Blog premiat

vineri, 20 noiembrie 2009

Nu-i cer nimic...


Romanţă policromă

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.

Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.

Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.

Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni...

Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.

Ion Minulescu

4 comentarii:

  1. nu cere pentru ca in dragoste..totul vine de la sine..cand ai cerut deja vaja se risipeste..

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa e,n-am cerut niciodata,lucrurile care vin de la sine...sunt trainice..:)

    RăspundețiȘtergere
  3. "Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
    Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
    Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
    Şi tusea-n fa minor a Traviatei."
    Superbe versuri...
    Un weekend excelent vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Superbe...da!mi-au placut mult si mie...mai ales ca cineva drag mie mi-a spus ca este in stare sa faca orice ii cer...
    Doar ca eu nu cer nimic...si totusi....vorba lui Minulescu...

    RăspundețiȘtergere