Blog premiat

RadioTasha

miercuri, 30 iunie 2010

Am iubire de dat sau de luat?

Ieri,intamplator,facand o plimbare prin oras,am ajuns in dreptul portii unei prietene vechi,ii pierdusem numarul de telefon si parca in acel moment mi se facuse un mare dor de ea...nu eram singura,eram insotita de o alta amica,o vecina de-a mea...dar eram bantuita de dorinta de a suna la poarta sa-i cer pur si simplu numarul ca deh! urma sa imi anunt vizita in alta zi...ca atare,am sunat,mi-a deschis poarta, placut surprinsa de dorinta mea,de a o cauta...m-am scuzat ca suntem in graba,si nu pot intra(mi se parea ca nu se cade sa pic cu un musafir asa pe nepusa masa...vorba ceea- papara-paparei...) dar, ea a insistat si in cele din urma am intrat.
Femeia despre care va povestesc,n-a fost niciodata casatorita,dar pot sa spun ca desi n-a avut parte de iubire,a dat tot ce-a avut ea mai bun  celor  de care s-a atasat...
Vorbind cu ea am ajuns la o concluzie - ca iubirea inseamna renuntarea la orice forma de egoism,daruire totala si important e sa stii cu ce fel de inima stii sa ceri sau sa dai...ea cred ca a ramas o colectionara de suflete,de bunuri si de amintiri...de ce spun asta?...o stiu de multi ani...mi-era draga si mie cand imi este drag cineva,dau tot ce stiu ca-i face placere acelei persoane,chiar daca acel bun imi este f. drag si mie...ieri am avut o mare surpriza...in urma cu 25 de ani,ii dadusem o carpeta cadou...mi-o admira mult de fiecare data cand venea la mine,intr-o zi am facut-o sul si i-am oferit-o..."nu se poate,mi-a spus ea....nu pot s-o primesc...lasa ca o admir la tine.." eu insa am insistat si in cele din urma a acceptat darul...pe vremea ceausista vreau sa va spun ca nu prea gaseai la liber asa ceva,se comercializau pe baza de pile si cunostinte,iar sotul meu era atunci ofiter la militia economica,si sincer,eu reuseam su usurinta sa cumpar cam ce-mi doream,am fost privilegiata ...trebuie sa recunosc.
Ei ,si ce credeti...vorbind despre una alta...imi spunea ca si-a cautat ceva bluze mai flu-flu,prin magazine dar n-a prea gasit pe gustul ei,si ce sa zic...eu m-am oferit imediat,stiind ce gusturi are sa-i fac cadou una...in acel moment ea a spus:
-uff! Olga stii cate lucruri am de la tine....
zic:
-da,dar si eu am multe amintiri  dragi cu  tine...si chiar lucruri dragi...
la care ea spune:
-iti amintesti carpeta acea cu frumoasa pe care mi-ai dat-o cadou?
Am facut putin efort...si mi-am adus aminte...
-da! parca da...
-vino te rog,putin cu mine...imi spune ea si o insotesc in camera alaturata...unde pe jos era carpeta primita de mine...am ramas stupefiata,isi schimbase totul in casa,modernizase,arata grozav casa...dar carpeta o pastra...
-nu pot sa cred!!!!!!! i-am spus...s-o pastrezi atatia ani?
-era un dar de la tine,facut cu drag si l-am simtit aproape tot timpul....mi-a spus ea...
Am avut sentimentul acela de multumire,de fericire chiar...greu de inteles pentru cei care nu l-au simtit niciodata,de nepretuita usurare ca poti fi totul pentru cineva facand un gest  chiar foarte mic la un moment dat...unii din pacate liciteaza sentimentele,dau acolo unde primesc mai mult...dar va intreb,cand va simtiti mai fericiti? cand dati sau cand luati?
Eu zic ca nu poti niciodata sa primesti indeajuns  ,ba mai mult sa primesti totul....in schimb poti sa dai totul si sa ajungi in acest fel sa fii fericit!

marți, 29 iunie 2010

Un ceai si o poveste...


