Weekend placut!

Se spune ca destinul conduce jumatate din viata unui om iar caracterul cealalta jumatate,oare asa o fi?
Daca suntem buni,iertatori si iubitori,ne influientam destinul?
Se mai spune ca omul se naste pentru a iubi...ca degeaba traiesti daca nu iubesti...o fi un cliseu invechit sau adevar?eu zic ca e un adevar chiar daca ne confruntam zilnic cu diverse circumstante , asta evident proportinal cu nivelul existential al fiecaruia dintre noi....ne indragostim,iubim,ne imbolnavim,ne vindecam ...tot felul de combinatii sau solitudini care ne fac sa credem ca viata asta pentru unii este muma iar pentru altii ciuma...
Pe un site cineva asocia iubirea cu cafeaua de dimineata...si ma gandeam ce legatura are una cu alta...hmmm!!!pai care era explicatia...ca ar exista tendinta de a confunda iubirea cu obisnuinta...cu obisnuinta de a ne servi cafeaua cea de toate zilele...
Dar iubirea n-are nevoie de acomodare,n-are masura sau definitie..ea este sau nu este!E simplu de identificat...este irationala,nu are nevoie de motive,cauze,explicatii ca sa existe,il iubesti pe acel cineva pentru ca pur si simplu asa simti!nimic in plus sau in minus!E adevarat ca uneori esti pusa pe linia de asteptare(cum e cazul meu acum...)dar stiu ca ea va bate la usa...sau poate ca eu in mod inconstient am respins-o...si poate imi pare rau...pentru ca uneori exista doar un singur tren in viata ta...l-ai pierdut!nu mai poti sa-l prinzi...
Mai este o alta vorba care spune nu lasa pe maine ce poti face azi...la mine cam des se intampla sa spun ca si Scarlet O'Hara..."si maine e o zi...iubirea cu obisnuinta...cu obisnuinta de a ne servi cafeaua cea de toate zilele...
Dar iubirea n-are nevoie de acomodare,n-are masura sau definitie..ea este sau nu este!E simplu de identificat...este irationala,nu are nevoie de motive,cauze,explicatii ca sa existe,il iubesti pe acel cineva pentru ca pur si simplu asa simti!nimic in plus sau in minus!E adevarat ca uneori esti pusa pe linia de asteptare(cum e cazul meu acum...)dar stiu ca ea va bate la usa...sau poate ca eu in mod inconstient am respins-o...si poate imi pare rau...pentru ca uneori exista doar un singur tren in viata ta...l-ai pierdut!nu mai poti sa-l prinzi...
Mai este o alta vorba care spune nu lasa pe maine ce poti face azi...la mine cam des se intampla sa spun ca si Scarlet O'Hara..."si maine e o zi..."la asta o sa ma gandesc maine...si poate aici gresesc,ca tot aman si aman...pina cand?nu stiu?poate ar trebui sa purced la o incursiune in labirintul propriei mele inimi...sa vad cum mai freamata,ce doruri are...e weekend si o sa am timp din plin! vorba lui Paul Gauguin: "Imi inchid ochii ca sa vad" ...sper sa pot vedea ce-i acolo in inima mea...

Ma bucur....

Zilele trecute mi-am instalat pe blog un contor pentru vizitatori si vreau sa marturisesc ca ma hranesc zilnic cu prezenta voastra...ma bucur ca numarul cititorilor creste si ma gandesc ca ar cam fi momentul sa va fac o declaratie sa va las un gand de recunostinta ca va pierdeti timpul citind gandurile mele..
Ma gandeam ieri seara ca desi Cel de sus ne-a programat sa fim buni,iubitori,iertatori, spre a ajunge la fericire mai usor...noi oamenii parca incalcam cu buna stiinta acest program...am uitat sa fim sensibili,am devenit parca mai tristi din cauza neimplinirilor noastre si ne aruncam frustrarile pe cine apucam..de ce spun asta?pentru ca desi par eu o boema,sunt destul de riguroasa si-mi calculez toate miscarile...ieri insa mi-am cam luat leapsa.....asta m-a intristat peste masura,pentru ca eu ma simt totusi o fiinta libera sa cutreier pe unde imi doreste sufletul,un moderator de pe un forum unde eu scrisesem destul de mult a avut insa un execes de zel vis-a-vis de statutul sau incercand sa-mi deschida usa forumului sa ies afara,asta pentru ca am aderat la un alt forum unde se pare ca "racolatorul"cum spune el nu-i prea era la suflet,ii statea in gat ca si-a deschis un alt forum si majoritatea au parasit corabia nebunilor...cum chiar el numea acel spatiu virtual...
Tocmai ma uitasem aseara la un film pe Kanal D "BARFA"...Se potrivea de minune cu situatia actuala de pe forum...ideea este ca o barfa pusa la un loc cald poate ucide un om...asta nu prea inteleg unii oameni...cata inversunare pentru un spatiu virtual,cand in aceasta agora numit net incapem cu totii?
Sunt dezgustata pur si simplu!noroc ca au aparut forumisti care i-au "taxat "atitudinea...asta m-a racorit si mi-a dat o senzatie de bine...
Desi postul e cam dur am sa-i dau copy paste pentru ca i-a cam zis-o verde-n fata megalomanului moderator:
"ca un simplu om
stau si ma intreb
tu cine pla mea esti
sa-ti poti permite
a scrie asa ceva

stau si ma intreb
cum pla mea iti permiti
sa ne dai senzatia ca vomiti

cine pla mea te crezi
de spui cui sa ramana
sau cui sa plece

cine pla NOASTRA esti
de spui sa stam sau sa plecam

DE CE NU PLECI TU
sa faci pe multi de aici fericiti
i-ati catrafusele..
si du-te unde ai stat pana acum "

si un altul spuns mai elegant de o alta forumista:

"am putea sta toti,
cum era candva..si bine
ne era cu "noi",
fara sa jignim in sange..

dar ca unii sa se spele
si sa nu se scuipe in oglinda,
altii ii fac jocul..
fara sa se prinda..

nu inteleg, nici nu am cum
de ce, cand si cum..
barfa a putrezit locul..
si a facut praf si scrum
(degeaba ..oricum) "
Mentionez ca era un topic cu poezie...dar care s-a lasat sa fie o jalnica aparitie datorita celui care se crede atotstiutor...si unde pui ca e si moderator....m-ar sorbi intr-o lingura de apa,daca ar putea...dar nu mor caii cand vor cainii si nici cainii cand vor vecinii...halal!!!
Mare-i gradina ta Doamne!!!!desi...nu vad nicio problema spinoasa in marimea gradinii... doar sintem tara cu cea mai mica suprafata verde pe cap de locuitor urban...

Noaptea

Ma gandeam acum ca noaptea se pot implini cele mai frumoase vise de iubire...noaptea acest mister al naturii ,reuseste sa-ti strecoare amagiri irealizabile,te imbata si reuseste sa te farmece cu visele ei...creeaza uneori o atmosfera magica si te trezesti dimineata cu gandul ca ai vrea sa mai fii prins in joc...sa nu se rupa vraja noptii...
As vrea uneori sa le pot inchide intr-o camaruta a sufletului meu,toate visele frumoase,sa nu le dau voie sa iasa...sa intru doar sa fac curat si sa aerisesc...
In dupa masa asta mi-am facut un drum spre mine,sa ma mai vad sa ma mai intreb ce mai fac,daca-s bine...ca daca n-o fac eu cine s-o faca? si e asa pustiu in mine...sunt doar eu...si m-am cam inchis in eul meu...si inghit niste pastile numite ani...unele mai rotunde altele mai patratoase... si trec zielele linistite,intr-un orasel de provincie unde nu se intampla nimic deosebit care sa poata sa ma scoata din monotonia asta...si uite asa nu-mi las neuronul sa respire,il pun la treaba,ii dau exercitii zilnice,ba o carte,ba un blog...ca altfel ajunge sa se sclerozeze...si ar fi pacat..e singura avere la care mai tin...in rest D-zeu cu mila...nu-mi mai pasa de nimc!
Si totusi camera mea e plina de obiecte nefolositoare dar utile pentru aceste momente in care ma mai alimentez cu amintiri...derulez CD-uri cu detalii neevidentiate ci doar memorabile pline de semnificatie pentru mine si zacute intrun cotlon al atemporalului...
Ufff!!! s-au strans atatea nimicuri care ar trebui aruncate...dar nu ma indur si ma intreb de ce le mai pastrez in suflet?de ce le inghesui fara rost? ele doar imi macina interiorul...dar ma intreb daca le arunc...nu va trebui oare sa ma schimb?
Si tocmai asta e problema ca eu nu vreau sa ma schimb,sunt obisnuita cu mine insami si nici n-as stii sa ma schimb,sa fiu alta oricat as dori!...sunt doar eu ,Olga si atat!...Tasha este un nick in spatele caruia ma ascund de privirile curioase ale celor care intra in contact cu mine...

O parere...

