Blog premiat

miercuri, 28 iulie 2010

Si ploua,si ploua peste inima mea...

Ploua si azi...vorba celor de la Voltaj,ploua si peste inima mea...ploaia inseamna rod bogat,ploile iubirii aduc tot asa multa fericire celor cazuti sub incidenta lor nu-i asa?Cu totii le invocam...hm!!! dar ele nu vin cand le chemam,se lasa asteptate...dar fara asteptare,fara speranta,nu se intampla nimic,ca atare,vorba lui O.Paler,ne uitam la cerul parjolit si speram...
Pentru ca este miercuri si eu aveam un obicei pe care l-am cam neglijat  in ultima vreme,adica sa postez cate-o poezie,voi reveni la vremurile de odinioara... :)

A doua iubire

 Scrisoare domnului Hölderlin

Ati scris undeva intr-un vers: “La ce bun poetul,

in vreme de seceta?” Si tocmai asta imi da

indrazneala

sa ma adresez unui mare poet si sa spun ca

adevaratul curaj,

adevaratul curaj al poeziei nu este probabil sa cinte

ploile

cind toata lumea le vede, adevaratul ei curaj e sa

vada

cerul pirjolit si sa spere. Si inainte de a fi ploaie

adevarata

care uda campiile, ploaia sa fie astfel speranta si

cintec. Poetul

anunta cetatii, pamintului ca ploaia exista,

anunta oamenilor ca au datoria sa spere. Un poet

in fata unui cer ars, in fata unui cimp pirjolit

si care nu e in stare sa cinte si sa creada in ploi,

sa ne aduca aminte ca ploaia exista, ca ea va inflori

pamintul bolnav,

asadar un poet care nu e un profet al sperantei,

un poet cu buzele arse care nu simte nevoia sa cinte

ploile lumii

n-a inteles ca poezia e in primul rind o forma a

sperantei.

La ce bun poetul in vreme de seceta?

Sa cante ploile tocmai atunci,

cand avem cea mai mare nevoie de ele, cand ne

lipsesc si ne dor,

cand soarele arde si miinile miros a indoiala,

cand arbori de nisip se risipesc la cea mai mica

adiere,

cand amintirile au gust de eroare si speranta ca un

cuvint dificil

si cel care cinta ploile risca sa fie dispretuit si lovit

chiar cu pietre, urmarit si de zei si de oameni

pentru nebunia si curajul sau care cinta

ploile, care cinta torentele cind oamenii ridicind

bratele

ramin rastigniti in aer ca pe dealul Golgotei. Cine sa

anunte ploile

daca nu poezia? Cine sa aiba curajul sa vada pe cerul

gol nori de ploaie,

cine sa-si ia riscul de a profeti ploile daca nu poezia,

cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei

si cea care a coborit cu Dante in Infern?




Asculta mai multe audio Muzica

4 comentarii:

  1. tahsa, ai dreptate, si eu zic tot timpul asteptam ceva, ceva nou, ceva sa se schimbe,
    vrem sa mai facem si altceva,decat ceea ce facem zi de zi ,
    si faptul ca vine ploaia e un lucru bun, chiar am asteptat sa vina, sa ne schimbe starea,
    acum la noi ploua marunt, dar imi place, e racoare,parca si starea de sine e alta

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca schimbarea sta mai intai de toate, in noi insine:) zi plina de liniste sa ai:):*

    RăspundețiȘtergere
  3. Ploua si in inima mea, ca intr-o poezie frantuzeasca despre lingoare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ploua si pe la Vrancea ..peste inimile romanilor...ploua mereu.

    RăspundețiȘtergere