In primul rand doresc sa adresez cuvinte de bine si de sanatate tuturor celor care poarta numele celor doi sfinti Petru si Pavel,dar si derivatelor  acestora,sa fie iubiti si fericiti!iubire si rasfat si o dedicatie muzicala - Andra!
Dar,pentru ca azi  am primit pe e-mail o poveste aproape incredibila,dar deh! si fictiunea porneste de la realitate...nu-i asa?????ca atare poti sa stii?
Am sa-i dau copy paste pentru ca morala m-a sensibilizat...

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea, care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o 
fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca
dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat
intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urata si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:

- Vii cu mine, soldat?

Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In

timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:

- Buna ziua - si a invitat-o la cina.

Iar aceasta i-a spus:

- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in

verde, care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.
 

sursa foto:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ceremonia_ceaiului

luni, 28 iunie 2010

Ganduri la inceput de saptamana




Sunt coplesita de unele comentarii care s-au facut pe blogul meu,dar care au dorit sa nu fie  publicate,a fost dorinta celor care le-au scris,vreau sa le multumesc pentru gandurile bune ,asta imi dovedeste ca dincolo de acest monitor rece sunt suflete de oameni care intind o mana calda,ca unii ne iubesc,ne apreciaza pentru ceea ce facem ,adica , ne deschidem sufletele in fata celor care ne cauta  blogul,acesti oameni nu trec nepasatori,le pasa de trairile noastre,de zbuciumul vietii,de trairile interioare,pentru ca uneori cuvintele pot fi emotionante,zidesc bucurii in sufletul  si in inima noastra.Exista un mister care arde in fiecare din noi...unii dintre noi lasa putina transparenta,altii raman poate mai tacuti...vorbesc prin imagini...ei! despre imagini as vrea sa vorbesc azi...despre imagini care pot sa-ti mangaie sufletul doar prinvindu-le.Aseara am primit imagini pe YM de la un amic,nu-mi revendic dreptul asupra lor,ba dimpotriva mi-am cerut permisiunea de a le publica pe blog,mie mi-au adus senin in suflet,fiind inceput de saptamana as vrea sa daruiesc la randul meu seninul acesta voua,voua celor care urmariti blogul meu...pentru ca fiecare zi care o traim ne modifica perspectiva vietii,ieri poate am fost trista,azi sunt vesela si vreau macar un strop de fericire sa ajunga si la voi...pentru ca eu una gasesc fericirea asa cum v-am mai spus   chiar si intr-o floare,intr-un cer senin,intr-o muzica buna ascultata la o ceasca de cafea aromata...
Sper sa va "inunde" caldura,bucuria si linistea de care avem atata nevoie cu totii in aceste momente in care stirile  de la TV ne bulverseaza pe toti,traim vremuri incerte,astfel incat poate doar refugiindu-ne pentru cateva momente  in virtual  mai putem trai  asa cum ne doreste sufletelul nostru.
Tot ce este mai bun si mai frumos sa vi se implineasca si sa aveti o saptamana minunata!zile senine fara urma de tristete!

Aveam o perioada cand in fiecare luni aveam pe blog trecut un dicton,o cugetare,o sa revin la vechiul obicei si incepand de azi ma voi tine de el..pentru saptamana asta am ales Seneca:
"Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat.''