Se pare ca pretentiile pentru crearea unui adapost au crescut treptat in timp...unii asigurandu-si chiar un spatiu excedentar,fara sa fie neaparat in armonie cu bunul simt al nostru al romanilor,vedem in dreapta si in stanga cladiri somptuoase,aranjate,bibilite,chicioase...mda!!!...unele bine gandite altele prost gandite cu alte cuvinte...care frizeaza pur si simplu ridicolul desi au fost ridicate cu intentia de a "rupe ochii"trecatorilor...
Eu zic insa ca daca este armonie,curatenie,un miros placut si lumina este tot ce trebuie ca noi sa fim mai luminosi si sa ne simtim bine in ea...sa ne influienteze starea de spirit,pur si simplu!
Am ramas dezamagita de casa unor prieteni foarte instariti din Certeze,aceasta localitate fiind cea mai bogata din zona si nu numai,chiar din Romania,imi amintesc ca pe vremea cand lucram la muzeu toti turistii ma intrebau cu ce se ocupa acesti oameni de reusesc sa-si faca case atat de grozavoase..
Adevarul e ca osanul este harnic,se preteaza la munci grele,munci care implica riscuri,dar care sunt bine platite...in vremea ceausista majoritatea certezenilor erau "delegati la ratas"cum ziceau ei,adica la defrisari,altii la vopsitorii la inalta tensiune...angajau muncitori din satele vecine iar grosul le revenea lor evident...acum insa sunt aproape toti plecati in strainatate la lucru,trimit bani acasa si parintii se ocupa de constructii...si nu veti vedea doua case la fel pentru ca e o continua competitie acolo...fiecare vrea ca a lui sa fie mai cu mot....mai interesanta,pina si gardurile trebuie sa aiba o linie excentrica...cat mai batatoare la ochi!
Zilele trecute am insotit niste prieteni la Cimitirul vesel din Sapinta si la intoarcere am oprit sa-i arat prietenei mele casa unor amici,si n-am inteles nici acum de ce au modificat-o in asa fel incat au combinat toate stilurile posibile in fatada casei...nu mai pricepi nimic...o amestecatura care a costat o caruta de bani...dar care nu-ti spune decat ca omul cand n-are ce face isi cauta de lucru...si cam atat!
Sa nu spuneti ca sunt rea!...chiar nu sunt!dar cu acesti bani cred ca as fi ajutat copii cu dizabilitati,un azil de batrini sau nu mai stiu ce gest de caritate as fi facut in orice caz sub nicio forma n-as fi facut asta!m-as teme de D-zeu...sa nu se supere pe mine....ca-mi da prea mult si eu imi bat joc de binele primit...
Dar noi romanii suntem optimisti,din sondajele facute se pare ca doar un roman din cinci este nemultumit iar in urmatorii cinci ani se pare ca va fi mai bine in pofida recesiunii in care se pare ca am intrat...potrivit unui raport Eurobarometru se pare ca romanii sunt cei mai optimisti dintre europeni...si asta parca imi da o stare de bine...pentru ca totul porneste din mintea noastra,daca bine gandim musai bine sa ni se intample...
Vorbeam zilele trecute si chiar azi cu niste tineri...pe YM,i-am intrebat cu ce se ocupa,mi-au raspuns ca refuza sa lucreze pe bani de nimic...ca 10 milioane cat e salariul pe care l-ar primi,nu merita efortul depus de ei...si uite asa unii pleaca in strainatate,altii se ocupa de smecherii,ca sa poata supravietui...parca totusi ma apuca uneori o stare de dezabuzare si-mi vine sa zic:"saraca tara bogata...unde ti-s oamenii?"...am insa o stare de multumire cand ma gandesc ca eu am doua fete care si-au gasit rostul,au doua profesii demne si sunt tare mandra de ele!Multumirea lor este multumirea mea...si sunt fericita,multumesc Celui de sus ca mi-am vazut visul cu ochii vorba lui Alecsandri...pentru ca se spune ca cine nu a facut o casa,n-a plantat un copac si n-a facut un copil...nu este om...eu le-am facut pe toate,ba mai mult m-am intrecut pe mine insami!si nu pot sa spun decat :
Multumesc Tie pentru tot ce mi-ai dat!


Edit later:in poza este casa cu pricina din Certeze...
iar in poza cealalta este fiica-mea cea mica in geamul unei case de acum trei sute de ani din cadrul Muzeului Tarii Oasului- Negresti
le-am postat pentru a face o "mica-mare" diferenta...

Iubiti-va mult!

Ieri a fost o zi melancolica pentru mine...mi-au plecat musafirii si mie nu-mi plac despartirile...
Desi ma consider o fiinta oarecum calculata,mi se intampla sa fac lucruri pe care le doresc dar in momentele urmatoare sa le regret,sa ma gandesc la fiecare detaliu al lor si sa ajung sa-mi para rau...tocmai de aceea m-am cam inchis in mine de o vreme incoace...stau mai mult in casa...asta spre nemultumirea fetelor mele cu care am probleme pe aceasta tema.
Hmmm!ciudat cum se schimba oamenii daca pina nu demult eram pentru iesirile in public si pot sa spun ca provocam chiar astfel de iesiri in cercul meu de prieteni,acum imi place sa stau in casa,sa ascult muzica,sa citesc,sa gatesc,sa stau pe calculator,sa fac ordine,orice altceva...
Realizez insa ca acest lucru,imi fura din vestimentatia sufletului meu,il saraceste si ma imbrac cu haina neputintei pe zi ce trece...si devin tot mai vulnerabila la lucrurile rautacioase si prapastioase care le citesc pe forumuri...si ma intreb de ce unii oameni nu se bucura de soarele diminetii,de insasi bucuria ca sunt sanatosi,ca traiesc!?
N-o sa-mi etalez neputinta si nici n-o sa las drum liber lacrimilor,cum o faceam candva..chiar daca e greu sa ma abtin,trebuie!pentru ca eu am devenit mai puternica,lupt sa ramin asa si zambesc din nou pentru ca m-am ridicat datorita mie...doar ca rautatea si ignoranta unora mi-au adus unele stari nu prea confortabile,mi-au dat niste trairi care nu ma caracterizeaza,au reusit uneori sa ma faca sa nu mai fiu eu,sa raspund provocarilor caustice ale unor frustrati pe forumuri,lucru ce odinioara nu-l faceam,pentru ca eu nu polemizam si nu alimentau niciun conflict...
Deci:
- PROMISIUNE PENTRU MINE
...nu va reusi nimeni sa ma schimbe!!!!!
D-zeu ne-a dat fiecaruia un rost...iar rostul meu este sa fiu deschisa,sa transmit prin zambetul meu bucurie celor din jurul meu,sa nu sufar si sa nu plang!
Eu pot sa vorbesc cu florile,sa le mangai sa fac sa-si deschida mai repede petalele,si daca pot asta de ce n-as reusi si cu oamenii la fel...?
Daca florile care nu pot vorbi pricep asta...oamenii de ca ar fi nepasatori?viata asta nu e usoara pentru nimeni,dar trebuie luata ca atare,sa traim fiecare clipa asa cum se cuvine,e adevarat ca daca am fi fericiti tot timpul ne-am cam plictisi...dar nici nu merita sa gazduim pe termen lung in sufletul nostru sentimente ca ura,suferinta,invidia...poate mi s-a intamplat si mie sa rad pe dinafara si sa pling pe dinauntru,dar macar n-am incurcat pe nimeni cu trairile mele...nu am stricat ziua nimanui,pentru ca n-am acest drept!
Se spune ca Pamintul este lovit in fiecare minut de 6000 de fulgere...ce daca ma mai "curentez" si eu din cand in cand?imi trece...si ma refac! si nu ma las prada sentimentelor negative...pentru ca repet:
-vreau sa visez!
-vreau sa traiesc!
-vreau sa iubesc!
-vreau sa fiu fericita!
Va doresc din plin si voua acest lucru sa fiti iubiti si sa iubiti pe masura!

Din nou alaturi de voi...

N-am fost alaturi de voi trei zile...dar azi am simtit nevoia sa scriu din nou...am avut bucuria de a cunoaste in aceste trei zile niste prieteni virtuali din Lugoj,niste oameni absolut deosebiti ,timpul a trecut extrem de repede astfel incat n-am mai avut deloc timp de PC...
Le-am aratat imprejurimile,au vizitat Muzeul Tarii Oasului...care am vazut ca le-a placut in mod deosebit,au facut o multime de poze...si sper ca placandu-le sa mai revina!
Imi amintesc ca in Alchimistul,Paul Coelho spunea ceva de genu' ca nu traieste in trecut nici in viitor,are doar prezentul care il intereseaza,si ca daca reuseste acest lucru se considera un om fericit...vreau si eu sa fiu fericita!vreau va viata sa-mi fie o sarbatoare,sa ma pot bucura de ea in fiecare zi...
...si atunci raman in prezent. Traiesc aici si acum.Si ma bucur de orice lucru... Ma rasfat cu o apa plata cu lamaie,si cateva cuburi de gheata...l-am cautat pe Brian Adams,afara adie un vantulet placut si ma simt excelent!Asa simt acum si e tot ce conteaza!
Ziua de azi. Atat. ( si nici de ea nu pot sa fiu sigura - absolut sigura! )
Minutul asta in care ma bucur de voi! Doar asta e sigur!
Gandul ca sunteti bine!
Secunda in care culeg viata si o impart cu entuziasm.
Ce ne apartine cu adevarat?nici macar dorul,e imprumutat si el atat timp cat suntem departe unul de celalalt,va apartine!
Dar cum poti da inapoi un dor?
Prin cuvinte?
Prin imbratisari?
Prin sarutari?
Aleg cuvintele...dar va imbratisez si va trimit celor care ma citesc multi pupicei!
N-o sa scriu mai multe azi..am vrut doar sa va spun ca mi-a fost dor de voi,dor de mine,ca mi-ati lipsit cu alte cuvinte...
Am acelasi apetit de scris cand vine vorba de viata si vise,de dor...de sete de cunoastere...
Si va blestem si azi sa fiti iubiti,sa va bucurati de fiecare moment pe care il traiti,sa visati si sa sperati!

