mult...pleaca lasand tristeti bacovinene...si apoi, nu aveti senzatia ca fericirea e ceva pe care daca ajungi s-o atingi, dispare?...e  ca o mimoza....abia cand cauti sa gasesti altceva , si doresti cu adevarat acel lucru...mai poti avea parte de ea...dar si atunci pe termen scurt, dar poate termenul il stabilim chiar noi...depinde de noi...de inaltarea noastra sufleteasca, de cat de mult suflet punem in mentinerea ei...o fi un har...pe care nu-l avem toti...??poate doar cei care merita acest lucru...daca vrei poti, spunea cineva...hmm!!! ma intreb cine oare nu-si doreste acest lucru???????? vreau sa aud macar o singura persoana care spune nu...dar si fericirile astea sunt de mai multe feluri precum vad eu...la mine sunt cam de doua feluri: fericiri triste si  fericiri vesele...cele triste pun stapanire pe mine cand  dau cate-un "remember",  cele vesele sunt cele care ma incearca  atunci cand simt ca traiesc cu adevarat, cand simt ca am toate oportunitatile si nimic nu ma impiedica sa merg mai departe...cand simt ca pot sa fericesc pe altii, pentru ca daca eu nu-mi impart fericirea, n-o pot trai  la adevarata ei valoare... atunci o risipesc,  sau mai bine spus simt ca ma risipesc  si incet,incet ea moare...voi cum o tineti vie?ce receptori aveti, ce influenta au asupra voastra? care este strategia voastra? cum este fericirea voastra? stiu ca nu exista retete, pentru ca ceea ce ma bucura pe mine, poate nu va bucura pe voi... dar sunt dornica sa aflu parerile voastre...

   Aceasta zi de duminica, sa va aduca  binecuvantarea Lui, sa fiti veseli, plini de sperante si de bucurii infinite!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Weekend de poveste!!!!

     ..Azi, a fost o zi  buna pentru mine...a fost ziua cu mult senin in suflet....cu zambete, cu zambete pe fiecare mm, daca va mai amintiti era o emisiune:" Un zambet pe 16 mm"...ei, bine daca azi eram on air...erau zambete pe fiecare mm, am pornit-o asa de dimineata, dovada ca roata vietii nu-i patrata, totusi se invarteste, folosesc asadar  celebra  vorba a  lui Galilei"si totusi se invarteste" si, da!!!!pot spune cu toata convingerea -  e pur si muove!!!!!     De dimineata o persoana draga mie mi-a adus sute de zambete, e speciala, absolut speciala!!!! nu pot sa-i doresc decat sa aiba parte de un weekend fara probleme cotidiene, cu fruntea descretita, lasand la o parte, sau mai bine spus calcand peste ridurile acumulate in timpul acestei saptamani in pasi de dans....un weekend cu cele mai placute intamplari, un weekend de bun augur!!!!

vineri, 9 septembrie 2011

Dualitate

     Citeam undeva ca sufletul nostru trebuie  sa fie pe cat de diafan pe atat de  diabolic, pe cat de sfant pe atat de pacatos, pentru ca daca ai cadea intr-o parte a balantei spre exemplu  daca ai avea numai adevar, bunatate si armonie nu s-ar crea acel impuls care te duce spre evolutia ta umana...dar, sufletul are o plaja plina de ambiguitati,  de contradictii, azi poti se pare sa faci fata numai daca ai si o doza de energii contradictorii, vorbeam cu o persoana apropiata mie ieri si-mi spunea ceva de genu"Olga, la rautati se raspunde cu rautati"...oare? asa sa fie???..am incercat si eu sa raspund asa, am incercat un naufragiu... el a dat gres, marturisesc ca ma simt ca o epava...m-am impotmolit la mal, am dat peste prea mult nisip...am esuat!
      Am mai inteles ceva...ca atat timp cat mie mi s-au gasit unele deficiente, cei care le-au sesizat, cu siguranta nu sunt  straini de ele...pentru ca asta este regula firii umane...adica, tot  ceea ce putem vedea si percepe in jur, avem si noi. Viata e formata din  fericire si tristete, din perechea  bine-rau,   nu poti stii ce inseamna  lumina daca nu ai vazut si intunericul...eu una, imi revendic si binele si raul,  nu-l arunc in spinarea nimanui...e al meu, il duc asa cum pot!...nu sunt cinica in fata realitatii, nu protestez, incerc sa depasesc fara uimire si manie tot ceea ce- mi este dat sa traiesc...am suprimat doar posibilitatile mele de socializare,  poate aveam nevoie de o "devirusare", poate creierul uman are nevoie de o curatenie de toamna...il aseaman cu un computer, unde din cand in cand  mai trebuie sa renunti la "foldere" infectate ...ca altfel  te poticnesti, nu poti avansa...nu poti face loc noului, m-am ferit tot timpul de oamenii care se bateau pe piept  considerandu-se  de o moralitate desavarsita, radicala, poate in ei se ascunde un munte de energii negative...energii care  la primul impact, rabufnesc, le simti cum lovesc in tine...dar,  una peste alta viata este frumoasa....nu mi-a secat doza de optimism, stiti vorba din batrini" un sut in fund inseamna un pas inainte", nu mi-a taiat elanul, nu  sunt o femeie frustrata , dimpotriva, gasesc resurse suficiente in mine, sa merg elegant mai departe!..am incredere in mine si mai ales in El!
  Cred in steaua mea!