sâmbătă, 26 iunie 2010

Introspectie

In urma unei discutii purtate cu o  prietena mai veche am cazut pe ganduri,mi s-a spus ca sunt o persoana care rastalmacesc totul si ca  este o trasatura ingrozitoare...am ramas profund ingandurata si am incercat sa-mi fac o  evaluare,sa ma vad eu pe mine asa cum sunt,asa cum sunt eu ,nu cum ma vad altii care ,uite au fost prietenii mei,dar totusi  ma cunosc mult prea putin...si cat ma doare acest lucru! :(
Desi stiu ca mintea mea profunda,plina de ganduri si firea analitica sunt trasaturi pozitive,acestea duse la extrem ma fac sa ma gandesc mereu la probleme si sa evaluez in permanenta performantele celorlalti....uneori as dori sa ajung ca si ei,dar , poate dorinta mea  de autodepasire ma paraseste la mijlocul drumului.....cred  ca e un semn de batranete... :( si asta ma intristeaza din nou!
Sunt experta in  a nu scapa din ochi detaliile ,sunt preocupata sincer de ceilalti si sensibila la nevoile lor.Sunt dornica sa ascult problemele oamenilor,sa le analizez si sa vin cu solutii viabile. Imi fac prieteni cu precautie,pt a vedea daca se ridica la nivelul asteptarilor mele si prefer sa am cativa prieteni devotati in loc de o multime de cunostinte. Sunt sensibila la ceilalti,sunt prevazatoare,sunt idealista,organizata,meticuloasa.Imi displac lucrurile superficiale....desi nah! uneori mi se mai intampla si mie sa fac rabat...oameni suntem nu-i asa...si apoi cine e perfect pe lumea asta?Imi plac relatiile constructive,incisive,imi place sa iubesc si sa fiu iubita. Ca puncte slabe mentionez ca sunt o persoana a contrastelor.Ating extremele cele mai inalte si cele mai joase.Am tendinta de a pune totul la suflet..... si ma jelesc uneori in mine insami pana ajung sa-mi spun "pfai,Olga opreste-te,unde vrei sa ajungi?"Am o sensibilitate profunda si sentimentala ,dar dusa la extrem ,ma face sa sufar....ca si acum spre exemplu cand imi fac aceasta introspectie.
Adesea stabilesc standarde inalte ,astfel incat sunt greu de atins,aici ar trebui sa ma slefuiesc putin...hm! dar nu-i usor!Poate de aici mi se trage totul...
Uff!!! Olga,cam ciudatica esti o sa spuneti,si da! va dau dreptate! cam sunt!dar ma intreb...se mai poate schimba omul la varsta asta?sau sa incerc sa-mi conving prietenii ca  asta sunt daca  nu va place,alta mama(D-zeu s-o ierte... :(   ) nu mai face....?!

Si parca azi ma simt cam cum zice Adrian Berinde in melodia sa"Captiv in inutil"...:(