Lost...

M-am trezit cu zambetul pe buze,ma gandeam la faptul ca toate visele mele se opresc in tavan...un tavan plin de vise...si uneori intind mana si nu stiu pe care sa-l aleg,pe care sa-l concretizez...
Visez marea...dar visul pica...la mare e frumos sa mergi insotita,ori eu sunt singura,singura ca pasarea cerului...
Visez o noapte cu un cer instelat cu un pat aranjat...mda!!!...uzata inspiratia si asteptarea complicata,pentru ca nu vad pe nimeni care ar merita incurajari din partea mea...
Visez...visez si iar visez...si voi ajunge sa ma ingrop in vise,dar parca nici fara ele n-ar fi bine...m-as simti prea saraca..
Visez sa ajung in Italia...da!este visul care se va concretiza cu siguranta..acolo imi incarc bateriile,acolo ma simt mai diferita...
Acolo nu ma cunoaste nimeni(doar Cami si prietenele ei...cu care din pacate nu ma descurc prea bine...ele imi spun ca sunt isteata ca prind repede limba,dar eu folosesc doar neologisme care sunt comune noua latinilor,in fine...ma simt incurajata si asta e bine...)
Acolo pot sa ma imbrac cum imi vine mie...nu ma judeca nimeni ca azi am vrut sa fiu roz sau rosu sau turcoaz...trec neobservata...si-mi convine!
Am momente cand sunt dezamagita de viata,simt ca e frustrant pentru fetele mele sa ma vada asa si tocmai de aceea vreau sa le las o vreme,e frustrant si pentru mine,nu vreau sa ma intorc in trecut,dar uneori fara voia mea,ma alimentez cu amintiri,cu amintiri frumoase,care poate nu ma lasa sa privesc inainte cu mai mult curaj...ma las rascolita de ganduri si sentimente,care ma vlaguiesc si ma seaca de energie...
Singurul meu refugiu e in muzica si in carti...
Nu vreau sa ma pling,dar chiar daca ajung sa vorbesc cu cineva,sa port o discutie pe placul meu,simt ca doar ma prefac ca sunt ok...ca nu-i asa,ramin la fel de neputincioasa,nu schimba cu nimic starea mea...si ma gandesc pina cand va fi asa?niciodata nu se va schimba ceva in viata mea?
Nimeni nu stie ce-i in sufletul meu cu adevarat,pentru ca eu rad,zambesc,par plina de energie si veselie,poate unii ma si invidiaza...hmmm!!! disimularea asta la ce-mi foloseste oare? poate la faptul ca nu-mi place sa fiu compatimita...mai bine sa ma invidieze lumea decat sa spuna...imi pare rau ca ti se intampla asta...
Uneori daca stau sa socot ... imi zic ca poate mici n-am meritat lucrurile frumoase,bune care mi s-au intamplat sau pe care le-am avut...si ma apostrofez:"taci,bucura-te ca ai avut parte de asa ceva...unii si-au dorit poate jumatate din cat ai tu si n-au ajuns la asta niciodata..."
Si totusi viata e nedreapta,si n-o sa ma refer la mine sau la tine cititorule ci la cei care poate n-au un acoperis deasupra capului,cei care poate nu se pot bucura de rasetele unui copil,de zambetul lui care iti umple sufletul...in privinta asta ma simt o privilegiata...am din plin...si atunci?de ce te tanguiesti?
D-zeu exista ...dar ma intreb de ce-i lase pe unii sa sufere atat de mult?
Hmmm,dar si el s-a sacrificat pentru noi...si atunci noi cum il rasplatim?ce facem?
Oare nu sunt prea nesemnificative,neimportante motivele pentru care suntem nemultumiti?
Tot eu ma intorc si zic ca ar trebui sa-i multumim Lui in fiecare zi ca traim,ca suntem sanatosi chiar daca avem uneori mici probleme...toate se vor rezolva in timp cu credinta si speranta si evident cu un pic de lupta,pentru ca stiti cum se spune"D-zeu iti da ...dar nu-ti baga si in traista..."off!!mama si acum imi aduc aminte de tine...era zicala pe care o foloseai asa de des...te iubesc mama si stiu ca de acolo de sus ma veghezi si esti alaturi de mine...dormi in pace!!!!
Voua cititorilor,o zi cu multe impliniri!Sa fiti iubiti si sa iubiti pe masura...e tot ce conteaza!

Te tin in inima mea...

Azi m-am ascuns la umbra unui gand,cred ca m-am ferit de prea multa lumina...caldura care nu ca ar fi venit din abundenta dar poate a venit din partea cui nu ma asteptam.
Pentru mine iubirea a devenit ca o pestera...in care imi ascund resturile unor zile care nici macar n-au indraznit sa apara...au ramas la stadiul de iluzii..pentru ca eu continui sa visez,visez in soaptele unei nopti lungi de vara....visez ca marea loveste peretii pesterii...dar eu nu pot sa vad marea acum...n-am voie sa vad marea...aiurea sentiment sa nu poti sa mai vezi lucruri care candva iti aduceau atata bucurie in suflet...
Adoram marea imi placea briza marii,cantecul pescarusilor..plimbarea pe nisipul umed al plajei dis de dimineata...cand soarele parca iesea din mare si-mi venea sa-l string in brate...n-am sa-l mai pot stringe niciodata! si nici el pe mine...oricat m-ar cauta...pentru ca nu mai pot...desi,mi-e atat de dor,mi-e tare dor de mare...
Acum se pare ca am devenit eu o mare..iar pestera este cenusa dorintelor mele..care parca au ratacit in ochiuri fatale,adinci si nu vor mai iesi la suprafata,vor ramine acolo pe veci...din ele s-a nascut dezamagirea,care ma priveste cu ochi tristi si incearca sa-mi dezmorteasca simturile...si-mi spune parca...ce loc strategic ti-ai gasit!Crezi ca o sa-ti fie bine asa?
Nu stiu...si nici nu mai vreau sa ma gandesc cu bataie lunga,ma gandesc doar la azi,si poate la maine...atat!in rest ce-o vrea sa fie...va fi !!!!oricum cred in destin si nu ma pot ascunde de el nici in cea mai sigura ascunzatoare...m-ar gasi oriunde!
De ce ma bantuie azi astfel de ganduri? pentru ca azi noapte l-am visat...l-am visat ca-i era dor,dor de noi...si eu il imploram sa-mi spele sufletul,sa ia dorul care ma apasa si nu-mi pasa in acel moment daca mai traiesc sau daca mor...cred ca imi doream mai degraba sa mor...sa-l intalnesc...sa-l sufoc cu iubirea pe care in cei trei ani i-am pastrat-o...pe 28 ar fi facut 54 de ani...am fi putut fi fericiti,l-as fi putut surprinde ca de fiecare data de ziua lui cu sentimente nebanuite de el...dar m-am trezit sufocata de fumul amintirilor...Clepesidra s-a oprit...nisipul s-a scurs,visul s-a terminat...Sa-ti fie bine iubitul meu acolo unde esti...nu te-am uitat,in inima mea tot timpul va ramine loc pentru tine...azi am fi facut un festin cum obisnuiam odinioara,dar am sa dau sarmanilor ce ti-as fi putut oferi tie,sa te bucuri acolo sus la ceruri de liniste ...dormi in pace suflet bland!
Azi pot doar sa-ti ofer un clip...sper sa-l auzi acolo sus...
http://www.youtube.com/watch?v=cBeqwAzsneg

Ma ascund de mine prin mine...

Azi noapte ,am avut o noapte de cosmar,nu m-am odihnit deloc bine,bantuita de vise,ma trezeam destul de des...desi ,pot sa spun ca ziua trecuta a fost o zi perfecta,poate spre seara am adunat ceva nemultumiri din virtualia,sa mi se traga de acolo oare?
Hm....poate,nu voi renunta sa-mi exprim insa frustrarile daca am fost acuzata ca le am ...frustrarile si supararile,insa nu inainte de a cantari,decanta,pentru ca odata asezate lucrurile te ajuta la clarificarea perspectivei si estomparea incrancenarii
Simt uneori ca mi-e greu...ba chiar imposibil sa jonglez cu emotiile si ma amuz ca o proasta de capacitatea mea redusa de a rezona cu cei cu care intru in contact in virtualia,si aici ma refer mai ales cu cei de sex opus...cu femeile se pare ca am cea mai eleganta forma de comunicare...dar naiba stie de ce mi se aprind uneori niste leduri in minte cand vad cu cita inversunare incearca unii barbati sa-si arate talentele..
Facandu-mi o introspectie ,constat ca incerc sa fiu asa cum imi propun ,adica calculata,ponderata,insa cu putina nebunie de care parca n-as vrea sa ma despart pentru ca zic eu e farmecul meu,tine de mine...ca atare,pot sa zic ca indragosteala la mine cum vine asa si pleaca..desi uneori pun pe piedestal oameni si savurez prostia cu tandrete...insa la primul "zid"ma fac nevazuta...dispar fara sa am puterea sa ma arat,cam asa mi s-a intamplat si zielele astea,cred ca azi trebuia sa fiu departe,dar n-am avut curajul,m-am impiediecat la primul obstacol....veti zice ca n-am puterea sa rezonez si sa ma inteleg cu oamenii...mda,poate asa este!pentru ca poate vad lucruri ce nu sunt..si mi-e frica sa merg mai departe...
Vorbeam cu o prietena aseara si ea imi spunea ca n-a fost sa fie...ha!!!da!!imi convine de minune aceasta explicatie,ma scot usor cu ea,ma spala pe maini si ma simt curata...fara nicio apasare...
Si ma simt ca noua!pentru ca nu ma las prostita de aparente...si fug la primul semn care imi arata ca ceva nu-i in regula,ca scartie..sau stau si ma intreb o fi vina mea ca nu stiu sa fac alegeri?
Ma pierd in universul meu, cu cartile mele,cu muzica mea,e un univers personalizat si parca si izolat de multe trairi exterioare,ma iubesc si ma urasc numai pe mine,pentru ca am ajuns la concluzia ca nimeni n-a facut nimic sa ma merite,nimeni n-a reusit sa dezvolte tot ceea ce eu am transmis prin felul meu de a fi,e ca si cum ai semana o saminta intr-un teren arid,fara sanse ca ea sa prinda viata..
Mda,poate perioadele astea de inchidere ne ajuta sa ne regasim,decat sa ne ratacim pe cai neumblate...si nu ma straduiesc prea tare sa sparg cochilia care ma cuprinde...pentru ca ma simt protejata...invulnerabila...
S-a innorat afara,parca a inceput sa picure...o sa ies putin in ploaie sa-mi spal gandurile,sa-mi spal starea,ploaia o sa-mi racoreasca putin mintea,o sa-mi faca bine...Doamne ce mult imi place ploaia!!!
Poate ploaia o sa ma ajute ,o sa-mi arate drumul pe care trebuie s-o iau si pe care nu-l mai gasesc de-o vreme,sunt prea confuza....ma ascund de mine prin mine.