marți, 6 septembrie 2011

Simfonie toparceneasca...

     Azi simfonia cuvintelor m-a pus la treaba...jucau, dupa o anume linie melodica...cred ca au vazut ca imi "ruginise" putin sufletul,capatase o culoare cam nedefinita si ce si-au zis...???????hai, s-o punem la treaba! vad ca le-a reusit strategia, am deschis blogul si  incerc sa scriu ce-mi trece prin cap...
    Incerc insa sa-mi devirusez mintea de gandurile care m-au stapanit zilele trecute..ma las fascinata de puterea misterelor care stau pitite in cele mai neasteptate nise ale vietii, ma gandesc cat de placut  si  bine structurat reusesc fluturii sa-si faca rostul intr-o singura zi...sunt fericiti, traiesc totul la cote maxime pe cand noi oamenii ne chinuim zeci de ani sa  prindem frumosul vietii si unii dintre noi abia spre sfarsitul ei, apucam sa-l savuram...mie viata pot sa spun ca mi-a daruit din toate cate putin...vise , sperante, iluzii, iar el Papusarul Sef mi-a dat chiar credinta implinirii lor...dar, trebuie sa recunosc ca uneori superficialitatea realitatii m-a transformat  de cateva ori intr-o umbra a gandurilor mele...norocul meu e ca ma regasesc de fiecare data, ca o enigma, care isi traieste  propriul mister al vietii sale, cred ca nu intamplator am ales sa fiu moderator la un radio, mi s-a parut provocator, poate,... si chiar m-am regasit, am reusit sa ies din singuratatea fiintei mele launtrice, am ales sa iubesc si cruzimea realitatii, uneori ma face sa simt ca traiesc, e ca un sut... imi iubesc si defectele, pentru ca fara ele nu ar iesi in evidenta  calitatile, si nah! ca orice om am si eu din fiecare cate putin...sau mai mult, ma rog! ...nu neglijez nici esecurile...le accept si pe ele, pentru ca ele , una  peste alta ,m-au intarit, ador insa bunatatea, ea imi lasa speranta ca mai exista si oameni care iti intind o mana cand te simt la pamant...una dintre acele persoane este o fiinta draga mie...Camelia Andrei, nu stiu cum a facut ea, dar de fiecare data a aparut  cand ma simteam cazuta in haul  tristetii,ma ridica mereu...nu pot decat s-o numesc a nu stiu cata oara ingerul meu de pe pamant...s-o tina D-zeu multi ani buni si frumosi la fel de buna,de optimista, sa ramana la fel de   deschisa spre oamenii din jurul ei...pentru ca ea stie sa aprecieze oamenii pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce fac, reuseste sa transforme fericirea intr-un mod de viata si nu intr-o destinatie.
  Alaturi de ea, nu mi-e teama ca voi umple prea tare desaga cu suferinte si tristeti, ea m-a ajutat sa le arunc cand ele ma apasau, nu ma lasa sa trezesc in mine amintirile pe care apoi cu greu imi va fi dat sa le "adorm"...ea ma vegheaza...chiar si atunci cand dragostea mi-a venit alergand , a venit in intimpinarea ei,apoi cand ea s-a  terminat...m-a ajutat s-o las sa plece fara sa-i simt lipsa, ma gandesc insa la un lucru, ca n-am sa reusesc niciodata  sa-i multumesc pe pe cat trebuie, pe cat merita,  pentru  tot ce mi-a oferit de-a lungul prieteniei care ne leaga! nu pot decat sa spun ca pacea sufleteasca vine atunci cand oferi bucurie celor de langa tine traind implinirea acestora ca si cum ar fi a ta, sa ai parte de multa pace sufleteasca draga mea draga si sa nu uiti ca alaturi de tine, am castigat lozul cel mare la tombola viselor pe care viata mi le-a scos in cale!Multumesc! >:D<