Asculta mai multe audio Muzica

joi, 24 iunie 2010

Imola "scaldata "in muzica

Am avut placerea sa prind la Imola o manifestare culturala care s-a intins  vreme de 3 zile pe toate strazile Imolei,evident pe strazile centrului istoric,puteai sa-ti alegi genul de muzica dorit,te plimbai si te opreai la muzica care rezona cu sufletelul tau...incepand de la  classic rock,progressive rock,pop,folk,world,blues,muzica country,jazz,latino si terminand cu muzica house.Unele formatii aveau si scaune pentru spectatori,altele erau urmarite in picioare sau am vazut la muzica folk ca cei mai tineri s-au asezat chiar pe jos,direct pe strada...:)
Aproape ca imi venea si mie sa fac acest lucru,pentru ca de atata plimbare prin tot centru istoric si incercand sa gasim muzica care ne place,am cam obosit...dar m-am asezat pe scaunul albastru din imagine si am ascultat muzica rock...
Ne-am mai plimbat si pe la tarabele care expuneau diferite produse,dar ne-am oprit si la o tipa deghizata care in schimbul sumei de 1 euro iti citea inima prinvindu-te in ochi...mie stiti ce mi-a scris pe biletel?.....ca sunt o persoana care am multa energie pozitiva si cei din jurul meu sunt oameni fericiti pentru ca pot sa se bucure de ea...Cameliei nu stiu ce i-a spus si nici Nadiei,pentru ca biletele erau private.Si tot plimbandu-ne de ici colo ne-a prins seara,astfel incat ne-am asezat la o terasica in apropierea unei orchestre care canta muzica dance si am baut  cate-o bere...si am mancat alune... am luat apoi din nou incetisor pe strada,puhoiul de lume parca se intetise cum se insera mai mult,abia razbeai printre lume...cred ca iesisera toti imolezii in strada... :))Tabelele electronice anuntau peste tot evenimentul,desi sincer nu prea mai era cazul ca auzeai peste tot ritmuri diferite,nu trebuia decat sa iesi afara din casa...sa te plimbi pe ritmul preferat...
In mod special mi-a placut un pianist care statea pe o straduta si canta piese clasice....Nu puteam insa ramane indiferenta nici la  portile sau ma rog ,intrarile cladirilor care erau impanzite cu flori frumos mirositoare...ma fascinau!Nici balcoanele  nu-mi dadeau pace..ii vedeam parca pe Romeo si Julieta,chiar daca nu ma aflam la Verona...dar lasa ca vad eu si Verona,vad eu balconul celor doi indragostiti!!! :)Camelia mi-a promis ca va fi chiar data viitoare cand voi pleca in Italia...Uite si imaginea cu pianistul care m-a surprins placut...erau si in jurul lui cativa ascultatori,dar se pare ca majoritatea s-au oprit la muzica mai zgomotoasa nu la ceva lent...deh! gusturile nu se discuta!
In final i-am multumit Cameliei printr-o imbratisare pentru seara minunata pe care am avut-o si ne-am intors multumite ca ne-am rasfatat sufletelul cu muzica pe gustul nostru.
Cred ca festivalul muzicii s-a intins pana spre dimineata pentru ca auzeam pana la casa Cameliei ritmuri muzicale...Ce pot sa spun decat jos palaria pentru acesti locuitori ai Imolei care stiu sa pastreze traditiile ,care stiu sa-si respecte istoria!M-as bucura sa prind timpul cand va fi si la noi la fel.... :)