Sper...

Am facut azi dimineata o incursiune in trecutul meu,ce-i drept mai apropiat, pentru ca cel indepartat nu prea are rost sa-l mai analizez...
De ce am facut asta?a fost un exercitiu de imaginatie,desi n-am abilitatea de-a mai schimba ceva m-am gandit ca poate intr-o masura oarecare port si eu vina neimplinirilor mele...
Spre exemplu, acum 2 ani...am avut sanse mari sa-mi refac viata,poate daca perseveram as fi ajuns acolo unde imi doream...dar,mi-a fost frica de un nou inceput,l-am dorit doar ...cand el s-a vrut concretizat m-au bantuit indoielile,frica ca nu este ceea ce-mi doresc cu adevarat...
Ok..mi-am zis,atunci ti-a fost frica,dar mai apoi?mai apoi cand din nou ai simtit"semnale"luminoase din partea altui barbat de ce te-ai oprit? ai devenit egocentrica si nu ti-ai dat seama?De ce nu te-ai implicat?nu te-ai gandit ca limita suportabilitatii tale este modesta?Poate azi nu bantuiai ca o bezmetica pe forumuri,pe site-uri de dating in speranta ca barbatul visurilor tale va mai aparea o data ...
O sa ramai o insensibila,fara atasamente ,nefocusata,linistita...dar oare vorba unei prietene,n-ar fi mai bine sa fii mai nelinistita?nu asta te-ar face mai fericita? nu asta te-ar implini?
Poate am ales gresit deciziile cand am ajuns la rascruce,in loc s-o iau la dreapta...am luat-o tot inainte...suna ca naiba,ca-n indemnul acela pioneresc din copilarie"Tot inainte",atunci eram mandra ca-l rosteam...ma cuprindeau chiar fiorii,trebuie sa fac o paranteza aici,si sa spun ca eram chiar comandant de unitate si Doamne, ce mandra mai eram,aveam veleitati de lider,sau naiba stie ma preferau colegii pentru felul meu de-a fi...acum la ce-mi foloseste ca imi doresc tot inainte?pina unde?pina cand?oare n-ar trebui sa ma opresc sa mai chibzuiesc?
Sper sa nu ajung sa regret...sper sa nu ajung sa ma urasc pe mine insami,pentru ca acum ma iubesc mult prea mult...SPER!!!
E greu sa faci calatorii in trecut...cred ca e ultima...n-am sa mai revin,n-am sa mai pasesc pe unde am trecut odata...voi infrunta soarta si voi incerca sa fiu si pe placul altora nu numai pe al meu...poate asa imi va fi mai bine...SPER!!!!

Puterea de-a merge mai departe

Stiu ca puterea de a merge mai departe sta in noi,in interiorul nostru, abilitatea de a-ti dobindi lucrurile bune din viata ta tine de inteligenta ta...totul e sa nu-ti bulversezi resortul:sa nu arati prea mult sa nu flirtezi prea mult ,pentru ca tot ce-i prea mult dauneza, si dauneaza mai ales tie...
M-am convins pe pielea mea de acest lucru, se pare ca am creditat o persoana care nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor mele, asta e!ne mai inselam, e ca si cu fructele de la piata , este tentata sa le alegi pe cele aspectuoase chiar daca costa mai mult pentru ca cele chircite nu-ti atrag privirea, desi poate miezul lor e mai dulce si nu gaunos ca al celor frumoase, pentru ca da!mai ai surpriza sa gasesti si astfel de fructe, frumoase pe dinafara dar putrede pe dinauntru...
E greu sa citesti sufletul cuiva, mai ales cand el este la distanta, si pentru ca eu sunt de parere ca in iubire nu poti limita nimic, nu poti impune reguli,incerc sa ma comport ca atare..dar, ce bine ar fi sa poti si aici face putina ordine...ca in circulatie...cu semne sa stii unde drumul este cu denivelari, cu alunecari de teren,drum in lucru, drum ingustat...si alte astfel de lucruri...sa n-o iei pe contrases ca s-ar putea sa dea unu' in tine si sa te accidenteze grav, sau doar sa te raneasca usor si eventual sa te ajute sa-ti gasesti banda potrivita...
O sa ziceti,"visezi frumos Olga"...hm!cam asa...am fost si voi ramine o idealista...
dar zambesc mai departe si asta mi se pare important , sa iei viata ca pe un zambet, cu toate ca poate acum sufletelul meu este bucatele, ramasite, dar nu ma las!si ma lupt eu cu mine, pentru ca in primul rand consider ca trebuie sa castigi batalia cu tine insati...
Da cu tine insati, ca sa poti razbate peste cuvintele tari, cuvintele dure care te ating , care stiu sa te loveasca..si te gandesti ce stupida e piesa si ce prosti sunt actorii ca sa nu spun personajele, cum se numesc o seama...si mergi mai departe, alta piesa ,alta masca,alt rol...si zilele trec si n-ai parte decat de actori grabiti vorba Laurei Stoica,D-zeu s-o ierte si s-o odihneasca-n pace...iluzii, sanse,orgolii...timp pierdut!
Pe forum era un topic cu definitia iubirii, pai, cu cat incerci sa gasesti un raspuns mai plauzibil cu atat notiunile tale despre subiect se reduc, de ce?...simplu! pentru nu poti sa spui ca te indragostesti doar dupa un anumit timp...nu!!!te poti indragosti cand vrei tu si de cine vrei tu,trebuie doar sa-ti doresti cu adevarat acest lucru, in rest timpul te ajuta, te atasezi si daca crezi in tine ...creierul functioneaza la capacitate, te poate feri de situatii care te fac sa-ti pierzi increderea in tine si mai ales sa te fereasca de prostii care nu stiu multe si nici nu vor multe!Da,da...am dat si eu peste astfel de specimene..
Dar, hai, ca am povestit destule despre acest subiect care de altfel este inepuizabil si trait de fiecare dintre noi in mod diferit...pentru ca binele meu nu este si binele vostru, fiecare dintre noi avem o alta perceptie...

Ganduri...

Am dormit putin azi noapte,m-am culcat pe la 3 dimineata si m-am trezit la 7 cand fiica-mea cea mare a pus cafeaua la fiert,mirosul,aroma cafelei m-a trezit...n-am mai putut sa adorm,mi-am turnat o ceasca de cafea cu marinimie(ceasca fiind de marimea canii de lapte),asa ca sa ma trezeasca... si chiar asa s-a intamplat,m-a ridicat pina la tavan vorba lui Sorescu...n-am mai simtit nicio oboseala...hmmm!!!curat drog cafeaua asta...dar,ce m-as face fara ea?
Am facut un dus scotian...asa ca sa ma racoresc,ca e canicula de dimineata...ce va fi mai tarziu,nu stiu?
Ma gandeam azi ca amagirea e un foarte bun narcotic,iti creaza o stare de bine...ma autosugestionez ca mi-e foarte bine asa in siguratatea mea si ajung sa cred ca da...totul merge ca pe roate!
Am momente in care incerc sa comunic cu persoane sub nivelul meu,nu ca m-as crede eu o inteleapta dar nici proasta nu sunt...parol!!!si nu-mi scuz lipsa de modestie ca nu e cazul...
Asa...deci,in primul rand ma las abordata,ba chiar ii las impresia ca este foarte bun si stie sa stapineasca discutia,pentru ca altfel va incerca sa-mi impuie mintea cu tot felul de chestii de care chiar n-as avea nevoie,m-ar obosi peste masura....mai ales ca in cazul prostilor orgoliul compenseaza nestiinta...
nu-l contrazic,pentru ca abia asteapta sa sara in sus..si nu folosesc nuante pentru ca sunt interpretabile...si duc la echivoc,nu-mi plac ambiguitatile...daca esti inteligenta oricum ajungi la calea dorita de tine,prostul abandonind terenul cu gratie...de ce?pentru ca rataceste pe campia fuduliei...nu intamplator si zicala"prostul daca nu-i fudul...nu-i prost destul"...
Ehei!!!...veti zice...dar aici iti trebuie rabdare nu gluma!...
Apropos de gluma...prostul n-are umor,nu incerca glume subtile fiindca nu-ti merege cu el,doar glume celebre,de ordin general,deci fara prea multa originalitate ca oricum te risipesti degeaba si cui foloseste?N-ar pricepe gluma si ti-ar raspunde cu o tifla...
Dar,nu-i arata nici starea ta de plictiseala...pentru ca asa se va crede invingator,lasa-l mai bine pe el sa coboare garda vazindu-te inofensiva pentru ca:nu l-ai enervat,nu l-ai jignit,n-ai ripostat si n-ai fost violenta...cel mai bine e ca reactiunea sa nu fie aplicata ...asa poti castiga batalii cu gratie,si nu uita este o mare calitate a ta,foloseste-te de ea!
Si mai vreau sa va spun ceva...sunt convinsa ca cei care veti citi postul veti trece in tabara inteleptilor...si poate ca asta a fost si dorinta mea cand am scris cele de mai sus...nu pot decat sa va urez succes!sa aveti parte de conversatii cat mai placute in virtual sau in viata de zi cu zi...