luni, 5 septembrie 2011

Am tras obloanele sufletului meu...

         Sufletul meu pluteste in deriva...cred ca a fost lovit de sindromul Crusoe, naufragiaza...asteapta sa ajunga pe acea insula pustie, unde nimic n-o sa-l mai atinga, va fi evadarea lui din lumea perfida....acolo,  visele, iluziile  nu ti le mai pateaza nimeni, esti departe de mozaicul oamenilor sibilinici,oameni care joaca pe anumite note, cuprinse intr-un arpegiu conventional.Cineva spunea ca batrinetea este  varsta intelepciunii, nu cred ca am s-o ajung, pentru ca asa cum am spus de atatea ori, eu n-o sa fiu mare niciodata!..poate doar o sa ajung sa-mi numar regretele...regrete ca n-am stiut cu adevarat cui sa-mi deschid sufletul, regrete ca n-am avut puterea sa merg mai departe cand mi s-au deschis anumite  oportunitati...regrete ca am avut prea mult calm si rabdare cu anumite persoane, regrete ca activitatea mea internautica, a fost quijoteasca, zadarnica, de prisos...acum , capitulez, ma retrag...poate sunt nevrednica de lumea care m-a facut sa ma reindragostesc de viata, de esentele ei, Goethe avea o maxima celebra "Am pierdut lumea intreaga, m-am pierdut pe mine insumi"....incercarile, provocarile ei  sirete si  neavenite m-au facut sa-i  spun acum  -   la revedere!
        Imi pun insa o intrebare retorica, de cate ori se poate sfarsi lumea pentru un  om? :(

SURSA FOTO:http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.cancan.ro/usr/imagini/2011/02/17/376276-naufragiu.j


sâmbătă, 3 septembrie 2011

O bucatica de cer...

    Noapte, cer, stele...o privesc pe cea care care mi-a fost oferita in dar..., steaua  mea, o sa credeti...ei, da! si steaua mea...ea n-a apus inca..dar am primit in dar o  alta stea...o stea a iubirii, o stea care mi-a luminat  sufletul si poate  il va lumina inca mult timp de acum incolo...cred ca cel care mi-a oferit-o, asta si-a dorit...sa-mi aduca lumina in suflet...Marcel Proust spunea: "Cauta mereu o bucata de cer deasupra vietii tale",v-ati gandit candva cata iubire si cata fericire se poate ascunde intr-o stea?...ma gandesc ca poate din cauza greutatii, supraincarcaturii ajung sa cada pe pamant...Offf!!! dar va rog ceva..sa nu ma acuzati  ca aberez amaslinit...Si da! stiu....o sa ziceti "Olga , aia sunt meteoriti...nu stele ale iubirii."si totusi... si daca eu vreau sa le vad asa...???aha! o sa imi spuneti ca sunt o visatoare  irecuperabila, ei...asa mai merge...accept!!! accept  chiar sa ma acuzati de romantism dus la limite imposibile ...am recunoscut in mod plenar ca sunt o tipa-atipica...asadar..imi asum dreptul sa risc totul, chiar si sa cada  tot ceru' peste mine...apropos, ati trait acel sentiment candva? ce-ati simtit?? sau ce v-a determinat sa spuneti asta? "halca"de cer...v-a ranit, cum ati depasit momentul? ati avut langa voi pe cineva care sa va "gingasheasca"...vorba unei bloggerite dragi mie Cristiana, care imi raspundea la un articol, cam asa:

"LA CATA AGRESIVITATE ARUNCAM, NOROI, FIERE, etc.-uri garla.. cred ca avem nevoie si de cineva care sa ne gingaseasca.."