miercuri, 23 iunie 2010

Ziua Cameliei

Am ales azi sa vorbesc despre ziua Cameliei,am avut placerea sa prind in perioada cat am stat la ea si ziua ei de nastere,daca a mea tocmai trecuse si darul ei a fost biletele de avion dus intors dar nu numai,pentru ca v-am povestit la sosirea mea la Imola ma astepta o tinuta de ocazie pentru botezul la care am participat,o tinuta care cuprindea atat imbracamintea de la biserica dar si cea de seara de la restaurant...care culmea mi s-a potrivit perfect!
Camelia este asa cum se vede in fotografii o fata care nu arata varsta,o fata moderna,se imbraca cu haine de la brend-uri tari pe piata,e greu sa alegi un cadou care sa-i fie pe plac,dar,pentru ca fusesem la San Marino cu cateva zile inainte de ziua ei,in alegerea cadoului m-a ajutat si ea(indirect,evident!) ,langa terasa restaurantului  unde am ales sa mancam,era o bijuterie care tare ne tragea cu ochiul ,si ce credeti?ne-am scuzat in fata lui Marizio ca mergem la toilette sa ne spalam pe maini si dupa accea am coborat la bijuterie,Camelia vazuse o bratara care ii placea mult, am insistat s-o platesc eu si sa ramana cadoul meu de ziua ei,hmmm!!!!cu mare greutate a acceptat,a obiectat ca i-am adus o garnitura de cercei si inel cand am venit la ea...si ca vezi Doamne e suficient atat,cum sa fie suficient?? pentru Camelia nu mi se pare nimic prea mult!Ea este mai mult decat sora mea si as imparti cu ea totul,chiar i-am propus sa vina cand se va satura de Italia sa locuiasca cu mine la casa de la Negresti-Oas...rezonam perfect,ne intelegem din priviri si  simtim cand una dintre noi e suparata ,chiar si la telefon...mai zilele trecute m-a sunat si dupa cateva schimburi de cuvinte ma intreaba:"esti cam tristuta...ce-i cu tine?"...am acuzat vremea,desi,cred sincer ca ma apucase dorul de ea...ea e mereu plina de viata,nu gazduieste sentimente de tristete decat arareori si atunci doar pentru scurta vreme...
Dar, sa trec la imagini,ziua ei am sarbatorit-o de altfel la restaurant in proxima duminica,dar pentru ca ea are doua prietene bune,ele s-au infiintat in ziua cu pricina cu flori si cadoul lor,astfel incat s-a sarbatorit si acasa...
Murizio a fost cel care a facut tortul iar  pe tort scris in traducere"la multi ani ,minunata doamna"erau si doua sageti ,daca observati ,una indica 25 ani alta 52...sunt edificatoare,pentru ca desi ea implinea 52 de ani sufletul ei este tanar ca la 25 de ani....ea chiar este o fiinta minunata!
Imaginile de la restaurant sunt mai putine,ce mi-a placut mie in mod special,a fost intrarea plina cu flori,iar restaurantul era unul intim,cu decoratiuni pe pereti care dadeau senzatie de interior al unei sufragerii  dintr-o casa imensa...acolo, am avut in meniu fructe de mare...data trecuta cand am fost,tocmai in duminica cand am plecat ,luasem pranzul exact in aceeasi locatie si tare mult mi-au mai placut felul in care au fost preparate fructele de mare,desi eu pana atunci chiar refuzasem sa mananinc asa ceva,in Franta s-au rugat de mine toti sa gust,nici vorba,nu-mi placuse nici macar aspectul lor,ei! dar aici s-a schimbat treaba...aratau grozav,nu-i asa?
Nu stiu daca v-am facut pofta ori ba...cert este un lucru,mie imi ploua in gura acum cand revad imaginea cu tortul care se topea in gura de bun ce era...dar,gandindu-ma ca am inceput o cura de slabire...nu!!! nici vorba,nu cochetez cu astfel de ganduri,nu vreau tort!lasa sa-l manince cele care n-au probleme cu talia lor! :))
Iar daca pot sa invidiez pe cineva pentru ceva este numai pentru acest lucru! ce fericite sunt fiintele care pot manca tot ce le trece prin cap si nu se ingrasa! :(

marți, 22 iunie 2010

Venetia










Ne-am trezit de dimineata in acea zi pentru ca am hotarat ca mergem cu trenul la Venetia,astfel incat sa nu avem probleme cu parcarea la Venetia ,de altfel nu poti sa circuli decat pe jos,sau cu gondola,salupa sau feribotul,nu ne-ar fi fost de mare folos masina...am urmarit incaltamintea  locuitorilor,era una comoda gen espadrile,cam asa ne-am echipat si noi,cat mai comod pentru ca stiam ca vom avea de strabatut kilometri buni in acea zi pe jos...
Am avut emotii mari cand am vazut din departare orasul si n-am ezitat sa fac fotografii de cum l-am zarit....mi se parea extraordinar totul,imi dorisem de mult sa ajung aici...si uite ca visul mi s-a implinit!Vedeam  de la fereastra trenului orasul in departare si abia asteptam sa pun piciorul pe pamant...in gara primul lucru care l-am facut a fost sa ne cumparam un ghid,nu voiam sa pierdem nimic...dar, din pacate pentru a vedea totul am realizat ca ne trebuia cel putin doua zile,Camelia chiar propusese la un moment dat acest lucru...adica sa ne luam camera la hotel...doar ca ,deh! avea si ea job...nu prea poti sa-ti faci de cap cand lucrezi,te limitezi la cat se poate si cum se poate...