Din nou cu voi...

Din nou cu voi...

Ieri am fost cu curu'-n sus...n-avea chef de nimic...si n-am vrut sa va transmit si voua starea mea...simteam ca mi-i creierul busit...am intrat doar pe forum si am scris putin,atat!

Ma gandesc ca inactiunea este o forma de manifestare a orgoliului nostru?sau doar neputinta de a-ti asuma niste esecuri ,care recidiveaza...hotariri mai putin intelepte care parca nu se mai termina...la urma urmei,de ce sa luam tot decizii rationale?oare nu-i nevoie si de putina nebunie citeodata?...ce daca mai suferim ?exista iubire fara suferinta?
Ieri mi-am intalnit cunostinte vechi...cu care am cazut in patetice destainuiri,un schimb nostalgic de informatii,care evident m-a intristat putin...erau cunostinte(ca nu pot sa -i numesc prieteni...de vreme ce nu i-am vazut de trei ani...)care se cramponau ca sunt realizati si fericiti...daca realizarea tine de partea materiala,ok!!!aici nu ma pot plinge nici eu...dar frate!eu nu asa vad lucrurile...eu n-am o astfel de dialectica,eu tot timpul mi-am dorit sa ma autodepasesc,sa-mi doresc mai mult pentru mine,pentru sufletul meu...doar asa m-as putea declara fericita!Nu vreau sa -mi scuzati lipsa de modestie,ca nu-i cazul,am mai spus modestia este apanajul prostiei,vreau sa cred ca nu e cazul la mine...sunt insa,repet o naiva ,dar nu o fraiera care crede ca tot ce zboara se maninca...Nu vreau sa cad in criza morala,ca n-as fi eu...eu tot timpul am crezut in mine...dar cand vezi ca cineva e suparat si nu-si gaseste locul,starea,ca sa nu zic motivatia vietii,apoi nu veni tu frate sa-ti etalezi in fata lui bunastarea ta sufleteasca,preaplinul tau, ca nu faci decat sa-l afunzi mai tare...da-i o mana,sugereaza-i cumva ca totul e trecator,ca vor veni si zile senine...nu ca te-ar crede,dar pentru singurul fapt ca pur si simplu o incurajare conteaza mult!
Mi-am propus un exercitiu zilnic de azi incolo...sa-mi ascult mai des sufletul,sa mi-l rasfat cu alte cuvinte...ca poate prea l-am neglijat,prea am pus in fata binele celor din jurul meu,si abia daca raminea timp si pentru sufletelul meu ii acordam acolo o bucatica,o feliuta ,un crampei de fericire....
Nu vreau sa iau decizii pe timp indelungat...dar poate de moment ar fi imperios necesar!Trebuie!Simt asta din tot sufletul meu!Am nevoie de mai multa afectiune,ea nu va veni daca eu nu ma voi deschide,daca voi continua sa ramin impasibila la unele provocari...
Am nevoie de multe,dar mai ales de-o minte pereche,cu care sa pot discuta orice...si acum rogu-va abtineti-va de la rautacisme,nu-mi scuz,repet lipsa de modestie...

Doua zile in mijlocul naturii...

Aseara m-am intors prea obosita ca sa fiu in stare sa-mi randuiesc gandurile sa va povestesc cat de minunat a fost weekendul trecut....daca sincer,trebuie sa recunosc am plecat cu o stringere de inima,la gandul ca poate locatia nu va fi pe gustul meu,ei,bine!!a fost peste poate!...cabana este asezata la liziera padurii,in apropierea unui sat,conceputa cu mult gust si dotata cu tot ce este necesar.Fondatorul acestei cabane am inteles ca a pus suflet ca ea sa ia fiinta,dar spre regretul meu am inteles ca a murit inainte de vreme,neajungand sa se bucure de ea...

Ei bine in acest spatiu generos am petrecut doua zile,doua zile magnifice,zile in care am facut de toate!am cules ciuperci din padure,am mancat mure,am ascultat muzica,am dansat si ne-am rasfatat cu tot felul de bunataturi.Sambata noaptea am avut norocul sa prindem si o ploaie care a improspatat natura...m-am felicitat in sinea mea ca am avut inspiratia sa-mi iau treningul ca altfel tremuram la greu...pentru ca timpul s-a racit brusc.

Aici am cunoscut o familie care m-a impresionat mult...este vorba despre Teo si Ligia doi oameni absolut minunati care la intoarcerea spre casa(au o casa in satul vecin cu cabana, la Alparea...)ne-au invitat la ei....n-am cuvinte sa va descriu cat de mult am admirat munca acestor oameni care in timpul liber se odihnesc activ,au o gradina si-o livada extraordinara,pe care chiar si un agronom cu renume ar invidia-o...sistem de irigatie propriu,conceput dupa mintea gazdei,care pastreaza vesele plantele din gradina,iar referitor la livada trebuie sa spun ca are absolut toti copacii fructiferi ,nu-i lipseste nimic!ce m-a impresionat puternic a fost un cais care avea vreo 3 soiuri de altoi,era incarcat de fructe si regret ca n-am facut o poza sa pot posta aici spre a-i vedea splendoarea...evident ca gazda a fost extrem de generoasa,m-am ales si eu cu o ladita de caise,din care vreau sa dau si celor doua vecine cu care imi impart cafeluta de dimineata.

Am facut o multime de fotografii in mijlocul naturii,timpul a trecut extrem de repede iar duminica dupa-masa cam toata lumea a regretat ca trebuie sa se intoarca acasa...cu siguranta multi dintre cei care au fost acolo,vor mai reveni la cabana,pentru ca merita cu prisosinta,linistea si frumusetea salbatica a locului te indeamna sa revii.

Si pentru ca lucrurile sa se incheie la fel de frumos,trebuie sa amintesc ca la intoarcerea spre Satu Mare,am fost intampinate cu doua curcubee absolut fascinante,unul avea forma unui semicerc,iar celalalt era ca un segment dintr-un cerc dar cu culorile extrem de puternice...l-am luat ca pe un semn ceresc,un semn care sa ne prevesteasca binele...

Azi vreau sa cred ca sunt fericita!

Iata-ma din nou cu gandurile mele,e dimineata devreme,n-am reusit insa sa ma odihnesc prea bine,azi noapte s-a declasat alarma de la masina unui vecin si urla in disperare, si asta nu mai mai mult nici mai putin decat de trei ori,tocmai cand apucam sa atipesc...se declansa din nou...

Pe linga caldura insuportabila sa mai ai si astfel de disconfort parca e prea mult...acum m-am refugiat aici...unde e liniste si ma simt bine...si nu stie nimeni unde m-am pitit...e cochilia mea cu marginile albastre,unde ma simt bine si unde nu ma deranjeaza nimeni...

Ma gandeam acum la prieteniile pe care am incercat sa le leg cu anumiti oameni dar care din pacate n-au avut un final prea fericit,au trecut mult prea repede,nici n-am apucat sa ma bucur de ele...am ramas totusi cu sentimentul ca ele m-au invatat sa ma apar,sau sa iubesc...

De ce spun asta? pentru ca eu inca mai cred in oameni...cred cu toata puterea mea si asta pentru ca imi doresc ca si oamenii sa creada in mine...pentru ca eu n-as putea sa fac nimanui niciun rau...si tocmai de aceea ma gandeam ca cele mai frumoase au fost inceputurile,ele au o anume poezie,un anume farmec sunt diferite,pentru ca suntem unici si fiecare dintre noi are o anumite modalitate de abordare...si uite,imi doresc parca si acum imbratisarea calda a unui inceput,vorbele nevinovate,vorbele care iti gadila placut urechea si te arunca in acea stare euforica...e placut sa auzi cand cineva iti spune"te iubesc"?nu-i asa?

"Te iubesc!" doua cuvinte...ce simplu este sa le rostesti...Stau acum si ma gandesc ca probabil nu am crezut niciodata cu adevarat in aceste doua cuvinte.A fost o perioada in care nu le-am folosit deloc, a fost o perioada in care le-am rostit, crezand ca prin ele pot transmite tot ce simt, toate sentimentele care ma incercau. Le primeam inapoi ca si raspuns, si credeam cu tarie ca si persoana respectiva simte la fel ca si mine...poate...sau poate nu...Nu am fost obisnuita sa le spun si nici sa le aud, dar cum cu lucrurile frumoase te obisnuiesti repede...nu mi-a luat mult timp pana ca incep sa cred in valoarea lor, sa imi faca placere sa le aud si sa le spun.Desi am spus de multe ori ca nu le mai cred, continuam sa le spun si sa le aud, si...doamne cat era de bine!

Imi iubesc si eu gandurile,imi iubesc mainile care imi scriu gandurile,imi iubesc si sufletul care acum se bucura de libertate,acum mai mult ca niciodata am libertatea de-a pleca unde doresc,in ce colt de lume vreau...nimeni si nimic nu ma poate opri...

Azi vreau sa cred ca sunt cea mai fericita, azi vreau sa cred ca intreaga lume este a mea, azi vreau sa zbor pana la cer si sa ma intorc inapoi sa va iau si pe voi in zborul meu, am aripi puternice, cu ajutorul vostru...azi plec pentru doua zile la o cabana,habar n-am cum se cheama,habar n-am unde este situata...stiu doar ca din Oradea ma va conduce cineva intr-acolo....invitatia a venit aseara pe nepusa masa,fiica-mea cea mare este acolo si pentru ca se sarbatoreste ziua de nastere a unei cunostinte comune m-a sunat sa-mi spuna ca e minunat ca e o cabana situata intr-un loc mirific,si ca sunt asteptata si eu si fiica-mea cea mica....am stat putin pe ganduri,apoi telefonul a sunat din nou sarbatorita insista sa mergem...am acceptat din doua motive...n-am dansat de foarte multa vreme si ador dansul ,apoi pentru ca imi plac lucrurile neprevazute, asta pentru ca intotdeauna cand s-au intamplat mi-au adus in general o stare de bine...si apoi ar mai fi un motiv,simt nevoia de evadare,m-am saturat de zgomot de masini,de forfota de oameni care alearga innebuniti purtati de grijile cotidiene,vreau sa vad fete fericite,chiar daca asta pentru scurt timp...azi am chef sa traiesc si sa sper numai pentru mine!

Ganduri bune...

Daca ieri miserupismul era la mare cautare,azi nu!azi sunt chiar vesela si cu ganduri marete de dimineata...am certitudinea ca sunt pe drumul cel bun...desi ma inunda un amalgam de ganduri,sentimente,care mai de care...in viata mea apar schimbari in fiecare zi si incerc sa le tin ritmul...

Azi poate as vrea sa tin timpul in loc,sa nu-l las sa zboare,pentru ca asa mi se pare ca se intampla de la o vreme,trece extrem de repede,nici n-apuci sa faci ce ti-ai propus pe ziua respectiva si te trezesti ca-i seara!Suntem innebuniti de ideea bunastarii,a confortului material si pierdem notiunea timpului,a spatiului,a vietii in sine...si uitam sa ne mai bucuram de un cuvant spus din inima cuiva drag,de o floare,de un zambet....o sa uitam intr-o buna zi si sa respiram....

Asa,am avut o idee cand am inceput sa scriu blogul,dar pentru ca au intrat doua mice pe messenger mi-a zburat ideea...hm! asta apropos de timp...cred ca totusi vroiam sa vorbesc putin despre dubla personalitate a unora..despre faptul ca au o fatza cand ies cu prietenii si o alta cand sunt la serviciu,pe internet sau in alt spatiu..de ce oare?

E greu sa fii una si aceeasi persona?te istoveste fatza?simti nevoia s-o schimbi?ca pe o haina? oare nu incercam prin asta sa ne furam propria caciula?inselam si ne inselam din pacate si pe noi...si asta numai pentru ca sa obtinem ceea ce ne dorim,dar ,vezi bine chiar si cu acest pret al ipocriziei!al minciunii...viata e grea si trebuie sa suprevietuim veti zice...de acord,dar nu cu orice pret!

Asaaaa,vorbeam despre timp,dar iar m-a bruiat o amica pe mess...si mi-a fugit ideea,cred ca tocmai vine in sprijinul ideii de mai sus,imi povesteste chestii absolut reale,si-ar fi dorit un concediu cu fiica-sa la munte dar azi a aflat ca i s-a diminuat salariul si nu-si mai poate permite,a renuntat...s-a agitat un an intreg,a dat din coate si cand sa se relaxeze,a aflat ca nu mai poate...trist! trist cum viata asta alearga...si din pacate ne alearga si pe noi...

Dar sa nu ma intristez,azi vreau sa fiu deschisa in continuare ca si trandafirul alb pe care l-am postat la inceputul blogului meu! deschisa si transparenta! adica eu...eu asa cum sunt...fara nicio cosmetizare!

Imi odihnesc lenea...

Da...Cam asta fac acum...o fandoseala simpatica,sa-ti odihnesti lenea cand defapt nici macar nu mai poti abera....stai si astepti,ce?chiar nu stiu?poate pentru ca primesc prea multe bobarnace,poate de aceea ma ambitionez sa tac...dar poate e mai bine asa decat sa las gandurile s-o ia pe aratura...desi nu pot sa va ascund faptul ca uneori mi-e asa de drag de mine ,de toate nebuniile pe care mi le debiteaza mintea,si greu imi vine sa ma suport acum ...asa cum sunt,apatica,confuza,serioasa...

Dezbara-te de miserupismul asta ,Olga...ai atatea propuneri din eter,care ar trebui sa te exalteze,nu sa te arunce in starea asta...uite,o propunere asteapta doar un raspuns ferm din partea ta,dar n-ai curaj!n-ai curaj sa iei o decizie...fierbi la foc mocnit....si in loc sa construiesti idei,sperante,relatii,planuri,naruiesti totul ...esti impasibila,si stai ca o handicapata fara sa misti un deget,fara sa faci un pas...e o chestia si asta sa ajungi sa nu te mai poti sensibiliza la nimic,sa nu te mai enervezi,pentru ca te-ai enervat destul...si asta iti da poate acel sentiment de confort psihic...si induri prostia celor din jur si chiar prostia ta prin lipsa de implicare...si inghiti in sec...si iar inghiti in sec pina vei ajunge o anorexica...

Ce nu pot eu sa inteleg un lucru...cum pot unii sa se ia de tine asa din senin,fara sa le gresesti cu ceva,fara sa-i atingi in orgolii,parca ai fi la judecata de apoi,ei fiind zeii iar tu pacatoasa si incearca sa te arunce in cele mai urate barfe...incercand sa faca pe ceilalti sa-si schimbe parerea despre tine,iar daca nu ripostezi,se inversuneaza mai tare..e neplacut ...cand cineva se ia de tine in umbra unor frustrari pe care tu n-o sa le intelegi niciodata pentru ca nu le-ai incercat...si nici nu ti-ai dorit asa ceva...

Inchid pagina de word .....oricum azi nu v-am spus mare lucru,doar am aberat....suna telefonul fix...sper sa ma scoata din lancezeala asta...

Nu e ziua mea buna...

M-am trezit cu curu'-n sus...naiba stie dar n-am niciun chef de nimic...nu-mi vine sa fac nimic...am inceput sa scriu dar parca nici cuvintele nu-mi vin la indemina,parca le-am speriat cu mutra mea acra...nu stiu!?

Am o durere surda de cap...mi-am pus un status la avatar,sa ma incurajez"Azi...e stare de bine!"..pe naiba!nu-i asa...nu mi-e deloc bine...poate eu sunt de vina...ca-mi place sa victimizez?

As vrea sa fiu mai colorata azi...nu cenusie...ca nu-mi face bine starea,dar nu reusesc....,mi-am epuizat oare dorinta de-a fi impacata cu mine si cu cei din jurul meu?

Doamne si cat imi doream sa am si eu o vara,o vara a mea in care sa fiu fericita!

Imi aprind niste betisoare parfumate,primite de la Camelia,care la randul ei le-a primit de la o alta prietena...au un miros special...in speranta ca parfumul lor sa-mi alunge starea asta blegoasa...ma foiesc pe scaunul asta cu rotile si vorbesc cu monitorul,e singurul care ma intelege,ma accepta asa cum sunt...

Imi vine sa rad de neputinta mea...de piticii mei,care s-au prins parca intr-o hora,si-si fac de cap...as vrea sa pot sa-i pedepsesc,dar nu sunt sadica,si totusi,parca azi simt nevoia sa fiu...vreau sa-mi arunc dezamagirile,sa-mi arunc tristetea si sa spun gata! opriti-va! v-a ajuns!

I-am alungat si parca totusi imi tiuie urchile de atata liniste,si nu mi-e bine nici asa! dar oare o sa-mi mai fie bine candva?cam asta e intrebarea care ma seaca acum...n-am niciun punct de lumina si nicio motivatie...

Tocmai am terminat de citit o carte.."Amurg" de Stephenie Meyer...am recomandat-o si fetelor mele..o poveste de iubire cu un vampir...hm!!!fac o analogie cu cei din zilele noastre ,cei care se gasesc printre noi,cei care uneori ne sug toata seva...tot singele din noi si simtim ca nu mai avem puterea unui nou inceput...

Ma opresc...

Clar!

Nu e ziua mea buna azi...si aberez amaslinit...

Si...

Nu e bine!

Nu uita ca esti roman!