La un moment dat a trebuit sa gasim o terasica unde sa ne mai odihnim picioarele ca-i de mers pe jos,nu gluma,astfel incat am luat masa la o terasa si cu forte noi am luat-o din nou la drum.... :)
Treceam peste podurile care faceau legatura intre stradute si admiram peisajul de sus,perechile de indragostiti care se plimbau cu gondola si rugau gondolierul sa imortalizeze momentul...Camelia a insistat sa ne plimbam cu gondola dar...eu sunt taur si ma simt bine atunci cand am pamantul sub picioare nu apa...cu alte cuvinte mi-e frica de plimbarile pe apa,o singura data in Franta m-am plimbat pe Oceanul Atlantic cu vaporul,dar nu mi-a fost prea bine,trebuie sa recunosc...Mi-a placut faptul ca nu era asa cum imi spusese cineva,adica ca apa din canale mirose ingrozitor si ca nu poti sa stai in preajma ei...nu! noi chiar mai opream la cate-o terasa sa bem ceva racoritor pentru ca trebuie sa va spun ca am prins o zi ingrozitor de fierbinte...dar nu numai acolo,mai ne asezam si pe treptele unui pod,asa cum facea cam toata lumea  care era foarte degajata...importanta mi se parea la acea vreme  sa vad cat pot din aceasta regina a Marii Adriatice - Venetia! nimic altceva nu ne preocupa...n-am reusit evident sa trecem peste cele 400 de poduri care fac legatura intre labirintele de canale,n-am reusit nici sa vedem salba de muzee si monumente care de altfel sunt un adevarat tezaur artistic mondial,nu poti reusi acest lucru intr-o singura zi,iti trebuie asa cum va spuneam cateva zile,dar cine stie poate odata voi apuca si acele zile...voi vedea orasul lagunelor , bucata cu bucata,pentru ca chiar merita!Aproape langa fiecare pod astepta cate-o gondola,dar preturile nu sunt chiar mici ,100 de euro o plimbarica cu gondola,dar nu asta era problema noastra ,am vrut sa cuprindem  cat mai mult ,sa vedem cat mai mult...la un moment dat ne-am indreptat spre feriboturi...era trafic mare si circulau la distanta de cateva minute...am realizat insa ca nu ne-am fi incadrat in timp....si am fi ajuns prea tarziu acasa...Stradutele inguste ma fascinau...banuiesc ca locuitorii acelor cladiri nu vedeau soarele in casa niciodata si mai banuiesc ca aveau si igrasie in casa...dar mai conteaza?cand esti in Venetia?? Am gustat si inghetata lor,e grozava,credeti-ma! eu nu ma dau in vant dupa inghetata,dar la insistentele Cameliei,am savurat si eu o inghetata cu vanilie si alune...mmm!!! te lingi pe buze,e grozava!Data viitoare cu siguranta voi vedea Venetia si ma voi plimba si cu feribotul,care nu costa chiar atat de mult ,28 de euro,iti trebuie insa timp,intr-o zi e imposibil sa cuprinzi totul,asa ca luati aminte,cel putin doua - trei zile programati pentru a vedea aceasta perla a Adriaticii ,acest oras considerat unul dintre cele mai frumoase orase ale lumii...Daca ajungeti in Italia este pacat sa nu vizitati acest oras,chiar daca nu reusiti in intregime...asa cum s-a intamplat in cazul nostru.... Cateva din obiectivele turistice ale Venetiei sunt: biserica Santa Maria della Salute; Piazza San Marco; biserica San Marco; IL Campanile; Palatul Ducilor; Ponte Rialto;insula San Giorgio; biserica San Giorgio Maggiore; Palatul Venier dei Leoni .In biserici nu am reusit sa facem poze,dar am ramas adanc impresionate,nu ne venea sa iesim afara...stiam insa ca suntem legate de timp din pacate.Ramai mut cand vezi atatea frumuseti,asa cum de altfel s-a intamplat si cu aparatul meu foto...a amutit si el,m-a lasat cand mi-a fost lumea mai draga!Dar sper ca imaginile care am reusit sa le imortalizez v-au deschis dorinta de a-l vizita....:) astfel incat am sa spun vizitati-l !!!!... pentru ca vorba lui DD :"nici nu stiti ce pierdeti"... :)