Poate e vorba despre o deformatie profesionala,faptul ca am functionat 20 de ani ca muzeograf,poate asta ma face sa-mi amintesc acum de spiritul poporului nostru,de traditii si obiceiuri,datini,credinte,rugaciuni,descantece,superstitii....in zilele noastre,societatea se pare ca este preocupa de altceva,e obosita de viteza in care se deruleaza totul,de ritmul demential in care alergam pentru bunastare,pentru confort pentru siguranta...

Prea multe infuiente din afara ne-au otravit sufletul...si uitam de noi de originile noastre ,si mi se pare chia foarte trist....nu ma indrept mai departe cu privirea decat la mine in casa,zilele trecute o ascultam pe Veta Biris,cand vine fiica-mea cea mica si-mi spune intr-un anume fel"ce asculti ,mama?..."de parca ar fi fost un sacrilegiu...m-am uitat dojenitoare la ea...si am dat muzica mai tare...drept protest...

ca sa va conving va dau si voua linck-ul:

http://www.youtube.com/watch?v=X9MEzhJmSto

pai cum sa nu simti ca ti se face parul maciuca ascultand-o?

Hai sa ne deschidem sufletul spre valorile noastre romanesti...sa nu le pierdem incet incet..pentru ca ne pierdem pe noi fratilor!...este inconstienta ceea ce ni se intampla...sa-ti fie rusine sa asculti o muzica populara? dar nu ni se pare grav sa poluam fonic cu manele ..sa dam la maxim pe Adi Minune sau Vijelie,sau cum s-o mai numi el...

pai nu mai bine ascult asta?:

http://www.youtube.com/watch?v=pxs1zhSuYhk

al meu sot,era innebunit dupa cantecul asta...toata lumea stia ca-i cantecul lui preferat la chefuri...si orchestra care il stia(era persoana publica)la nunti si petreceri i-o dedica...pai,simti ca te inalti,pur si simplu,esti mandru doar ascultandu-le pe Sava Negrean si Veta Biris...ca esti roman!

Credeti ca suntem mai cool daca ascultam numai muzica straina?Gresit!!!!

Sa mai amintesc despre portul nostru...in Oas si in Maramures mai ai ocazia sa vezi si astazi in zile de sarbatoare lumea in strai popular si te simti mai curat,mai roman,vazandu-i asa...e o placere sa vezi explozia de culoare,culorile acelea vii din costume,vii si deschise ca sufletul nostru ,al romanilor.

Imi amintesc ca aveam turisti care pur si simplu isi doreau sa ia cu ei o bucata de tasatura originala departe in America,in Europa sau in alt continent de pe pamint unde soarta i-a dus...si nou romanilor care suntem aici in tara..sa nu ne fie drag si dor de noi?

De ce?

De ce uitam de noi?de ce vrem sa uitam de unde ne tragem?...imi amintesc ca intr-o zi un taran care dorea sa-si uite originea,si care mi-a lasat un iz searbad in suflet mi-a spus(trecand pe linga gardul de nuiele al muzeului):"Doamna ,eu le-as da foc caselor,nu vreau sa-mi aduc aminte ca am trait in astfel de casa..."m-am uitat cu jale la el...si desi am fost ocupata,tocmai se apropia un grup de vizitatori de poarta muzeului,i-am explicat ca nu trebuie sa-i fie niciodata rusine de originea lui...de traditie,de port ca restul oricum au pierit de mana noastra si pe limba noastra cum s-ar spune...ne-am cam risipit,pe bani marunti...

Sa nu ne fie niciodata rusine cu noi,sa nu ne fie rusine ca iubim tara,ca iubim Romania!

Esti bucatica din sufletul meu....

Astazi vreau sa vorbesc despre prietenia mea cu Camelia,pentru ca realizez pe timp ce trece ca ea devine tot mai stransa...o simt foarte aproape de mine,gata oricand sa-mi vina in ajutor...si ma simte,ma simte al naibii de bine...nu pot s-o mint niciodata!

Consider ca va fi un mod de a-i multumi ca a aparut in viata mea,atunci cand mi s-au naruit toate sperantele,atunci cand poate Cel de sus,m-a uitat o clipa si raul s-a produs...

Ma cunoaste atat de bine,stie cand sunt vesela,cand sunt trista,desi vorbim cel mai mult pe net ,ea fiind in Italia...cand eram la ea in Italia ma simtea dupa voce cand mi-e foame,cand mi-e sete...cand aveam chef de putina plimbarica...de shopping,ce mai e o farima din sufletul meu,parte din universul meu...mi-ar fi imposibil fara ea!

Am simtit apropierea asta de la inceput,din prima zi cand ne-am intalnit,m-a asteptat la aeropotul din Bologna,ne-am dus apoi la un restaurant sa mancam ceva dupa care stiti ce-am facut??ne-am bagat in pijamale si am povestit de la inceputuri viata noastra,am plins,am ras pentru ca fiecare am avut parte in viata si de necazuri si de bucurii cum de altfel au parte toti oamenii...

Nu stiu ce ne face sa ne simtim atat de bine impreuna,poate ca amindoua avem partea noastra de nebunie,amindoua suntem zapacite,si ne sincronizam perfect momentele...cert este ca si atunci cand una pica in butoiul cu tristete,cealalata reuseste sa-i ridice moralul,asta tocmai pentru ca ne cunoastem atat de bine si stim ce ne dorim de la viata...

Ne-am gandit chiar sa facem o afacere impreuna,nu ne-am hotarit insa asupra afacerii in sine,pentru ca deh!suntem in criza economica si recesiunea a cam dat peste cap si afaceri care rulau bine pe piata...asta poate ca ne-ar apropia mai mult,sau cine stie? oricum am incredere deplina in ea...si daca ar fi la o adica...banii mei ar fi si banii ei...si banuiesc ca si vice-versa...

Doamne,ce pot sa spun?pe lumea asta sunt oameni minunati,asa ca si prietena mea,trebuie doar sa ai norocul sa-i descoperi,pentru ca poate si ei au nevoie de caldura pe care o emana sufletul tau,toti avem nevoie de putina fericire,altfel n-am reusi sa mergem mai departe si cum spuneam...fericirea o gasim in lucrurile marunte,nu in cele marete pe care poate le asteptam si ele nu se intampla niciodata...deschideti-va sufletul!acei oameni vor aparea in viata voastra, lumea asta este frumoasa pentru ca El ne ajuta pe toti s-o vedem astfel!

Nu pot sa inchei fara sa spun:Te iubesc Camelia,pur si simplu,pentru tot ce ai facut,pentru tot ce faci pentru mine,pentru ca existi si-mi umpli sufletul de bucurie!Esti zana buna din poveste...esti in inima mea mereu!

Pescarusul din gradina cu trandafiri

Tocmai am terminat de citit un roman trimis de un amic virtual prin net spre a-mi da cu parerea...este vorba despre"Pescarusul din Gradina de trandafiri"a lui Lucian Dragos Bogdan ,citisem in urma cu citeva luni o alta carte de-a lui"Frontiera"un roman SF,care m-a fascinat,si eram extrem de nerabdatoare sa incep lectura acestei carti.

Trebuie sa va spun ca am fost transportata de actiune inca de la primele pagini,ba mai mult m-am regasit in personajul principal Mary,care isi gasise iubirea in lumea virtuala,un personaj selenar Michael.Autorul face de altfel o extrapolare a lumii actuale,moderne, cand suntem tot mai mult atrasi de lumea magica a internetului...Mary ajunge in lumea selenara si intalneste pilotul de care se indragostise,insa iubirea lor este lovita de circumstante,chiar si pe luna totul este trecator,apar personaje care bruiaza iubirea lor,daca si-a parasit iubitul pamintean din dorinta de a scapa de monotonia telurica,vede ca si acolo fericirea alterneaza cu suferinta...

Ideea care o transmite autorul este ca totusi dragostea te ajuta sa depasesti mai usor greutatile vietii,atunci cand stii ca cineva se gandeste la tine,este alaturi de tine,nimic nu ti se pare greu de depasit...iar fericirea trebuie s-o gasim in noi,sa ne gandim mai mult la prezent,sa ne iubim mai mult pe noi insine,ca din preaplinul nostru sa putem da si celor din jur,sa traim clipa gasindu-ne astfel linistea interioara...

Romanul poate nu s-a incheiat asa cum as fi dorit eu,care deh! sunt o romantica incurabila,dar poate mi-am inchipuit-o pe Mary regasindu-se cu Michael,intr-o alta lume,intr-o lume fara compromisuri,pentru ca vorba autorului sapam in timp la radacina intelepciunii si invatam din experiente...iar Mary spune,citez:

"Şi când te gândeşti că a fost o vreme când m-am agăţat de el cu inima plină de speranţă, dorind să ies din groapa în care se afla viaţa mea... Într-o vreme, el a fost totul pentru mine... a fost raţiunea mea de a trăi..." dar de ce va povestesc eu totul..ia mai bine sa va las pe voi sa cititi romanul pe care vi-l recomand cu caldura...

Deci,din nou va indemn sa iubiti, sa sperati ca doar asa simtiti ca traiti!

Cand sufletul iti plange...

Potrivit faptului ca sunt o fire directa si spun ce cred pe fata,imi atrag dusmanii usor,dar consider ca mai bine sa ai 4-5 persoane de calitate,sau ma rog asa cum le vrei tu decat o multime si sa stii ca poarta o masca vis-a-vis de tine...

Am momentele mele cand ma simt ciudat,sunt nedumerita,incerc sa ma dezvelesc de haina neputintei si sa-mi iau un alt vesmint,cel al sperantei,pentru ca numai asa realizez ca as putea merge mai departe...

Ieri mi-am dat seama ca singura mea prietena de suflet ramine Camelia,este singura care reuseste sa -mi intinda cu adevarat mana atunci cand sufletul meu rataceste pe cai incetosate,pe cai fara lumina...ea intotdeauna face lumina in sufletul meu,are ea un talent anume,nu stiu cum face ,dar ii reuseste de fiecare data...si pur si simplu de mana cu ea uit de grija zilei de maine,uit ca imi este foarte greu fara cel drag pe care l-am pierdut,uit ca viata poate n-a fost chiar atat de dreapta cu mine...

Ati avut momente in viata cand plangeati pe dinauntru dar zambeati pe dinafara?e greu sa faci asta la nesfarsit,e greu sa faci pe altii sa creada ca ti-e bine cand defapt ai o tarra pe care o porti in suflet si pe care n-o poti abandona...exista atata iubire pe lumea asta si totusi tu nu poti sa te faci partasa...pentru ca ceva,ceva te trage inapoi...desi spuneam intr-un blog de-al meu ca fericirea,izvoraste din lucruri marunte,simple iar iubirea,iubirea este tot ce poate fi mai sublim pe pamint....o inveti treptat ca pe un abecedar,si odata stapinit,mergi mai departe,pentru ca stii sa-i" citesti "pe cei din jurul tau...

Cand iubesti ,il vezi pe el peste tot...in multime,in paharul de apa pe care il bei,in cafeaua pe care o sorbi picatura cu picatura,in mancarea pe care o duci la gura,in baie cand apa curge peste tine,ii simti parca degetele ca te ating,atunci cu siguranta poti sa spui ca iubesti...e simplu sa spui te iubesc!e mai greu sa dovedesti acel lucru si sa te tii de cuvant,pentru ca desi cred in puterea cuvintelor,trebuie sa marturisesc ca viata mi-a dovedit ca orice lucru pamintesc este demn de vremelnicie,nimic nu dureaza o eternitate,toate sunt trecatoare...

Si da,trec si zilele,uneori fara rost,te trezesti ca nu apuci sa faci mare lucru,gatesti,deretici prin casa, mai scrii cite ceva,mai schimbi o vorba cu un cunoscut,cu un prieten si defapt nu se intampla nimic din ceea ce ti-ai dori sa se intample...si seara cand faci bilantul zilei,constati ca la marea de zile,mai adaugi una fara rost,fara culoare,in care n-ai facut nimic special,si te intrebi oare e vina ta? e vina altcuiva...sau poate ca asa ti-e dat?Hmmm!!!oare numai mie mi se intampla asta?sau mai sunt si altii care gandesc asa?as da un banut sa le aflu gandurile,sau poate mai multi...pentru ca poate astfel as capata o alta atitudine,am dori din nou sa simt ca traiesc cu adevarat,ca odinioara...Doamne ce bine imi mai era!

Buna dimineata prieteni!

Luni,inceput de saptamina...

N-am o stare diferita...dar parca simt ca ma astepta zile mai bine...sau vreau sa cred ca asa va fi...la urma urmei de mine depinde in mare parte,nu-i asa?

M-am hotarit ca voi incerca ca de azi incolo,"vestimentatia"sufletului meu"sa n-o arat oricui,sau ma rog ,s-o prezint putin mascata,pentru ca asa place oamnilor,sau asa ma obliga experientele trecute sa fac...ma simt prea mica in acest univers...si vorbele mele nu -si gasesc ecoul ...

Am invatat totusi intr-un final ca nu e bine sa lasi pe nimeni sa-ti fure visele si ca trebuie sa te zbati ,sa tii de ele ca o tigroaica..e trist sa-ti arati neputinta in fata cuiva si mai ales nu trebuie sa vada ca te-a afectat...pentru ca pur si simplu jubileaza,jubileaza si te considera un trofeu lesne de atarnat in panoplie...

Stiu ca sunt o fire puternica,desi na! ma mai ia si pe mine valul cateodata...dar nu ma las batuta asa usor,voi fi eu,cea care ma stiu dintotdeauna,chiar daca ignoranta,rautatea si nepasarea unora m-au facut sa ma simt diferit si m-au incercat sentimente care imi erau straine pina acum,de acum insa voi fi numai eu si nimeni alta...vorba fiicei mele:"just me and nobody else...and it feels so good"...pentru ca ma simt atat de bine cu mine,ma simt impacata si consider ca asta este nemaipomenit!!!!

Stiu ca datorita firii mele vesele si deschise pot aduce multa liniste si pace celor cu care intru in contact,intotdeauna asa a fost...intotdeauna asta am simtit si tocmai de aceea nu mai vreau sa fiu suparata oricat de greu mi-ar fi si oricat as suferi...pentru ca viata nici n-ar fi frumoasa daca n-ar avea si cite-o sincopa,cite-un mic neajuns,trebuie luata ca atare si trait fiecare moment asa cum se cade...daca am fi tot timpul fericiti oare nu cumva ne-am plictisi....?Ba da...ti se apleaca si de prea mult bine...adevarat ca inca n-am auzit pe nimeni sa invoce raul in viata lui...dar poate cite-o mica "palma"a vietii,te face sa devi realist...

Oricum zambetul face oamenii mai frumosi,mai senini,mai luminosi, nu pot sa va doresc decat sa zambiti mereu pentru ca rasplata unui zambet este tot un zambet...si este atat de placut!

Zambiti, iubiti si aveti grija de voi...

Universul meu

Azi,ca defapt si ieri si de o vreme incoace imi caut linistea,linistea aparenta, poate doar pentru ca nu mai cred sa ma regasesc in vreun moment al vietii mele de acum incolo si sa zic"gata,acum totul este exact asa cum mi-am dorit"...pentru ca unele lucruri in viata nu le poti uita,ele te urmaresc oricum te-ai ascunde,si ranile se cicatrizeaza greu..am amintiri frumoase cu care incerc sa le alung pe cele urate care mi-au rupt sufletul in doua,desi se spune ca timpul vindeca ranile,nu le vindeca de tot,ele mai supureaza...desi eu sunt o fire optimista si incerc peste puterile mele sa fac totul sa fie bine..

Timpul mi-a rapit tot si totodata el a fost cel care a reusit cat de cat sa imi cicatrizeze ranile provocate... Nu pot spune ca am uitat nimic. Nici bune, nici rele. Dar pentru acele rele care mi-au rupt sufletul in doua plang si acum, desi timpul a trecut...Chiar daca am lacrimi in ochi si in momentul de fata, trebuie sa trec peste tot si trebuie sa merg inainte, cu capul sus, nu cu el plecat de durere si lacrimi... Trebuie sa ma hranesc cu amintirile frumoase, iar cele mai putin frumoase trebuie sa imi dea taria sa merg inainte

Ce mi se pare insa trist e ca pe zi ce trece,parca o bucatica din sufletul meu piere,se pierde,si ma simt mai marunta sufleteste,mai saraca...

Incerc sa zambesc,dar Doamne,cata tristete se ascunde in spatele acestui zambet,seara inainte de culcare,las muzica la PC-ul meu si stau intinsa,ascult ce-mi place,ma refugiez in universul meu,cu feeling-urile mele,cu imaginile frumoase pe care reusesc sa mi le fac,muzica imi degaja mintea,ma linisteste cum va spuneam,imi aduce calmul si speranta ca maine va fi mai bine...

Ploaia

E innorat afara...se pregateste de ploaie,dar mie imi place ploaia...mai ales ploaia de vara,care nu tine mult,acum ploua acum apare soarele...imi placea Bacovia,desi imi amintesc ca prietenele mele ma priveau ca pe o ciudatica in timpul liceului,cand afirmam ca-mi place,intotdeauna el imi aducea un soi de melancolie placuta in suflet,ca o dorinta care isi cauta implinirea,desi culorile lui erau putine...il iubeam..il iubeam pentru griul lui,griul bacovian care avea totusi un parfum aparte...si de fiecare data cand ploua..el era in mintea mea...imi aducea melancolia amestecata cu dorinta de implinire...

Uite ca deja a inceput ploaia si la Satu Mare,picura fin,dar picurii parca danseaza,parca sunt picuri fericiti,nu tristi,si-mi vine sa-i prind in palma...ploua,ploua,va dura ca e marunta,dar poate ea are rostul ei,sa bucure natura si sa ne potoleasca pe noi...sa ne bucuram de prezent,de aceasta clipa minunata care n-o s-o mai intalnim niciodata...

Ma uit la picaturi,sunt incolore,dar parca le-as da o culoare sa le inveselesc putin,ele sunt calde,nu sunt reci,si atunci ma gandesc ca o culoare calda ca... si sufletul meu, le-ar prinde bine...o sa ma mai gandesc...dar oare ,apropos de acel topic de pe forum...ce culoare are sufletul meu azi?...cineva spunea ca orange e culoarea care te remonteaza,da...poate am sa le dau culoarea asta...sau poate culoarea pacii,a impacarii de sine,dar oare ce culoare are armonia,poate sa-mi spuna cineva?....da!!asta e !culoarea armoniei s-ar potrivi cel mai bine...armoniei cu mine insami...mi-e atat de bine cu mine!...chiar daca ploua,ploua,ploua...

Beau din cafeaua strong pe care mi-am facut-o de dimineata,o sorb incet,picatura cu picatura...si

las incet,incet sa se elibereze acele ganduri rele care imi mai bantuie existenta,fragmente din viata care poate imi repugna.....